Munţi (C)

CARAIMAN, masiv muntos şi vârf cu abrupturi impresionante, situat în partea de Est a M-ţilor Bucegi, alcătuit din conglomerate calcaroase, care domină valea râului Prahova şi oraşul Buşteni. Altitudinea maximã: 2 384 m. Pe vârful secundar al masivului Caraiman, la 2 291 m altitudine se aflã Crucea eroilor (iluminată pe timp de noapte), declarată monument istoric. Construită din oţel, în anii 1924-1928, după proiectul arhitectului Ludovic Dolinschi, din iniţiativa reginei Maria, crucea este închinată eroilor patriei căzuţi pe câmpurile de luptă în timpul Primului Rãzboi Mondial. Crucea are 31,40 m înălţime, lăţimea stâlpului vertical este de 2 m, cele două braţe laterale au câte 7,00 m lungime fiecare, iar soclul din beton armat, pe care este instalată crucea, are 7,90 m înălţime, fiind prevăzut la interior cu două camere, fiecare având parter şi etaj, cu aceleaşi dimensiuni, respectiv 6 x 6 m şi o înălţime de 3,60 m. În total, monumentul are 39,30 m înălţime. Monumentul a fost restaurat în anii 1965-1967 şi 2017-2020. La 15 februarie 2014, acest monument a fost inclus în Cartea Recordurilor (Guinness World Records – Book), ca fiind cea mai mare cruce monumentală, cea mai mare cruce metalică şi monumentul situat la cea mai mare altitudine din lume (2 291 m). Iniţial, crucea a fost iluminată pe timpul nopţii cu ajutorul unui dinam, adăpostit în soclul din beton, iar din 1939 crucea a fost racordată la reţeaua electricã a oraşului Buşteni.

Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman (jud. Prahova)
Crucea Eroilor de pe vârful masivului Caraiman (Credit: Shutterstock)

CARPAŢI, sistem montan european, reprezentând continuarea estică a M-ţilor Alpi, parte componentã a marii unitãţi orogenetice alpino-carpato-himalayană. La Bratislava, în partea de Est a Bazinului Vienei, Dunărea îi desparte de ultimele prelungiri ale M-ţilor Alpi (M-ţii Leitha), iar la cealaltã extremitate, dupã ce au descris un arc uriaş, lung de peste 1 300 km, culoarul Timok-Nišava îi separã de M-ţii Balcani. Formarea sistemului a început prin mişcările tectonice din faza orogeneticã austricã (Cretacicul inferior), care au surprins Carpaţii în situaţia de geosinclinal, cu unele creste deasupra mãrii, mişcãri care au determinat cutarea zonei interne a Carpaţilor şi au antrenat în unele sectoare porţiuni din cristalin, acoperite de cuverturi sedimentare mezozoice, suprapunându-le regiunii înconjurãtoare (autohtone) sub forma pânzelor de şariaj (exemplu, în M-ţii Tatra, M-ţii Parâng şi Masivul Retezat-Godeanu). Cristalinul şi sedimentarul mezozoic al pânzei şi al autohtonului au fost apoi puternic cutate şi frământate. La sfârşitul Senonianului (faza laramicã) a avut loc o ridicare generalã a zonei centrale a Carpaţilor şi retragerea apelor marine din aceastã zonã, conturându-se finisarea structuralã a regiunii cristalino-mezozoice a Carpaţilor. La sfârşitul perioadei Paleogene, în mişcarea de ridicare şi de cutare a fost antrenatã şi zona exterioarã (a flişului paleogen) care s-a alãturat zonei muntoase mai vechi. În perioada Neogenă s-au produs puternice erupţii vulcanice care au dus la formarea celui mai lung lanţ vulcanic din Europa, situat pe rama interioară a arcului carpatic românesc. La exteriorul sistemului montan carpatic, în timpul Neogenului şi începutul Cuaternarului (cutările valahice) s-a format cea mai mare unitate de orogen – Subcarpaţii – producându-se şi o înãlţare în bloc a întregului masiv. Caracteristicã pentru Carpaţi este prezenţa platformelor de eroziune, rezultate în urma acţiunii agenţilor modelatori externi cât şi a ridicãrilor succesive. Deşi nu existã gheţari actuali, urmele glaciaţiei cuaternare sunt evidente în relieful culmilor mai înalte (Tatra, Černogora, Rodna, Cãliman, Bucegi, Fãgãraş, Parâng, Retezat) prin circuri, custuri, vãi glaciare etc. În afara glaciaţiei de tip alpin, Carpaţii Nord-Vestici au suferit şi influenţa gheţarului scandinav, care a pãtruns pe vãi, lãrgindu-le şi lãsând acumulãri de morene. Carpaţii sunt strãbãtuţi transversal de numeroase vãi şi depresiuni. Din punct de vedere geografic, Carpaţii se împart în trei grupe principale: Carpaţii Nord-Vestici, Carpaţii Centrali şi Carpaţii Sud-Estici.

