Situată într-o poiană mirifică din Depresiunea Haţeg, în arealul satului Silvaşu de Sus (sat care aparţine administrativ de oraşul Haţeg), la 13 km Vest-Nord Vest de oraşul Haţeg, judeţul Hunedoara, mănăstirea Prislop adăposteşte o obşte de călugăriţe. Începutul vieţii monahale la Prislop nu se cunoaşte cu exactitate, dar se presupune cã aici ar fi funcţionat o sihăstrie întemeiată la sfârşitul secolului 13 de ctitori laici, respectiv de câţiva nobili români din satul Ciula Mare (în prezent sat în componenţa comunei Răchitova, judeţul Hunedoara). Conform tradiţiei, prima biserică a mănăstirii Prislop, cu hramul “Sfântul Evanghelist Ioan”, a fost zidită din piatră de râu, în anii 1399-1405, prin osârdia călugărului Nicodim de la mănăstirea Tismana, împreună cu ucenicii lui şi cu ajutorul material al domnului Ţării Româneşti, Mircea cel Batrân (1386-1394; 1397-1418). O mărturie scrisă, care atestă prezenţa ca stareţ a călugărului Nicodim la mănăstirea Prislop, este o copie scrisă de acesta în anii 1404-1405 a unui Tetraevanghel slavon miniat, care constituie cel mai vechi manuscris cu o dată sigură care s-a păstrat până în prezent – operă reprezentativă a artei manuscrisului medieval. Călugărul Nicodim, venit de la muntele Athos şi stabilit în Ţara Românească în timpul domniei lui Vladislav I/Vlaicu Vodã (1364-1376/1377), considerat reorganizatorul monahismului în Ţara Româneascã, a fost sanctificat ulterior şi trecut în sinaxar pe data de 26 decembrie. La mijlocul secolului 16, biserica şi clădirile anexe se aflau într-o stare avansată de degradare, fapt care a determinat-o pe domniţa Zamfira, fiica lui Moise Vodă (domn al Ţării Româneşti în perioada februarie 1529-august 1530), refugiată în Transilvania după moartea tatălui ei în bătălia de la Viişoara (29 august 1530), să reconstruiască din temelie (în anii 1564-1580) biserica şi o parte din chilii. La terminarea construcţiei bisericii (în anul 1580), domniţa Zamfira a donat acesteia o Icoană a Maicii Domnului, păstrată pânã în zilele noastre, considerată de credincioşi făcătoare de minuni. Biserica mănăstirii Prislop are pe pereţii interiori fragmente de picturi originare. După ce în prima jumãtate a secolului 18 mănăstirea Prislop a fost metoc al mănăstirii Tismana, în a doua jumătate a aceluiaşi secol (respectiv în anul 1762) călugării au fost alungaţi de către Adolph von Buccow (guvernatorul de atunci al Transilvaniei), din ordinul Curţii Imperiale de la Viena, iar mănăstirea a intrat în posesia cultului greco-catolic. La începutul secolului 16, într-o peşteră din apropierea acestei mănăstiri s-a nevoit sihastrul Ioan – cel care avea să devină, prin canonizarea făcută de Biserica Ortodoxă Română în 1992, Sfântul Ioan de la Prislop, trecut în calendarul ortodox pe data de 13 septembrie. O dată cu preluarea mănăstirii Prislop de către cultul ortodox (în 1948), la această mănăstire a fost numit ca stareţ (la 25 noiembrie 1948) ieromonahul Arsenie Boca de la mănăstirea Sâmbăta, prin efortul căruia s-au executat lucrări de renovare şi repictare a bisericii şi de refacere a unor clădiri anexe. La 28 octombrie 1959, autorităţile comuniste au desfiinţat mănăstirea Prislop, prin aplicarea Decretul Consiliului de Stat nr. 410, dată după care călugării au fost alungaţi, iar stareţul Arsenie Boca purtat prin tribunale şi întemniţat de mai multe ori pentru diverse învinuiri neîntemeiate. În perioada în care a fost stareţ la mănăstirea Prislop, Arsenie Boca a sculptat catapeteasma bisericii. Mănăstirea Prislop a fost reînfiinţată în anul 1976, ca mănăstire de călugăriţe, prin insistenţa Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Iustinian Marina. După prăbuşirea comunismului la 22 decembrie 1989, în anii care au urmat s-au executat lucrări de consolidare, restaurare şi repictare a bisericii mănăstirii Prislop şi de renovare a clădirilor anexe. În anul 1991, la această mănăstire a fost inaugurat Seminarul monahal “Sfânta Ecaterina”, în care studiază atât măicuţele, cât şi tinere laice. În cadrul acestei mănăstiri funcţionează ateliere de pictare a icoanelor pe sticlă. În interiorul bisericii se află mormântul domniţei Zamfira.
