Munţi (C)

CARAIMAN, masiv muntos şi vârf cu abrupturi impresionante, situat în partea de Est a M-ţilor Bucegi, alcãtuit din conglomerate calcaroase, care dominã Valea Prahovei şi oraşul Buşteni. Alt. max.: 2 384 m. Pe vârful secundar al masivului Caraiman, la 2 291 m alt. se aflã Crucea eroilor (iluminatã pe timp de noapte), declaratã monument istoric. Aceastã cruce a fost construitã din oţel, în anii 1924-1928, dupã proiectul arhitectului Ludovic Dolinschi, din iniţiativa reginei Maria şi închinatã eroilor patriei cãzuţi pe câmpurile de luptã în timpul Primului Rãzboi Mondial. Crucea propriu-zisã are 31,40 m înãlţime, lãţimea stâlpului vertical este de 2 m, cele douã braţe laterale au cate 7,00 m lungime fiecare, iar soclul din beton armat, pe care este instalatã crucea, are 7,90 m înãlţime, fiind prevãzut la interior cu douã camere, fiecare având parter şi etaj, cu aceleaşi dimensiuni, respectiv 6 x 6 m şi o înãlţime de 3,60 m. În total, monumentul are 39,30 m înãlţime. Monumentul a fost restaurat în anii 1965-1967 şi 2017-2020. La 15 febr. 2014, acest monument a fost inclus în Cartea Recordurilor (Guinness World Records – Book), ca fiind cea mai mare cruce monumentalã, cea mai mare cruce metalicã şi monumetul situat la cea mai mare altitudine din lume (2 291 m). Iniţial, crucea a fost iluminată pe timpul nopţii cu ajutorul unui dinam, adãpostit în soclul din beton, iar din 1939 crucea a fost racordatã la reţeaua electricã a oraşului Buşteni.

CARPAŢI, sistem montan european, reprezentând continuarea esticã a M-ţilor Alpi, parte componentã a marii unitãţi orogenetice alpino-carpato-himalayanã. La Bratislava, în E Bazinului Vienei, Dunãrea îi desparte de ultimele prelungiri ale Alpilor (M-ţii Leitha), iar la cealaltã extremitate, dupã ce au descris un arc uriaş, lung de peste 1 300 km, culoarul Timok-Nišava îi separã de M-ţii Balcani. Formarea sistemului a început prin mişcãrile tectonice din faza orogeneticã austricã (Cretacicul inferior), care au surprins C. în situaţia de geosinclinal, cu unele creste deasupra mãrii, mişcãri care au determinat cutarea zonei interne a C. şi au antrenat în unele sectoare porţiuni din cristalin, acoperite de cuverturi sedimentare mezozoice, suprapunându-le reg. înconjurãtoare (autohtone) sub forma pânzelor de şariaj (ex. în M-ţii Tatra, M-ţii Parâng şi Masivul Retezat-Godeanu). Cristalinul şi sedimentarul mezozoic al pânzei şi al autohtonului au fost apoi puternic cutate şi frãmântate. La sf. Senonianului (faza laramicã) a avut loc o ridicare generalã a zonei centrale a C. şi retragerea apelor marine din aceastã zonã, conturându-se finisarea structuralã a zonei cristalino-mezozoice a C. La sf. perioadei Paleogene, în mişcarea de ridicare şi de cutare a fost antrenatã şi zona exterioarã (a flişului paleogen) care s-a alãturat zonei muntoase mai vechi. În perioada Neogenã s-au produs puternice erupţii vulcanice care au dus la formarea celui mai lung lanţ vulcanic din Europa, situat pe rama interioarã a arcului carpatic. La exteriorul sistemului montan carpatic, în timpul Neogenului şi începutul Cuaternarului (cutãrile valahice) s-a format cea mai mare unitate de orogen, Subcarpaţii, producându-se şi o înãlţare în bloc a întregului masiv. Caracteristicã pentru C. este prezenţa platformelor de eroziune, rezultate în urma acţiunii agenţilor modelatori externi cât şi a ridicãrilor succesive. Deşi nu existã gheţari actuali, urmele glaciaţiei cuaternare sunt evidente în relieful culmilor mai înalte (Tatra, Černogora, Rodna, Cãliman, Bucegi, Fãgãraş, Parâng, Retezat) prin circuri, custuri, vãi glaciare etc. În afara glaciaţiei de tip alpin, C. Nord-Vestici au suferit şi influenţa gheţarului scandinav, care a pãtruns pe vãi, lãrgindu-le şi lãsând acumulãri de morene. C. sunt strãbãtuţi transversal de numeroase vãi şi depresiuni. Din punct de vedere geografic, C. se împart în trei grupe pr.: C. Nord-Vestici, C. Centrali şi C. Sud-Estici.

