Cernavodă

Date generale

Oraşul Cernavodă se află în Sud Estul României, în provincia istorică Dobrogea, în partea de Vest a judeţului Constanţa, în vestul podişului Carasu, pe malul drept al Dunării şi pe stânga canalului Dunăre-Marea Neagră, la intersecţia paralelei de 44°20ʹ17ʺ latitudine nordicã  cu meridianul de 28°02ʹ01ʺ longitudine esticã, la 65 km Vest-Nord Vest de municipiul Constanţa. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 17 022 loc., 14 909 persoane erau români (87,6%), 460 turci (2,7%), 380 rromi (2,2%), 112 ruşi-lipoveni (0,7%) şi 1 161 loc. (6,8%) aparţineau altor etnii (tătari, maghiari, germani, italieni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt, s-au înregistrat 15 001 ortodocşi (88,1%), 538 musulmani (3,2%), 140 romano-catolici (0,8%), 68 creştini de rit vechi (0,4%) şi 1 275 loc. (7,5%) erau de alte confesiuni (penticostali, Martorii lui Iehova, adventişti de ziua a şaptea, greco-catolici, baptişti ş.a.) erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Cernavodă este un important port fluvial, un nod rutier şi principalã staţie de cale feratã pe linia Bucureşti-Constanţa, inauguratã la 26 septembrie 1895. Cea mai importantã unitate economicã a oraşului Cernavodã este centrala electricã atomo-nuclearã construitã de România în colaborare cu Canada pe baza conceptului de reactor nuclear de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium) care funcţioneazã cu uraniu natural şi care utilizeazã apa grea ca moderator şi ca agent de rãcire (uraniul este de provenienţã româneascã, iar apa grea produsã la Combinatul din satul Halânga, comuna Izvoru Bârzii, jud. Mehedinţi, a fost utilizatã din 7 sept. 1987, când a fost dat în folosinţã combinatul şi pânã la 14 iunie 2016 când combinatul a fost falimentat şi închis). Construcţia celor cinci reactoare, cu o putere instalatã de 705,6 MW fiecare, a început în 1980, iar primul grup energetic a fost inaugurat oficial la 17 aprilie 1996 şi ,conectat la reţeaua electricã naţionalã la 11 iulie 1996. Reactorul numãrul 2 a intrat parţial în funcţiune la începutul anului 2007, iar la 7 august 2007 a început sã lucreze la capacitatea maximã. Reactoarele 3 şi 4 se aflã în stare de conservare din anul 1992 şi vor fi finalizate pânã în anul 2030. În prezent centrala atomo-nuclearã de la Cernavodă produce circa 20% din cantitatea de energie electricã a ţãrii pentru ca în momentul intrãrii în funcţiune a tuturor reactoarelor sã producã peste 40% din necesarul de energie electricã a ţãrii. În afarã de energia nuclearã, în arealul oraşului Cernavodã au fost instalate şi douã parcuri eoliene pentru producerea energiei electrice, cu o