CARPAŢII NORD-VESTICI se întind între Dunãre (zona Bratislava), la Vest, şi râul Biała (afluent al râului Dunajec în partea de Sud a Poloniei), la Est. Structura şi morfologia acestora sunt complicate, existând atât masive cristaline, cât şi eruptive, puternic afectate de eroziune. Se întâlnesc numeroase culmi paralele (fliş), separate prin depresiuni alungite, de naturã tectonicã sau sculpturalã, cu altitudini medii de 1 000–1 400 m, depãşind foarte rar 2 000 m. Totuşi, în aceastã grupã se aflã Tatra Mare, cel mai înalt masiv cristalin din întregul lanţ carpatic, cu altitudinea maximã de 2 663 m în vârful Gerlachovka (pe teritoriul Slovaciei), cu forme glaciare bine dezvoltate şi pãstrate. La Sud de Tatra Mare, între râurile Váh şi Hron, se gãseşte masivul cristalin Tatra Micã, ce culmineazã în vârful Dumbier (2 043 m), coborând la periferie sub 1 000 m. Un culoar tectonic miocen, orientat Est-Vest şi drenat de râul Hron, desparte M-ţii Tatra Micã, din Nord, de M-ţii Metaliferi ai Slovaciei, în Sud – munţi joşi (altitudinea maximã: 1 477 m), generaţi de vulcanismul neogen. Îndepãrtând masa de lavã, eroziunea i-a transformat într-o serie de neck-uri şi bazine. În extremitatea de Vest-Nord Vest a Carpaţilor Nord-Vestici se desfãşoarã Carpaţii flişului. Ei încep la Est de Dunãre şi la Nord de Bratislava, prin Carpaţii Mici (altitudinea maximã: 768 m), în a cãror axã apare fundamentul cristalin, şi se continuã spre Nord-Nord Est cu Carpaţii Albi, mai înalţi (970 m) şi mai largi, cuprinzând numeroşi martori de calcare jurasice şi cu Beskizii Slovaciei – munţi mijlocii (1 725 m altitudine maximã, în vârful Babia Góra), având mare lãrgime şi o structurã asemãnãtoare Obcinelor Bucovinei.

Vârful Gerlachovka (pe teritoriul Slovaciei)
Vârful Gerlachovka din Carpaţii-Nord Vestici (pe teritoriul Slovaciei) (Credit: Shutterstock)

CARPAŢII CENTRALI separã Carpaţii Nord-Vestici de cei Sud-Estici. Ei se desfãşoarã între râul Biała, la Vest, şi culoarul Rika-Sviča, în Est. În relieful lor, cu altitudini care depãşesc rar 700–800 m, sunt caracteristice culmile paralele de fliş, în alternanţã cu câmpulunguri, fragmentate de vãi transversale, slab adâncite. Au aspect colinar, de muncei, cu interfluvii largi, pante domoale şi trecãtori joase de obârşii. Cãtre Depresiunea Pannonicã din Sud-Sud Vest trecerea se face prin douã şiruri de mãguri (700–1 000 m) reprezentând neck-urile şi masivele vulcanice ale M-ţilor Vihorlat, care încadreazã o depresiune subcarpaticã.

CARPAŢII SUD-ESTICI se desfãşoarã între culoarele Rika-Sviča, la Nord, şi Timok-Nišava, la Sud, având cea mai mare extindere (circa 2/3) pe teritoriul României. În funcţie de structura lor geologicã şi de caracteristicile morfologice (orientarea crestelor şi a culmilor, forme dominante de relief etc.), Carpaţii Sud-Estici au fost împãrţiţi de geografi şi geologi în trei sectoare mari: Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali.

