Târgu Ocna

Date generale

Oraşul Târgu Ocna se află în partea de Est a României, în provincia istorică Moldova, în zona de Sud Vest a judeţului Bacău, în arealul de Nord Vest al Depresiunii Tazlău-Caşin, la 250–320 m alt., la poalele M-ţilor Nemira şi Berzunţi, pe râul Trotuş, la confluenţa cu afluentul său, râul Slănic, la intersecţia paralelei de 46°16’48” latitudine nordicã cu meridianul de 26°37’12” longitudine esticã, la 52 km Sud Vest de municipiul Bacău. Din punct de vedere demografic, Târgu Ocna face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 12 850 loc. (1 ian. 2019), din care 6 179 loc. de sex masc. şi 6 671 fem. Supr.: 48,9 km2, din care 7,0 km2 în intravilan; densitatea: 1 836 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 11 300 loc., 10 282 de persoane erau români (91,0%), 166 rromi (1,5%) şi 852 loc. (7,5%) aparţineau altor etnii (maghiari, armeni, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 9 347 de ortodocşi (82,7%), 937 romano-catolici (8,3%) şi 1 016 loc. (9,0%) aparţineau altor confesiuni (penticostali, baptişti, adventişti de ziua a şaptea, creştini de rit vechi, creştini după evanghelie, greco-catolici, Martorii lui Iehova, evanghelici, catolici armeni, reformaţi ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Staţie de cale ferată pe linia Adjud – Oneşti – Târgu Ocna (inaugurată la 22 iun. 1884), cu prelungire spre Comãneşti – Ghimeş – Tunelul Ciumani (1 223 m lungime) – Miercurea-Ciuc, inauguratã la 6 apr. 1899. Nod rutier. Exploatãri de petrol, sare, săruri de potasiu, gips, gresii, argile, nisip şi pietriş. Producţie de săpun şi detergenţi, de mobilă şi cherestea, de încălţăminte, sticlă, porţelan, tricotaje din lână, confecţii şi de produse alim. (preparate din carne, panificaţie ş.a.). Centru pomicol (meri). Muzeu de artă şi de istorie. Muzeul sării. Biblioteca publică “Claude Sernet”, înfiintată în anul 1951, azi cu peste 60 000 de volume. Centrul Cultural “Ion Talianu”. Staţiune balneoclimaterică de interes local, cu funcţionare permanentă (din anul 1894), cu climat de dealuri, sedativ (temp. medie anuală este de 7,5°C, iar precipitaţiile însumează c. 700 mm anual) şi cu izvoare cu ape minerale clorurate, sulfuroase, sodice, slab bicarbonatate, recomandate pentru tratarea afecţiunilor tubului digestiv, ale celor hepato-biliare, ginecologice cronice, reumatismale, respiratorii şi ale aparatului locomotor. Primele analize ale apelor minerale de aici au fost făcute în 1846. Totodată, staţiunea are ca profil principal tratamentul bolnavilor de astm alergic, efectuat în cadrul sanatoriului subteran amenajat în interiorul salinei în anul 1972. Staţiunea dispune de un Centru de tratament balnear, cu cabinete pentru tratamente de fizioterapie, kinetoterapie, electroterapie, împachetări cu parafină, băi galvanice, masaj, tratamente cu aerosoli etc. La Târgu Ocna s-au născut actorul Ion Talianu (n. 3 martie 1898, Târgu Ocna – m. 27 martie 1956, Bucureşti) şi scriitoarea Gabriela Adameşteanu (n. 2 apr. 1942, Târgu Ocna).

Istoric

În arealul oraşului Târgu Ocna, pe platoul Podei, au fost descoperite (în 1933 şi 1959) vestigiile unei aşezări de tip Cucuteni B, cu locuinţe cu pereţii din bârne şi nuiele, acoperiţi cu tencuială din lut, în care s-au găsit fragmente de vase ceramice tipice acestei culturi, iar în cartierul Tiseşti, pe înălţimea Titelca, au fost identificate urmele unei cetăţi dacice, datând din sec. 1 î.Hr.-1 d.Hr., cunoscută sub numele de Utidava, distrusă de romani în anii 102-103, situată, potrivit coordonatelor stabilite de Ptolomeu, pe Valea Oituzului. Localitatea apare menţionată documentar, prima oară, la 15 martie 1410 într-un act emis de domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, în care aminteşte de satul Stoeneşti pe Vâlcica (sat numit ulterior Ocna), în 1580 figura ca un mic sat ce aparţinea de Târgu Trotuş, iar în 1646, Marcus Bandinus consemnează într-o notă de călătorie că aşezarea era deja un sat mare (pagus) cu circa 300 de case. La 3 sept. 1448, într-un hrisov emis de domnul Moldovei, Petru al III-lea, se menţionează faptul că acesta dăruia satul Tiseşti (azi cartier al oraşului Târgu Ocna) unor fraţi transilvăneni. În perioada 1680–1700, o parte din locuitorii din Târgu Trotuş s-au mutat la Târgu Ocna, atât din cauza frecventelor năvăliri străine, cât şi pentru a fi mai aproape de ocnele de sare de aici. Într-un hrisov din 3 aug. 1766, semnat de Grigore III Ghica, Târgu Ocna apare ca o aşezare bine închegată, care, către sfârşitul secolului 18, a fost trecută din categoria satelor în cea de târg. În 1846 a fost recunoscută ca oraş (comună urbană), iar în 1894 a fost declarată staţiune balneoclimaterică. La sfârşitul secolului 19, Târgu Ocna era o comună urbană (oraş) şi reşedinţa plăşii Trotuş, cu 8 033 locuitori, cu 5 mori, o tăbăcărie, două fabrici de gaz, două ateliere de confecţionat pălării ţărăneşti, o fabrică de săpun, una de lumânări din ceară naturală, două şcoli primare de băieţi şi două şcoli primare de fete, o şcoală armenească, 11 biserici ortodoxe, una catolică şi una armenească ş.a. În timpul Primului Război Mondial, la 13 oct. 1917, armata germană a bombardat oraşul Târgu Ocna, iar la 9 ian. 1918, oraşul a fost distrus în mare parte. La 17 februarie 1968, aşezările Poieni şi Vâlcele au devenit localităţi componente ale oraşului Târgu Ocna, iar fostele sate Geoseni, Tiseşti, şi Gura Slănicului au fost contopite cu oraşul Târgu Ocna, devenind cartierele acestuia.

