Târgu Ocna

Date generale

Oraşul Târgu Ocna se află în în jud. Bacău, în partea de NV a Depr. Caşin, la 255–280 m alt., la poalele de S ale M-ţilor Berzunţi, pe râul Trotuş (în apropiere de confl. cu râul Slănic), la 84 km SV de municipiul Bacău; 12 763 loc. (1 ian. 2011): 6 113 de sex masc. şi 6 650 fem. Supr.: 48,9 km2, din care 7 km2 în intravilan; densitatea: 1 823 loc./km2. Staţie de c.f. (inaugurată la 22 iun. 1884). Nod rutier. Expl. de petrol, sare, săruri de potasiu, gips şi gresii. Producţie de săpun şi detergenţi, de mobilă şi cherestea, de încălţăminte, sticlă, porţelan, tricotaje din lână, conf. şi de produse alim. (preparate din carne, panificaţie ş.a.). Centru pomicol (meri). Muzeu de artă şi de istorie. Staţiune balneoclimaterică de interes local, cu funcţionare permanentă (din anul 1894), cu climat de dealuri, sedativ (temp. medie anuală este de 7,5°C, iar precipitaţiile însumează c. 700 mm anual) şi cu izvoare cu ape minerale clorurate, sulfuroase, sodice, slab bicarbonatate, recomandate pentru tratarea afecţiunilor tubului digestiv şi ale aparatului locomotor. Primele analize ale apelor minerale de aici au fost făcute în 1846. Totodată, staţiunea are ca profil pr. tratamentul bolnavilor de astm alergic, efectuat în cadrul sanatoriului subteran amenajat în interiorul salinei.

Istoric

În arealul oraşului, pe platoul Podei, au fost descoperite (1959) vestigiile unei aşezări de tip Cucuteni B, în care s-au găsit vase ceramice tipice acestei culturi, iar în cartierul Tiseşti, pe înălţimea Titelca, au fost identificate urmele unei cetăţi dacice, datând din sec. 1 î.Hr.-1 d.Hr., cunoscută sub numele de Utidava, situată, potrivit coordonatelor stabilite de Ptolomeu, pe Valea Oituzului. Localitatea apare menţionată documentar, prima oară, la 15 mart. 1410 într-un act emis de domnul Alexandru cel Bun, în care aminteşte de satul Stoeneşti pe Vâlcica (numit ulterior Ocna), în 1580 figura ca un mic sat ce aparţinea de Târgu Trotuş, iar în 1646, Marcus Bandinus consemnează într-o notă de călătorie că aşezarea era deja un sat mare (pagus) cu c. 300 de case. În perioada 1680–1700, o parte din locuitorii din Târgu Trotuş s-au mutat la Târgu Ocna, atât din cauza frecventelor năvăliri străine, cât şi pentru a fi mai aproape de ocnele de sare de aici. Într-un hrisov din 3 aug. 1766, semnat de Grigore III Ghica, Târgu Ocna apare ca o aşezare bine închegată, care, către sf. sec. 18, a fost trecută din categoria satelor în cea de târg. În 1846 a fost recunoscută ca oraş, iar în 1894 a fost declarată staţiune balneoclimaterică. În prezent, oraşul are în subordine ad-tivă 2 localit. componente: Poieni şi Vâlcele.

Monumente

Biserica fostei mănăstiri „Răducanu”, cu hramul „Buna Vestire”, ctitorie din 1664 a marelui logofăt Nicolae Buhuş (refăcută şi înfrumuseţată în 1762–1763 de marele logofăt Radu Răducanu-Racoviţă şi pictată în 1811), este un monument istoric reprezentativ pentru barocul târziu moldovenesc şi singura biserică din România care are pisania cu text în limba franceză (1762). În această biserică (din 1890, biserica de mir), se află mormântul lui Costache Negri; mănăstirea „Măgura Ocnei” (de maici), cu biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită din piatră brută în 1750–1757, pe locul uneia mai vechi, atestată documentar la 13 nov. 1665, renovată în 1860 şi pictată în 1929. Biserica a fost demolată de autorităţile comuniste în 1964, iar mănăstirea desfiinţată, aici amenajându-se un complex turistic. Mănăstirea a fost reînfiinţată în iun. 1990, iniţial cu un mic paraclis amenajat într-una dintre clădiri, biserica actuală fiind zidită în anii 1990– 1993; bisericile cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1580, cu transformări din 1768 şi reparată în 1883), cu forme decorative în stilul barocului moldovenesc, „Sfinţii Voievozi” (1737, refăcută în 1849–1852), „Sfânta Treime” (ante 1809, cu unele reparaţii din 1820), „Sfântul Ioan Botezătorul” (1815), „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1824), „Schimbarea la Faţă” (1844), „Adormirea Maicii Domnului” (1662, refăcută în 1860); bisericile din lemn cu hramurile „Sfânta Parascheva”-Domnească (sfârşitul sec. 16, refăcută în 1725), declarată monument de arhitectură, „Sfântul Gheorghe” (1761, cu adăugiri din 1895 şi pridvor din 1924), cu un frumos brâu în torsadă şi picturi interioare în stil neobizantin, realizate în anii 1862 şi 1889–1890), declarată monument de arhitectură, „Sfânta Născătoare de Dumnezeu” (biserică armenească datând dinainte de anul 1808 şi reconstruită în 1825), „Sfântul Dumitru” (1813), „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (1832); biserica romano-catolică „Schimbarea la Faţă” (1990); Palatul Primăriei (1912); casa „Borisoff” (1890), declarată monument de arhitectură; bustul scriitorului Costache Negri. Rezervaţia naturală mixtă, peisagistică „Măgura” (89,7 ha) cu numeroase specii de floră şi faună, declarată arie protejată în anul 2004.