Carpaţii Orientali, care se desfãşoarã la Sud Est de culoarul Rika-Sviča, se individualizeazã, mai întâi, printr-o grupare de munţi joşi (altitudinea maximã: 2 061 m în vârful Hovârla), situaţi pe teritoriul Ucrainei, cunoscuţi sub numele de Carpaţii Pãduroşi, care se continuã apoi pe teritoriul României. Din punct de vedere fizico-geografic Carpaţii Orientali de pe teritoriul României se întind de la graniţa de Nord Vest a României cu Ucraina şi pânã la Valea Prahovei, iar din punct de vedere al structurii geologice se extind pânã la Valea Dâmboviţei. Carpaţii Orientali au o orientare generalã Nord Vest-Sud Est, sunt alcãtuiţi din trei zone geologice distincte, dispuse paralel (vulcanicã în partea lor de Vest, cristalino-mezozoicã în centru, şi fliş în Est), au o structurã geomorfologicã dispusã în 3–4 şiruri de munţi, care închid între ele depresiuni largi, bine populate (Maramureş, Câmpulung Moldovenesc, Dornelor, Giurgeu, Ciuc, Bilbor, Borsec, Braşov ş.a.), au altitudini moderate (în medie 1 500 m), prezintã numeroase pasuri (Prislop, 1 416; Mestecãniş, 1 096; Ghimeş, 1 006 m; Bratocea, 1 263 m; Bicaz, 1 180 m ş.a.), care permit o circulaţie (rutierã şi feroviarã) lesnicioasã între Moldova şi Transilvania, defilee (Tuşnad, Racoş ş.a.), chei (cheile Bistriţei, Bicazului etc.) şi sunt intens fragmentaţi de râuri. Pe latura vesticã a Carpaţilor Orientali se individualizeazã cel mai lung lanţ de munţi vulcanici din Europa, puternic erodat şi cu înãlţimi mici (Oaş, Gutâi, Ţibleş, Cãliman, Gurghiu, Harghita, Bodoc, Baraolt, Perşani ş.a.). O caracteristicã a Carpaţilor Orientali este aceea cã, în partea lor sudicã, între vãile Oituz şi Prahova, prezintã o puternicã arcuire, prin abaterea direcţiilor lor generale de desfãşurare de la Nord Vest la Sud Est, cãtre Sud Vest şi Vest. Geografii atribuie acestor unitãţi montane denumirea de Carpaţii de Curburã, în cadrul cãrora se detaşeazã mai multe grupe muntoase, bine individualizate (M-ţii Vrancei, M-ţii Buzãului, M-ţii Ciucaş, M-ţii Grohotiş, M-ţii Baiului). Carpaţii Orientali sunt bine împãduriţi (în special cu molid, fag şi brad), reprezentând principalul domeniu forestier al ţãrii (40% din totalul pãdurilor României se gãsesc în aceşti munţi), conţin importante zãcãminte de subsol (lignit, minereu de cupru, mangan, plumb, zinc, sulf, uraniu ş.a.), dispun de numeroase izvoare cu ape minerale, cu valoare terapeuticã deosebitã, şi constituie una dintre cele mai interesante şi mai atractive zone turistice ale ţãrii.

Principalele masive muntoase din Carpaţii Orientali (în ordinea succesiunii lor de la Nord-Nord Vest către Sud-Sud Est)

Munţii  Altitudinea maximă (în m)Numele vârfului care atinge
altitudinea maximă
Oaş869Obârşiei
Gutâi1 443Gutâi
Ţibleş1 839Ţibleş
Maramureş1 957Farcău
Rodna2 303Pietrosu (cel mai înalt din
Carpaţii Orientali)
Suhard1 932Omu
Rarău1 651Rarău
Bârgău1 625Miroslava
Căliman2 100Pietrosu
Bistriţa1 859Budacu
Stânişoara1 530Bivolu
Ceahlău1 907Ocolaşu Mare
Giurgeu1 634Tătaru
Gurghiu1 777Saca
Goşmanu1 474Geamăna
Tarcău1 664Grinduşu (sau Tărhăuş)
Ciuc1 565Şoiu
Harghita1 800Harghita
Nemira1 649Nemira Mare
Bodoc1 241Cărpiniş
Perşani1 292Măgura Codlei
Vrancea1 785Goru
Penteleu1 722Penteleu
Siriu1 663Mălâia
Ciucaş1 964Ciucaş
Grohotiş1 767Grohotiş
Baiu1 926Neamţu

