Râuri (O)

OITUZ, râu, afl. dr. al Trotuşului în Depr. Tazlău-Caşin, în dreptul municipiului Oneşti; 57 km; supr. bazinului: 318 km2. Izv. din partea de N a M-ţilor Vrancea, de sub vf. Muşat, de la 875 m alt., din apropierea pasului Oituz. În cursul superior, valea este săpată în depozite de fliş paleogen, iar în cel inf., în sedimente neogene. Afl. pr.: Leşunţu Mare, Manciuc.

OLT, râu în partea centrală şi de S a României, cu direcţie predominantă de curgere N-S, afl. stg. al Dunării pe terit. com. Islaz (jud. Teleorman). De la izvor şi până la vărsare, de-a lungul celor 615 km (al patrulea râu al ţării, ca lungime, după Dunăre, Mureş şi Prut), râul Olt străbate 7 judeţe (Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Olt, Teleorman), mai multe depresiuni (Ciuc, Braşov, Făgăraş, Loviştea), defilee (Tuşnad, Racoş, Turnu Roşu–Cozia–Călimăneşti) şi trecători (Tuşnad, Turnu Roşu, Cozia) şi colectează c. 80 de afluenţi, care îi asigură o supr. a bazinului de 24 050 km2. Izv. de pe versantul de S-SE al masivului Hăşmaş (Carpaţii Orientali), de la 1 280 m alt., şi, după ce străbate sectorul montan pe c. 20 km, cu un curs vijelios (aici panta de scurgere este de 25‰), trecând prin oraşul Bălan (în amonte de care a fost realizat un mic lac de acumulare), pătrunde în Depr. Ciuc, în aval de Sândominic, unde râul îşi potoleşte apele învolburate ca urmare a reducerii pantei de scurgere de la 25‰ la 7‰. În aval de Sândominic, râul Olt drenează Depr. Ciuc pe direcţie N-S, pe c. 80 km lungime, având un curs leneş, meandrat, încadrat de zone mlăştinoase, cu multe despletiri din cauza scăderii bruşte a pantei de scugere (pe fundul Depr. Ciuc) până la 2,5–1‰. În acest sector depresionar, Oltul întâmpină rezistenţa a doi pinteni vulcanici, care pătrund adânc în Depr. Ciuc (cunoscuţi sub numele de pintenii sau pragurile de la Racu şi Jigodin), fiind nevoit să-şi îngusteze albia în aceste două sectoare. După ce a „lenevit” în Depr. Ciuc, Oltul îşi adună forţele pentru străpungerea rocilor eruptive din SE M-ţilor Harghita şi din partea de NV a M-ţilor Bodoc, formând pitorescul defileu de la Tuşnad, unde panta creşte la 3–4‰, iar apele sunt nevoite să-şi grăbească cursul. După ce scapă din încleştarea defileului de la Tuşnad, Oltul îşi continuă traseul către S, pătrunzând în compartimentul central al Depr. Braşov (respectiv în Depr. Sfântu Gheorghe), domolindu-şi din nou cursul în aval de municipiul Sfântu Gheorghe, unde panta râului ajunge la 1,5‰. Între defileul de la Tuşnad (în N) şi confl. cu Râu Negru (în S), Oltul traversează, de la N la S, partea de V a jud. Covasna, pe o lungime de c. 50 km. În aval de confl. Oltului cu Râu Negru, Valea Oltului îşi schimbă brusc direcţia de curgere de la S către N, făcând o amplă cotitură, îmbrăţişând marginea de S a M-ţilor Baraolt, care i-a impus de fapt această uriaşă deviere a cursului. Pe sectorul de vale cu direcţia S-N, între confl. cu Râu Negru (în S) şi confl. cu Vârghiş (în N), albia râului Olt meandrează intens. Din cauza pantei reduse de scurgere (1,2‰), lunca se lărgeşte, iar apele curg liniştite la limita dintre jud. Covasna şi jud. Braşov. În aval de confl. cu râul Vârghiş, Oltul îşi schimbă brusc direcţia de curgere, către V-SV, străbătând partea de NV a jud. Braşov pe o lungime de 208 km, cu o pantă medie de 0,45‰. Imediat ce intră pe terit. jud. Braşov, Oltul întâmpină