Mănăstirea Râmeţ

Situatã în arealul satului Valea Mãnãstirii din comuna Râmeţ, judeţul Alba, pe valea râului Geoagiu (sau Râmeţ), la poalele munţilor Trascãu, la 22 km Nord de municipiul Alba Iulia, mãnãstirea Râmeţ adãposteşte peste 70 de cãlugãriţe care duc o viaţã de obşte sub stãreţia maicii Ierusalima Ghibu. Conform tradiţiei, aceastã mãnãstire a fost întemeiatã în anul 1214 de cãlugãrii Ghelasie şi Romulus, prima atestare documentare a acesteia datând din 2 iulie 1377, fiind una dintre cele mai vechi mãnãstiri din Transilvania. Complexul monahal de la Râmeţ este format din biserica veche, biserica nouã, casa stãreţiei, chilii, trapezã, case de oaspeţi, clopotniţã, muzeu şi douã ateliere de confecţionat covoare. Biserica veche, cu triplu hram – “Izvorul Tãmãduirii, Naşterea Maicii  Domnului şi Sfântul Nicolae”, a fost construitã în anul 1214, din piatrã de râu, prin strãdania cãlugãrilor Ghelasie şi Romulus, pictatã în anii 1300, 1310, 1377, 1450,1483-1485, reparatã la sfârşitul secolului 16 din porunca voievodului Mihai Viteazul şi repictatã de zugravii Petre Armeanu, Mina şi Nicolae din insula Creta la îndemnul aceluiaşi voievod. În afara celor şase straturi de picturã muralã identificate în anii 1987-1988 de cãtre pictorul C. Boambeş, au mai fost descoperite încã douã straturi datând din anii 1741 şi 1809, în total fiind scoase la ivealã opt straturi de picturã muralã. Aceastã bisericã şi clãdirile anexe au fost distruse de tunurile generalului austriac Adolph von Buccow la 20 august 1762 din ordinul împãrãtesei Maria Tereza. Refãcutã ulterior, biserica a fost lovitã din nou de tunurile armatei imperiale habsburgice la 23 decembrie 1785 şi reparatã ulterior pânã în 1792, datã dupã care a devenit bisericã de mir, iar chiliile transformate în localuri pentru şcoalã. În perioada 1926-1930, biserica veche a stat îngropatã, pânã la 1,60 metri înãlţime, în mâlul provenit de la inundaţiile catstrofale din 1925. Dupã reparaţiile ulterioare efectuate cu sprijinul Comisiunii Monumentelor Istorice, biserica veche a fost declaratã monument istoric. Dupã 148 de ani de la desfiinţarea mãnãstirii Râmeţ de cãtre autoritãţile imperiale habsburgice, viaţa monahalã a fost reluatã în 1940 prin efortul cãlugãrului Evloghie Oţa. La 3 octombrie 1955, obştea cãlugãrilor a fost înlocuitã cu una de cãlugãriţe, dar la 28 octombrie 1959 mãnãstirea Râmeţ a fost desfiinţatã de autoritãţile comuniste prin Decretul nr. 410 şi transformatã în centru turistic, maicile fiind nevoite sã plece, o mare parte dintre ele mergând sã lucreze la o secţie de covoare din Aiud. În 1969, mai multe cãlugãriţe s-au întors, ca civile, cu secţia de covoare de la Aiud care se mutase la Râmeţ, fiind chiriaşe şi locuind împreunã cu turiştii în chiliile fostei mãnãstiri. Prin efortul fostului preot duhovnic al mãnãstirii Râmeţ, ieromonahul Dometie Manolache, în 1972 mãnãstirea Râmeţ  a fost autorizatã sã funcţioneze din nou ca mãnãstire de maici. La 29 iunie 1982 a fost pusã piatra de temelie a unei noi biserici la mãnãstirea Râmeţ, având dublu hram – “Adormirea Maicii Domnului şi Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, a cãrui construcţie a fost finalizatã în 1986. Construirea bisericii noi s-a fãcut dupã un plan întocmit de preotul inginer Ioan Grecea, iar picturile murale interioare au fost realizate în anii 1986-1987 de un colectiv de pictori din Bucureşti coordonat de Grigore Popescu. Târnosirea noii biserici a fost oficiatã la 29 iunie 1992 de Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul de atunci al Bisericii Ortodoxe Române. La aceeaşi datã, la mãnãstirea Râmeţ a fost canonizat Sfântul Ghelasie – fost egumen al mãnãstirii Râmeţ şi arhiepiscop al Transilvaniei în a doua jumãtate a secolului 14, pomenirea lui fiind trecutã în calendar la 30 iunie. În biserica mãnãstirii se pãstreazã craniul Sfântului Ghelasie, fãcãtor de minuni. Colecţia muzealã a mãnãstirii Râmeţ cuprinde cãrţi vechi bisericeşti, icoane pe lemn şi pe sticlã, obiecte de cult, articole etnografice din zonã ş.a.