Situată în satul cu acelaşi nume din comuna Măneciu, judeţul Prahova, într-o poiană mirifică de la poalele Muntelui Roşu, la 897 m altitudine, în apropierea pasului Bratocea din partea de Vest a M-ţilor Ciucaş, mănăstirea Cheia (de călugări) a fost întemeiată în anul 1770, cu o biserică din lemn cu hramul “Sfântul Nicolae”, incendiată în anul 1788 în timpul Războiului ruso-turco-austriac din anii 1787-1791. Pe locul fostei biserici, stareţul Atanasie a construit o altă biserică din lemn, în perioada 1790–1792, cu hramul “Sfânta Treime”, care a fost mistuită de un incendiu în anul 1833 sau 1834 (nu se cunoaşte data exactă). Biserica actuală, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost zidită pe locul celei vechi, în anii 1835–1839 (sfinţită la 26 august 1839) prin grija episcopului Chesarie al Buzăului, prin osârdia stareţului Damaschin şi pe cheltuiala fraţilor transilvăneni Bârsan din Sălişte şi pictată, în anii 1837-1839, de zugravul Naum (picturi restaurate în anii 1934–1936, 1965 şi 1986). Iconostasul bisericii, din lemn sculptat şi aurit, a fost realizat la Viena, în stil baroc, iar icoanele împărăteşti au fost executate de pictorul Gheorghe Tattarescu şi înrămate în argint, în anii 1911-1912, de către Lazăr argintarul din Ploieşti. Paraclisul mănăstirii Cheia, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost construit între 1924 şi 1927 prin osârdia stareţului Grigore şi pictat de Gheorghe I. Cepoiu. Chiliile au fost construite în anul 1844, iar casa stăreţiei în 1882. Ansamblul monahal, care posedă o colecţie valoroasă de obiecte bisericeşti, a fost restaurat în anii 1962-1965, precum şi după cutremurul devastator din seara zilei de vineri, 4 martie, 1977, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a durat 90 de secunde. Biserica „Sfânta Treime” a mănăstirii Cheia, dominată de trei turle cilindrice (una pe naos şi două pe pronaos) şi cu un superb pridvor deschis, sprijinit pe zece coloane cilindrice, terminate cu arcade elegante, este declarată monument istoric şi de arhitectură.
