BABELE, culme muntoasă în partea central-nordică a masivului Bucegi (Carpaţii Meridionali), cu direcţie Nord-Sud, între Valea Jepilor, la Est, şi Valea Şugărilor, la Vest, constituită din conglomerate şi gresii. Altitudinea maximă: 2 292 m (vârful Baba Mare). În urma modelării îndelungate şi complexe a rocilor din această zonă, datorită agenţilor naturali (vânt, gelivaţie, şiroire, eroziune diferenţială etc.), au rezultat forme specifice de relief, cu aspect de stânci izolate sau grupuri de stânci, unele cu profil uman, altele având înfăţişarea unor ciuperci uriaşe (numite „Babe”) sau a unui Sfinx. Important obiectiv turistic de la care se poate pleca spre vârful Omu (2 505 m), spre izvorul şi peştera Ialomiţei, spre Crucea de pe masivul Caraiman, spre cabanele Piatra Arsă şi Vârful cu Dor etc. Hotel turistic. Punct final al telecabinei care face legătura cu oraşul Buşteni, dată în folosinţă la 11 august 1978 (lungimea cablului: 4 350 m; diferenţă de nivel: 1 237 m) şi punct de plecare al celei spre Hotelul Peştera (din apropierea Peşterii Ialomiţei), a cărei lungime este de 2 600 m şi diferenţă de nivel de 520 m, dată în funcţiune la 30 decembrie 1982.
BAIULUI, Munţii ~, complex de culmi muntoase în partea de Vest a Carpaţilor de Curbură (Carpaţii Orientali), între valea râului Prahova la Vest şi valea râului Doftana la Est. M-ţii Baiului sunt alcătuiţi dintr-o alternanţă de gresii calcaroase, calcare marnoase şi şisturi argilo-marnoase şi se prezintă sub forma unei culmi principale, cu direcţie Nord-Nord Est-Sud-Sud Vest, din care se desprind mai multe culmi secundare (Clăbucetul Mare, Clãbucetul Taurului, Clăbucetul Azugii, Clăbucetul Baiului ş.a.). Culmea principală este dominată de mai multe vârfuri, de la Nord la Sud: Neamţu (1 926 m, altitudinea maximă a M-ţilor Baiului), Baiu Mare (1 908 m), Rusu (1 902 m), Unghia Mare (1 847 m), Baiu Mic (1 834 m), Băiuţu (1 826 m), Drăgan (1 775 m), Cazacu (1 753 m), Urechea (1 715 m), Gagu Mare (1 660 m), Zamora (1 620 m). Pantele M-ţilor Baiului sunt acoperite cu păduri de fag şi de conifere, iar la peste 1 600 m altitudine se extind pajişti, propice păstoritului (numeroase stâne). Zonã turistică. Cunoscuţi şi sub numele de M-ţii Gârbovei.
BARAOLT, masiv muntos în partea de Sud Vest a Carpaţilor Orientali, având forma unui horst, îmbrăţişat de marele cot al Oltului la Est şi Vest şi limitat de Depresiunile Baraolt la Nord şi Sfântu Gheorghe la Sud. Alcătuit din fliş (roci marno-grezoase şi gresii) cu intruziuni de roci vulcanice. Altitudinea maximă: 1 018 m (vârful Şugag). Acoperit cu păduri de fag şi gorun în alternanţă cu păşuni.
BÂRGĂU, Munţii Bârgăului, munţi scunzi, situaţi în partea de Nord a Carpaţilor Orientali, delimitaţi de cursul superior al râului Someşu Mare (la Vest şi Nord Vest), de râul Coşna (la Nord Est) şi valea râului Bistriţa ardeleană (la Sud) şi străjuiţi de M-ţii Rodna (la Nord Vest), Suhard (la Nord Est) şi Căliman (la Sud). Sunt alcătuiţi din depozite sedimentare, străpunse de roci eruptive care au generat mai multe vârfuri vulcanice, în majoritate neck-uri (vârful Miroslava, 1 625 m, care constituie altitudinea maximă a acestor munţi; Heniu Mare, 1 611 m; Cucureasa, 1 392 m; Bârgău, 1 362 m; Păltineasa, 1 227 m ş.a.). M-ţii Bârgăului prezintă culmi prelungi, netede, separate de văile râurilor Ilva, Leşu şi Bârgău, care formează impresionante defilee la traversarea măgurilor eruptive. În partea de Est se află platoul structural Zâmbroia. Exploatări de minereuri complexe. Acoperiţi cu păduri, păşuni şi fâneţe. Pe pantele lor sunt risipite aşezãri omeneşti de altitudine (Şanţ, Rodna, Lunca Ilvei ş.a.).