Monumente

Biserica fostei mănăstiri „Răducanu”, cu hramul „Buna Vestire”, ctitorie din 1664 a marelui logofăt Nicolae Buhuş (refăcută şi înfrumuseţată în 1762–1763 de marele logofăt Radu Răducanu-Racoviţă şi pictată în 1811), este un monument istoric reprezentativ pentru barocul târziu moldovenesc şi singura biserică din România care are pisania cu text în limba franceză (1762). În această biserică (din 1890, biserică de mir), se află mormântul lui Costache Negri. Turnul de la intrarea în incinta mănăstirii şi zidurile de incintă datează din anul 1712; mănăstirea „Măgura Ocnei” (de maici), cu biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită din piatră brută în anii 1750–1757, pe locul uneia mai vechi, atestată documentar la 13 nov. 1665, renovată în 1860 şi pictată în 1929. Biserica a fost demolată de autorităţile comuniste în 1964, iar mănăstirea desfiinţată, aici amenajându-se un complex turistic. Mănăstirea a fost reînfiinţată în iun. 1990, iniţial cu un mic paraclis amenajat într-una dintre clădiri, biserica actuală fiind zidită în anii 1990–1993; biserica „Sfântul Nicolae” (1580, refacută în 1758-1772 de hatmanul Vasile Ruset şi preotul Harapu, şi reparată în 1883), cu forme decorative în stilul barocului moldovenesc. Biserica are un zid de incintă ridicat în anul 1768, un Turn zidit în 1869 (14 m înălţime), şi a fost consolidată în 1935 şi după cutremurul din 4 martie 1977 şi reabilitată în anul 2000; biserica „Sfinţii Voievozi” (1737, refăcută în 1849–1852); biserica „Sfânta Treime” (ante 1809, cu unele reparaţii din 1820); biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” (1815), reparată în anii 1898, 1920 şi 1968 şi pictată în 1994; biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1824); biserica „Schimbarea la Faţă” (1844), în localitatea componentă Poieni; biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1662, refăcută în 1860); bisericile din lemn cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva”-Domnească (sfârşitul secolului 17, refăcută în 1725), declarată monument de arhitectură, „Sfântul Gheorghe” (1752, distrusă de cutremurul din 14 oct. 1802 şi reconstruită în anii 1869-1860, cu adăugiri din 1895 şi pridvor din 1924, reabilitată în anii 1914, 1934 şi 1968), cu un frumos brâu în torsadă şi picturi interioare în stil neobizantin, realizate în anii 1862 şi 1889–1890), declarată monument de arhitectură, „Sfânta Născătoare de Dumnezeu” (biserică armenească datând dinainte de anul 1808 şi reconstruită în 1825), „Sfântul Dumitru” (1813), „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” , din localitatea componentă Vâlcele (1935-1938); biserica romano-catolică „Schimbarea la Faţă” (1990); Palatul Primăriei (1908-1912); casa „Gheorghe Borisoff” (1890), declarată monument de arhitectură, o clădire cu două etaje şi subsol, cu 27 de camere, cu elemente baroce şi neoclasice, care a adăpostit primăria oraşului în anii 1907-1912; clădirea pentru arestaţii ocoalelor (1856); sanatoriul subteran din mina de sare, inaugurat în anul 1972; bustul scriitorului Costache Negri, opera sculptorului Ion Dimitriu-Bârlad, dezvelit la 21 dec. 1941; Rezervaţia naturală mixtă, peisagistică „Măgura” (89,7 ha) cu numeroase specii de floră şi faună, declarată arie protejată în anul 2004.