Situată pe strada Coșuna nr. 17 din localitatea componentă (cartier) Mofleni a municipiului Craiova, judeţul Dolj, mănăstirea Coșuna (de călugări), cunoscută (după anul 1572) și sub numele de Bucovăţu Vechi a fost înfiinţată în anul 1483, ca schit, cu o bisericuţă din lemn. Clădirile adiacente au fost construite în anii 1506-1512. Biserica iniţială a mănastirii, cu hramul “Sfântul Nicolae”, a fost ctitoria marelui ban Stepan (Ștefan) și a fiului său, clucerul Pârvu, construită din piatră în perioada 20 iulie – 3 octombrie 1572 (sfinţită la 3 decembrie 1572), cu ajutorul lui Alexandru II Mircea, Domn al Țării Românești în anii 1568-1574 și 1574-1577, și menţionată documentar, prima oară, într-un act din ianuarie 1574 semnat de mitropolitul Eftimie al Țării Românești. În anul 1583, clucerul Pârvu a închinat acest lăcaș de cult mănăstirii Varlaam de la complexul de mănăstiri Meteora din Grecia. În anul 1771, mănăstirea Coșuna a fost jefuită și distrusă parţial de oastea turcească aflată sub comanda lui Osman Pazvantoğlu, iar cutremurul devastator din 14 octombrie 1802, care a avut magnitudinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter și replicile acestuia au durat 2 minute și 30 de secunde (cel mai puternic cutremur din toate timpurile) a afectat grav biserica și clădirile ansamblului monahal, acestea fiind consolidate, reparate și restaurate ulterior, până în anul 1813, prin osârdia stareţului Daniil. În anii 1832 și 1837 au avut loc inundaţii catastrofale provocate de revărsarea apelor râului Jiu care au provocat prăbușirea Turnului-clopotniţă, iar cutremurul din 11 ianuarie 1838, care a avut magnitudinea de 7,5 grade pe scara Richter, a provocat alte stricăciuni bisericii și clădirilor anexe (pridvorul bisericii și o parte dintre chilii s-au prăbușit, iar pereţii bisericii s-au fisurat), fapt care a determinat părăsirea mănăstirii de către monahi. În anii 1873-1875 au fost reconstruite biserica, din cărămidă și piatră, chiliile și alte clădiri anexe. Biserica este dominată de o singură turlă, din cărămidă, plasată pe naos, de formă decagonală, luminată de zece ferestre înalte (1,20 m) și înguste (20 cm), terminate cu arcade, iar faţada bisericii este din cărămidă aparentă, separată în două registre (superior și inferior) de un brâu median din cărămidă zimţată, întreaga suprafaţă a pereţilor exteriori fiind împodobită cu numeroase firide înalte, terminate cu arcade. Picturile murale interioare au fost executate în anii 1875-1876 de zugravi necunoscuţi. Biserica este declarată monument istoric.