BÂRNARU, masiv muntos în partea centrală a M-ţilor Bistriţei (Carpaţii Orientali), constituit din roci cristaline, limitat de valea Bistriţei la Est şi râurile Bârnărel la Nord şi Bârnaru, la Sud. Altitudinea maximă: 1 699 m (vârful Bârnaru).
BÂRSA, Munţii Bârsei, denumire generică atribuită munţilor din partea de Sud a Depresiunii Bârsei (Piatra Mare, Postăvaru, Măgura Codlei), formaţi din fliş. Altitudinea maximă: 1 843 m (vârful Piatra Mare). Obiective turistice.
BERZUNŢI, Munţii ~, culme muntoasă cu orientare Nord Vest-Sud Est, inclusă în cadrul M-ţilor Trotuşului (→ Trotuş, M-ţii Trotuş), situată în zona central-estică a Carpaţilor Orientali, între râurile Trotuş, la Vest, şi Tazlău, la Est, alcătuită din fliş. Altitudinea maximă: 984 m (vârful Măgura).
BIHOR, Munţii ~, masiv muntos în partea de Vest a României, constituind nucleul M-ţilor Apuseni (Carpaţii Occidentali) şi, totodată, treapta montană cea mai înaltă a acestora. Altitudinea maximă: 1 849 m (vârful Curcubăta Mare). Alcătuiţi din roci cristaline, eruptive şi sedimentare (conglomerate, gresii, calcare, marne), care au imprimat reliefului un aspect masiv, cu interfluvii largi şi povârnişuri domoale, M-ţii Bihor sunt un adevărat nod oro-hidrografic din care se despletesc numeroase culmi (Găina, Muncelu, Piatra Grăitoare etc.) şi din care izvorăsc mai multe râuri (Arieşu Mare, Arieşu Mic, Someşu Cald, Crişu Negru, Crişu Pietros ş.a.). Sunt acoperiţi cu păduri de molid şi fag, în alternanţă cu pajişti secundare. Exploatări de bauxită, minereuri polimetalice, calcare ş.a. Numeroase fenomene carstice: doline, uvale, polii, avene, văi oarbe, chei, izbucuri şi peşteri (Cetăţile Ponorului, Scărişoara, Focul Viu, Cetatea Rădesei ş.a.). Important obiectiv turistic, uşor accesibil.
BISTRIŢA, Munţii Bistriţei ~, sistem de masive muntoase în zona de Nord a Carpaţilor Orientali, limitat de valea superioarã a râului Moldova, în Nord, de valea râului Bistricioara, la Sud, M-ţii Stânişoarei, la Est şi M-ţii Cãliman şi Depresiunea Dornelor, la Vest, strãpunşi în partea lor nordicã de nebiruita vale a Bistriţei. Creasta principalã este fragmentatã în mai multe masive, bine individualizate: Rarãu (1 651 m), Giumalãu (1 857 m), Bârnaru (1 699 m), Grinţieş (1 758 m) şi Budacu (1 859 m). Sunt alcãtuiţi în general din roci cristaline. Altitudinea maximă: 1 859 m (vârful Budacu). Împãduriţi cu specii rãşinoase de arbori.