capacitate totalã de 138 MW, precum şi douã microhidrocentrale pe canalul Dunãre – Marea Neagrã, cu o putere instalatã de 3,99 MW fiecare, date în folosinţã în anul 1988. În cadrul celorlalte unitãţi industriale ale oraşului Cernavodă se produc utilaje energetice nucleare, ciment, cãrãmidã, ipsos, var, prefabricate din beton, preparate din carne şi lapte, vin ş.a. Cernavodă este un principal centru viticol şi de vinificaţie şi pomicol (piersici). La  Cernavodă funcţioneazã o staţie de meteorologie şi hidrologie, înfiinţatã în anul 1896, un muzeu de istorie, inaugurat la 3 iunie 2006, o bibliotecã orãşeneascã cu circa 35 de mii de volume şi un spital dotat cu un helioport pentru urgenţe. La  Cernavodă au loc anual Festivalul de muzicã uşoarã pentru copii “Axiopolis” (prima ediţie s-a desfãşurat în perioada 16-17 august 2004) şi Festivalul naţional de muzicã coralã “Ioan D. Chirescu” (din 1997), acesta din urmã fiind structurat pe o secţiune laicã şi o secţiune religioasã. În Sud-Estul oraşului Cernavodă se aflã prima ecluzã a canalului Dunăre – Marea Neagră, cu sasul de 310 x 25 m, cu porturi de aşteptare în amonte şi în aval, care permit trecerea navelor de pe Dunãre pe canal cãtre Marea Neagrã. Aici, canalul (inaugurat la 26 mai 1984) are 70 m lãţime şi 7 m adâncime. În perioada 9/21 octombrie 1890-14/26 septembrie 1895, inginerul român Anghel Saligny a construit, între Cernavodă şi Feteşti, un complex de poduri feroviare peste Dunãre, peste Balta Ialomiţei şi peste braţul Borcea al Dunării în lungime totalã de 4 087,95 m (inclusiv rampele de acces pe pod), din care podul peste Dunăre (declarat azi monument istoric) mãsoarã 1 622 m (din care 750 m traverseazã albia fluviului la o înãlţime de 30 m), fiind una dintre cele mai mari şi mai importante construcţii de acest gen ale epocii. Acest complex de poduri feroviare a fost inaugurat oficial la 14/26 septembrie 1895, în prezenţa Regelui Carol I. Aceste poduri asigura la acea datã legãtura feroviarã, de mare importanţã, a restului ţãrii cu Dobrogea şi Marea Neagrã, oraşul Cernavodã devenind principalul punct de tranzit cãtre portul Constanţa. La 21 noiembrie 1987 a fost dat în folosinţã noul ansamblu de poduri feroviare şi rutiere de la Cernavodă şi de la Feteşti, a cãrui construcţie a fost începutã în anul 1979. Amplasate paralel şi în apropierea celor vechi, noile poduri feroviare sunt prevãzute, fiecare, cu câte douã linii de cale feratã, iar cele ruitere cu câte şase benzi de circulaţie reuşind, astfel, sã elimine marile ambuteiaje ale traficului care se produceau în aceastã zonã din cauza faptului cã vechile poduri feroviare dispuneau de un singur fir de circulaţie.