  1. CARPAŢII NORD-VESTICI se întind între Dunãre (zona Bratislava), la V, şi râul Biała (afl. al râului Dunajec în S Poloniei), la E. Structura şi morfologia acestora sunt complicate, existând atât masive cristaline, cât şi eruptive, puternic afectate de eroziune. Se întâlnesc numeroase culmi paralele (fliş), separate prin depresiuni alungite, de naturã tectonicã sau sculpturalã. Alt. medii: 1 000–1 400 m, depãşind foarte rar 2 000 m. Totuşi, în aceastã grupã se aflã Tatra Mare, cel mai înalt masiv cristalin din întregul lanţ carpatic, cu alt. max. de 2 663 m în vf. Gerlachovka (pe terit. Slovaciei), cu forme glaciare bine dezvoltate şi pãstrate. La S de Tatra Mare, între râurile Váh şi Hron, se gãseşte masivul cristalin Tatra Micã, ce culmineazã în vf. Dumbier (2 043 m), coborând la periferie sub 1 000 m. Un culoar tectonic miocen, orientat E-V şi drenat de râul Hron, desparte M-ţii Tatra Micã, din N, de M-ţii Metaliferi ai Slovaciei, în S – munţi joşi (alt. max.: 1 477 m), generaţi de vulcanismul neogen. Îndepãrtând masa de lavã, eroziunea i-a transformat într-o serie de neck-uri şi bazine. În extremitatea de V-NV a C. Nord-Vestici se desfãşoarã C. flişului. Ei încep la E de Dunãre şi la N de Bratislava, prin C. Mici (alt. max: 768 m), în a cãror axã apare fundamentul cristalin, şi se continuã spre N-NE cu C. Albi, mai înalţi (970 m) şi mai largi, cuprinzând numeroşi martori de calcare jurasice şi cu Beskizii Slovaciei – munţi mijlocii (1 725 m alt. max. în vf. Babia Góra), având mare lãrgime şi o structurã asemãnãtoare Obcinelor Bucovinei.
  2. CARPAŢII CENTRALI separã C. Nord-Vestici de cei Sud-Estici. Ei se desfãşoarã între râul Biała, la V, şi culoarul Rika-Sviča, în E. În relieful lor, cu alt. ce depãşesc rar 700–800 m, sunt caracteristice culmile paralele de fliş, în alternanţã cu câmpulunguri, fragmentate de vãi transversale, slab adâncite. Au aspect colinar, de muncei, cu interfluvii largi, pante domoale şi trecãtori joase de obârşii. Cãtre Depr. Panonicã din S-SV trecerea se face prin douã şiruri de mãguri (700–1 000 m) reprezentând neck-urile şi masivele vulcanice ale M-ţilor Vihorlat, care încadreazã o depresiune subcarpaticã.
  3. CARPAŢII SUD-ESTICI se desfãşoarã între culoarele Rika-Sviča, la N, şi Timok-Nišava, la S, având cea mai mare extindere (c. 2/3) pe teritoriul României. În funcţie de structura lor geologicã şi de caracteristicile morfologice (orientarea crestelor şi a culmilor, forme dominante de relief etc.), Carpaţii Sud-Estici au fost împãrţiţi de geografi şi geologi în trei sectoare mari: Carpaţii Orientali, Carpaţii Meridionali şi Carpaţii Occidentali.

