Situată în cartierul Colentina din partea de Est a municipiului Bucureşti (capitala României), pe o mică înălţime de pe malul drept al râului Colentina, mănăstirea Plumbuita adăposteşte o obşte de călugări. Biserica mănăstirii Plumbuita, cu hramul “Naşterea Sfântului Ioan Botezãtorul” , a fost construită în anii 1560-1564 prin grija domnului Ţării Româneşti, Petru cel Tânăr, fiul domnului Mircea Ciobanul şi al Doamnei Chiajna. În luna august 1595, oastea otomană a provocat mari distrugeri bisericii, iar în 1614 aceasta a fost afectată de un incendiu. În 1647, biserica mănăstirii Plumbuita a fost rezidită din temelie din iniţiativa şi pe cheltuiala domnului Ţării Româneşti, Matei Basarab, pentru a celebra victoria din 20-21 octombrie 1632 de lângă mănăstire, asupra oastei lui Radu Iliaş (care fusese numit domn al Ţării Româneşti de către Poarta Otomană). Tot în anul 1647 a fost construită Casa Domnească şi zidul de incintă al mănăstirii, iar Turnul-clopotniţă a fost ridicat în anii 1803-1806 prin strădania egumenului Dionisie pe locul celui distrus de cutremurul din 14 octombrie 1802, care a avut magnitudinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter.
Acest cutremur a mai provocat mari stricăciuni şi altor construcţii anexe ale ansamblului monahal, care au fost reparate ulterior prin osârdia egumenului Dionisie. Biserica mănăstirii Plumbuita are o singură turlă, octogonală, plasată deasupra pronaosului, prezintă ancadramente de tip gotic la ferestre şi păstrează picturi murale interioare originare, între care se remarcă tabloul votiv care îl înfãţişează pe domnul Matei Basarab împreună cu soţia sa, Doamna Elina. Casa Domnească se evidenţiazã prin prezenţa câtorva arcade masive la parter şi a mai multor arcade la etaj, sprijinite pe coloane cilindrice. În 1573, la mănăstirea Plumbuita a fost instalată prima tiparniţã din Bucureşti, prin grija domnului Alexandru II Mircea, şi a treia din Ţara Românească după cele de la mănăstirea Dealu (1508) şi Târgovişte (1544). După aplicarea Legii secularizãrii averilor mănăstireşti din 17/29 decembrie 1863, mănăstirea Plumbuita a fost părăsită de călugări, ulterior biserica a funcţionat ca biserică de mir, iar construcţiile anexe s-au părăginit treptat. Cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, a deteriorat grav biserica, aceasta fiind restaurată abia în anii 1954-1955 prin grija Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Iustinian Marina, şi sfinţită la 24 iunie 1958, când stareţ era arhimandritul Sofian Boghiu. Numele de Plumbuita al acestei mănăstiri a fost atribuit de localnici ca urmare a faptului că, mult timp, biserica mănăstirii a fost acoperită cu tablă din plumb. Muzeul mănăstirii Plumbuita, amenajat în fosta Casă Domnească, cuprinde obiecte de artă religioasă, 130 de busturi ale domnitorilor români, sculptate în piatră de stareţul Simeon Tatu, cărţi vechi ş.a. În interiorul bisericii se află părticele din moaştele Sfântului Ierarh Nicolae şi ale Sfinţilor Mare Mucenici Gheorghe, Pantelimon şi Ioan cel Nou de la Suceava. În cadrul mănăstirii Plumbuita funcţionează atelierele Secţiei de pictură, restaurare şi patrimoniu ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti, iar până nu de mult la această mănăstire au mai funcţionat ateliere de sculptură, de preparat tămâie, de confecţionare a obiectelor de cult din metal şi o secţie de turnat clopote (aici a fost turnat clopotul cu o greutate de 1 200 kg, care în prezent se află instalat la mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti). Ansamblul monahal a fost supus unor lucrări de restaurare în anii 2007-2008.