Istoric

La Sud de oraşul Cernavodă, pe dealul Sofia, au fost descoperite urmele mai multor aşezãri de tip tell, cu mai multe niveluri de locuinţe, aparţinând culturii Gumelniţa, şi necropole datând din Neolitic, din perioada de început a epocii Fierului (Hallstatt) şi din perioadele elenisticã şi romanã. De aici au fost recuperate resturi de vase ceramice, tipic culturii Gumelniţa, cu decor excizat, puţin adânc, pictat şi întãrit cu o culoare. Pe dealul Columbia a fost desoperit (1954-1958) un cimitir de înhumaţie cu circa 400 de morminte în care s-au gãsit schelete umane, topoare din piatrã, ofrande, fragmente de vase ceramice şi figurine specifice culturii Hamangia (mileniul 4-2 î.Hr.), între care şi celebrul grup de statuete din lut ars cunoscut sub denumirea de “Gânditorul şi perechea lui” (acestea sunt douã ministatuete cu dãlţimea de 13 cm fiecare, dintre care o statuetã înfãţişeazã o femeie şezând). În dreptul insulei Hinog, pe terasa de pe dreapta Dunării, în punctul numit Coada Zãvoiului, au fost scoase la suprafaţã vase ceramice elenistice datând din secolele 3-2 î.Hr., fapt ce a condus la ipoteza cã aşezarea elenisticã numitã Axiopolis ar fi fost întemeiatã de Lysimachos (regale Traciei în anii 305-281 î.Hr.), menţionatã în sec. 4 d.Hr. pe o hartã romanã numitã Tabula Peutingeriana, pe care erau trecute cele mai importante drumuri din Imperiul Roman. Axiopolis s-a dezvoltat încã din perioada preromanã ca cetate geto-dacã ce întreţinea legãturi comerciale cu oraşele greceşti de pe ţărmul Pontului Euxin (Histria, Tomis, Callatis), iar apoi, în epoca romanã, s-a afirmat ca centru militar, baza navalã şi mare oraş, fiind menţionat în toate izvoarele scrise care aminteau de cetãţile de la Dunãrea de Jos. În arealul oraşului Cernavodă au mai fost identificate vestigiile unei aşezări fortificate din perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului (mileniile 3-2 î.Hr.), cu locuinţe de tip oval şi dreptunghiular, care aveau podină de lut, din care s-au recuperat fragmente de vase ceramice, lustruite negru, cu decor de caneluri, spirale incizate şi cercuri imprimate cu un tub. În secolele 4-7 exista aici o aşezare fortificatã de formã pentagonalã, cu zid de incintã şi douã porţi, cu o fortãreaţã triunghiularã, o bazilicã în centrul cetãţii şi un edificiu cu coloane (probabil un templu). Peste aceastã aşezare s-a suprapus parţial, ulterior, o cetate feudalã timpurie ( secolele 9-10), puţin cunoscutã, care avea în incinta ei o bisericuţã, iar în afara zidurilor o altã bisericã, funerarã, cu un cavou anex, în care s-a gãsit o cruce de mormânt cu inscripţia “Rotislav”. Unii istorici presupun cã localitatea a fost reconstruitã de legendarul Negru-Vodă (Radu Negru) – primul domn al Ţării Româneşti, de la care se cr ede cã ar proveni numele actual de Cernavodã (în slavonã “ciornîi” înseamnã negru şi “voda” înseamnã apã). În anul 1389, întreaga Dobroge, inclusiv Cernavodã, au intrat în posesia domnului Ţării Româneşti, Mircea cel Bãtrân, pe care le-a stãpânit pânã în anul 1417 când au fost cucerite de turci şi stãpânite pânã în 1829. În perioada stãpânirii otomane (1417-1829) localitatea a purtat numele Boğazköy (în traducere: Satul de la vãrsare – în aceastã zonã râul Carasu se vãrsa în Dunãre; în prezent canalul Dunãre-Marea Neagrã urmeazã valea râului Carasu). În perioada 1550-1560, cãlãtorul şi exploratorul turc Evlia Çelebi, care poposise la Boğazköy, menţiona cã localitatea era o aşezare “asemenea unui oraş”. În anul 1686, localitatea apare consemnatã în unele acte imobiliare, pentru prima oarã, cu numele Cernavoda şi din nou este menţionatã cu acelaşi nume în anul 1700. Alţi cercetãtori presupun cã localitatea a preluat numele slav de Cernavoda de la traducerea numelui Carasu (care înseamnã “apa neagrã”) purtat de râul care se vãrsa în Dunăre la Sud de oraş (Carasu în limba turcã înseamnã de fapt tot “apa neagrã”). Pânã pe la începutul anilor ’70 ai secolului 20, localitatea a avut grafia (corectã) Ceranvoda (“apa neagrã”), dupã care s-a impus oficial grafia Cenavodã.

Monumente

Ruinele cetãţii Axiopolis, situatã la 4 km de oraş şi ale cetãţii feudale; biserica “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena” , construitã în perioada 1882-1895, în stil bizantin, reparatã în 1936 şi repictatã în 1952 de Ion Tiflan. Biserica a fost restauratã şi repictatã în anii 2000-2001; geamia, construitã în 1756 de Mehmet Efendi, în timpul sultanului Osman III, reparatã în 1868, azi declaratã monument istoric; biserica “Naşterea Sfântului Ioan Botezãtorul” (1993-2000); biserica din lemn cu dublu hram – “Sfântul Apostol Andrei” şi “Sfântul Ilie” , construitã în anii 2002-2003 şi pictatã în 2004-2005 de Rita Aldea şi fiul ei, Dan; biserica romano-catolicã (1997-2003); Monumentul eroilor, operã din 1924 a sculptorului Pietro Delia. Punct fosilifer.