Comarnic

Date generale

Oraşul Comarnic se află în partea central-sudică a României, în provincia istorică Muntenia, în zona de Nord Vest a jud. Prahova, în regiunea de contact a Subcarpaţilor Prahovei cu prelungirile sudice ale M-ţilor Baiu, extins în lunca şi pe terasele de pe stg. râului Prahova, la 500–580 m alt., la intersecţia paralelei de 45º15’04” latitudine nordică cu meridianul de 25º38’07” longitudine estică,  la 51 km Nord Vest de municipiul Ploieşti; 12 107 loc. (1 ian. 2019): 5 913 loc. de sex masc. şi 6 194 fem. Supr. 90 km2, din care 5 km2 în intravilan; densitatea: 2 421 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 11 970 loc., 11 652 de persoane erau români (97,3%) şi 318 loc. (2,7%) aparţineau altor etnii (maghiari, rromi ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 11 620 de ortodocşi (97,1%) şi 350 loc. (2,9%) aparţineau altor confesiuni (romano-catolici, creştini dupã evanghelie, penticostali, baptişti, Martorii lui Iehova ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Staţie de cale feratã (inauguratã la 1 dec. 1879), în oraşul Comarnic şi haltã de cale feratã, în localitatea componentã Posada. Exploatãri de balast, de gresie, calcar şi marne (pentru ciment). Producţie de ciment (din 1884), ipsos şi var, de produse refractare pentru siderurgie, de mobilã şi cherestea, ambalaje din lemn, de băuturi răcoritoare, de articole de îmbrăcăminte, de covoare ş.a. Pomiculturã (meri, peri, pruni). Centru de cusãturi populare. Muzeu cinegetic. Cămin cultural. Bibliotecă publică. Agroturism.  

Istoric

Localitatea Comarnic apare menţionatã documentar, prima oarã, la 27 mai 1510, iar la 7 aug. 1574, domnul Ţãrii Româneşti, Alexandru II Mircea, consemna, într-un act emis la Bucureşti, faptul cã “întãrea lui Drãghici ban şi soţiei sale, Vladea, stãpânirea satelor Mãrgineni, şi Filipeşti şi Cricoveni şi Breaza şi Comarnicul şi Teşila şi Secãria şi toate bãlţile şi moarile… pentru cã le sunt acestea, mai sus scrise, sate vechi şi drept ocine (bucatã de pãmânt stãpânitã cu drept ereditar – n.a.) şi dedine” (bucatã de pãmânt dedicatã, consacratã – n.a.). La 4 iunie 1581, domnul Ţãrii Românesti, Mihnea Turcitul, “întãrea stãpânirea jupanului Udrişte banul şi jupanului Stoica postelnic şi cu feciorii lor… ca sã le fie satul Comarnic cu tot hotarul pentru cã iaste a lor bãtrâna şi dreapta moşie şi de baştinã”, iar în 1694, Comarnic apare consemnat ca sat component al schelei Câmpina. Într-un hrisov domnesc emis de Mihai Suţu la 21 oct. 1791 se menţioneazã cã “o parte din satul Comarnic… cu toţi rumânii câţi se aflã în sat şi cu câţi fugiţi intrã în stãpânirea mãnãstirii Colţea din Bucureşti”. În 1810, Comarnic era o aşezare importantã pe drumul comercial de pe Valea Prahovei, cu 761 loc., fiind cea mai mare comunã de pe Valea Prahovei. La sfârşitul sec. 19, Comarnic era o comunã ruralã alcãtuitã din 9 sate (Comarnic, Poiana, Ghioşeşti, Podu Vârtos, Podu Neagului, Posada, Podu Lung, Podu Corbului, Secãria) cu o populaţie de 4 365 loc., iar în 1931 era alcatuitã din 5 sate (Comarnic, Ghioşeşti, Podu Corbului, Poiana şi Posada). Lângã Comarnic s-au dat lupte grele (oct. 1916) între trupele române şi cele germano-austro-ungare care au încercat sã strãpungã (fãrã succes) frontul pe Valea Prahovei. Comuna Comarnic a fost declaratã oraş la 17 febr. 1968 având în subordine ad-tivã 4 localitãţi componente: Ghioşeşti, Podu Lung, Poiana şi Posada. Unii filologi susţin cã numele oraşului Comarnic provine de la cuvântul comun, comarnic – cuvânt pe care oierii transilvãneni îl foloseau pentru a defini o stânã micã sau odaia (camera) de la stânã în care aceştia pãstrau caşul (cuvântul comarnic se regãseşte şi în Dicţionarul Explicativ al limbii române, Editura Academiei Socialiste România Bucureşti, 1975).,

Monumente

Biserica „Sfântul Nicolae” (30 m lungime şi 14 m lãţime) a fost construitã în anii 1901-1905, pe locul uneia mai vechi şi pãstreazã picturi murale originare, realizate de Dimitrie Belizarie, între care figureazã şi portretele regelui Carol I şi cel al reginei Elisabeta. Catapeteasma a fost donatã de George Valentin Bibescu (nepotul domnului Ţãrii Românesti, Gheorghe Bibescu) şi soţia lui, Martha Bibescu; în localitatea componentã Posada se aflã conacul de facturã romanticã, zidit la mijlocul secolului 19 pentru domnitorul Gheorghe Bibescu şi extins în anul 1878 de nepotul acestuia, George Valentin Bibescu şi transformat în castel; castelul a fost incendiat în noaptea de ajun a Crãciunului (24/25 dec. 1915) de cãtre trupele germane pentru a distruge arhiva Legislaţiei britanice care era depozitatã în acest castel; în localitatea componentã Posada se mai aflã biserica „Sfânta Treime” a fostului schit „Lespezi”, declaratã monument istoric şi de arhitecturã, ctitorie din anii 1661–1675 a spãtarului Pârvu Drãghici Cantacuzino şi pictatã de renumitul zugrav Pârvu Mutu în 1694-1695. Biserica a fost restauratã în anii 1798 şi 1819 şi a devenit bisericã de mir în 1863 când a avut loc secularizarea averilor mãnãstireşti. În oraşul Comarnic existã mai multe case vechi, cum sunt casele Al. Neguescu (1879), Ticu şi Iancu Comşescu (1890), Elena Dumitrecu (1895) ş.a.