rezistenţa bazaltelor neovulcanice din partea de N a M-ţilor Perşani, pe care le-a străpuns cu tenacitate, creându-şi un impresionant şi fermecător defileu (Defileul de la Racoş). După ce scapă din strânsoarea acestui defileu, Oltul face o puternică buclă, iar în aval de confl. cu râul Homorod pătrunde liniştit în vasta arie a Depr. Făgăraş, unde are un curs foarte meandrat, cu tendinţă de abatere spre dreapta, spre Pod. Hârtibaciului, albia sa fiind uşor împinsă în această direcţie de aluviunile aduse de numeroşii afl. pe care-i primeşte pe stânga. În arealul Depr. Făgăraş, râul Olt are maluri joase, o luncă largă, bine dezvoltată, şi versanţi asimetrici (cu afl. mai puţini pe partea dr. şi mai numeroşi pe stg.). Sumedenia de afl. primiţi de Olt pe partea stg., veniţi de pe pantele de N ale M-ţilor Făgăraş (Şercaia, Sebeş, Berivoiu, Săvăstreni, Breaza, Sâmbăta, Viştea, Ucea, Arpaş, Cârţişoara, Avrig ş.a.), determină ca această zonă să înregistreze cea mai densă reţea hidrografică din ţară (1,4 km/km2). Potenţialul hidroenergetic şi de alimentare cu apă ale râului Olt, în perimetrul Depr. Făgăraş, a fost concretizat în realizarea a 5 lacuri de acumulare cu tot atâtea hidrocentrale. Înainte de a părăsi Depr. Făgăraş, Olt drenează partea de SE a jud. Sibiu, pe o lungime de 56 km, pe terit. căruia îşi arcuieşte cursul către S, pregătindu-se pentru puternica înfruntare care îl aşteaptă la traversarea Carpaţilor Meridionali. În aval de confl. cu râul Cibin, Oltul îşi croieşte, pe o distanţă de c. 40 km (între Turnu Roşu şi Călimăneşti), unul dintre cele mai mari şi mai spectaculoase defilee din Carpaţii româneşti, străpungând transversal, de la N la S, Carpaţii Meridionali, pe o pantă medie de 1,5‰. În acest sector, Oltul a reuşit, de-a lungul erelor geologice, să înfrângă rezistenţa rocilor cristaline, dure, ale M-ţilor Făgăraş şi Cozia (pe stg. văii). După ce părăseşte zona montană, în aval de Călimăneşti, Oltul străbate zona subcarpatică a Olteniei (Subcarpaţii Vâlcii), iar în aval de Râmnicu Vâlcea îşi sculptează valea la limita dintre Piem. Cotmeana (la E) şi Piem. Olteţului (la V), după care intră în Câmpia Română (separând Câmpia Boian, din E, de Câmpia Romanaţi, din V), unde lunca se lărgeşte considerabil, iar procesele intense de divagare provoacă o mobilitate mare a albiei (în aval de Drăgăneşti-Olt, râul Olt suferă o uşoară abatere spre dreapta). În cursul inferior, râul Olt traversează jud. Olt pe direcţie NNV-SSE, pe o distanţă de 145 km, după care trece prin extremitatea de SV a jud. Teleorman, pe o lungime de 15 km, vărsându-se în Dunăre pe terit. com. Islaz. În aval de Drăgăneşti-Olt, Valea Oltului este secondată în paralel, pe partea stg., de râul Sâi, considerat a fi un curs părăsit al Oltului. Debitul mediu multianual al râului Olt în cursul inf., care variază între 160 şi 190 m3/s, a permis ca în această zonă să se amenajeze marile sisteme de irigaţii (alimentate din apele Oltului) din zonele Stoeneşti–Scărişoara–Vişina–Tia Mare. Ca urmare a marelui potenţial hidroenergetic de care dispune râul Olt (17% din totalul potenţialului hidroenergetic al râurilor interioare ale ţării), de-a lungul cursului său mijlociu şi inferior au fost construite (în perioada 1970–1990) 24 de lacuri de acumulare şi tot atâtea hidrocentrale, cu o putere instalată, totală, de 940 MW. Din amonte spre aval, acestea sunt:

Lacuri:

