Mănăstirea Hurez

Situatã în zona subcarpaticã de la poalele munţilor Cãpãţânii, în mijlocul unor codrii, în apropiere de oraşul Horezu (judeţul Vâlcea), în satul Romanii de Jos, la 50 km  Nord de municipiul Râmnicu Vâlcea, mănăstirea Hurez adãposteşte 50 de cãlugãriţe, care duc o viaţã de obşte, pãstorite de stareţa Pavelina Gagea. Pânã în 1872, mânãstirea Hurez a avut obşte de cãlugãri. Extinsã în cadrul unui dreptunghi cu laturile de 85m şi 65 m şi înconjuratã de un zid puternic de incintã, mănăstirea Hurez este cel mai important, mai reprezentativ pentru stilul brâncovenesc şi, totodatã cel mai vast şi mai valoros ansamblu monahal de arhitecturã medievalã pãstrat în Ţara Româneascã, declarat monument istoric şi monument UNESCO (din 1993). Acest complex monahal, principala ctitorie a domnului Constantin Brâncoveanu, cuprinde biserica mare şi mai multe clãdiri anexe construite în perioada 1690-1697. Lucrãrile de construcţie ale ansamblului monastic au fost încredinţate de cãtre Constantin Brâncoveanu rudei sale, Pârvu Cantacuzino, mare stolnic, dar din cauza decesului acestuia în 1691, i-a urmat Cernica Ştirbei – fost mare armaş. Printre meşterii care au lucrat timp de şapte ani se numãrã Manea (vãtaful zidarilor), lemnarul Istrate, pietrarul Vucaşin Caragea ş.a. – aceştia apãrând pictaţi pe peretele din pridvorul bisericii mari. Biserica mare a mânãstirii, cu hramul “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena”, de dimensiuni mari (32 m lungime şi 14 m lãţime), a fost  ziditã în anii 1690-1693 (sfinţitã la 8 iulie 1694) şi reprezintã, în linii mari, o interpretare simplificatã a bisericii episcopale din Curtea de Argeş, având însã un pridvor specific stilului brâncovenesc. Biserica are plan trilobat şi împãrţire classicã, respective altar, naos, pronaos şi pridvor. La exterior, biserica este decoratã cu panouri dreptunghiulare şi firide ornamentate cu cercuri. Uşa de la intrare în bisericã este încadratã de un chenar sculptat în marmurã, iar deasupra uşii se aflã pisania dominatã de stema Ţãrii Româneştişi de cea a Cantacuzinilor. Biserica are o turlã pe naos şi un ape pronaos şi un amplu pridvor pe faţada vesticã, susţinut de zece coloane din piatrã, decorate cu motive renascntiste, care au splendide arcade la partea superioarã. În interior, biserica “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena” pãstreazã remarcvabile picture murale originare, executate în anii 1693-1704 de zugravul Constantinos (grec de origine), ajutat de Ioan, Andrei, Stan, Neagoe şi Ioachim. Pe lângã scenele religioase din Vechiuk şi Noul Testament mai sunt reprezentate şi compoziţii cu character laic, ca de pildã istoria ilustratã a vieţii împãratului Constantin cel Mare, biruinţa Crucii asupra semilunii ş.a. În pronaos se aflã tabloul votive care-l înfãţişeazã atât pe Constantin Brâncoveanu cu soţia sa, Doamna Maria, cât şi pe o serie de înaintaşi direcţi şi rudele din neamul Basarabilor şi Cantacuzinilor. Catapeteasma, sculptatã în lemn de tei şi suflatã cu aur, scaunul domnesc, sculptat şi el în lemn, care poartã stema Cantacuzinilor, stranele, candelele din argint şi un policandru dateazã din vremea lui Constantin Brâncoveanu. În interiorul bisericii se pãstreazã mormântul pregãtit pentru Constantin Brâncoveanu, dare rãmas nefolosit deoarece acesta a fost înmormântat la biserica “Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti. În cadrul aşezãmântului monahal se mai aflã:

Paraclisul , cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, ridicat în 1697, care constã dintr-un naos pãtrat, dominat de o turlã octagonalã cu opt ferestre. Pictura în frescã este realizatã de zugravii Preda şi Marin, din tema iconograficã nelipsind Sfinţii Împãraţi Constantin şi mama sa, Elena, precum şi membrii familiei lui Constantin Brâncoveanu. Iconostasul paraclisului, fin sculptat, este decorat cu figure de sfinţi, poleite cu aur. Sub paraclis, la parter, se aflã trapeza (sala de mese) sprijinitã pe bolte arcuite;

Bolniţa, cu o bisericuţã având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie din anii 1696-1699 a Doamnei Maria, soţia lui Constantin Brâncoveanu,pictatã de Preda Nicolae şi Ianache;

Schitul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, ctitorit în 1698 de stareţul Ioan Arhimandritul, cu o bisericã ridicatã în anii 1698-1700 şi pictatã în 1700 de zugravii Iosif şi Ioan;

Schitul “Sfântul Ştefan” cu o bisericã ziditã în 1703 din iniţiativa lui Ştefan, fiul lui Constantin Brâncoveanu, cu picture priginare executate de Ianache, Istrate şi Hranite;

Foişorul, ridicat în anii 1725-1753 prin strãdania egumenului Dionisie Bãlãcescu, este opera pietrarului Iosif;

Chiliile, rânduite pe douã niveluri suprapuse, având la faţadã  cerdace lungi, dominate de arcade în semicerc, susţinute de stâlpi din piatrã, palatul domnesc, casa stãreţiei au fost construite în perioada 1690-1697.

Intrarea principalã în mânãstire se face pe sub bolta largã a unui turn-clopotniţã care în vremuri de bejenie se închidea cu o poartã uriaşã din lemn, ferecatã cu fier. În turn se aflã patru clopote mari cu greutate între 300 şi 1 000 kg, cu sunete armonioase, pe trei dintre ele figurând numele lui Constantin Brâncoveanu.