Situat în arealul localităţii componente Cheia a oraşului Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea, la 20 km Nord Vest de municipiul Râmnicu Vâlcea, într-o pădure deasă de pe muntele Cheia, din Carpaţii Meridionali, schitul Iezer adăposteşte o obşte de călugăriţe, fiind una dintre cele mai izolate sihăstrii din provincia istorică Oltenia. Primii ctitori ai acestui schit au fost Radu I, Domn al Ţării Româneşti în anii 1377-1383, şi fiul său, Mircea cel Bătrân, Domn al Ţării Româneşti în perioadele 1386-1394 şi 1397-1418, dar schitul apare menţionat documentar, pentru prima oară, abia în 1495 într-un act de danie semnat de Domnul Ţării Româneşti, Radu cel Mare (1495-1508). Cu trecerea timpului, schitul s-a degradat, fiind reîntemeiat pe un alt loc, la circa 500 m distanţă de primul, de către Domnul Ţării Româneşti, Mircea Ciobanul şi soţia sa, Doamna Chiajna (fiica Domnului Moldovei, Petru Rareş), în anii 1552-1553, lucrările fiind finalizate în anii 1567-1568, în timpul domniei lui Petru cel Tânăr. În pisania bisericii, care a fost pusă în anul 1720, se menţionează că schitul a fost terminat în 1568, după moartea Domnului Mircea Ciobanul. În jurul anului 1600, schitul a fost devastat de năvălitori străini, care au ucis circa 300 de călugări. Ulterior, după refacerea schitului, aici s-a format, cu timpul, o mare obşte monahală cu peste 300 de călugări, iar în anul 1700, schitul Iezer se afla din nou în ruină şi fără nici un călugăr. Biserica actuală a schitului, cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, a fost zidită prin osârdia lui Ilarion (episcopul Râmnicului) şi a schimonahului Antonie (care a donat toată averea) în perioada 1693-1705 şi pictată în anii 1715-1720 de către ieromonahul Nicolae din Teiuş. Schimonahul Antonie a fost canonizat de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în iunie 1992 ca Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii (prăznuit la 23 noiembrie). Picturile murale interioare ale bisericii, executate în anii 1715-1720 de către ieromonahul Nicolae, au fost refăcute în anul 1880-1881 de către Moise Zugravul şi restaurate în anii 2003-2004. Chiliile au fost construite în aceeaşi perioadă cu biserica (1693-1705) şi reparate în anii 1909-1912 prin efortul protosinghelului Iosil Lascu, fiind în bună stare şi în prezent. Biserica şi chiliile au mai fost restaurate în anii 1865-1870 şi tot atunci s-a construit şi clopotniţa, prin strădania ieromonahului Dositei Cheianul. În perioada 1996-1999, în perimetrul schitului Iezer a fost zidită o biserică nouă, cu hramul “Schimbarea la Faţă”, pe cheltuiala Băncii Naţionale a României. Până în anul 1946, Iezer a fost schit de călugări, în perioada 1946-1959 a funcţionat ca schit de călugăriţe, la 28 octombrie 1959 schitul a fost desfiinţat de autorităţile comuniste, în urma aplicării Decretului Consiliului de Stat nr. 410, căluăgriţele fiind alungate, iar schitul a fost reactivat cu obşte de călugăriţe după căderea comunismului la 22 decembrie 1989. În cadrul schitului funcţionează ateliere de confecţionat covoare şi carpete. În apropierea schitului Iezer se află o chilie, săpată în peretele unei peşteri, în care s-a nevoit Sfântul Cuvios Antonie de la Iezer.