OITUZ, râu, afluent pe partea dreaptă a râuluiTrotuş în Depresiunea Tazlău-Caşin, în dreptul municipiului Oneşti, judeţul Bacău; lungimea: 57 km; suprafaţa bazinului hidrografic: 318 km2. Izvorăşte din partea de Nord a M-ţilor Vrancea, de sub vârful Muşat, de la 875 m altitudine, din apropierea pasului Oituz. În cursul superior, valea este săpată în depozite de fliş paleogen, iar în cel inferior, în sedimente neogene. Afluenţi principali: Leşunţu Mare, Manciuc.
OLT, râu în zona centrală şi de Sud a României, cu direcţie predominantă de curgere Nord-Sud, afluent pe partea stângă al fluviului Dunărea pe teritoriul comunei Islaz, judeţul Teleorman. De la izvor şi până la vărsare, de-a lungul celor 615 km (al patrulea râu al ţării, ca lungime, după fluviul Dunărea şi râurile Mureş şi Prut), râul Olt străbate 7 judeţe (Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Olt, Teleorman), mai multe depresiuni (Ciuc, Braşov, Făgăraş, Loviştea), defilee (Tuşnad, Racoş, Turnu Roşu–Cozia–Călimăneşti) şi trecători (Tuşnad, Turnu Roşu, Cozia) şi colectează circa 80 de afluenţi, care îi asigură o suprafaţă a bazinului de 24 050 km2.
Izvorăşte de pe versantul de Sud-Sud Est al masivului Hăşmaş (Carpaţii Orientali), de la 1 280 m altitudine, şi, după ce străbate sectorul montan pe circa 20 km, cu un curs vijelios (aici panta de scurgere este de 25‰), trecând prin oraşul Bălan, judeţul Harghita (în amonte de care a fost realizat un mic lac de acumulare), pătrunde în Depresiunea Ciuc, în aval de Sândominic, unde râul îşi potoleşte apele învolburate ca urmare a reducerii pantei de scurgere de la 25‰ la 7‰. În aval de comuna Sândominic, judeţul Harghita, râul Olt drenează Depresiunea Ciuc pe direcţie Nord-Sud, pe circa 80 km lungime, având un curs leneş, meandrat, încadrat de zone mlăştinoase, cu multe despletiri din cauza scăderii bruşte a pantei de scugere (pe fundul Depresiunii Ciuc) până la 2,5–1‰. În acest sector depresionar, râul Olt întâmpină rezistenţa a doi pinteni vulcanici, care pătrund adânc în Depresiunea Ciuc (cunoscuţi sub numele de pintenii sau pragurile de la Racu şi Jigodin), fiind nevoit să-şi îngusteze albia în aceste două sectoare. După ce a „lenevit” în Depresiunea Ciuc, râul Olt îşi adună forţele pentru străpungerea rocilor eruptive din partea de Sud Est a M-ţilor Harghita şi din partea de Nord Vest a M-ţilor Bodoc, formând pitorescul defileu de la Tuşnad, unde panta creşte la 3–4‰, iar apele sunt nevoite să-şi grăbească cursul. După ce scapă din încleştarea defileului de la Tuşnad, râul Olt îşi continuă traseul către Sud, pătrunzând în compartimentul central al Depresiunii Braşov (respectiv în Depresiunea Sfântu Gheorghe), domolindu-şi din nou cursul în aval de municipiul Sfântu Gheorghe, unde panta râului ajunge la 1,5‰. Între defileul de la Tuşnad (în Nord) şi confluenţa cu Râu Negru (în Sud), Oltul traversează, de la Nord la Sud, partea de Vest a judeţului Covasna, pe o lungime de circa 50 km. În aval de confluenţa râullui Olt cu Râu Negru, Valea Oltului îşi schimbă brusc direcţia de curgere de la Sud către Nord, făcând o amplă cotitură, îmbrăţişând marginea de Sud a M-ţilor Baraolt, care i-a impus de fapt această uriaşă deviere a cursului. Pe sectorul de vale cu direcţia Sud-Nord, între confluenţa cu Râu Negru (în Sud) şi confluenţa cu râul Vârghiş (în Nord), albia râului Olt meandrează intens. Din cauza pantei reduse de scurgere (1,2‰), lunca se lărgeşte, iar apele curg liniştite la limita dintre judeţul Covasna şi judeţul Braşov. În aval de confluenţa cu râul Vârghiş, Oltul îşi schimbă brusc direcţia de curgere, către Vest-Sud Vest, străbătând partea de Nord Vest a judeţului Braşov pe o lungime de 208 km, cu o pantă medie de 0,45‰. Imediat ce intră pe teritoriul judeţului Braşov, Oltul întâmpină rezistenţa bazaltelor neovulcanice din partea de Nord a M-ţilor Perşani, pe care le-a străpuns cu tenacitate, creându-şi un impresionant şi fermecător defileu (Defileul de la Racoş). După ce scapă din strânsoarea acestui defileu, Oltul face o puternică buclă, iar în aval de confluenţa cu râul Homorod pătrunde liniştit în vasta arie a Depresiunii Făgăraş, unde are un curs foarte