BODOC, Munţii ~, masiv muntos în partea de Sud a Carpaţilor Orientali, în grupa munţilor vulcanici, limitat de Depresiunea Ciuc şi M-ţii Ciuc, la Nord, M-ţii Nemira, la Nord Est, Depresiunea Târgu Secuiesc, la Est, Râu Negru, la Sud, valea râului Olt, la Vest şi M-ţii Harghita, la Nord Vest. Are o culme centrală, orientată Nord-Sud, din care se detaşează câteva vârfuri (Bodoc, 1 193 m, Vârful Pădurii, 1 213 m, Cărpiniş ş.a.) legate prin înşeuări. Alcătuit din fliş cu intruziuni vulcanice. Altitudinea maximă: 1 241 m (vârful Cărpiniş). Nod hidrografic. Acoperit cu păduri de fag. Exploatări de andezit (Bixad, Micfalău). La poale apar numeroase izvoare cu ape minerale (Băile Tuşnad, Malnaş, Turia, Bodoc etc.).
BREŢCU, masiv muntos în zona de Vest a M-ţilor Vrancea (Carpaţii de Curbură), limitat de Depresiunea Târgu Secuiesc la Vest, cursul superior al râului Putna, la Est, masivul Lăcăuţ la Sud şi Oituz, la Nord. Constituit predominant din depozite de fliş grezos şi, în mai mică măsură, din şisturi argiloase şi gresii. Altitudinea maximă: 1 503 m (vârful Muşat). Acoperit cu păduri. Nod hidrografic (de aici izvorăsc râurile Breţcu, Orbat, Covasna, Zagon, Oituz ş.a.).
BUCEGI, masiv muntos în extremitatea estică a Carpaţilor Meridionali, între Valea Prahovei, la Est (pe care o domină printr-un abrupt de peste 1 000 m) şi M-ţii Leaota, la Vest. Din punct de vedere fizico-geografic (masivitate, frecvente urme glaciare etc.), masivul Bucegi face parte din Carpaţii Meridionali, iar din punct de vedere geologic este încadrat în Carpaţii Orientali (alcătuit predominant din gresii şi conglomerate, parţial şi calcare). De fapt, este un vast sinclinal în conglomeratele Cretacicului inferior, având aspectul unui podiş înalt, cu altitudinea medie de circa 2 000 m, bine marcat în ansamblul peisajului carpatic prin abrupturile sale marginale, care pun în evidenţă flancurile exterioare ale sinclinalului. La 1 800–2 400 m altitudine s-a dezvoltat o largă suprafaţă structuralã, cunoscută sub numele de Platoul Bucegilor, care corespunde flancului estic al sinclinalului, terminat cu un front de cuestă, puternic fragmentat, care formează abruptul prahovean al Bucegilor.
Masivul Bucegi are frecvente înălţimi care depãşesc 2 000 m, acestea scăzând în altitudine de la Nord la Sud: vârful Omu, 2 505 m (altitudinea maximă a masivului), Coştila, 2 498 m, Caraiman, 2 325 m, Jepii Mici, 2 184 m, Furnica, 2 103 m, Jepii Mari, 2 071 m, Vârfu cu Dor, 2 030 m.
Prezintă evidente urme ale glaciaţiei cuaternare (Valea Gaura, Valea Cerbului etc.) şi numeroase fenomene periglaciare (grohotişuri, custuri, morene, nişe nivale, râuri de pietre etc.). În bazinul superior al Ialomiţei predomină relieful carstic (abrupturi, hornuri, doline, chei, peşteri etc.).
Alternanţa stratelor de gresii, marne şi conglomerate, precum şi neuniformitatea litologică a conglomeratelor au condiţionat formarea, prin dezagregare şi eroziune diferenţială exercitatã de vânt, ploi, gelivaţie etc., a unui relief rezidual interesant (Sfinxul, Babele, Ciupercile etc.).
