Situată la 5 km Nord de oraşul Tismana, judeţul Gorj, pe o stâncă de pe culmea Stârmina din Munţii Vâlcan, în apropierea cascadei Gurnia, cu o cădere a apei de la 40 m înălţime, mănăstirea Tismana adăposteşte o obşte de călugăriţe. Mănăstirea Tismana (iniţial de călugări, iar din anul 1949 de maici) este cel mai vechi aşezămint monahal din Ţara Românească, şi al doilea după cel de la Hodoş-Bodrog, judeţul Arad, cu o activitate neîntreruptă timp de circa 650 de ani, fiind întemeiată în anii 1375-1378 prin osârdia călugărului grec Nicodim (venit în Ţara Românească, probabil, în 1359, de la mănăstirea Hilandar de pe Muntele Athos), organizatorul vieţii monahale în Ţara Românească. Biserica mănăstirii a fost construitã iniţial din lemn de tisă (Taxus baccata) şi numită Biserica de Tisă (de la care derivă numele actual), înzestrată de domnul Ţării Româneşti, Vladislav I (Vlaicu Vodă) şi sfinţită în 1378. În anul 1383, domnul Ţării Româneşti, Radu I, fratele lui Vladislav I (Vlaicu Vodă), a început construcţia unei biserici de zid (pe locul celei din lemn de tisă), cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, pe care a terminat-o fiul său, Dan I, în octombrie 1385 şi sfinţită la 15 august 1387. Ulterior, domnii Ţării Româneşti au făcut numeroase danii acestei mănăstiri (sate, moşii, păduri, vii etc.), cele mai importante fiind cele dăruite de domnul Constantin Brâncoveanu, aşa încât mănăstirea Tismana a fost în secolele 14-18 posesoarea celui mai întins domeniu mănăstiresc din Ţara Românească. Astfel, într-un act de danie al domnului Ţării Românesti, Radu I (cunoscut şi sub numele Negru-Vodă), din anul 1378, acesta dăruia satul Tismana mănăstirii Tismana, lucru confirmat şi într-o diplomă a regelui Ungariei, Sigismund I de Luxemburg, emisă la 28 octombrie 1429, precum şi într-un hrisov al domnului Ţării Româneşti, Vlad Călugărul, datând din anul 1483. Alte danii făcute acestei mănăstiri de diferiţi domni ai Ţării Româneşti sunt: domnul Ţării Româneşti, Dan I, prin hrisovul său din 3 octombrie 1385, dăruia mănăstirii Tismana “40 de sălaşe de ţigani” şi “400 de găleţi pe fiecare an, cu grâu din judeţul Jaleş”; un document din 17 noiembrie 1479, consemna că Stanciu Benga, cumnatul domnului Ţării Româneşti, Basarab cel Tânăr (Ţepeluş), căsătorit cu Domniţa Ana, a dăruit mănăstirii Tismana “trei sălşe de ţigani”, iar într-un hrisov al domnului Ţării Româneşti, Vlad Călugărul, din 10 aprilie 1483, se confirma stăpânirea mănăstirii Tismana asupra satului Pocruia, lucru reconfirmat la 9 februarie 1774 de către domnul Alexandru Ipsilante, precum şi asupra satului Groşani (vechiul nume al satului Vânăta). Într-un act din 17 august 1724, se arăta că Dositei Brăiloiu a cumpărat de la mănăstirea Tismana “moşiile Orbi şi Saca” în “schimbul a trei iepe cu mânji şi un armăsar”. Prădată şi pustiită de nenumărate ori, biserica mănăstirii Tismana a fost reconstruită în anii 1495-1508 prin grija domnului Ţării Româneşti, Radu cel Mare, fiind cel mai reprezentativ monument de arhitectură muntenească de la începutul secolului 16. În perioada 1540-1542, biserica “Adormirea Maicii Domnului” a fost refăcută în întregime de domnul Ţării Româneşti, Radu Paisie, iar în anii 1564-1566, în timpul domniei lui Petru cel Tânăr (1559-1568), zugravul Dobromir cel Tânăr din Târgovişte a executat picturile murale, în frescă, din pronaos. Naosul şi altarul au fost pictate abia în 1732-1733 de zugravii Ranite, Gligorie, Gheorghie, Tudor, Vasile, Stan ş.a., iar pronaosul a fost repictat în 1766 de Dumitru Diaconu. În 1611, mănăstirea a fost prădată de oastea principelui Gabriel Báthori (în timpul campaniei sale împotriva lui Radu Şerban), provocând mari stricăciuni zidurilor încojurãtoare, chiliilor şi anexelor