Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” (de călugări) se află în perimetrul municipiului Suceava, reşedinţa judeţului Suceava, pe strada Ion Vodă Viteazul nr. 2, în apropierea de Sud-Vest a Cetăţii Suceava. Complexul monahal cuprinde biserica mănăstirii, cu dublu hram – “Sfântul Gheorghe” şi “Sfântul Ioan cel Nou”, Turnul-clopotniţă, Clisiarniţa (clădire în care se păstrează veşmintele şi inventarul bisericesc de ceremonii), în prezent cu rol de Paraclis, corpul de chilii, casa stareţului şi diverse anexe gospodăreşti – toate înconjurate de un zid de incintă, construit în anii 1827-1828. Construirea bisericii cu dublu hram – “Sfântul Gheorghe” şi “Sfântul Ioan cel Nou” – a început în anul 1514 din iniţiativa şi pe cheltuiala lui Bogdan al III-lea cel Chior, domn al Moldovei în perioada 1504-1517, urmaşul la tron al tatălui său, Ștefan cel Mare, domn al Moldovei în intervalul 1457-1504, şi finalizată în anii 1517-1522 de către Ștefăniţă Vodă (Ștefan cel Tânăr), domn al Moldovei în anii 1517-1527, fiul lui Bogdan al III-lea cel Chior şi nepot al lui Ștefan cel Mare. Finalizarea construcţiei bisericii şi sfinţirea ei la 6 noiembrie 1522 a fost determinată de decesul tatălui său, Bogdan al III-lea cel Chior la 22 aprilie 1517. Biserica mănăstirii a fost construită cu rol de catedrală mitropolitană, ca urmare a distrugerii de către un incendiu devastator a fostei catedrale mitropolitane a Sucevei, cu hramul “Sfântul Gheorghe”-Mirăuţi, care a avut loc în anul 1513. Picturile murale interioare şi exterioare ale bisericii nou construite au fost realizate în anii 1532-1534, în timpul domniei lui Petru Rareş (1527-1538 şi 1541-1546). Pe pereţii exteriori se păstrează, în condiţii mai bune, doar picturile de pe peretele dinspre Sud, mai adăpostit de ploi, zăpezi şi vânturi, picturile de pe ceilalţi pereţi fiind deteriorate de intemperii de-a lungul timpului. Picturile de pe pereţii interiori au fost spălate în anii 1906-1909 de pictorul vienez Johann Virtelberger şi sfinţite la 19 septembrie 1910, iar picturile murale exterioare au fost restaurate în anii 1979-1983. În anul 1579, domnul Moldovei, Petru Şchiopul, a poruncit construirea unui exonartex (pronaos) prin strădania mitropolitului Teofan, iar în anii 1827–1828 i s-a adăugat bisericii un pridvor. În perioada 1751-1760, biserica mănăstirii a fost supusă unor amle lucrări de restaurare prin grija mitropolitului Iacov Putneanul. Iconostasul bisericii datează din anul 1796. În anul 1589, domnul Moldovei, Petru Şchiopul, a depus în biserica mănăstirii moaştele Sfântului Ioan cel Nou care fuseseră aduse în anul 1402 de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, şi depuse atunci în fosta biserică mitropolitană “Sfântul Gheorghe”-Mirăuţi – biserică mistuită de incendiul din anul 1513 şi moaştele salvate din acel incendiu. În anul 1686, oştile regelui polon, Jan Sobieski, au luat ca ostatic pe mitropolitul Dosoftei, împreună cu tezaurul Mitropoliei Moldovei şi cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou – moaşte care au fost readuse la Suceava la 14 septembrie 1783, după 97 de ani de înstrăinare. Biserica mănăstirii este dominată de o turlă octogonală, luminată de patru ferestre orientate către cele patru puncte cardinale, iar acoperişul bisericii este din ţiglă smălţuită, colorată, instalat în perioada 1898-1910, când au fost efectuate ample lucrări de restaurare ale ansamblului monahal sub coordonarea arhitectului austriac Karl Adolf Romstorfer. Biserica şi ansamblul monahal au fost supuse unor ample lucrări de restaurare în anii 1976–1991. Pereţii exteriori ai bisericii sunt sprijiniţi de 9 contraforturi, iar sub cornişă se înşiruiesc numeroase ocniţe pictate. Turnul-clopotniţă al mănăstirii, înalt, de formă pătrată, cu ziduri puternice, construit în anul 1589, din cărămidă, prezintă la partea superioară un turnuleţ, luminat de patru ferestre, adăugat în perioada 1898-1910, în timplul amplelor lucrări de restaurare ale complexului monahal. La baza Turnului-clopotniţă există intrarea în incinta mănăstirii, sub formă de arcadă, prevazută cu o uşă masivă, cu încuietori puternice. Turnul-clopotniţă a mai fost supus unor lucrări de reparaţii în anii 1860-1861. Clisiarniţa-Paraclis, de dimensiuni mari (13,65 m lungime, 6,15 m lăţime şi 5,2 m înălţime până la acoperiş, a fost construită în anii 1626-1629; în perioada 1786-1789 în această clădire a funcţionat o şcoală catehetică clericală, iar în secolul 19 a funcţionat un Institut teologic. Clădirea stăreţiei şi corpul de chilii au fost zidite în perioada 1894-1896. Casa stăreţiei a fost supusă unor transformări şi adăugiri în 1973 (foişorul) şi 1989 (pridvorul). Complexul monahal a fost supus unor importante lucrări de restaurare în anii 1967-1968, iar în anul 2010 au fost întreprinse lucrări de refacere ale zidului de incintă sub coordonarea arhitectului Virgil Polizu din Bucureşti. În biserica mănăstirii se află moaştele Sfântului Ioan cel Nou (martirizat în anul 1303 la Cetatea Albă), aduse aici în anul 1402 de către domnul Moldovei, Alexandru cel Bun. Între anii 1522 şi 1677, la această mănăstire a fost sediul Mitropoliei Moldovei, iar în anul 1991 a deveniut, temporar, reşedinţa nou înfiinţatei Arhiepiscopii a Sucevei şi Rădăuţilor, deoarece în perioada 1991-2015, în cartierul Mărăşeşti-Zamca din municipiul Suceava a fost construită noua Catedrală cu hramul “Naşterea Domnului”, după proiectul arhitectului Doru Ghiocel Olaş, sfinţită la 4 octombrie 2015, cu rolul de a prelua reşedinţa Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor de la biserica mănăstirii “Sfântul Ioan cel Nou”. Această catedrală nouă este al doilea edificiu religios ca mărime din România (70 m lungime, 20 m lăţime şi 80 m înălţime) după Catedrala Mântuirii Neamului din Bucureşti (120 m lungime, 70 m lăţime, 120 m înălţime; suprafaţa 38 000 m2). Biserica având dublu hram – „Sfântul Gheorghe” şi “Sfântul Ioan cel Nou” a fost inclusă, în anul 1993, pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO, alături de bisericile mănăstirilor Humor, Pătrăuţi, Probota, Moldoviţa, Suceviţa şi Voroneţ, şi biserica din comuna Arbore, judeţul Suceava, iar în anul 2004 biserica mănăstirii “Sfântul Ioan cel Nou” a fost declarată monument istoric.