Mănăstirea Nechit

Cuibãritã într-o poianã fermecãtoare din mijlocul unui masiv pãduros, mănăstirea Nechit se aflã în arealul satului Nechit din comuna Borleşti, judeţul Neamţ, la 24 km Sud de municipiul Piatra-Neamţ şi adãposteşte 15 cãlugãri care duc o viaţã de obşte sub stãreţia arhimandritului Zenovie Grigore (din 30 octombrie 2007). Un document din anul 1399 aminteşte de existenţa schitului Nechit, cu biserica de lemn cu hramul “Sfântul Nicolae”, care poseda în apropiere un sat, o moarã şi o silişte (termen învechit care însemna loc necultivat sau plantat cu pomi). Într-un hrisov din anul 1419, semnat de domnul Alexandru cel Bun, se consemneazã cã schitul Nechit, “era aflat în Câmpul lui Dragoş” unde exista şi curtea boiereascã a fraţilor Dragomir şi Ioan Borilovici. Conform tradiţiei populare, se spune cã domnul Ştefan cel Mare a luat cãlugãri de la schitul Nechit pentru a fi duşi la mănăstirea Tazlãu pe care o construise în anii 1496-1497 pentru a forma o obşte monahalã. În primele decenii ale secolului 19 viaţa monahalã de la acest schit a început sã se stingã, rãmânând doar trei cãlugãri, dupã care a urmat o perioadã de ruinare şi uitare pânã prin anul 1864 când s-a construit biserica de zid în preajma celei vechi, din lemn, o clopotniţã de piatrã şi câteva chilii. În perioada 1948-1959, schitul Nechit a redevenit un aşezãmânt monahal prosper, dar în 1959 autoritãţile ateiste comuniste ale vremii au desfiinţat acest lãcaş. Prin efortul pãrintelui Zenovie Ghidescu şi cu sprijinul Patriarhiei Române schitul a fost redeschis în 1972, Zenovie Ghidescu fiind numit stareţ la acest schit (rãmas în aceastã funcţie pânã la 30 octombrie 2007). În anii 1976-1979 s-a refãcut biserica în întregime atribuindu-se hramul “Schimbarea la Faţã” şi s-a construit un paraclis cu hramul “Sfinţii Mucenici Zenovie şi Zenovia” – ambele lãcaşuri fiind pictate în anii 1979-1982 de cãtre monahia Viorica Creţu de la mânãstirea Prislop. În 1990, edificiul iniţial a fost mãrit printr-un adaos care a fost pictat în anii 1992-1993 de cãtre pictorul Mihai Chiuariu. În perioada 1998-2001 s-a construit noul Turn-clopotniţã, înalt de 51 m, care adãposteşte un paraclis cu hramul “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena”. Biserica mare, cu hramul “Schimbarea la Faţã”, are douã turle, una deschisã pe naos, hexagonal la exterior, cu opt ferestre mari terminate în arc şi altã turlã în faţã, de formã pãtratã, care a slujit iniţial drept clopotniţã, pânã la construirea noii clopotniţe. Biserica “Schimbarea la Faţã” are 34 m lungime şi 12 m lãţime (în zona absidelor din naos). Turla centralã are 30 m înãlţime, iar cea frontalã 28 m înãlţime. Catapeteasma este din stejar şi este sculptatã. Naosul este luminat de douã ferestre mari şi se delimiteazã de pronaos prin doi stâlpi marginali care susţin arcada boltei. Pronaosul este spaţios, luminat de câte o fereastrã la Sud şi la Nord. În pronaos se intrã din pridvor printr-o deschizãturã de mãrimea unei uşi, iar în pridvor se pãtrunde dintr-o tindã prin intermediul unei uşi de lemn, sculptatã pe ambele feţe. Tinda este pictatã şi are o pardosealã din beton. În bisericã pardoseala este din marmurã albã. Pictura muralã a fost efectuatã în frescã, în stil neobizantin, în anii 1979-1982 de monahia Viorica Creţu, iar pictura din prelungirea bisericii a fost executatã în anii 1992-1993 de Mihai Chiuariu. Faţada bisericii este tencuitã cu ciment alb şi praf de piatrã şi prezintã un brâu median, iar deasupra acestuia, de jur împrejur, sunt firide pictate. În partea de Nord a bisericii se aflã în construcţie o clãdire cu patru niveluri care va adãposti trapeza (sala de mese), o salã de conferinţe, mai multe chilii pentru cãlugãri şi spaţii de cazare pentru pelerini.