Date generale
Oraşul Negreşti-Oaş se află în extremitatea de Nord-Vest a României, în provincia istorică Transilvania, în zona de Nord-Est a judeţului Satu Mare, în partea de Est a Depresiunii Oaş, la poalele de Vest ale M-ţilor Oaş, la 170-265 m altitudine, pe cursul superior al pârâului Talna Mare, afluent al râului Tur, la intersecţia paralelei de 47º52’10’’ latitudine nordicã cu meridianul de 23º25’27’’ longitudine esticã, la 49 km Nord-Est de municipiul Satu Mare şi la 25 km Sud de graniţa cu Ucraina. Din punct de vedere demografic, Negreşti-Oaş face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 16 781 loc. (1 ian. 2019), din care 8 218 loc. de sex masc. şi 8 563 fem. Supr.: 130 km2, din care 18,9 km2 în intravilan; densitatea: 888 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 11 867 loc., 9 256 de persoane erau români (78,0%), 278 maghiari (2,3%), 186 rromi (1,6%) şi 2 147 loc. (18,1%) aparţineau altor etnii (germani, ucraineni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt din anul 2011 s-au înregistrat 6 956 ortodocşi (58,6%), 1 212 Martorii lui Iehova (10,2%), 430 penticostali (3,6%), 357 romano-catolici (3,0%), 331 greco-catolici (2,8%), 154 reformaţi (1,3%) şi 2 427 loc. (20,5%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, baptişti, musulmani, creştini după evanghelie ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de cale feratã pe linia Satu Mare – Livada – Oraşu Nou – Vama – Negreşti-Oaş – Bixad. Zãcãminte de minereuri complexe (aur, argint, pirite, zinc, plumb, fier), exploatate pânã prin anii ’90 ai secolului 20, când activitatea minierã a fost sistatã. Exploatãri de calcar, gresii, andezit, bentonitã şi pãmânturi colorate. Pomiculturã. Negreşti-Oaş este centrul tradiţional al vestitei zone geografice, etnografice şi folclorice Ţara Oaşului. Depresiunea Oaş sau Ţara Oaşului în ansamblu reprezintã un adevãrat muzeu etnografic în aer liber în care trecutul istoric şi spiritualitatea artisticã a neamului românesc sunt oglindite în arta şi muzica popularã, în dansul specific oşenesc şi în tradiţiile pãstrate nealterat de veacuri şi retrãite cu prilejul unor evenimente mai importante, ca de pildã nunţi, sâmbre etc. Farmecul acestui “muzeu etnografic” în aer liber, numit Ţara Oaşului, îl constituie originalitatea şi unicitatea portului popular, în special cel bãrbãtesc, care se distinge în mod evident de alte porturi populare din celelalte zone ale României şi care se remarcã prin cãmãşile şi pantalonii largi de varã sau cioarecii strâmţi şi gubele miţoase negre sau albe purtate în timpul iernii, pãlãriile confecţionate din postav negru sau din paie, cu borurile mici şi lãsate în jos, numite local “clopuri”, împodobite de obicei cu mãrgele sau cu pene, precum şi nelipsita straiţã. O atracţie deosebitã pentru turiştii aflaţi în aceastã zonã o prezintã tradiţiile şi obiceiurile strãvechi. Dansurile oşeneşti “roata” şi “tropotita”, animate de ritmul sacadat al “ceterii” (vioara), al “zongorei” (chitara) şi al tobei şi însoţite de vioiciunea şi sarcasmul “ţipuriturilor” (strigãtelor) sunt unanim apreciate de toţi iubitorii de muzicã şi dansuri populare. Remarcabilã prin originalitatea şi semnificaţia ei profundã este “Sâmbra oilor” – cea mai mare serbare câmpeneascã a oşenilor, legatã de tradiţionala lor ocupaţie – pãstoritul. Aceastã serbare simbolizeazã anotimpul în care natura se trezeşte la viaţã, marcând în acelaşi timp data ieşirii oilor la pãscut, la munte. Revenind la aspectul practic al activitãţii oamenilor din Negreşti-Oaş se remarcã o strãveche îndeletnicire a acestora legatã de exploatarea şi prelucrarea lemnului. În afarã de aceasta, la Negreşti-Oaş existã mai multe firme care produc tuburi, ţevi, profile tubulare şi accesorii din oţel, lanţuri şi arcuri, piese de schimb pentru utilaje miniere, confecţii, tricotaje, încãlţãminte, ambalaje din material plastic, otgoane, frânghii, sfori, prefabricate din beton, produse alimentare (malt pentru bere, branzeturi ş.a.). La Negreşti-Oaş funcţioneazã renumitul Muzeu al Ţãrii Oaşului, în aer liber, extins pe 1,5 ha, inaugurat în anul 1966, care cuprinde o moarã cu vâltori, o bisericã din lemn (secolul 17), o piuã, o stânã, numeroase gospodãrii ţãrãneşti oşeneşti cu case şi anexe în care sunt expuse piese de mobilier, vase ceramice, ţesãturi şi cusãturi specific zonei Oaşului, unelte gospodãreşti, numeroase colecţii de artã popularã etc. În anul 2010, în cadrul acestui muzeu a fost instalatã o distilerie pentru palincã. Bibliotecã publicã (din 1953), cu peste 42 000 de volume. Centru multicultural, cu o salã de spectacole cu 320 de locuri, bibliotecã ş.a., adãpostit într-o clãdire modernã, construitã în anii 2015-2016, inauguratã în decembrie 2016. Parc public, cu numeroase opere sculptate în lemn. În luna decembrie are loc anual Festivalul colindelor, datinilor şi obiceiurilor de iarnã, iar în luna octombrie se desfãşoarã Festivalul Internaţional al palincii (din anul 2010). În localitatea componentã Luna existã izvoare cu ape minerale clorurate, bicarbonatate, carbogazoase, sodice, slab sulfuroase (Băile Maria şi Băile Puturoasa) folosite de localnici pentru tratarea afecţiunilor endocrine, ginecologice, de nutriaţie (diabet zaharat), ale aparatului locomotor şi ale sistemului nervos periferic. Agroturism.
