Eforie

Date generale

Oraşul Eforie se aflã în extremitatea de Sud Est a României, în provincia istoricã Dobrogea, în partea de Sud Est a judeţului Constanţa, pe fâşia litoralã dintre lacul Techirghiol şi Marea Neagră, la 6-20 m altitudine, la intersecţia paralelei de 44º04’ latitudine nordică cu meridianul de 28º38’ longitudine estică, la 14-17 km Sud de municipiul Constanţa; 11 071 loc. (1 ian. 2019), din care 5 300 loc. de sex masc. şi 5 771 fem. Supr.: 9,3 km2, din care 8,6 km2 în intravilan; densitatea: 1 287 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 9 473 loc., 7 637 de persoane erau români (80,6%), 337 tãtari (3,6%), 308 rromi (3,2%), 209 turci (2,2%) şi 982 loc. (10,4%) aparţineau altor etnii (maghiari, ruşi-lipoveni, poloni, germani, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 7 696 ortodocşi (81,2%), 619 musulmani (6,5%), 74 penticostali (0,8%), 46 romano-catolici (0,5%) şi 1 038 loc. (11,0%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, evanghelişti, Martorii lui Iehova, reformaţi, greco-catolici, baptişti, creştini de rit vechi ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Staţie de cale feratã, pe linia Constanţa – Mangalia, şi important nod rutier. Centru seismologic, inaugurat în anul 2008, în staţiunea Eforie Nord. Teatru de varã; Cãmin Cultural; douã biblioteci. Renumit centru balneoclimateric şi de odihnã, format din douã localitãţi componente: Eforie Nord şi Eforie Sud, prima situatã la 14 km Sud de municipiul Constanţa, iar a doua la 17 km Sud de acelaşi municipiu. Ambele staţiuni balneoclimaterice sunt de interes general, prima cu funcţionare permanentã în tot timpul anului (mai intensã în perioada estivalã), iar a doua numai cu funcţionare estivalã. Factorii naturali de curã sunt climatul de litoral maritim, cu veri cãlduroase (temperatura medie a lunii iulie este de 22ºC) şi ierni blânde, cu zãpadã puţinã (în ianuarie sunt temperaturi medii de 0ºC), apa Mãrii Negre, cloruratã, sulfatatã, sodicã, magnezianã (mineralizare 15 grame/litru), apa sãratã a lacului Techirghiol (mineralizare 70-80 grame/litru), nãmolul sapropelic de pe fundul lacului şi aerosolii salini. În timpul verii nebulozitatea este redusã, iar durata de strãlucire a Soarelui este de 10-12 ore pe zi. Ambele staţiuni balneoclimaterice dispun de plaje întinse, cu nisip fin, amenajate pentru helioterapie şi talazoterapie (plaja de la Eforie Nord are 3 km lungime şi 20-100 m lãţime), iar pe malul lacului Techirghiol existã baze de tratament în aer liber, unde se pot face ungeri cu nãmol extras de pe fundul lacului, urmate de bãi în lac. Staţiunile sunt indicate atât pentru persoanele sãnãtoase, care pot folosi curele aerohelioterme în timpul vacanţelor de varã, cât şi pentru persoanele suferinde care doresc sã se trateze de afecţiuni reumatismale, neurologice periferice, de unele boli dermatologice, respiratorii, ginecologice, rahitism, decalcefieri, anemii secundare etc. În staţiunea Eforie Nord existã sanatoriul “Efosan” (în care se fac bãi calde cu apã sãratã, ungeri cu nãmol, aerosoli ş.a.) şi douã baze de tratament (una legatã de complexul hotelier “Meduza” – “Delfinul” – “Steaua de Mare” şi altul de clinica “Grand”) cu funcţionare permanentã (inclusiv în anotimpul rece al anului) care posedã instalaţii pentru bãi calde cu apã provenitã din lacul Techirghiol, instalaţii pentru împachetãri calde cu nãmol, instalaţii pentru aerosoli, pentru tratamente ginecologice etc., iar în Eforie Sud se aflã un sanatoriu pentru copii, cu profil reumatologic (cu funcţionare permanentã) şi altul cu profil de debilitate şi rahitism (numai pe timpul verii).