meandrat, cu tendinţă de abatere spre dreapta, spre Podişul Hârtibaciului, albia sa fiind uşor împinsă în această direcţie de aluviunile aduse de numeroşii afluenţi pe care-i primeşte pe stânga. În arealul Depresiunii Făgăraş, râul Olt are maluri joase, o luncă largă, bine dezvoltată, şi versante asimetrice (cu afluenţi mai puţini pe partea dreaptă şi mai numeroşi pe stânga). Sumedenia de afluenţi primiţi de Olt pe partea stângă, veniţi de pe pantele de Nord ale M-ţilor Făgăraş (Şercaia, Sebeş, Berivoiu, Săvăstreni, Breaza, Sâmbăta, Viştea, Ucea, Arpaş, Cârţişoara, Avrig ş.a.), determină ca această zonă să înregistreze cea mai densă reţea hidrografică din ţară (1,4 km/km2). Potenţialul hidroenergetic şi de alimentare cu apă ale râului Olt, în perimetrul Depresiunii Făgăraş, a fost concretizat în realizarea a 5 lacuri de acumulare cu tot atâtea hidrocentrale. Înainte de a părăsi Depresiunea Făgăraş, râul Olt drenează partea de Sud Est a judeţului Sibiu, pe o lungime de 56 km, pe teritoriul căruia îşi arcuieşte cursul către Sud, pregătindu-se pentru puternica înfruntare care îl aşteaptă la traversarea Carpaţilor Meridionali. În aval de confluenţa cu râul Cibin, Oltul îşi croieşte, pe o distanţă de circa 40 km (între Turnu Roşu şi Călimăneşti), unul dintre cele mai mari şi mai spectaculoase defilee din Carpaţii româneşti, străpungând transversal, de la Nord la Sud, Carpaţii Meridionali, pe o pantă medie de 1,5‰. În acest sector, Oltul a reuşit, de-a lungul erelor geologice, să înfrângă rezistenţa rocilor cristaline, dure, ale M-ţilor Făgăraş şi Cozia (pe stânga văii). După ce părăseşte zona montană, în aval de oraşul Călimăneşti, Oltul străbate zona subcarpatică a Olteniei (Subcarpaţii Vâlcii), iar în aval de municipiul Râmnicu Vâlcea îşi sculptează valea la limita dintre Piemontul Cotmeana (la Est) şi Piemontul Olteţului (la Vest), după care intră în Câmpia Română (separând Câmpia Boian, din Est, de Câmpia Romanaţi, din Vest), unde lunca se lărgeşte considerabil, iar procesele intense de divagare provoacă o mobilitate mare a albiei (în aval de oraşul Drăgăneşti-Olt, râul Olt suferă o uşoară abatere spre dreapta). În cursul inferior, râul Olt traversează judeţul Olt pe direcţie Nord Nord Vest-Sud Sud Est, pe o distanţă de 145 km, după care trece prin extremitatea de Sud Vest a judeţului Teleorman, pe o lungime de 15 km, vărsându-se în fluviul Dunărea pe teritoriul comunei Islaz, judeţul Teleorman. În aval de Drăgăneşti-Olt, Valea râului Olt este secondată în paralel, pe partea stângă, de râul Sâi, considerat a fi un curs părăsit al Oltului. Debitul mediu multianual al râului Olt în cursul inferior, care variază între 160 şi 190 m3/s, a permis ca în această zonă să se amenajeze marile sisteme de irigaţii (alimentate din apele Oltului) din zonele Stoeneşti–Scărişoara–Vişina–Tia Mare. Ca urmare a marelui potenţial hidroenergetic de care dispune râul Olt (17% din totalul potenţialului hidroenergetic al râurilor interioare ale ţării), de-a lungul cursului său mijlociu şi inferior au fost construite (în perioada 1970–1990) 24 de lacuri de acumulare şi tot atâtea hidrocentrale, cu o putere instalată, totală, de 940 MW. Din amonte spre aval, acestea sunt:
Lacuri:
Făgăraş, Voila (inundat în 1988; volum: 12,3 milioane m3), Viştea (1989; 4,3 milioane m3), Arpaş (1990; 7,4 milioane m3), Avrig (1990; 10,8 milioane m3), Gura Lotrului (1986; 8,2 milioane m3), Turnu Roşu (1982; 13 milioane m3), Călimăneşti (1981; 4,6 milioane m3), Dăeşti (1975; 209 ha; 11,2 milioane m3), Râmnicu Vâlcea (1974; 319 ha; 19,04 milioane m3), Râureni (1977; 174 ha; 7,3 milioane m3), Govora (1975; 477,2 ha; 18,5 milioane m3), Băbeni (1978; 905 ha; 59,7 milioane m3), Ioneşti (1979; 466 ha; 24,9 milioane m3), Zăvideni (1979; 839 ha; 50 milioane m3), Drăgăneşti-Olt (1987; 1 070 ha; 76 milioane m3), Strejeşti (1978; 2 203,5 ha; 225 milioane m3), Arceşti (1980; 837 ha; 43,44 milioane m3), Slatina (1980; 540,7 ha; 19,24 milioane m3), Ipoteşti (1985; 1 700 ha; 110 milioane m3), Drăgăşani (1980; 828 ha; 48 milioane m3), Frunzaru (1989; 96 milioane m3), Rusăneşti (1989; 78 milioane m3), Izbiceni (1 095 ha; volum: 74 milioane m3).