Carpaţii Orientali, care se desfãşoarã la SE de culoarul Rika-Sviča, se individualizeazã, mai întâi, printr-o grupare de munţi joşi (alt. max.: 2 061 m în vf. Hovârla), situaţi pe teritoriul Ucrainei, cunoscuţi sub numele de Carpaţii Pãduroşi, care se continuã apoi pe teritoriul României. Din punct de vedere fizico-geografic Carpaţii Orientali de pe teritoriul României se întind de la graniţa de NV a României (cu Ucraina) şi pânã la Valea Prahovei, iar din punct de vedere al structurii geologice se extind pânã la Valea Dâmboviţei. Carpaţii Orientali au o orientare generalã NV-SE, sunt alcãtuiţi din trei zone geologice distincte, dispuse paralel (vulcanicã în partea lor de V, cristalino-mezozoicã în centru, şi fliş în E), au o structurã geomorfologicã dispusã în 3–4 şiruri de munţi, care închid între ele depresiuni largi, bine populate (Maramureş, Câmpulung Moldovenesc, Dornelor, Giurgeu, Ciuc, Bilbor, Borsec, Braşov ş.a.), au altitudini moderate (în medie 1 500 m), prezintã numeroase pasuri (Prislop, 1 416; Mestecãniş, 1 096; Ghimeş, 1 006 m; Bratocea, 1 263 m; Bicaz, 1 180 m ş.a.), care permit o circulaţie (rutierã şi feroviarã) lesnicioasã între Moldova şi Transilvania, defilee (Tuşnad, Racoş ş.a.), chei (cheile Bistriţei, Bicazului etc.) şi sunt intens fragmentaţi de râuri. Pe latura vesticã a Carpaţilor Orientali se individualizeazã cel mai lung lanţ de munţi vulcanici din Europa, puternic erodat şi cu înãlţimi mici (Oaş, Gutâi, Ţibleş, Cãliman, Gurghiu, Harghita, Bodoc, Baraolt, Perşani ş.a.). O caracteristicã a Carpaţilor Orientali este aceea cã, în partea lor sudicã, între vãile Oituz şi Prahova, prezintã o puternicã arcuire, prin abaterea direcţiilor lor generale de desfãşurare de la NV la SE cãtre SV şi V. Geografii atribuie acestor unitãţi montane denumirea de Carpaţii de Curburã, în cadrul cãrora se detaşeazã mai multe grupe muntoase, bine individualizate (M-ţii Vrancei, M-ţii Buzãului, M-ţii Ciucaş, M-ţii Grohotiş, M-ţii Baiului). Carpaţii Orientali sunt bine împãduriţi (în special cu molid, fag şi brad), reprezentând principalul domeniu forestier al ţãrii (40% din totalul pãdurilor României se gãsesc în aceşti munţi), conţin importante zãcãminte de subsol (lignit, minereu de cupru, mangan, plumb, zinc, sulf ş.a.), dispun de numeroase izvoare cu ape minerale, cu valoare terapeuticã deosebitã, şi constituie una dintre cele mai interesante şi mai atractive zone turistice ale ţãrii.

Principalele masive muntoase din Carpaţii Orientali (în ordinea succesiunii lor de la N-NV către S-SE)

Munţii                                   Altitudinea maximă (în m)                                    Vârful care atinge altitudinea maximă
Oaş869Obârşiei
Gutâi1 443Gutâi
Ţibleş1 839Ţibleş
Maramureş1 957Farcău
Rodna2 303Pietrosu (cel mai înalt din Carpaţii Orientali)
Suhard1 932Omu
Rarău1 651Rarău
Bârgău1 625Miroslava
Căliman2 100Pietrosu
Bistriţa1 859Budacu
Stânişoara1 530Bivolu
Ceahlău1 907Ocolaşu Mare
Giurgeu1 634Tătaru
Gurghiu1 777Saca
Goşmanu1 474Geamăna
Tarcău1 664Grinduşu (sau Tărhăuş)
Ciuc1 565Şoiu
Harghita1 800Harghita
Nemira1 649Nemira Mare
Bodoc1 241Cărpiniş
Perşani1 292Măgura Codlei
Vrancea1 785Goru
Penteleu1 722Penteleu
Siriu1 663Mălâia
Ciucaş1 964Ciucaş
Grohotiş1 767Grohotiş
Baiu1 926Neamţu