Versantele M-ţilor Bucegi sunt, în cea mai mare parte, acoperite cu păduri de fag sau cu păduri de fag în amestec cu brad şi molid. Spre limita superioară a pãdurilor se dezvoltă zada sau laricele (Larix decidua). În porţiunile abrupte, unde pădurea nu s-a putut dezvolta, se întâlnesc pajiştile de stâncărie (aşa-numitele „brâne”). Jnepenişurile, care altădată erau bine reprezentate, se mai întâlnesc doar local, pe versante şi la obârşiile văilor (un pâlc de jnepeni bãtrâni, de mari dimensiuni, se găseşte la marginea platoului Bucegilor, în apropiere de Piatra Arsă). În M-ţii Bucegi, o mare răspândire are şi smirdarul (Rhododendron kotschyi) sau bujorul de munte, declarat monument al naturii. Vegetaţia de pajişte de pe Platoul Bucegi a fost în mare parte afectată de trecerea prin această zonă a unui număr mare de turişti, cât şi din cauza unor activităţi antropice, fapt ce a determinat degradarea puternică a covorului vegetal şi, în consecinţã, dezvoltarea lui discontinuă. Staţie meteorologică de altitudine situată pe vârful Omu, de ordinul I, inaugurată în 1937. Masivul Bucegi este unul dintre cele mai atractive obiective turistice ale ţării prin prezenţa, în cadrul lui, a numeroase fenomene naturale (peştera Ialomiţei, cheile Horoabelor, Urşilor, Peşterii, Tătarului, Zănoagei, Orzei de pe cursul superior al Ialomiţei, izvorul Ialomiţei, Sfinxul, Babele, Valea Gaura, Colţii Morarului etc.), poteci marcate, cabane (Omu – cea mai veche cabană din ţară, inaugurată la 3 septembrie 1888, situată la cea mai mare altitudine din ţarã, 2 505 m, Caraiman, Piatra Arsă, Mălăieşti, situată la 1 720 m altitudine, ultima reconstruită în anul 2007 pe locul mai multor cabane anterioare – prima data din anul 1872 – distruse de incendii în anii 1897 şi 1998, sau de avalanşă în 1923, Bolboci, Diham, Gura Diham, Padina, Vârful cu Dor, Cota 1 500 etc.) şi hoteluri (Peştera, Babele, Cota 1 400 etc.), numeroase pârtii de schi cu diferite grade de dificultate (pârtia „Turistică” de 2 800 m lungime cu grad mediu de dificultate, pârtiile „Carp” de 2 500 m şi „Papagal” de 2 140 m, dificile ş.a.). Pe Platoul Bucegi se poate urca atât cu automobilul, pe şosea, cât şi cu telecabina din oraşele Sinaia şi din Buşteni.
Rezervaţie naturală complexă (6 680 ha), cu relief spectaculos (abrupturi, creste ascuţite, circuri şi văi glaciare, relief carstic, văi torenţiale, turnuri, clăi, formaţiunile reziduale Sfinxul, Babele, pietrele singuratice sub formă de ciuperci etc.), cu o mare bogăţie floristică (tisa/Taxus baccata, zâmbrul/Pinus cembra, macul galben/Papaver pyrenaicum ssp. corona sancti-stephani, Festuca bucegiensis, bujorul de munte sau smirdarul/Rhododendron kotschyi, floarea-de-colţi/ Leontopodium alpinum etc., diverse specii de genţiana şi de plante în perniţe, caracteristice etajului alpin, cum sunt guşa-porumbelului pitică/Silene acaulis, Minuartia sedaides, diferite specii de Saxifraga etc.) şi faunistică (capra neagră, declarată monument al naturii, ursul brun, cocoşul de munte etc.); rezervaţie paleontologică (circa 150 specii de amoniţi, de belemniţi, cefalopode, gasteropode) şi interesante formaţiuni geologice. În 1990, masivul Bucegi a fost declarat Parc naţional (extins pe 35 700 ha).
BUDACU, masiv muntos în partea de Sud Est a M-ţilor Bistriţei (Carpaţii Orientali), situat la Vest de valea râului Bistriţa, între râurile Neagra Broştenilor (la Vest) şi Borca (la Sud şi Est). Constituit din calcare cristaline. Altitudinea maximă: 1 859 m (vârful Budacu). Păduri şi pajişti naturale.
BUZĂU, M-ţii Buzăului, ansamblu muntos în Carpaţii de Curbură, format din cinci masive, bine delimitate (Penteleu, Podu Calului, Siriu, Monteoru şi Culmea Ivăneţu), grupate sub numele generic de M-ţii Buzăului. Altitudinea maximă: 1 772 m (vârful Penteleu).