Hidrocentrale:
Făgăraş (27 MW), Voila (14,2 MW, intrată în funcţiune în februarie 1989), Viştea (14,2 MW, 1989), Arpaşu de Jos (14,2 MW, 21 ianuarie 1992), Avrig (14,2 MW, 1996), Gura Lotrului (26,5 MW), Turnu Roşu (70 MW), Călimăneşti (38 MW, 1981), Dăeşti (37 MW, 1976), Râmnicu Vâlcea (46 MW, 1974), Râureni (48 MW, 1977), Govora (45 MW, 1975), Băbeni (37 MW, 1978), Ioneşti (38 MW, 1979), Zăvideni (38 MW, 1979), Drăgăneşti-Olt (53 MW, 1987–1989), Strejeşti (50 MW, 1979), Arceşti (38 MW, 11 noiembrie 1980), Slatina (26 MW, 1981), Ipoteşti (53 MW, 1986), Drăgăşani (53 MW, 1981 şi cu toată capacitatea în 1989), Frunzaru (53 MW, 1989), Rusăneşti (53 MW, 1989 şi al patrulea grup energetic la 20 martie 1992), Izbiceni (53 MW, 1989).
Cei mai importanţi afluenţi ai râului Olt (de la izvor la vărsare): Râu Negru, Bârsa, Şercaia, Sebeş, Berivoiu, Sâmbăta, Viştea, Arpaş, Cârţişoara, Avrig, Topolog ş.a. (pe stânga), Mădăraşu Mare, Aita, Baraolt, Vârghiş, Homorod, Cibin, Lotru, Bistriţa vâlceană, Luncavăţ, Olteţ, Teslui (pe dreapta). În Antichitate râul Olt era cunoscut sub denumirea daco-getică Alutus şi apoi romană (Aluta). De-a lungul văii inferioare a râului Olt, între comuna Boiţa (Caput Stenarum), judeţul Sibiu, şi „Cetatea Verdea” – un ostrov pe fluviul Dunărea (azi dispărut), la Sud Vest de comuna Islaz, judeţul Teleorman, legiunile romane au construit o linie de fortificaţii, numită Limes Alutanus, apărată de numeroase castre (Romula, Acidava, Buridava, Castra Traiana, Alutela sau Arutela ş.a.).
OLTEŢ, râu, afluent pe partea dreaptă a râului Olt în cursul inferior; lungimea: 175 km; suprafaţa bazinului hidrografic: 2 460 km2. Izvorăşte de sub curmătura Olteţului, aflată între vârful Bou (1 908 m altitudine) şi vârful Igoiu-Micaia, de la 1 600 m altitudine, străbate sectorul montan pe direcţia Nord-Sud (formând limita între M-ţii Parâng şi M-ţii Căpăţânii), unde are pante accentuate (45–50‰), iar în amonte de comuna Polovragi, judeţul Gorj, străpunge un masiv calcaros în care şi-a săpat chei impunătoare (Cheile Olteţului) şi în care s-a format peştera Polovragi. Traversează apoi Subcarpaţii Olteniei şi Piemontul Olteţului, intră în zona de Nord a Câmpiei Romanaţi, trece prin oraşul Balş, de unde îşi schimbă direcţia de curgere spre Sud Est şi se varsă în râul Olt pe teritoriul comunei Fălcoiu, judeţul Olt. În zona de câmpie, apele Olteţului sunt folosite pentru irigaţii. În aval de oraşul Balş, în anii foarte secetoşi, râul seacă. Afluenţi principali: Tărâia, Cerna, Peşteana, Geamărtălui, Bârlui.
OLTU MIC, numele cu care mai este cunoscut râul Sâi.
ORDESSOS, denumirea antică a râului Argeş.
OZANA, numele cu care mai este cunoscut râul Neamţ.