Carpaţii Meridionali (supranumiţi şi Alpii Transilvaniei) se extind de la E la V, în partea centralã a României, pe c. 300 km lungime şi 22–75 km lãţime, între valea Prahovei la E şi culoarele tectonice Timiş-Cerna şi Bistra-Strei la V. Din punct de vedere al structurii geologice, Carpaţii Meridionali sunt încadraţi de geologi între râul Dâmboviţa, la E, şi fluviul Dunãrea, la V, fiind alcãtuiţi, predominant, din şisturi cristaline, fapt ce le conferã o masivitate accentuatã. Carpaţii Meridionali sunt cei mai înalţi din ţarã (au zece vârfuri peste 2 500 m altitudine; alt. max.: 2 544 m, vf. Moldoveanu din M-ţii Fãgãraş), au un numãr redus de trecãtori (Predeal, 1 040 m; Bran, 1 240 m; Turnu Roşu, 400 m; Cozia, 309 m; Lainici, 450 m; Vâlcan, 1 621 m) şi depresiuni intramontane (Brezoi-Titeşti, Petroşani, Haţeg, Hunedoara), pãstreazã cele mai multe şi mai evidente urme ale glaciaţiunii cuaternare (vãi şi lacuri glaciare, morene, creste zimţate, numite de cãtre geografi custuri etc.), sunt bine împãduriţi, constituie cel mai important nod oro-hidrografic al ţãrii şi reprezintã o fermecãtoare şi atrãgãtoare zonã turis ticã a României. Carpaţii Meridionali conţin zãcãminte de minereu de fier, apoi grafit, micã, roci de construcţie etc. Vãile râurilor Dâmboviţa, Olt şi Jiu separã Carpaţii Meridionali în patru mari grupe: Bucegi-Leaota, Fãgãraş (în aceastã grupã se aflã şase vârfuri care ating sau depãşesc altitudinea de 2 500 m: Moldoveanu 2 544 m – altitudinea maximã a României –, Negoiu 2 535 m – „vicecampionul” înãlţimilor româneşti, Viştea Mare 2 527 m, Lespezi 2 522 m, Vânãtarea lui Buteanu 2 506 m, Dara 2 500 m), Parâng şi Retezat-Godeanu.

Principalele masive muntoase din Carpaţii Meridionali (în ordinea succesiunii lor de la E la V)

MunţiiAltitudinea maximă (în m)Vârful care atinge altitudinea maximă
Bucegi  2 505  Omu
Leaota2 133Leaota
Piatra Craiului2 238La Om (sau Piscul Baciului)
Iezer2 462Iezeru Mare
Făgăraş2 544 (altitudinea maximăMoldoveanu
 din România) 
Cozia1 668Cozia
Lotru2 242Ştefleşti
Căpăţânii2 124Ursu
Cindrel2 244Cindrel
Şureanu2 130Vârful lui Pătru
Parâng2 519Parângu Mare
Vâlcan1 946Oslea
Retezat2 509Peleaga
Godeanu2 229Godeanu
Ţarcu2 190Ţarcu
Mehedinţi1 466Vârful lui Stan
Cerna1 928Vârful Dobrii    
  

 Carpaţii Occidentali, situaţi în partea de V a României, între fluviul Dunãrea, la S, şi valea râului Barcãu, la N, şi la V de aliniamentul râurilor Cerna –Timiş– Râu Mare–Strei–cursul mijlociu al Mureşului, sunt alcãtuiţi dintr-un mozaic de roci (sedimentare, vulcanice, cristaline etc.), au înãlţimi mici (altitudinea maximã este de 1 849 m, vârful Curcubãta Mare din M-ţii Bihor), au culmi domoale, uneori populate cu aşezãri omeneşti pânã aproape de vârf (satul Bãdãi, din com. Avram Iancu, jud. Alba, se extinde pânã la 1 600 m alt.), prezintã numeroase fenomene carstice (Cheile Crişului Repede, Cheile Nerei, Cheile Turzii ş.a., peşterile Scãrişoara, Meziad, Vântului, Comarnic, Focul Viu etc., doline, polii, uvale, avene, izbucuri etc.) şi conţin importante zãcãminte de subsol (minereuri complexe, minereu de fier, uraniu, aur, argint, bauxitã, cãrbune etc.) şi roci de construcţie (marmurã, diatomit, gresii, calcar etc.). Nodurile hidrografice au aspect de munţi-bloc, fãrã urme glaciare, separaţi prin depresiuni tectonice de tip golf (Beiuş, Zarand ş.a.). Valea inferioarã a Mureşului, care traverseazã Carpaţii Occidentali prin partea lor medianã, îi separã în douã grupe mari: M-ţii Banatului (la S de râul Mureş) şi M-ţii Apuseni (la N de Mureş). Carpaţii Occidentali constituie o importantã zonã turisticã.