Carpaţii Meridionali (supranumiţi şi Alpii Transilvaniei) se extind de la Est la Vest, în partea centralã a României, pe circa 300 km lungime şi 22–75 km lãţime, între valea Prahovei la Est şi culoarele tectonice Timiş-Cerna şi Bistra-Strei la Vest. Din punct de vedere al structurii geologice, Carpaţii Meridionali sunt încadraţi de geologi între râul Dâmboviţa, la Est, şi fluviul Dunãrea, la Vest, fiind alcãtuiţi, predominant, din şisturi cristaline, fapt care le conferã o masivitate accentuatã. Carpaţii Meridionali sunt cei mai înalţi din ţarã (au zece vârfuri peste 2 500 m altitudine; altitudinea maximã: 2 544 m, vârful Moldoveanu din M-ţii Fãgãraş), au un numãr redus de trecãtori (Predeal, 1 040 m; Bran, 1 240 m; Turnu Roşu, 400 m; Cozia, 309 m; Lainici, 450 m; Vâlcan, 1 621 m) şi depresiuni intramontane (Brezoi-Titeşti, Petroşani, Haţeg, Hunedoara), pãstreazã cele mai multe şi mai evidente urme ale glaciaţiei cuaternare (vãi şi lacuri glaciare, morene, creste zimţate, numite de cãtre geografi custuri etc.), sunt bine împãduriţi, constituie cel mai important nod oro-hidrografic al ţãrii şi reprezintã o fermecãtoare şi atrãgãtoare zonã turisticã a României. Carpaţii Meridionali conţin zãcãminte de minereu de fier, apoi grafit, micã, roci de construcţie etc. Vãile râurilor Dâmboviţa, Olt şi Jiu separã Carpaţii Meridionali în patru mari grupe: Bucegi-Leaota, Fãgãraş (în aceastã grupã se aflã şase vârfuri care ating sau depãşesc altitudinea de 2 500 m: Moldoveanu 2 544 m – altitudinea maximã a României –, Negoiu 2 535 m – „vicecampionul” înãlţimilor româneşti, Viştea Mare 2 527 m, Lespezi 2 522 m, Vânãtarea lui Buteanu 2 506 m, Dara 2 500 m), Parâng şi Retezat-Godeanu.

Principalele masive muntoase din Carpaţii Meridionali (în ordinea succesiunii lor de la Est la Vest)

MunţiiAltitudinea maximă (în m)Numele vârfului care atinge
altitudinea maximă
Bucegi  2 505Omu
Leaota2 133Leaota
Piatra Craiului2 238La Om (sau Piscul Baciului)
Iezer2 462Iezeru Mare
Făgăraş2 544 (altitudinea maximă
din România)
Moldoveanu
Cozia1 668Cozia
Lotru2 242Ştefleşti
Căpăţânii2 124Ursu
Cindrel2 244Cindrel
Şureanu2 130Vârful lui Pătru
Parâng2 519Parângu Mare
Vâlcan1 946Oslea
Retezat2 509Peleaga
Godeanu2 229Godeanu
Ţarcu2 190Ţarcu
Mehedinţi1 466Vârful lui Stan
Cerna1 928Vârful Dobrii    

Carpaţii Occidentali, situaţi în partea de Vest a României, între fluviul Dunãrea, la Sud, şi valea râului Barcãu, la Nord, şi la Vest de aliniamentul râurilor Cerna –Timiş– Râu Mare–Strei–cursul mijlociu al Mureşului, sunt alcãtuiţi dintr-un mozaic de roci (sedimentare, vulcanice, cristaline etc.), au înãlţimi mici (altitudinea maximã este de 1 849 m, vârful Curcubãta Mare din M-ţii Bihor), au culmi domoale, uneori populate cu aşezãri omeneşti pânã aproape de vârf (satul Bãdãi, din comuna Avram Iancu, judeţul Alba, se extinde pânã la 1 600 m altitudine), prezintã numeroase fenomene carstice (Cheile Crişului Repede, Cheile Nerei, Cheile Turzii ş.a., peşterile Scãrişoara, Meziad, Vântului, Comarnic, Focul Viu etc., doline, polii, uvale, avene, izbucuri etc.) şi conţin importante zãcãminte de subsol (minereuri complexe, minereu de fier, uraniu, aur, argint, bauxitã, cãrbune etc.) şi roci de construcţie (marmurã, diatomit, gresii, calcar etc.). Nodurile hidrografice au aspect de munţi-bloc, fãrã urme glaciare, separaţi prin depresiuni tectonice de tip golf (Beiuş, Zarand ş.a.). Valea inferioarã a Mureşului, care traverseazã Carpaţii Occidentali prin partea lor medianã, îi separã în douã grupe mari: M-ţii Banatului (la Sud de râul Mureş) şi M-ţii Apuseni (la Nord de râul Mureş). Carpaţii Occidentali constituie o importantã zonã turisticã.

Lanţul M-ţilor Carpaţi de pe teritoriul României (denumit Corona montium de cãtre unii istorici ai Antichitãţii) constituie o adevãratã „coloanã vertebralã” a spaţiului românesc (care se prelungeşte, de o parte şi de alta, cu subcarpaţi şi podişuri) şi, totodatã, un veritabil „zid natural” de apãrare în arealul cãruia s-a închegat şi s-a dezvoltat, printre altele, Sarmizegetusa Regia din M-ţii Orãştiei – principalul centru economic, politic, militar şi religios al statului dac (în secolul 1 î.Hr.–1 d.Hr.) şi una dintre cele mai mari şi mai puternice cetãţi de refugiu.