Istoric
Localitatea apare menţionatã documentar, ca sat, pentru prima oarã, la 17 noiembrie 1270, cu numele Ovaş, într-o scrisoare a regelui ungur Ştefan al V-lea (fiul lui Béla IV), apoi în anii 1389, 1405, 1490 etc., în legaturã cu “Drumul Sãrii”, care pornea de la Giuleşti, trecea peste munţi, pânã cãtre Satu Mare şi Pannonia. În 1452, aşezarea s-a aflat, o perioadã de timp, în posesia familiei Huniazilor. Unele documente din a doua jumãtate a secolului 19 amintesc de faptul cã Negreşti era cel mai mare sat din Ţara Oaşului, cu peste 600 de case şi 2 725 locuitori. La 1 ianuarie 1965, comuna Negreşti (numitã astfel pânã la 17 febr. 1968, când a adoptat numele Negreşti-Oaş) a fost trecutã în categoria oraşelor, având în subordine administrativã localitãţile componente Luna şi Tur.
Monumente
Biserica “Naşterea Maicii Domnului” (35 m lungime şi 12 m lãţime), construitã cu o singurã navã, în anii 1847-1857, având un iconostas cu icoanele pictate de Bodnar Ferenc, în 1852, şi de Scheizner în 1854-1855, iar icoanele împãrãteşti pictate, în 1880, de Mihail Şerban din Gherla. Amvonul, sculptat în lemn, dateazã din anul 1913. Picturile murale interioare, originare, au fost realizate de Otto Kautnik din localitatea Buştâno (Ucraina). Biserica a fost repictatã în tempera, în anul 1947, de Carol Schnel din Satu Mare, şi apoi în anii 1975-1978 de V. Rãileanu, iar în perioada 2014-2015 biserica a fost restauratã, renovatã şi resfinţitã la 16 aug. 2015; Catedrala cu hramul “Duminica Tuturor Sfinţilor” , de mari dimensiuni (37 m lungime şi 24 m lãţime), a fost construitã în anii 1990-2002, sfinţitã la 1 iulie 2012, cu altar pictat în frescã, în anii 2003-2007, de Vasile Pop-Negreşteanul (din Negreşti-Oaş), iar pereţii naosului şi pronaosului pictaţi în anii 2008-2012 de cãtre Dumitru Bãnicã şi Gheorghe Bondoc. Catedrala are la faţadã un pridvor mare, deschis, sprijinit de şase stâlpi dubli (în total 12), cilindrici, terminaţi cu arcade largi. Catedrala prezintã o cupolã mare, octogonalã, plasatã pe naos, luminatã de opt ferestre înalte şi înguste, înconjuratã de patru cupole octogonale, mai mici, cu ferestrele asemãnãtoare celor de la cupola mare. La faţadã, catedrala este dominatã de douã turnuri pãtrate, gemene, continuate, fiecare, cu câte o cupolã octogonalã, luminate de opt ferestre înalte şi înguste, în interiorul cãrora se aflã clopotele. La exterior, pe partea dreaptã a catedralei, în zona naosului şi altarului se aflã douã pridvoare suprapuse, deschise, fiecare sprijinit pe opt stâlpi cilindrici, terminaţi cu arcade largi, pridvorul de deasupra având aspectul unui balcon; Biserica ortodoxã, din lemn, cu dublu hram, “Sfânta Cuvioasã Parascheva” şi “Sfinţii Români” (2014-2015, sfinţitã la 14 iunie 2015); Biserica romano-catolicã având hramul “Hristos, Regele Universului” (1935); Biserica greco-catolicã “Sfânta Treime” (1994-1998, sfinţitã la 7 iunie 1998); Biserica greco-catolicã “Buna Vestire” (1995), situatã în incinta spitalului orãşenesc; Biserica reformatã; în localitatea componentã Tur existã biserica “Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, datând din anul 1850, cu turn ridicat în 1880, restauratã în anii 2009-2010, repictatã în tempera, în 2010-2012, de Rita Aldea şi Dan Vulcan şi iconostas pictat în 2013 de Rita Aldea şi sfinţitã la 17 aug. 2013.