Mănăstirea Prislop

Situatã într-o poianã mirificã din depresiunea Haţeg, în arealul satului Silvaşu de Sus (sat care aparţine administrativ de oraşul Haţeg), la 13 km Vest-Nord Vest de oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, mănăstirea Prislop adãposteşte 25 de cãlugãriţe care duc o viaţã de obşte, pãstorite de stareţa Pavelida Munteanu. Începutul  vieţii monahale la Prislop nu se cunoaşte cu exactitate, dar se presupune cã aici ar fi funcţionat o sihãstrie întemeiatã la sfârşitul secolului 13 de ctitori laici, respectiv de câţiva nobili români din satul Ciula Mare (în prezent sat în componenţa comunei Rãchitova, judeţul Hunedoara). Conform tradiţiei, prima bisericã a mãnãstirii Prislop, cu hramul “Sfântul Evanghelist Ioan”, a fost ziditã din piatrã de râu, în anii 1399-1405,  prin osârdia cãlugãrului Nicodim de la mãnãstirea Tismana, împreunã cu ucenicii lui şi cu ajutorul material al domnului Mircea cel Batrân. O mãrturie scrisã, care atestã prezenţa ca stareţ a cãlugãrului Nicodim la mãnãstirea Prislop, este o copie scrisã de acesta în anii 1404-1405 a unui Tetraevanghel slavon miniat  ce constituie cel mai vechi manuscris cu o datã sigurã care s-a pãstrat pânã în prezent – operã reprezentativã a artei manuscrisului medieval. Cãlugãrul Nicodim, venit de la muntele Athos şi stabilit în Ţara Româneascã în timpul domniei lui Vladislav I/Vlaicu Vodã (1364-1376/1377), considerat reorganizatorul monahismului în Ţara Româneascã, a fost sanctificat ulterior şi trecut în sinaxar pe data de 26 decembrie. La mijlocul secolului 16, biserica  şi clãdirile anexe se aflau într-o stare avansatã de degradare fapt ce a determinat-o pe domniţa Zamfira, fiica lui Moise Vodã (domn al Ţãrii Româneşti în perioada februarie 1529-august 1530), refugiatã în Transilvania dupã moartea tatãlui ei în bãtãlia de la Viişoara (29 august 1530), sã reconstruiascã din temelie (în anii 1564-1580) biserica şi o parte din chilii. La terminarea construcţiei bisericii (în 1580), domniţa Zamfira a donat acesteia o Icoanã a Maicii Domnului, pãstratã pânã în zilele noastre, care, cu timpul, s-a dovedit a fi fãcãtoare de minuni. Biserica mãnãstirii Prislop are pe pereţii interiori fragmente de picturi originare. Dupã ce în prima jumãtate a secolului 18 mãnãstirea Prislop a fost metoc al mãnãstirii Tismana, în a doua jumãtate a aceluiaşi secol (respectiv în anul 1762) cãlugãrii au fost alungaţi de cãtre Adolph von Buccow (guvernatorul de atunci al Transilvaniei), din ordinul Curţii Imperiale de la Viena, iar mãnãstirea a intrat în posesia cultului greco-catolic. La începutul secolului 16, într-o peşterã din apropierea acestei mãnãstiri s-a nevoit sihastrul Ioan – cel care avea sã devinã, prin canonizarea  fãcutã de Biserica Ortodoxã Românã în 1992, Sfântul Ioan de la Prislop, trecut în calendarul ortodox pe data de 13 septembrie. O datã cu preluarea mãnãstirii Prislop de cãtre cultul ortodox (în 1948), la aceastã mãnãstire a fost numit ca stareţ (la 25 noiembrie 1948) ieromonahul Arsenie Boca de la mãnãstirea Sâmbãta prin efortul cãruia s-au executat lucrãri de renovare şi repictare a bisericii şi de refacere a unor clãdiri anexe. La 28 octombrie 1959, autoritãţile comuniste au desfiinţat mãnãstirea Prislop prin Decretul Consiliului de Stat nr. 410, cãlugãrii alungaţi, iar stareţul Arsenie Boca purtat prin tribunale şi întemniţat de mai multe ori pentru diverse învinuiri inventate de comunişti. În perioada în care a fost stareţ la mãnãstirea Prislop, Arsenie Boca a sculptat catapeteasma bisericii. Mãnãstirea Prislop a fost reînfiinţatã în 1976, ca mãnãstire de cãlugãriţe, prin insistenţa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Iustinian Marina. Dupã prãbuşirea comunismului la sfârşitul lunii decembrie 1989, în anii care au urmat s-au executat lucrãri de consolidare, restaurare şi repictare a bisericii mãnãstirii Prislop şi de renovare a clãdirilor anexe. În anul 1991, la aceastã mãnãstire a fost inaugurat Seminarul monahal “Sfânta Ecaterina” în care studiazã atât mãicuţele, cât şi fetele laice. În cadrul acestei mãnãstiri funcţioneazã ateliere de pictare a icoanelor pe sticlã. În interiorul bisericii se aflã mormântul domniţei Zamfira.