Principalele masive muntoase din Carpaţii Occidentali (în succesiunea lor de la Nord la Sud)

Munţii    Altitudinea maximă (în m)    Numele vârfului care atinge
altitudinea maximă

M-ţii Apuseni

Meseş   996 Măgura Priei
Plopiş918Măgura Mare
Pădurea Craiului1 004 Măgura Beiuşele
Vlădeasa  1 834 Vlădeasa
Gilău1 405Măgura Călăţele
Muntele Mare1 826Muntele Mare
Bihor1 849 (altitudinea maximă
a Carpaţilor Occidentali)
Curcubăta Mare
Trascău1 437Poieniţa
Metaliferi1 170 Fericeli
Codru-Moma1 112Pleşu
Zarand836Drocea

M-ţii Banatului

Poiana Ruscăi  1 374 Padeş
Dognecea 617Culmea Mare
Anina1 160Leordiş
Semenic1 447  Piatra Goznei
Locva735 Corhanu Mare
Almăj  1 224  Svinecea Mare

CĂLIMAN, Munţii ~, masiv muntos vulcanic, situat pe rama internã a Carpaţilor Orientali, parte componentã a lanţului de munţi vulcanici. Este cel mai reprezentativ edificiu vulcanic din Carpaţii româneşti, cuprins între M-ţii Bârgãului (la Nord Vest), Depresiunea Dornelor (la Nord), M-ţii Bistriţei (la Est), cursul superior al râului Mureş (la Sud) şi Dealurile Bistriţei (la Vest). Altitudinea maximã: 2 100 m (vârful Pietrosu). Este format dintr-o cupolã centralã, alcãtuitã din curgeri de lavã solidificatã, din care se detaşeazã câteva vârfuri conice (Pietrosu, 2 100 m; Iezerul Călimanului, 2 031 m; Rãţiţiş, 2 021 m) şi un larg platou vulcanic, constituit predominant din piroclastite, cu numeroase culmi netede înclinate spre Vest şi Sud, separate de vãi adânci, dominate de mai multe vârfuri conice proeminente (Poiana Tomii, Scaunu, Mogoşu ş.a.), reprezentând intruziuni de lavã solidificatã. Masivul Căliman prezintã, în zona sa înaltã, trãsãturi tipic alpine, unde se evidenţiazã câteva circuri glaciare sub vârfurile Pietrosu, Rãţiţiş, Bistriciora şi numeroase pãşuni alpine. La poalele nordice ale masivului apar numeroase izvoare cu ape minerale carbogazoase (în zona comunei Şaru Dornei), ca rezultat al activitãţii postvulcanice. Masivul Căliman conţine importante zãcãminte de sulf nativ. Rezervaţii naturale, incluse în Parcul Naţional Cãliman (15 300 ha), cu relief carstic dezvoltat pe roci vulcanice (peştera Izvoru Tãuşoarelor), numeroase specii floristice rare şi monumente ale naturii (zâmbrul/Pinus cembra, tisa/Taxus baccata, smirdarul sau bujorul de munte/ Rhododendron kotschyi, floarea-de-colţi/Leontopodium alpinum, sângele-voinicului/Nigritella nigra etc.) şi elemente faunistice ocrotite (cocoşul de mesteacãn/Lyrurus tetrix, cinteza alpinã/Montifrilla nivalis, cocoşul de munte/Tetrao urogalus, râsul/Lynx lynx, jderul/Martes martes, ierunca/ Tetrastes bonasia etc.).

CĂPĂŢÂNII, Munţii ~, culme muntoasã în partea central-sudicã a Carpaţilor Meridionali, cu orientare Est–Vest, extinsã pe o lungime de 37 km, situatã între valea râului Lotru, la Nord, Subcarpaţii Meridionali, la Sud, valea râului Olteţ, la Vest şi valea râului Olt, la Est. Altitudinea maximã: 2 130 m (vârful Nedeia). Constituitã din şisturi cristaline şi gnaisuri, în partea de Nord, şi din calcare jurasice, în Sud, acestea din urmã dând un relief specific de doline, lapiezuri, pereţi abrupţi, hornuri, poduri suspendate (Casa de Piatrã), chei (cheile râului Bistriţa vâlceanã, cheile râului Luncavãţ ş.a.). Relieful dezvoltat pe şisturile cristaline se remarcã prin prezenţa celor trei suprafeţe de eroziune (nivelare) carpatice (Borãscu, 1 800–2 000 m, Râu Şes, 1 300–1 700 m şi Gornoviţa, 900– 1 000 m altitudine).

