Mănăstirea Varatec

Situată în arealul satului Varatec din comuna Agapia, judeţul Neamţ, într-o poiană mirifică de la poalele Munţilor Stânişoara, la 12 km Sud Vest de oraşul Târgu-Neamţ şi 40 km Nord-Nord Vest de municipiul Piatra-Neamţ, mănăstirea Varatec adăposteşte în prezent circa 450 de călugăriţe care duc o viaţă de obşte, fiind cea mai numeroasă unitate monahală din România. De fapt, în jurul incintei monahale propriu-zise se extinde satul mănăstiresc, cu case ţărăneşti tradiţionale, aflate de-a lungul unor uliţe înguste, în care locuiesc cele câteva sute de de măicuţe, fiind cea mai numeroasă unitate monahală din România. Atât pronunţia şi mai ales grafia satului şi a mănăstirii omonime (Varatec şi nu Văratec) este conformă cu nomenclatorul oficial al localităţilor din România, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Anul XVII, nr 54-55, Partea I, luni 27 iulie 1981, în vigoare şi în prezent. Fondatoarea schitului Varatec este Bălaşa Herescu (1757-1842), fiica preotului Mihail Herescu de la biserica “Sfântul Nicolae”-Domnesc din Iaşi, care vieţuia ca rasoforă la schitul Topoliţa (din apropiere) cu numele călugăresc Olimpiada. Îndrumată şi sfătuită de Paisie Velicikovschi (călugăr rus stabilit în Moldova), stareţul mănăstirii Neamţ (din 1799), călugăriţa Olimpiada a întemeiat (în perioada 1781-1785) o mică sihăstrie în poiana Varatec, unde era proprietara mai multor terenuri cumpărate de la marele vistiernic Deleanu şi de la pădurarul Ion Bălănoiu, construind, cu ajutorul călugărului-duhovnic Iosif, o biserică din lemn cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” şi câteva chilii. În 1787, schitul Varatec s-a unit cu schitul Topoliţa din apropiere, întemeiat în 1588 prin grija boierului moldovean Ieremia Movilă – viitorul domn al Moldovei (1595-1600; 1600 1606), măicuţele de aici mutându-se la Varatec. Ulterior s-au mai stabilit şi măicuţele de la schitul Durău, iar în 1803 au mai venit 50 de măicuţe de la Socola-Iaşi, astfel că, la 26 septembrie 1811, prin venirea şi a altor călugăriţe, la schitul Varatec vieţuiau 273 de maici; în 1838, acest număr ajunsese la 639 de maici, în 1857 la 700 de monahii, după care, în 1909, numărul vieţuitoarelor scăzuse la mai puţin de jumătate, respectiv 304 călugăriţe. Devenind neîncăpătoare, biserica iniţială din lemn a fost demolată, pe locul ei construindu-se (în anii 1808-1812) o biserică din piatră şi cărămidă care a păstrat acelaşi hram –“Adormirea Maicii Domnului” -, pictată la interior abia în anul 1841 şi repictată în 1882 de T. Ioan şi D. Iliescu. Această biserică a fost supusă unor restaurări şi modificări după incendiul din noaptea de 10 spre 11 iunie 1900, când s-a renunţat la refacerea celor două turle mai mici, din lemn (mistuite de incendiu), care însoţeau cele două turle mai mari de zid. Turlele mari, de zid, una plasată pe naos şi cealaltă pe pronaos, sprijinite pe baze poligonale înalte, au formă cilindrică, luminate de câte patru ferestre mici fiecare, terminate cu câte o cupolă, mărginite de streaşină, în vârful cărora este plasată câte o cruce. La exterior, biserica “Adormirea Maicii Domnului”, care a fost declarată monument istoric în anul 2004, este zugrăvită în alb şi este prevăzută pe latura de Sud cu un mic pridvor semirotund, prevãzut cu o uşă de intrare şi luminat de două ferestre. În noaptea incendiului din anul 1900 au mai fost distruse numeroase chilii şi a fost parţial afectată clopotniţa. Catapeteasma bisericii “Adormirea Maicii Domnului” a fost construită în 1816, din lemn de tisã şi poleită cu aur, pe cheltuiala logofetei Elenco Paladi. În anul de maximă extindere numerică (700 de călugăriţe în 1857), mănăstirea Varatec dispunea de patru biserici, 17 clopote, 300 de chilii, 12 moşii şi un venit de 13 mii de galbeni. Ansamblul monahal actual cuprinde bisericile cu hramurile “Adormirea Maicii Domnului” (1808-1812), “Sfântul Ioan Botezătorul” (1844, cu adăugiri din 1880), “Schimbarea la Faţă”, construită în anii 1845-1847 (sfinţită la 27 noiembrie 1847), prin osârdia maicii stareţe Eufrosina Lazu, paraclisul “Sfântul Nicolae” (1840-1850) amenajat la primul etaj al Turnului-clopotniţă, refăcut în 1903-1909 şi pictat la interior de ieromonahul Eftimie Obrocea de la mănăstirea Ciolanu, bolniţa mănăstirii sau căminul de bătrâne, reconstruită după incendiul din 1995, care are o capacitate de 50 de locuri, bucătăria, trapeza (sala de mese), muzeul, casa stareţei, numeroase anexe gospodăreşti – toate acestea înconjurate de zidul de incintă, masiv, construit din piatrã în 1808-1812. La 10 iulie 1803, schitul Varatec a fost trecut sub administrarea mănăstirii Agapia, după care, în 1839, a devenit mănăstire independentã. La 23 septembrie 1803, la schitul Varatec a fost înfiinţată o şcoală monahală de meserii şi de cultură generală pentru călugăriţe, unde acestea învăţau limba greacă şi meşteşugul broderiei, ţesătoriei şi picturilor de icoane. În 1821, schitul Varatec a fost asediat, prădat şi incendiat de către turci în luptele lor cu eteriştii greci, odoarele furate, iar călugăriţele alungate sau ucise. La două săptămâni după moartea poetului Mihai Eminescu (15 iunie 1889), poeta Veronica Micle s-a retras la această mănăstire, iar în noaptea de 2 spre 3 august 1889, ea s-a sinucis cu arsenic, fiind înmormântată, la 5 august 1889, în cimitirul mănăstirii. În 1934, la mănăstirea Varatec a fost înfiinţat atelierul “Regina Maria” în care maicile învăţau să lucreze broderii bisericeşti, covoare, diverse ţesături naţionale, tricotaje, picturi de icoane, activităţi de artă decorativă şi de legătorie de cărţi ş.a. În 1935, în absida bisericii “Adormirea Maicii Domnului” a fost amplasată o statuie din bronz care o înfăţişa pe Safta Brâncoveanu (soţia lui Grigore Brâncoveanu, unul dintre cei mai de seamă boieri din Ţara Românească), care a fãcut multe danii acestei mănăstiri, operă a sculptorului Ion Jalea. O perioadă grea a vieţuitoarelor de la mănăstirea Varatec a fost cea de după aplicarea Decretului nr. 410 din 28 octombrie 1959, care prevedea desfiinţarea mai multor mănăstiri din România, mănăstirea Varatec fiind nevoită atunci să renunţe la circa 300 de călugăriţe care aveau vârsta de sub 50 de ani, acestea fiind obligate de regimul comunist să părăsească ansamblul monahal. În anii 1960-1961 a fost amenajat muzeul mănăstirii unde sunt expuse broderii, icoane, vase liturgice, cruci, manuscrise şi cărţi vechi religioase, o evanghelie în limba slavonă, tipărită la Lvov în 1644, ferecată în argint, o evanghelie în limba greacă tipărită la Veneţia în 1811, un epitaf lucrat în fire de aur şi argint de către Smaranda Niculce în 1798 ş.a. În 1962 s-au executat lucrări de consolidare, restaurare şi renovare a celor trei biserici de la mănăstirea Varatec, iar în 1968-1969 au fost spălate şi restaurate picturile interioare ale bisericii “Adormirea Maicii Domnului” de către pictorul Arutium Avachian. După anul 1989, au fost efectuate alte lucrări de restaurare a celor trei biserici, s-a modernizat muzeul mănăstirii, s-a înfiinţat o brutărie, iar magazinele mănăstirii oferă spre vânzare siropuri, şerbeturi, dulceţuri ş.a. făcute de măicuţele mănăstirii. La mănăstirea Varatec s-a retras, în anul 2000, istoricul şi criticul literar Zoe Dumitrescu-Buşulenga (n. 1920 – m.2006), academician din 1990, care s-a călugărit (în anul 2005) cu numele Benedicta (maica Benedicta, decedată în anul 2006, este înmormântată la mănăstirea Putna). În apropiere, pe drumul ce leagă mănăstirea Varatec de mănăstirea Agapia, se află rezervaţiile forestiere cunoscute sub numele de “Pădurea de argint” (1,3 ha), alcătuită din mesteceni, şi “Codrii de aramă” (9,4 ha), cu arbori multiseculari de gorun (Quercus patraea), izvor de inspiraţie pentru poetul Mihai Eminescu în scrierea poeziei Cãlin (File de poveste):

[VIII] De treci codrii de aramã, de departe vezi albind

Şi-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint. […]

Iar prin mândrul întuneric al pãdurii de argint

Vezi izvoare zdruncinate peste pietre licurind.

Mănăstirea Varatec - Biserica “Adormirea Maicii Domnului”
Mănăstirea Varatec – Biserica “Adormirea Maicii Domnului” (Credit: Shutterstock)