Lanţul M-ţilor Carpaţi de pe teritoriul României (denumit Corona montium de cãtre unii istorici ai Antichitãţii) constituie o adevãratã „coloanã vertebralã” a spaţiului românesc (care se prelungeşte, de o parte şi de alta, cu subcarpaţi şi podişuri) şi, totodatã, un veritabil „zid natural” de apãrare în arealul cãruia s-a închegat şi s-a dezvoltat, printre altele, Sarmizegetusa Regia din M-ţii Orãştiei – principalul centru economic, politic, militar şi religios al statului dac (în sec. 1 î.Hr.–1 d.Hr.) şi una dintre cele mai mari şi mai puternice cetãţi de refugiu.

Principalele masive muntoase din Carpaţii Occidentali (în succesiunea lor de la N la S)

Munţii                Altitudinea maximă (în m)               Vârful care atinge altitudinea maximă

M-ţii Apuseni

Meseş                                                        996                                                   Măgura Priei

Plopiş                                                        918                                                   Măgura Mare

Pădurea Craiului                                 1 004                                                   Măgura Beiuşele

Vlădeasa                                                1 834                                                   Vlădeasa

Gilău                                                      1 405                                                   Măgura Călăţele

Muntele Mare                                       1 826                                                   Muntele Mare

Bihor                                                      1 849 (altitudinea maximă              Curcubăta Mare a Carpaţilor Occidentali)

Trascău                                                  1 437                                                   Poieniţa

Metaliferi                                              1 170                                                   Fericeli

Codru-Moma                                       1 112                                                   Pleşu

Zarand                                                      836                                                   Drocea

M-ţii Banatului

Poiana Ruscăi                                       1 374                                                   Padeş

Dognecea                                                 617                                                   Culmea Mare

Anina                                                     1 160                                                   Leordiş

Semenic                                                 1 447                                                   Piatra Goznei

Locva                                                        735                                                   Corhanu Mare

Almăj                                                     1 224                                                   Svinecea Mare

CÃLIMAN, Munţii ~, masiv muntos vulcanic, situat pe rama internã a Carpaţilor Orientali, parte componentã a lanţului de munţi vulcanici. Este cel mai reprezentativ edificiu vulcanic din Carpaţii româneşti, cuprins între M-ţii Bârgãului (la NV), Depr. Dornelor (la N), M-ţii Bistriţei (la E), cursul superior al Mureşului (la S) şi Dealurile Bistriţei (la V). Alt. max.: 2 100 m (vf. Pietrosu). Este format dintr-o cupolã centralã, alcãtuitã din curgeri de lavã solidificatã, din care se detaşeazã câteva vârfuri conice (Pietrosu, 2 100 m; Iezerul Cãlimanului, 2 031 m; Rãţiţiş, 2 021 m) şi un larg platou vulcanic, constituit predominant din piroclastite, cu numeroase culmi netede înclinate spre V şi S, separate de vãi adânci, dominate de mai multe vârfuri conice proeminente (Poiana Tomii, Scaunu, Mogoşu ş.a.), reprezentând intruziuni de lavã solidificatã. Masivul C. prezintã, în zona sa înaltã, trãsãturi tipic alpine, unde se evidenţiazã câteva circuri glaciare sub vf. Pietrosu, Rãţiţiş, Bistricior şi numeroase pãşuni alpine. La poalele nordice ale masivului apar numeroase izv. cu ape minerale carbogazoase (în zona com. Şaru Dornei), ca rezultat al activitãţii postvulcanice. Masivul C. conţine importante zãcãminte de sulf nativ. Rezervaţii naturale cu relief carstic dezvoltat pe roci vulcanice (peştera Izvoru Tãuşoarelor), numeroase specii floristice rare şi monumente ale naturii (zâmbrul/Pinus cembra, tisa/Taxus baccata, smirdarul sau bujorul de munte/ Rhododendron kotschyi, floarea-de-colţi/ Leontopodium alpinum, sângele-voinicului/Nigritella nigra etc.) şi elemente faunistice ocrotite (cocoşul de mesteacãn/Lyrurus tetrix, cinteza alpinã/Montifrilla nivalis, cocoşul de munte/Tetrao urogalus, râsul/Lynx lynx, jderul/Martes martes, ierunca/ Tetrastes bonasia etc.). Parc naţional (15 300 ha).