CEAHLĂU, masiv muntos în partea centralã a Carpaţilor Orientali, limitat de râul Bistricioara (la Nord Vest), lacul de acumulare Izvorul Muntelui, de pe râul Bistriţa (la Nord şi Est), râurile Bicaz (la Sud) şi Bistra (afluent al râului Bicaz), la Vest. Suprafaţa: 290 km2. Este alcãtuit din roci variate: marno-calcare, şisturi argiloase, argile, gresii şi mai ales conglomerate calcaroase de vârstã apţianã (dupã unii geologi, cenomanianã). Altitudinea medie: 1 700–1 800 m. Altitudinea maximă: 1 907 m (vârful Ocolaşu Mare). Prezintã mai multe vârfuri izolate, cu altitudine de peste 1 700 m: Ocolaşu Mic (1 712 m), Panaghia (1 900 m), Toaca (1 904 m).

Vârful Ocolaşu Mare (masivul Ceahlău)
Vârful Ocolaşu Mare din masivul Ceahlău, cel mai înalt din acest masiv – 1 907 m (Credit: Shutterstock)
Vârful Panaghia (Masivul Ceahlău, Carpaţii Orientali)
Vârful Panaghia din masivul Ceahlău, Carpaţii Orientali (Credit: Shutterstock)

Din cauza prezenţei conglomeratelor calcaroase, masivul Ceahlău prezintã un relief ruiniform, de un pitoresc renumit (abrupturi, turnuri, praguri, colţi etc.). Mulţi oameni de ştiinţã (Grigore Cobãlcescu, Ion Simionescu ş.a.) sau literaţi (Dimitrie Cantemir, Calistrat Hogaş ş.a.) au descris acest masiv ca cel mai falnic munte al Moldovei. Pe vârful Toaca se aflã o staţie meteorologicã, datã în folosinţã la 1 ianurie 1964. Schit de cãlugãri (1990–1993, sfinţit la 29 august 1993), situat la 1 850 m altitudine. În cadrul masivului Ceahlău se aflã un Parc naţional (17 200 ha), în arealul cãruia existã o rezervaţie naturalã complexã, creatã în 1941 (la început cu o suprafaţã de 1 836 ha, astãzi ocupã 4 073 ha), cu numeroase raritãţi floristice (o specie de coada şoricelului/Achillea schurii, garofiţa/Dianthus spiculifolius, vulturica/Hieracium pseudobifidum, Hieracium pojoritense, ghinţura/Gentiana phlogifolia ş.a.), monumente ale naturii (papucul-doamnei/Cypripedium calceolus, floarea-de-colţi/Leontopodium alpinum, tisa/Taxus baccata etc.) şi unele dintre cele mai frumoase exemplare de larice din ţarã (Larix decidua var. carpatica), cunoscut şi sub numele de zadã, „Stejarul munţilor” sau „Crin”, de unde derivã şi denumirea rezervaţiei naturale „Poliţa cu crini” (370 ha). Pe versantul de Nord Vest se aflã cascada Duruitoarea. Ceahlăul este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale ţãrii în legãturã cu care s-au nãscut fermecãtoare legende. Alpinism.

Ceahlău - "Piatra Lată din Ghedeon"
Ceahlău – “Piatra Lată din Ghedeon” (stânga) şi vârful Toaca în dreapta (Photo by Vlad Hilitanu on Unsplash)
Vârful Toaca (Masivul Ceahlău)
Vârful Toaca (Masivul Ceahlău) (Credit: Shutterstock)

CERNA, Munţii Cernei, culme muntoasă situată în extremitatea vestică a Carpaţilor Meridionali, între Depresiunea Domaşnea şi Depresiunea Cornereva (la Vest), aliniamentul văilor Hidigel şi Olanu (la Nord) şi Valea Cernei (la Est). M-ţii Cernei au o culme principală, paralelă cu valea râului Cerna, şi o culme secundară (Culmea Cerni Vâr, cu vârful omonim de 1 365 m altitudine), cu direcţie Nord-Sud, situatã între valea Belareca şi Depresiunea Domaşnea. Culmea principală este îngustã şi dominatã de mai multe vârfuri (Vârful Dobrii 1 928 m – altitudinea maximă a Munţilor Cernei , Vârful Cailor 1 856 m, vârful Baldoveni 1 800 m, vârful Vlaşcu Mic 1 733 m ş.a.) separate de tot atâtea înşeuãri. Din culmea principală se desprind, spre Est, mai multe culmi secundare care se termină cu abrupturi spre valea râului Cerna. Munţii Cernei sunt alcătuiţi din conglomerate, gresii, calcare, şisturi argiloase, şisturi cristaline şi unele apariţii granitice. Versantele M-ţilor Cernei sunt acoperite cu păduri, iar cele 40 de sate care intră în componenţa comunei Cornereva, judeţul Caraş-Severin (cea mai mare comună din România ca număr de sate), sunt răspândite pe pantele acestor munţi. M-ţii Cernei sunt incluşi parţial în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei.

