Situată în arealul comunei Ciolpani din judeţul Ilfov, pe o peninsulă înconjurată de apele lacului Ţigăneşti, numit şi lacul Maicilor, în interiorul pădurii Scroviştea/Ciolpani (un rest la vestiţilor Codrii ai Vlăsiei), la 35 km Nord de municipiul Bucureşti, mănăstirea Ţigăneşti adãposteşte o obşte de călugăriţe. Iniţial, acest lăcaş de cult a fost întemeiat ca schit, în secolul 17, de câţiva călugări români veniţi de la mănăstirea “Sfânta Ana” de pe Muntele Athos din Grecia, care au construit o biserică din lemn. Lăcaşul apare menţionat documentar, prima oară, în iulie 1780, într-un act de danie către
sfinţia sa, părintele Hrisant egumenul“,
semnat de boierul Matei Ţigănescu şi verişoara lui, Paraschiva Căplescu, iar sub numele de Ţigăneşti mănăstirea este consemnată în hrisoavele anilor 1793, 1805, 1813, 1824 etc. La 5 iunie 1805, călugării de la acest schit au fost transferaţi la mănăstirea Căldăruşani, în locul lor fiind aduse mai multe călugăriţe de la Schitul Turbaţi din Siliştea Snagovului şi de la Schitul Maicilor din Bucureşti. Biserica actuală, cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, a fost zidită în perioada 1799-1812, pe locul fostei bisericii din lemn, pe cheltuiala banului Radu Golescu, a logofătului Gheorghe Florescu şi a soţiei sale, Anica, şi prin osârdia arhimandritului Dositei, stareţul mănăstirii Căldăruşani din acea vreme. Biserica prezintă o turlă mare, octogonală, aşezată deasupra naosului, luminată de patru ferestre înalte şi înguste, şi o turlă mai mică pe pronaos, tot octogonală, dar fără ferestre. Pereţii exteriori ai bisericii sunt zugrăviţi în alb şi prezintă la partea superioară, de jur-împrejur, aproape de cornişă, 20 de medalioane de formă rotundă în care sunt pictate portretele mai multor sfinţi, executate la jumătatea secolului 19 de pictorul Gheorghe Răducanu. În faţa uşii de la intrarea în pronaos, prevăzută cu un ancadrament cu motive florale, există un mic pridvor deschis. Picturile murale interioare au fost executate în stil neobizantin, în anul 1853, de cãtre egumenul Eftimie, restaurate în anul 1880 de către zugravul Anton Serafim şi recondiţionate în 1895 de Gheorghe Stoenescu din Piteşti pe cheltuiala Sofiei Diamandescu. Biserica “Adormirea Maicii Domnului” a fost supusă unor lucrări de restaurare în anii 1880, 1895, 1911, 1929, 1977-1984 când s-au executat şi consolidări ale bisericii (după unele stricăciuni provocate de cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a durat 90 de secunde), iar în anii 2009-2013 au mai fost executate unele lucrări de restaurare şi conservare a picturilor murale interioare. Biserica a fost repictată în interior de Gheorghe Belizarie în 1929 şi apoi de Gheorghe Trâşculescu şi Valeria Musceleanu în anii 1985-1987. În cimitirul mănăstirii există o biserică mică, închinatã “Sfintei Treimi”, construită în 1817 de cãtre logofãtul Nicolae Botcoveanu şi pictată în 1880 de Anton Serafim. În acest cimitir se află mai multe monumente funerare, de mare valoare artistică, printre care se remarcă cel al familiei Diamandescu, realizat în 1889 de sculptorul Carol Storck. Cele 67 de chilii, casa stareţei şi trapeza (sala de mese) au fost construite în 1920. Clădirea muzeului, construitã în 1848, a fost iniţial destinată unui orfelinat, apoi a funcţionat ca şcoală, ca arhondaric (casă pentru găzduirea pelerinilor) şi din 1989 amenajată ca muzeu de artă veche bisericească, în care sunt expuse icoane vechi, pictate pe lemn, pe pânză, pe sticlă şi pe metal, veşminte vechi preoţeşti, cărţi vechi, obiecte de artă religioasă ş.a. În cadrul mănăstirii funcţionează ateliere de ţesut, în care se confecţionează stofe pentru veşminte preoţeşti. Din anul 1923, la mănăstirea Ţigăneşti se confecţionează covoare, veşminte preoţeşti, broderii liturgice ş.a. Intrarea în incinta mănăstirii Ţigăneşti se face printr-o poartă masivă, amplasatã sub Turnul-clopotniţă – turn care are formă patrată şi are instalat la partea superioară un ceas adus din Germania şi instalat în 1911. La această mănăstire se păstrează părticele din moaştele Sfântului Elefterie, Sfântului Haralambie, Sfinţilor 40 de Mucenici, Sfânta Marina şi Sfântul Artenom. În biserica mănăstirii existã o Icoană a Maicii Domnului, considerată de credincioşi făcătoare de minuni, datând din secolul 17. În urma aplicarii Legii secularizării averilor mănăstireşti din 17/29 decembrie 1863, mănăstirea Ţigăneşti a pierdut 8 moşii, 20,5 ha terenuri cultivate cu viţă de vie, două mori de cereale, 9 hanuri ş.a., rămânând doar cu 123 ha de terenuri pentru islaz, trei terenuri cultivate cu viţă de vie şi câteva animale. Din cauza greutăţilor financiare provocate de aceste pierderi, viaţa de obşte a maicilor a fost întreruptă la 1 aprilie 1882, fiind reluată în secolul 20, reîntreruptă la 28 octombrie 1959, când autorităţile comuniste au desfiinţat mai multe mănăstiri, printre care şi pe cea de la Ţigăneşti, activitatea monahală de aici fiind reactivată după anul 1990.