CÃPÃŢÂNII, Munţii ~, culme muntoasã în partea central-sudicã a Carpaţilor Meridionali, cu orientare E–V, extinsã pe o lungime de 37 km, situatã între valea Lotrului, la N, Subcarpaţii Meridionali, la S, valea Olteţului, la V şi valea Oltului, la E. Alt. max.: 2 130 m (vf. Nedeia). Constituitã din şisturi cristaline şi gnaisuri, în partea de N, şi din calcare jurasice, în S, acestea din urmã dând un relief specific de doline, lapiezuri, pereţi abrupţi, hornuri, poduri suspendate (Casa de Piatrã), chei (cheile Bistriţei vâlcene, Luncavãţului ş.a.). Relieful dezvoltat pe şisturile cristaline se remarcã prin prezenţa celor trei supr. de nivelare carpatice (Borãscu, 1 800–2 000 m, Râul Şes, 1 300–1 700 m şi Gornoviţa, 900– 1 000 m alt.).

CEAHLÃU, masiv muntos în partea centralã a Carpaţilor Orientali, limitat de râul Bistricioara (la NV), lacul de acumulare Izvorul Muntelui, de pe Bistriţa (la N şi E), râurile Bicaz (la S) şi km2. Este alcãtuit din roci variate: marno-calcare, şisturi argiloase, argile, gresii şi mai ales conglomerate calcaroase de vârstã apţianã (dupã unii geologi, cenomanianã). Alt. medie: 1 700–1 800 m. Alt. max.: 1 907 m (vf. Ocolaşu Mare). Prezintã mai multe vf. izolate, cu alt. de peste 1 700 m: Ocolaşu Mic (1 712 m), Panaghia (1 900 m), Toaca (1 904 m). Din cauza prezenţei conglomeratelor calcaroase, masivul C. prezintã un relief ruiniform, de un pitoresc renumit (abrupturi, turnuri, praguri, colţi etc.). Mulţi oameni de ştiinţã (Grigore Cobãlcescu, Ion Simionescu ş.a.) sau literaţi (Dimitrie Cantemir, Calistrat Hogaş ş.a.) au descris acest masiv ca cel mai falnic munte al Moldovei. Pe vf. Toaca se aflã o staţie meteorologicã, datã în folosinţã la 1 ian. 1964. Schit de cãlugãri (1990– 1993, sfinţit la 29 aug. 1993), situat la 1 850 m alt. În cadrul masivului C. se aflã un Parc naţional (17 200 ha), în arealul cãruia existã o rezervaţie naturalã complexã, creatã în 1941 (la început cu o supr. de 1 836 ha, astãzi ocupã 4 073 ha), cu numeroase raritãţi floristice (o specie de coada şoricelului/ Achillea schurii, garofiţa/Dianthus spiculifolius, vulturica/ Hieracium pseudobifidum, Hieracium pojoritense, ghinţura/ Gentiana phlogifolia ş.a.), monumente ale naturii (papucul doamnei/Cypripedium calceolus, floareade-colţi/Leontopodium alpinum, tisa/Taxus baccata etc.) şi unele dintre cele mai frumoase exemplare de larice din ţarã (Larix decidua var. carpatica), cunoscut şi sub numele de zadã, „Stejarul munţilor” sau „Crin”, de unde derivã şi denumirea rezervaţiei naturale „Poliţa cu crini” (370 ha). Pe versantul de NV se aflã cascada Duruitoarea. C. este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale ţãrii în legãturã cu care s-au nãscut fermecãtoare legende. Alpinism.