Munţii Cernei
Munţii Cernei – vedere de ansamblu (Credit: Shutterstock)

CINDREL, masiv muntos situat în partea central-nordicã a Carpaţilor Meridionali, între M-ţii Şureanu, la Vest, de care este separat prin valea râului Sebeş, şi M-ţii Lotrului, la Sud, separaţi prin râul Sadu. Extins în întregime pe teritoriul judeţului Sibiu. Altitudinea maximã: 2 244 m (vârful Cindrel). Este alcãtuit din roci metamorfice (gnaisuri, micaşisturi, şisturi amfibolice). Prezintã culmi înalte, masive, cu înclinare slabã, în cadrul cãrora se pãstreazã bine urmele celor trei suprafeţe de eroziune, specifice Carpaţilor româneşti (Borãscu, Râu Şes, Gornoviţa). Relief glaciar (circuri, vãi) în zona de obârşie a vãilor Cibin, Dobra, Bistra, Sebeş. Este o zonã de pãstorit intens în care se aflã numeroase stâne ale oierilor din Mãrginimea Sibiului. Masivul Cindrel este cunoscut şi sub numele de M-ţii Cibinului. Turism.

CIOCLOVINA, culme muntoasã în partea de Sud Vest a M-ţilor Vâlcan (→ capitolul Culmi, litera C).

CIOMATU MARE → Puciosu, Masivul vulcanic ~ (capitolul Munţi P).

CIUC, Munţii ~, masiv muntos în partea centralã a Carpaţilor Orientali, inclus în cadrul M-ţilor Trotuşului (→ Trotuş, M-ţii Trotuş), situat între văile superioare ale râurilor Olt, la Vest, Trotuş, la Est şi Uz, la Sud, alcătuit din depozite cretacice (fliş grezo-şistos, marne argiloase, gresii etc.). Este puternic fragmentat de râuri, prezintã culmi domoale, cu versante afectate de alunecãri pe marne şi argile şi poate fi traversat prin pasurile Ghimeş-Făget şi Uz. Altitudinea maximã: 1 565 m (vârful Şoiu). Împădurit cu conifere.

CIUCAŞ, masiv muntos situat în partea de Sud a Carpaţilor Orientali (în Carpaţii de Curbură), la Est de cursurile superioare ale râurilor Teleajen şi Tărlung. Altitudinea maximă: 1 954 m (vârful Ciucaş). Este alcătuit din conglomerate, gresii, gnaise, şisturi argiloase, marno-calcare, calcare de vârstă albiană (Cretacicul inferior) ş.a. care, în urma eroziunii diferenţiale, dau un relief ruiniform, spectaculos, cu numeroase abrupturi (sectorul vârfurilor Tigăile Mari şi Mici), turnuri, coloane (Babele la sfat), hornuri, creste ascuţite şi stânci izolate de diferite forme (Sfinxul Bratocei, Porumbelul Bratocei, ciuperci uriaşe etc.). Alte vârfuri: Zăganu (1 883 m, al doilea vârf ca înălţime după vârful Ciucaş), Tigăile Mari (1 845 m) ş.a. Obiectiv turistic de mare pitoresc şi atractivitate, accesibil prin pasul Bratocea. Rezervaţie naturală complexă, cu relief ruiniform şi cu o bogată vegetaţie de pajişti, tufărişuri (afin/Vaccinium myrtillus, ienupăr/Juniperus sibirica, smirdar/Rhododendron kotschyi, jneapăn/ Pinus mugo etc.) şi plante de stâncărie (rogozul verde/Sesleria rigida sp. haynaldiana, floarea-de-colţi/Leontopodium alpinum etc.). În masivul Ciucaş trăiesc numeroase animale sălbatice care alcãtuiesc un preţios şi variat fond cinegetic: urşi, mistreţi, cerbi, râşi, vulpi, jderi, veveriţe, pisici sãlbatice, iar recent a fost colonizată capra neagră (declarată monument al naturii şi ocrotită de lege). Păsările sunt reprezentate prin vulturi, acvile de munte, ulii, privighetori, cinteze etc., iar reptilele prin vipera comună şi şopârla de munte (Lacerta vivipara). Zona masivului Ciucaş a fost declarată arie naturală protejată la 13 decembrie 2007, extinsă pe o spuprafaţă de 21 864 ha, în cea mai mare parte (60%) acoperită cu păduri de foioase, de conifere sau în amestec, restul fiind păşuni alpine, diverse tufişuri ş.a. La poalele vârfului Ciucaş se află cabana Ciucaş, la 1 595 m altitudine, recent restaurată şi modernizată.