Făgăraş, Voila (inundat în 1988; vol.: 12,3 mil. m3), Viştea (1989; 4,3 mil. m3), Arpaş (1990; 7,4 mil. m3), Avrig (1990; 10,8 mil. m3), Gura Lotrului (1986; 8,2 mil. m3), Turnu Roşu (1982; 13 mil. m3), Călimăneşti (1981; 4,6 mil. m3), Dăeşti (1975; 209 ha; 11,2 mil. m3), Râmnicu Vâlcea (1974; 319 ha; 19,04 mil. m3), Râureni (1977; 174 ha; 7,3 mil. m3), Govora (1975; 477,2 ha; 18,5 mil. m3), Băbeni (1978; 905 ha; 59,7 mil. m3), Ioneşti (1979; 466 ha; 24,9 mil. m3), Zăvideni (1979; 839 ha; 50 mil. m3), Drăgăneşti-Olt (1987; 1 070 ha; 76 mil. m3), Strejeşti (1978; 2 203,5 ha; 225 mil. m3), Arceşti (1980; 837 ha; 43,44 mil. m3), Slatina (1980; 540,7 ha; 19,24 mil. m3), Ipoteşti (1985; 1 700 ha; 110 mil. m3), Drăgăşani (1980; 828 ha; 48 mil. m3), Frunzaru (1989; 96 mil. m3), Rusăneşti (1989; 78 mil. m3), Izbiceni (1 095 ha; vol.: 74 mil. m3).

Hidrocentrale:

Făgăraş (27 MW), Voila (14,2 MW, intrată în funcţiune în febr. 1989), Viştea (14,2 MW, 1989), Arpaşu de Jos (14,2 MW, 21 ian. 1992), Avrig (14,2 MW, 1996), Gura Lotrului (26,5 MW), Turnu Roşu (70 MW), Călimăneşti (38 MW, 1981), Dăeşti (37 MW, 1976), Râmnicu Vâlcea (46 MW, 1974), Râureni (48 MW, 1977), Govora (45 MW, 1975), Băbeni (37 MW, 1978), Ioneşti (38 MW, 1979), Zăvideni (38 MW, 1979), Drăgăneşti-Olt (53 MW, 1987–1989), Strejeşti (50 MW, 1979), Arceşti (38 MW, 11 nov. 1980), Slatina (26 MW, 1981), Ipoteşti (53 MW, 1986), Drăgăşani (53 MW, 1981 şi cu toată capacitatea în 1989), Frunzaru (53 MW, 1989), Rusăneşti (53 MW, 1989 şi al patrulea grup energetic la 20 mart. 1992), Izbiceni (53 MW, 1989).

Cei mai importanţi afl. ai râului Olt (de la izv. la vărsare): Râu Negru, Bârsa, Şercaia, Sebeş, Berivoiu, Sâmbăta, Viştea, Arpaş, Cârţişoara, Avrig, Topolog ş.a. (pe stg.), Mădăraşu Mare, Aita, Baraolt, Vârghiş, Homorod, Cibin, Lotru, Bistriţa vâlceană, Luncavăţ, Olteţ, Teslui (pe dr.). În Antichitate râul Olt era cunoscut sub denumirea daco-getică Alutus şi apoi romană (Aluta). De-a lungul văii inf. a Oltului, între com. Boiţa (Caput Stenarum), jud. Sibiu, şi „Cetatea Verdea” – un ostrov pe Dunăre (azi dispărut), la SV de com. Islaz, jud. Teleorman, romanii au construit o linie de fortificaţii, numită Limes Alutanus, apărată de numeroase castre (Romula, Acidava, Buridava, Castra Traiana, Alutela sau Arutela ş.a.).

OLTEŢ, râu, afl. dr. al Oltului în cursul inf.; 175 km; supr. bazinului: 2 460 km2. Izv. de sub curmătura Olteţului, aflată între vf. Bou (1 908 m alt.) şi vf. Igoiu-Micaia, de la 1 600 m alt., străbate sectorul montan pe direcţia N-S (formând limita între M-ţii Parâng şi M-ţii Căpăţânii), unde are pante accentuate (45–50‰), iar în amonte de com. Polovragi străpunge un masiv calcaros în care şi-a săpat chei impunătoare (Cheile Olteţului) şi în care s-a format peştera Polovragi. Traversează apoi Subcarpaţii Olteniei şi Piem. Olteţului, intră în N Câmpiei Romanaţi, trece prin Balş, de unde îşi schimbă direcţia de curgere spre SE şi se varsă în Olt pe terit. com. Fălcoiu (jud. Olt). În zona de câmpie, apele Olteţului sunt folosite pentru irigaţii. În aval de Balş, în anii foarte secetoşi, râul seacă. Afl. pr.: Tărâia, Cerna, Peşteana, Geamărtălui, Bârlui.

ORDESSOS, denumirea antică a râului Argeş.