CERNA, Munţii Cernei, culme muntoasã situatã în extremitatea vesticã a Carpaţilor Meridionali, între Depr. Domaşnea şi Depr. Cornereva (la V), aliniamentul vãilor Hidigel şi Olanu (la N) şi Valea Cernei (la E). M-ţii C. au o culme pr., paralelã cu Valea Cernei, şi o culme secundarã (Culmea Cerni Vâr, cu vârful omonim de 1 365 m alt.), cu direcţie N-S, situatã între valea Belareca şi Depr. Domaşnea. Culmea pr. este îngustã şi dominatã de mai multe vârfuri (vf. Dobrii 1 928 m – alt. max. a M-ţilor C. , vf. Cailor 1 856 m, vf. Baldoveni 1 800 m, vf. Vlaşcu Mic 1 733 m ş.a.) separate de tot atâtea înşeuãri. Din culmea pr. se desprind, spre E, mai multe culmi secundare care se terminã cu abrupturi spre Valea Cernei. M-ţii C. sunt alcãtuiţi din conglomerate, gresii, calcare, şisturi argiloase, şisturi cristaline şi unele apariţii granitice. Versanţii sunt acoperiţi cu pãduri, iar cele 40 de sate care intrã în componenţa com. Cornereva, jud. Caraş-Severin (cea mai mare com. din România ca numãr de sate), sunt rãspândite pe pantele acestor munţi. M-ţii C. sunt incluşi parţial în Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei.

CINDREL, masiv muntos situat în partea central-nordicã a Carpaţilor Meridionali, între M-ţii Şureanu, la V, de care este separat prin Valea Sebeşului, şi M-ţii Lotrului, la S, separaţi prin râul Sadu. Extins în întregime pe terit. jud. Sibiu. Alt. max.: 2 244 m (vf. Cindrel). Este alcãtuit din roci metamorfice (gnaisuri, micaşisturi, şisturi amfibolice). Prezintã culmi înalte, masive, cu înclinare slabã, în cadrul cãrora se pãstreazã bine urmele celor trei suprafeţe de eroziune, specifice Carpaţilor româneşti (Borãscu, Râu Şes, Gornoviţa). Relief glaciar (circuri, vãi) în zona de obârşie a vãilor Cibin, Dobra, Bistra, Sebeş. Este o zonã de pãstorit intens în care se aflã numeroase stâne ale oierilor din Mãrginimea Sibiului. Masivul C. este cunoscut şi sub numele de M-ţii Cibinului. Turism.

CIOCLOVINA, culme muntoasã în SV M-ţilor Vâlcan, alcãtuitã din roci granitice şi calcare. Alt.: 957 m. Versanţii sunt acoperiţi cu pãduri de fag, iar pe vârf se aflã o poianã cu vegetaţie termofilã: coada iepurelui (Sesleria rigida), pãiuşul de stâncãrie (Festuca xanthina), bârcoacea (Cantoneastes integerrimus), scoruşul (Sorbus graeca, Sorbus dacica – specii sudice) ş.a. La poalele muntelui se aflã schitul Cioclovina, care aparţine de mănãstirea Tismana.

CIUC, Munţii ~, masiv muntos în partea centralã a Carpaţilor Orientali, între vãile superioare ale Oltului, la V, Trotuşului, la E şi Uzului, la S, alcãtuit din depozite cretacice (fliş grezo-şistos, marne argiloase, gresii etc.). Este puternic fragmentat de râuri, prezintã culmi domoale, cu versanţi afectaţi de alunecãri pe marne şi argile şi poate fi traversat prin pasurile Ghimeş-Fãget şi Uz. Alt. max.: 1 565 m (vf. Şoiu). Împãdurit cu conifere.

