Mănăstirea Nechit

Cuibărită într-o poiană fermecătoare din mijlocul unui masiv păduros, mănăstirea Nechit se aflã în arealul satului Nechit din comuna Borleşti, judeţul Neamţ, la 24 km Sud de municipiul Piatra-Neamţ şi adăposteşte 15 călugări care duc o viaţă de obşte sub stăreţia arhimandritului Zenovie Grigore (din 30 octombrie 2007). Un document din anul 1399 aminteşte de existenţa schitului Nechit, cu biserica de lemn cu hramul “Sfântul Nicolae”, care poseda în apropiere un sat, o moară şi o silişte (termen învechit care însemna loc necultivat sau plantat cu pomi). Într-un hrisov din anul 1419, semnat de domnul Alexandru cel Bun, se consemnează că schitul Nechit, “era aflat în Câmpul lui Dragoş” unde exista şi curtea boiereascã a fraţilor Dragomir şi Ioan Borilovici. Conform tradiţiei populare, se spune că domnul Ştefan cel Mare a luat călugări de la schitul Nechit pentru a fi duşi la mănăstirea Tazlău pe care o construise în anii 1496-1497 pentru a forma o obşte monahală. În primele decenii ale secolului 19 viaţa monahală de la acest schit a început să se stingă, rămânând doar trei călugări, după care a urmat o perioadã de ruinare şi uitare pânã prin anul 1864 când s-a construit biserica de zid în preajma celei vechi, din lemn, o clopotniţă de piatră şi câteva chilii. În perioada 1948-1959, schitul Nechit a redevenit un aşezământ monahal prosper, dar în 1959 autorităţile ateiste ale vremii au desfiinţat acest lăcaş. Prin efortul părintelui Zenovie Ghidescu şi cu sprijinul Patriarhiei Române schitul a fost redeschis în 1972, Zenovie Ghidescu fiind numit stareţ la acest schit (rãmas în aceastã funcţie pânã la 30 octombrie 2007). În anii 1976-1979 s-a refăcut biserica în întregime atribuindu-se hramul “Schimbarea la Faţă” şi s-a construit un paraclis cu hramul “Sfinţii Mucenici Zenovie şi Zenovia” – ambele lăcaşuri fiind pictate în anii 1979-1982 de cãtre monahia Viorica Creţu de la mânãstirea Prislop. În 1990, edificiul iniţial a fost mărit printr-un adaos care a fost pictat în anii 1992-1993 de cãtre pictorul Mihai Chiuariu. În perioada 1998-2001 s-a construit noul Turn-clopotniţă, înalt de 51 m, care adăposteşte un paraclis cu hramul “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena”. Biserica mare, cu hramul “Schimbarea la Faţă”, are douã turle, una deschisã pe naos, hexagonal la exterior, cu opt ferestre mari terminate în arc şi altã turlã în faţã, de formã pãtratã, care a slujit iniţial drept clopotniţă, până la construirea noii clopotniţe. Biserica “Schimbarea la Faţă” are 34 m lungime şi 12 m lăţime (în zona absidelor din naos). Turla centrală are 30 m înãlţime, iar cea frontalã 28 m înălţime. Catapeteasma este din stejar şi este sculptată. Naosul este luminat de două ferestre mari şi se delimitează de pronaos prin doi stâlpi marginali care susţin arcada boltei. Pronaosul este spaţios, luminat de câte o fereastră la Sud şi la Nord. În pronaos se intrã din pridvor printr-o deschizãturã de mărimea unei uşi, iar în pridvor se pãtrunde dintr-o tindã prin intermediul unei uşi de lemn, sculptatã pe ambele feţe. Tinda este pictată şi are o pardoseală din beton. În bisericã pardoseala este din marmură albă. Pictura murală a fost efectuatã în frescã, în stil neobizantin, în anii 1979-1982 de monahia Viorica Creţu, iar pictura din prelungirea bisericii a fost executatã în anii 1992-1993 de Mihai Chiuariu. Faţada bisericii este tencuitã cu ciment alb şi praf de piatră şi prezintã un brâu median, iar deasupra acestuia, de jur împrejur, sunt firide pictate. În partea de Nord a bisericii se află în construcţie o clădire cu patru niveluri care va adăposti trapeza (sala de mese), o sală de conferinţe, mai multe chilii pentru călugări şi spaţii de cazare pentru pelerini.