gospodăreşti, acestea fiind refăcute de domnul Ţării Româneşti, Matei Basarab, în anii 1646-1651. Tot atunci, Matei Basarab a construit bolniţa şi clopotniţa. În 1716, mănăstirea Tismana a fost jefuită de turci, între 1718 şi 1739 s-a aflat sub ocupaţie habsburgică (împreună cu teritoriul Olteniei), iar în timpul izbucnirii conflictului turco-austriac, la 13/24 august 1787, mănăstirea a fost ocupată de austrieci, iar călugării risipiţi prin munţi. Abia în anii 1790-1798, egumenul Ştefan Mânăstireanu a fãcut unele reparaţii ale zidurilor înconjurătoare şi ale clădirilor anexe şi a reorganizat viaţa monahalã. Înfãţişarea actuală a bisericii “Adormirea Maicii Domnului” a mănăstirii Tismana datează din anii 1844-1855, când domnul Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, a restaurat biserica în stil neogotic, după planul arhitectului Schalter, eliminând (demolând) pridvorul deschis şi a construit alături de biserică un conac pentru a-i servi ca reşedinţã de vară. Incendiul din anul 1861 a distrus conacul şi a afectat parţial biserica. Reparată după incendiul din 1861, biserica a fost supusă ulterior unor ample lucrări de restaurare în anii 1888-1891, 1934, 1955-1956 şi 1980-1989. În timpul lucrărilor de restaurare din 1955-1956, coordonate de G. Russu, au fost extrase frescele de pe pereţii din pronaos (caz unic), realizate în anul 1766, şi încorporate în pereţii coridoarelor chiliilor, iar o parte din acestea sunt păstrate în muzeul mănăstirii. Pridvorul bisericii, care fusese demolat în 1855, a fost reconstruit în 1983 şi pictat în 1994 de Grigore Popescu din Câmpulung. Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, declarată monument istoric şi de artă, cu ziduri foarte groase susţinute de contraforturi, dominată de trei turle (plasate pe naos, pe pronaos şi pe pridvor), adăposteşte o catapeteasmă din lemn de stejar construită în stil post-brâncovenesc, în anul 1742, de către meşterul Ghenadie, cu ornamente florale poleite cu aur, precum şi strane sculptate de călugări în anii 1731-1735, un policandru din alamă, o toacă metalică de forma vulturului bicefal ş.a. Corpul de chilii a fost restaurat în perioada 1976-1979, în intervalul 2019-2023, complexul monahal a fost supus unor ample lucrări de consolidare, restaurare, reabilitare şi înfrumuseţare, iar la 11 septembrie 2023, Înalt Presfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, a sfinţit piatra de temelie a unei noi biserici, cu hramul “Sfântul Dimitrie cel Nou-Basarabov. La mănăstirea Tismana, Tudor Vladimirescu a organizat (în 1821) baza de pregătire a mişcării revoluţionare condusă de el. La mănăstirea Tismana funcţionează un muzeu religios care posedă o bogată colecţie de picturi murale realizate în 1766, provenite prin extragerea lor de pe pereţii pronaosului (cu ocazia restaurãrii bisericii în 1955), icoane vechi pe lemn, obiecte de cult, cãrţi vechi, veşminte preoţeşti, vechile uşi ale bisericii, construite în 1782 ş.a. În biserică se păstrează părticele din moaştele Sfinţilor Nicodim, Ignatie Teoforul şi Ioan Gură de Aur, adăpostite într-o raclă din argint executatã în 1980 de artistul plastic Gheorghe Stoica din Bucureşti. În faţa bisericii se află mormântul Sfântului Nicodim de la Tismana (c. 1320-1406), prăznuit la 26 decembrie, care a fost sfetnicul apropiat al domnului Ţării Româneşti, Mircea cel Bãtrân şi, totodatã, o figură marcantă a creştinătăţii ortodoxe şi întemeietorul vieţii monahale în Oltenia. În cimitirul bisericii, dincolo de zidul de incintă, se află o bisericuţă cu vitralii donate de poetul George Coşbuc în amintirea fiului său, mort de tânăr. De mănăstirea Tismana aparţine şi schitul Cioclovina, cu biserica având hramul „Sfinţii Voievozi” (1715, cu pridvor adăugat în 1849).