CIUCAŞ, masiv muntos situat în S Carpaţilor Orientali (în Carpaţii de Curburã), la E de cursurile superioare ale râurilor Teleajen şi Tãrlung. Alt. max.: 1 954 m (vf. Ciucaş). Este alcãtuit din conglomerate, gresii şi calcare de vârstã albianã (Cretacicul inf.) care, în urma eroziunii diferenţiale dau un relief ruiniform, spectaculos, cu numeroase abrupturi (sectorul vf. Tigãile Mari şi Mici), turnuri, coloane, hornuri, creste ascuţite şi stânci izolate de diferite forme (Sfinxul Bratocei, Porumbelul Bratocei, ciuperci uriaşe etc.). Alte vf.: Zãganu (1 883 m), Tigãile Mari (1 845 m) ş.a. Obiectiv turistic de mare pitoresc şi atractivitate, accesibil prin pasul Bratocea. Rezervaţie naturalã complexã, cu relief ruiniform şi cu o bogatã vegetaţie de pajişti, tufãrişuri (afin/Vaccinium myrtillus, ienupãr/Juniperus sibirica, smirdar/Rhododendron kotschyi, jneapãn/ Pinus mugo etc.) şi plante de stâncãrie (rogozul verde/ Sesleria rigida sp. haynaldiana, floarea-de-colţi/Leontopodium alpinum etc.). În masivul C. trãiesc numeroase animale sãlbatice care alcãtuiesc un preţios şi variat fond cinegetic: urşi, mistreţi, cerbi, râşi, vulpi, jderi, veveriţe, pisici sãlbatice, iar recent a fost colonizatã capra neagrã (declaratã monument al naturii şi ocrotitã de lege). Pãsãrile sunt reprezentate prin vulturi, acvile de munte, ulii, privighetori, cinteze etc., iar reptilele prin vipera comunã şi şopârla de munte (Lacerta vivipara).

CODRU-MOMA, masiv muntos în V M-ţilor Apuseni, delimitat de Depr. Beiuş la N-NE, M-ţii Bihor la E-SE, Depr. Brad la SE, Crişu Alb la S şi SV şi Dealurile Codru-Moma la NV. Alt. max.: 1 112 m (vf. Pleşu). Este alcãtuit din calcare jurasice şi triasice dure (în E), care au favorizat dezvoltarea unor fenomene carstice (chei, doline, polii, platouri, mãguri), din şisturi cristaline şi riolite în V şi roci vulcanice în S. Prezintã o creastã ascuţitã, prelungã, cu direcţie NV-SE, cu o ramificaţie spre N-NV, din care se detaşeazã vf. Pleşu şi Bãlãteasa (927 m) şi alta spre S-SE, cu aspect de platou, denumitã Moma (vf. Momuţa, 930 m). Expl. de marmurã şi calcare compacte ornamentale (Vaşcãu, Moneasa). Bine împãdurit. Cunoscut şi sub denumirea de M-ţii Codrului.

COZIA, masiv muntos în SV M-ţilor Fãgãraş, între râurile Olt, la V, Bãiaş, la N, Topolog, la E, şi Sãlãtrucel, la S, alcãtuit din gnaisuri, şisturi cristaline, gresii şi calcare, cu forme de relief de un pitoresc deosebit (abrupturi, creste zimţate, turnuri, mici escavaţii de peşteri, forme antropomorfe, ca de pildã „Sfinxul Coziei”, „Ciobãnaşul”, „Haiducul”, „Ursul”, „Faraonul” etc.). Munte cu mari perspective de dezvoltare turisticã. Alt. max.: 1 668 m (vf. Cozia). Rezervaţie naturalã complexã (c. 17 100 ha) înfiinţatã în 1966, declaratã Parc naţional (1990), cu abrupturi stâncoase, forme bizare de relief şi o vegetaţie diversã şi abundentã. În cadrul rezervaţiei, c. 4 500 ha sunt acoperite cu pãduri de fag, gorun şi tufãrişuri termofile (scumpia/Cotinus coggygria, mojdreanul/Fraxinus ornus ş.a.), iar c. 600 ha o reprezintã stâncile. Covorul vegetal cuprinde o mare diversitate de plante, între care se remarcã garofiţa albã (Dianthus kitaibelii sp. spiculifolius), stânjenelul de stâncã (Iris dacica), omagul (Aconitum tauricum sp. hunyadense), guşa porumbelului (Silene dubia), pesma (Centaurea stoebe), mixandra (Erysimum saxosum), mãceşul de Cozia (Rosa villosa ssp. Coziae) ş.a. Faunã bogatã şi variatã: pisici sãlbatice, jderi de copaci, cerbi, cãprioare, râşi, mistreţi, capre negre, cinteze, coţofene, vipere cu corn, scorpionul carpatic etc.