Situată în arealul satului Floreşti din comuna Poieneşti, judeţul Vaslui, în zona colinelor Tutovei, la 28 km Sud-Vest de municipiul Vaslui, mănăstirea Floreşti, care adăposteşte în prezent o obşte de călugăriţe, este ctitoria din anii 1590-1598 a marelui vornic Cârstea Ghenovici. Biserica mănăstirii, cu hramul „Sfântul Ilie”, a fost refăcută în anii 1686-1694 de cãtre vornicul Gavriluţă Costachi (strănepotul lui Cârstea Ghenovici) şi fiii săi. Biserica a fost grav avariatã de cutremurul din 11 iunie 1738, care a avut magnitudinea de 7,7 grade pe scara Richter, apoi de cutremurul devastator din 14 octombrie 1802, care a avut magnitudinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter (cel mai puternic din toate timpurile) şi cel din 11 ianuarie 1838 (7,5 grade pe scara Richter) şi ca urmare, în perioada 1852-1859, egumenul Nil, cu sprijinul material al hatmanului Antiohie Jora, a reclădit biserica din temelii şi a construit Turnul-clopotniţã (1853). Finisarea bisericii a fost întreruptã din cauza secularizării averilor mănăstireşti, intrată în vigoare în urma aplicãrii Legii din 17/29 decembrie 1863. Abia în anii 1879-1883, episcopul Ioasaf Gheorghiu, cu sprijinul statului român, a întreprins lucrãrile de finisare ale bisericii cu hramul „Sfântul Ilie”, după un proiect al arhitectului italian Gaetano Burelli. În anul 1883, biserica „Sfântul Ilie” a fost sfinţită şi, totodată, declarată biserică de parohie, funcţionând ca atare până în anul 1992 când a fost reînfiinţată mănăstirea. Biserica „Sfântul Ilie” are o siluetă zveltă, cu un soclu de piatră şi zidurile susţinute de contraforturi puternice. Faţadele bisericii sunt decorate cu elemente neogotice, respectiv ancadramente de pitrã traforate la ferestre, elemente sculptate înglobate în contraforturi, dantelãrie de piatrã sculptatã deasupra intrãrii, firizã decorativã sub cornişã, rozete, arcuri în ogivã etc. Faţada bisericii este flancată de două turnuri octogonale alipite ansamblului. Biserica a fost restaurată în perioada 1992–2007. În biserică se păstrează o Icoană a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus, considerată de credincioşii ortodocşi făcătoare de minuni, pictată în prima jumătate a secolului 18 de către un pictor anonim, ferecată în argint aurit în anul 1749, din iniţiativa Doamnei Ecaterina, soţia domnului Moldovei, Constantin Mavrocordat. Icoana a fost adusă la această biserică în anul 1805 de către mitropolitul Veniamin Costache. Palatul egumenesc, cu faţade decorate cu elemente neoclasice (stâlpi, ancadramente cu deschideri în arc) şi romantice (friză de arcaturi, consolete ş.a.), a fost construit în anii 1852–1859 şi restaurat în 1998. În perioada 1881–1992 acest palat a funcţionat ca spital. Turnul-clopotniţă, cu rol şi de poartă de intrare în mănăstire, a fost ridicat în 1852–1859 şi restaurat în perioada 1992–2007. Zidul de incintă, de 3 m înălţime şi cu o grosime de 80 cm, a fost construit în anul 1800, întărit cu metereze în perioada 1812–1821, în prezent aflat în mare parte în ruină.