Masivul Ciucaş- Tigăile Mari
Masivul Ciucaş: vârful Tigăile Mari (Credit: Shutterstock)
Vârful Ciucaş (Masivul muntos Ciucaş)
Vârful Ciucaş (Masivul muntos Ciucaş) (Credit: Shutterstock)
Vârful Ciucaş (Carpaţii Orientali)
Vedere de ansamblu asupra masivului Ciucaş (Carpaţii Orientali) (Photo by Nicuşor Chiru on Unsplash)

CIUMATU MARE → Puciosu, Masivul vulcanic ~ (capitolul Munţi P).

CODRU-MOMA, masiv muntos în partea de Vest a M-ţilor Apuseni, delimitat de Depresiunea Beiuş la Nord-Nord Est, M-ţii Bihor la Est-Sud Est, Depresiunea Brad la Sud Est, râul Crişu Alb la Sud şi Sud Vest şi Dealurile Codru-Moma la Nord Vest. Altitudinea maximã: 1 112 m (vârful Pleşu). Este alcãtuit din calcare jurasice şi triasice dure (în Est), care au favorizat dezvoltarea unor fenomene carstice (chei, doline, polii, platouri, mãguri), din şisturi cristaline şi riolite în Vest şi roci vulcanice în Sud. Prezintă o creastă ascuţită, prelungă, cu direcţie Nord Vest-Sud Est, cu o ramificaţie spre Nord-Nord Vest, din care se detaşează vârfurile Pleşu şi Bălăteasa (927 m) şi alta spre Sud-Sud Est, cu aspect de platou, denumitã Moma (vârful Momuţa, 930 m). Exploatări de marmură şi calcare compacte ornamentale (Vaşcău, Moneasa). Bine împădurit. Cunoscut şi sub denumirea de M-ţii Codrului.

COZIA, masiv muntos în partea de Sud Vest a M-ţilor Fãgãraş, între râurile Olt, la Vest, Bãiaş, la Nord, Topolog, la Est, şi Sãlãtrucel, la Sud, alcãtuit din gnaisuri, şisturi cristaline, gresii şi calcare, cu forme de relief de un pitoresc deosebit (abrupturi, creste zimţate (custuri), turnuri, mici escavaţii de peşteri, forme antropomorfe, ca de pildã „Sfinxul Coziei”, „Ciobãnaşul”, „Haiducul”, „Ursul”, „Faraonul” etc.). Munte cu mari perspective de dezvoltare turisticã. Altitudinea maximã: 1 668 m (vârful Cozia). Rezervaţie naturalã complexã (circa 17 100 ha) înfiinţatã în 1966, declaratã Parc naţional (1990), cu abrupturi stâncoase, forme bizare de relief şi o vegetaţie diversã şi abundentã. În cadrul rezervaţiei, circa 4 500 ha sunt acoperite cu pãduri de fag, gorun şi tufãrişuri termofile (scumpia/Cotinus coggygria, mojdreanul/Fraxinus ornus ş.a.), iar circa 600 ha o reprezintã stâncile. Covorul vegetal cuprinde o mare diversitate de plante, între care se remarcã garofiţa albã (Dianthus kitaibelii sp. spiculifolius), stânjenelul de stâncã (Iris dacica), omagul (Aconitum tauricum sp. hunyadense), guşa porumbelului (Silene dubia), pesma (Centaurea stoebe), mixandra (Erysimum saxosum), mãceşul de Cozia (Rosa villosa ssp. Coziae) ş.a. Faunã bogatã şi variatã: pisici sãlbatice, jderi de copaci, cerbi, cãprioare, râşi, mistreţi, capre negre, cinteze, coţofene, vipere cu corn, scorpionul carpatic etc.

CRISTIANU MARE, Masivul muntos ~ → M-ţii Postãvaru.

CURMĂTURII, Munţii ~ → Hãşmaş, Masivul muntos ~.