Mănăstirea Hurezi

Situată în zona subcarpatică de la poalele munţilor Căpăţânii, în mijlocul unor codrii, în apropiere de oraşul Horezu (judeţul Vâlcea), la circa 4 km, în satul Romanii de Jos, la 50 km  Nord de municipiul Râmnicu Vâlcea, mănăstirea Hurezi adăposteşte 50 de călugăriţe, care duc o viaţă de obşte. Până în 1872, mănăstirea Hurezi a avut obşte de cãlugãri. Extinsă în cadrul unui dreptunghi cu laturile de 85 m şi 65 m şi înconjurată de un zid puternic de incintă, mănăstirea Hurezi este cel mai important, mai reprezentativ pentru stilul brâncovenesc şi, totodatã cel mai vast şi mai valoros ansamblu monahal de arhitectură medievală păstrat în Ţara Românească, declarat monument istoric şi inclus pe lista Patrimoniului cultural mondial UNESCO (din 1993). Acest complex monahal, principala ctitorie a domnului Constantin Brâncoveanu, cuprinde biserica mare şi mai multe clădiri anexe, construite în perioada 1690-1697. Lucrările de construcţie ale ansamblului monastic au fost încredinţate de către Constantin Brâncoveanu iniţial rudei sale, Pârvu Cantacuzino, mare stolnic, care a murit însă în 1691, fostul mare armaş Cernica Ştirbei succedându-i în această misiune. Printre meşterii care au lucrat timp de şapte ani se numără Manea (vătaful zidarilor), lemnarul Istrate, pietrarul Vucaşin Caragea ş.a. – aceştia apărând pictaţi pe peretele din pridvorul bisericii mari. Biserica principală a mănăstirii, cu hramul “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, de dimensiuni mari (32 m lungime şi 14 m lăţime), a fost zidită în anii 1690-1693 (sfinţită la 8 sept. 1693) şi reprezintă, în linii mari, o interpretare simplificată a bisericii episcopale de la Curtea de Argeş, având însă un pridvor specific stilului brâncovenesc. Biserica are plan trilobat şi împărţire clasică, respectiv altar, naos, pronaos şi un amplu pridvor. La exterior, biserica este decorată cu panouri dreptunghiulare şi firide ornamentate cu cercuri. Uşa de la intrare în biserică este încadrată de un chenar sculptat în marmură, iar deasupra uşii se află pisania dominată de stema Ţării Româneşti şi de cea a Cantacuzinilor. Biserica are o turlă pe naos şi alta pe pronaos şi un amplu pridvor pe faţada vestică, susţinut de zece coloane din piatră, decorate cu motive renascentiste, care au splendide arcade la partea superioară. În interior, biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” păstrează remarcabile picturi murale originare, executate în anii 1693-1704 de zugravul Constantinos (grec de origine), ajutat de zugravii Ioan, Andrei, Stan, Neagoe şi Ioachim. Pe lângă scenele religioase din Vechiul şi Noul Testament mai sunt reprezentate şi compoziţii cu caracter laic, ca de pildă istoria ilustrată a vieţii împăratului Constantin cel Mare, biruinţa Crucii asupra semilunii ş.a. În pronaos se evidentiază un amplu tablou votiv care-l înfăţişează atât pe Constantin Brâncoveanu cu soţia sa, Doamna Maria, cât şi pe o serie de înaintaşi direcţi şi rude din neamul Basarabilor şi Cantacuzinilor. Catapeteasma, sculptată în lemn de tei şi suflată cu aur, scaunul domnesc, sculptat şi el în lemn, care poartă stema Cantacuzinilor, stranele, candelele din argint şi un policandru datează din vremea lui Constantin Brâncoveanu. În interiorul bisericii se păstrează mormântul pregătit pentru Constantin Brâncoveanu, dar rămas nefolosit deoarece acesta a fost înmormântat la biserica “Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti. În cadrul complexului monahal se mai află:

Paraclisul, cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, ridicat în 1697, care constă dintr-un naos pătrat, dominat de o turlă octogonală cu opt ferestre. Picturile murale interioare au fost executate, în frescă, de zugravii Preda, Nicolae şi Ianache din tema iconografică nelipsind Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi membrii familiei lui Constantin Brâncoveanu. Iconostasul paraclisului, fin sculptat, este decorat cu figuri de sfinţi, poleite cu aur. Sub paraclis, la parter, se aflã trapeza (sala de mese) sprijinită pe bolte arcuite;

Bolniţa, cu o bisericuţă având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie din anii 1696-1699 a Doamnei Maria, soţia lui Constantin Brâncoveanu, pictată de Preda, Nicolae şi Ianache;

Schitul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, ctitorit în 1698 de stareţul Ioan Arhimandritul, cu o biserică ridicată în anii 1698-1700 şi pictată în 1700 de zugravii Iosif şi Ioan, şi chilii construite în 1698 şi refacute în 1953. înconjurate de un zid de incinta;

Schitul “Sfântul Ştefan” cu o biserică zidită în 1703 din iniţiativa lui Ştefan, fiul lui Constantin Brâncoveanu, cu picturi murale interioare originare, executate de Ianache, Istrate şi Hranite;

Foişorul, ridicat în anii 1725-1753 prin strădania egumenului Dionisie Bălăcescu, este opera pietrarului Iosif;

Chiliile, rânduite pe două niveluri suprapuse, având la faţadă cerdace lungi, dominate de arcade în semicerc, susţinute de stâlpi din piatră, palatul domnesc şi casa stăreţiei au fost construite în anii 1690-1697;

Mănăstirea Hurezi posedă o valoroasă colecţie muzealã, cu obiecte bisericeşti, unele datând de la întemeiere (icoane, obiecte din argint, picturi, sculpturi în piatră şi în lemn, o interesantă bibliotecă, cu peste 4 000 de volume, dintre care multe cărţi vechi etc.). În timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), mănăstirea Hurezi a funcţionat ca un important centru de cultură şi de intensă activitate artisticã, cu o mare bibliotecă şi o renumită şcoalã de zugravi în care s-au format meşteri care şi-au pus amprenta asupra întregii picturi bisericeşti româneşti din tot secolul 18. Complexul monahal a fost supus unor ample lucrari de reparaţii şi restaurare în anii 1827, 1872, 1907-1912, 1957-1964, 1970-1975. La această mănăstire, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a sanctificat, ca sfinţi martiri, la 20 iunie 1992, pe Constantin Brâncoveanu, pe fiii săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi pe sfetnicul său Ianache, decapitaţi la Istanbul (la 15 august 1714), din ordinul sultanului Ahmed III. Prăznuirea acestora ca sfinţi martiri se face la 16 august.

Intrarea principală în mănăstire se face pe sub bolta largă a unui turn-clopotniţă care în vremuri de bejenie se închidea cu o poartă uriaşă din lemn, ferecată cu fier. În turn se află patru clopote mari, cu greutate între 300 şi 1 000 kg, cu sunete armonioase, pe trei dintre ele figurând numele lui Constantin Brâncoveanu.