Situată într-un cadru natural pitoresc, pe valea râului Sâmbăta, la poalele nordice ale Munţilor Făgăraş, în arealul satului Sâmbăta de Sus din comuna Voila, judeţul Braşov, la 13 km Sud Vest de municipiul Făgăraş şi la 85 km Vest-Nord Vest de municipiul Braşov, mănăstirea Brâncoveanu, cunoscută şi sub numele de mănăstirea Sâmbăta, are 40 de călugări, care duc o viaţă de obşte. Ansamblul monahal de astăzi se află pe fosta moşie a vornicului Preda Brâncoveanu (bunicul viitorului domn Constantin Brâncoveanu), cumpărată în 1654, pe care acesta a construit, în 1657, o biserică din lemn cu dublu hram – “Adormirea Maicii Domnului” şi “Izvorul Tămăduirii”, pentru călugării sihaştrii care vieţuiau pe acele meleaguri. Pe locul vechii biserici, domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu a construit, în anii 1696-1707, o biserică din piatră şi cărămidă, cu dublu hram – “Adormirea Maicii Domnului” şi “Izvorul Tămăduirii”, în stilul brâncovenesc, precum şi chiliile personalului monahal. Din picturile murale interioare ale bisericii, executate în 1766 de zugravii Ionaşcu, Pană şi Matei, se păstrează doar câteva fragmente în pronaos. În luna iunie 1761, mănăstirea a scăpat de la demolarea ordonată de generalul austriac Adolph von Buccow, probabil datorită intervenţiei familiei Brâncoveanu, proprietara moşiei şi a satului Sâmbăta, aceasta fiind singura mănăstire ortodoxă din Transilvania acelor vremuri rămasă nedistrusă de către Curtea imperială de la Viena. În cele din urmă, din păcate, prin insistenţa episcopului greco-catolic Grigore Maior pe lângă generalul Preiss de la Curtea imperială de la Viena, mănăstirea de la Sâmbăta a fost distrusă cu tunurile în noiembrie 1785 (ca represiune împotriva călugărilor, care erau ostili procesului de catolicizare), cu toate intervenţiile făcute de boierii Nicolae şi Emanoil Brâncoveanu pe lângă guvernatorul de atunci al Transilvaniei. Avariată grav, mănăstirea a rămas părăsită vreme de 143 de ani, adică până în anul 1928, când mitropolitul Nicolae Bălan a început reconstruirea bisericii şi a chiliilor, păstrând stilul brâncovenesc. Lucrările de reconstrucţie s-au terminat în anul 1936 (inclusiv resaturarea fragmentelor picturilor murale interioare) şi sfinţirea a avut loc la 15 august 1936. Pe peretele de Vest al pronaosului se păstrează un valoros tablou viotiv al ctitorilor brâncoveni. În perioada în care mănăstirea s-a aflat în ruină, credincioşii din localităţile învecinate au continuat să se adune anual de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, pentru a lua apă de la un izvor cu efecte tămăduitoare aflat în apropierea ruinelor. La 28 octombrie 1959, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 410, autorităţile comuniste au reuşit să desfiinţeze mănăstirea, călugării fiind alungaţi. După 22 decembrie 1989, o dată cu prăbuşirea comunismului, mănăstirea a fost reînfiinţată prin grija Mitropolitului Ardealului, Crişanei şi Maramureşului – Înalt Preasfinţia sa Antonie Plămădeală, şi au început lucrările de reconstrucţie a bisericii cu dublu hram – “Adormirea Maicii Domnului” şi “Izvorul Tămăduirii”, de construire a unui paraclis cu hramul “Sfinţii Martiri Brâncoveni”, a unui corp de clădiri, care cuprinde chiliile, bucătăria, trapeza (sala de mese), biblioteca, organizată în anul 1998, cu circa 70 000 de volume, dintre care 20 000 de volume donate de Înalt Preasfinţia sa Antonie Plămădeală, Mitropolitului Ardealului, Crişanei şi Maramureşului, iar circa 200 sunt cărţi vechi de cult, arhondaricul (clădire destinată găzduirii pelerinilor) şi a unui muzeu cu colecţii de icoane (peste 500 de icoane), de veşminte liturgice, obiecte de cult, cărţi vechi, manuscrise şi documente, numismatică, obiecte de artă populară şi etnografie etc. Toate acestea au fost sfinţite la 15 august 1993 de către Preafericitul Părinte Teoctist (Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române) în prezenţa şi cu contribuţia Sanctităţii Sale Bartolomeos I, Patriarhul ecumenic de Constantinopol, aflat în vizită în România. La 15 august 2003, la mănăstirea Brâncoveanu a fost inaugurată o nouă clădire care adăposteşte Centrul Ecumenic – Academia de la Sâmbăta de Sus, în care sunt găzduite seminariile şi conferinţele teologice naţionale şi internaţionale. La această mănăstire funcţionează un vechi şi tradiţional atelier de pictură, condus în prezent de părintele arhidiacon Calinic Morar, în care se realizează celebrele icoane pe sticlă. La 21 iulie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat la această mănăstire pe domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, pe cei patru fii ai sãi – Constantin, Radu, Matei şi Ştefan – şi pe sfetnicul sãu, Ianache (ginerele lui Constantin Brâncoveanu), zi înscrisă în calendar la 16 august cu numele Sfinţii Martiri Brâncoveni. Clopotniţa mănăstirii, aflatã la circa 200 m de biserică adãposteşte cinci clopote turnate la Viena. La 14 august 2017, în incinta mănăstirii a fost sfinţit aşezãmântul filantropic cu dublu hram – “Sfântul Efrem cel Nou” şi “Sfântul Nectarie Taumaturgul”. La mănăstirea Brâncoveanu are loc anual (din 1997), în ziua de 15 august, Festivalul naţional de muzică religioasă corală. În satul Sâmbăta de Sus se află un palat, supus de mai multe ori unor renovări şi transformări, care a fost reşedinţa de vară a domnului Constantin Brâncoveanu. În apropierea ansamblului monahal există Complexul turistic Sâmbăta, situat la 600 m altitudine, loc de recreere şi odihnă şi, totodată, punct de plecare spre crestele şi cabanele Munţilor Făgăraş.