Istoric

În perioada stãpânirii otomane (1417-1878) a Dobrogei, zona litoralã a Mãrii Negre nu era locuitã intens, ci doar de câteva mici aşezãri pescãreşti, rãzleţe, iar dupã înlãturarea dominaţiei turceşti, în urma Rãzboiului de Indpendenţã din anii 1877-1878, acest teritoriu dobrogean a intrat în componenţa Regatului României. Atunci, statul român a donat o parte din terenurile de pe litoralul Mãrii Negre omului politic Mihail Kogãlniceanu, ca recompensã pentru acţiunile sale deosebite în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 şi, mai ales, din timpul Rãzboiului de Independenţã. Dupã o perioadã de timp, Mihail Kogãlniceanu a restituit Regatului României o mare parte din terenurile de pe litoral, terenuri pe care statul roman le-a împroprietãrit unor persoane şi le-a colonizat cu locuitori veniţi din alte zone ale ţãrii. Restul terenurilor au revenit urmaşilor lui Mihail Kogãlniceanu, o datã cu moartea acestuia la 20 iunie 1891. Aceştia au vãndut o parte din terenurile dobândite prin moştenire, boierului moldovean Ion Movilã (descendent din marea familie moldoveanã a boierilor Movilã, din secolele 16-17). La 20 sept. 1899, Ion Movilã a inaugurat un hotel construit de el pe malul lacului Techirghiol, pe moşia sa recent cumparatã la Eforie Sud, pe care l-a numit “Bãile Movilã”. Cu câţiva ani înaintea acestuia, respectiv în anul 1894, Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti a cosntruit în staţiunea Eforie Nord un sanatoriu pentru tratarea bolnavilor de reumatism. Acest stabiliment a constituit nucleul staţiunii Eforie Nord, aşa dupã cum hotelul “Bãile Movilã” din Eforie Sud a format centrul în jurul cãruia s-a dezvoltat viitoarea staţiune Eforie Sud. În 1901 a fost construit primul stabiliment de bãi cu nãmol la Eforie Nord, iar în 1930-1934 a fost construit Hotelul Belona. Pânã în 1933, Eforie Nord a aprţinut din punct de vedere administrativ oraşului Techirghiol, an (1933) în care staţiunea Eforie Nord a obţinut statut de oraş. În staţiunea Eforie Sud, primele amenajãri (primul hotel, mai multe stabilimente pentru bãi ş.a.) au fost efectuate în anii 1899-1900, iar în 1945 a fost declaratã oraş. În perioada 1928 – 8 septembrie 1950, staţiunea Eforie Sud s-a numit Carmen Sylva (dupã pseudonimul literar al Reginei Elisabeta a României, soţia Regelui Carol I), între 8 septembrie 1950 şi 29 martie 1962 a purtat numele Vasile Roaitã (numele unui grevist din anul 1933, care lucra la Atelierele Griviţa Roşie), iar din 1962 are numele actual. Ambele staţiuni s-au unificat în anul 1966, formând oraşul Eforie, în care existã numeroase baze de agrement, hoteluri, restaurante, cinematografe, teatre, cofetãrii, cafenele, baruri de zi şi de noapte, bowling-uri, terenuri de sport, de minigolf, centre de închiriat accesorii pentru activitãţi nautice, campinguri ş.a. Principalele hoteluri sunt “Belona” (construit în anii 1930-1934 dupã planurile arhitectului George Matei Cantacuzino şi renovat în anii 1993-1995), “Europa”, “Meduza”, “Delfinul”, “Steaua de Mare”, “Flamingo”, “Riviera”, “Astoria”, “Apollo”, “Vraja Mãrii”, “Edmond”, “Flacãra” ş.a.

Monumente

În staţiunea Eforie Sud se aflã biserica “Sfântul Ioan Botezãrtorul” , construitã în anii 1920-1935, biserica “Schimbarea la Faţã”, datând din prima jumãtate a secolului 20, restauratã, pictatã şi sfinţitã la 23 aug. 2014, şi un cazinou, construit în anii 1931-1935 dupã planurile arhitectului Arta Cerchez (cãsãtorit cu Felicia Movilã, fiica boierului Ion Movilã). Cazinoul se aflã în stare de degradare şi urmeazã ca în anii viitori sã fie supus unor lucrãri de consolidare, reparare şi restaurare şi transformat în hotel, care se va numi “Palatul Movilã”. În staţiunea Eforie Nord existã biserica “Naşterea Maicii Domnului”, ctitorie din 14 iunie 1913 a Elenei Movilã, soaţia lui Ion Movilã, sfinţitã în 1935, o bisericã nouã, cu acelaşi hram, ziditã în perioada 1992-2001 (sfinţitã la 8 sept. 2001), cu catapeteasmã lucratã de meşteri din comuna Lunca, jud. Neamţ (instalatã în anul 2001), biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construitã în anii 1967-1968, pictatã în 1975-1977 de Gheorghe Rãducanu, reparatã în anii 2000-2004, când a fost repictatã de Gheorghe Mihai şi sfinţitã la 5 dec. 2004, şi o geamie ziditã în anii 1997-2000.