Mănăstirea Tismana

Situatã la 5 km Nord de oraşul Tismana, pe o stâncã de pe culmea Stârmina din Munţii Vâlcan, în apropierea cascadei Gurnia, cu o cãdere a apei de la 40 m înãlţime, mânãstirea Tismana adãposteşte 62 de cãlugãriţe care duc o viaţã de obşte sub stãreţia monahiei Ana Antonia Popescu (din octombrie 2010). Mănăstirea Tismana (iniţial de cãlugãri, iar din 1949 de maici) – unul dintre cele mai vechi aşezãminte monahale din Ţara Româneascã, cu o activitate neîntreruptã timp de peste 600 de ani -, a fost întemeiatã în 1375-1378 prin osârdia cãlugãrului grec Nicodim (venit în Ţara Româneascã în 1369, de la mânãstirea Hilandar de pe Muntele Athos) cu sprijinul material al domnului Ţãrii Româneşti, Vladislav I (Vlaicu Vodã). Prima bisericã a mănăstirii a fost construitã din lemn de tisã (Taxus baccata) şi numitã Biserica de Tisã (de la care derivã numele actual) şi sfinţitã în 1378. În 1383, domnul Ţãrii Româneşti, Radu I, fratele lui Vladislav I (Vlaicu Vodã), a început construcţia unei biserici de zid (pe locul celei din lemn de tisã), cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, pe care a terminat-o fiul sãu, Dan I, în octombrie 1385 şi sfinţitã la 15 august 1387. Ulterior, domnii Ţãrii Româneşti au fãcut numeroase danii acestei mãnãstiri (sate, moşii, pãduri etc.), cele mai importante fiind cele dãruite de domnul Constantin Brâncoveanu, aşa încât mănăstirea Tismana a fost în secolele 14-18 posesoarea celui mai întins domeniu mănăstiresc din Ţara Româneascã. Prãdatã şi pustiitã de nenumãrate ori, biserica mãnãstirii Tismana a fost reconstruitã în anii 1495-1508 prin grija domnului Radu cel Mare fiind cel mai reprezentativ monument de arhitecturã munteneascã de la începutul secolului 16. În perioada 1540-1542, biserica “Adormirea Maicii Domnului” a fost refãcutã în întregime de domnul Radu Paisie, iar în anii 1564-1566, în timpul domniei lui Petru cel Tânãr (1559-1568), zugravul Dobromir cel Tânãr din Târgovişte a executat picturile murale, în frescã, din pronaos. Naosul şi altarul au fost pictate abia în 1732-1733 de zugravii Ranite, Gligorie, Gheorghie, Tudor, Vasile, Stan ş.a., iar pronaosul a fost repictat în 1766 de Dumitru Diaconu. În 1611, mânãstirea a fost prãdatã de oastea principelui Gabriel Bathori (în timpul campaniei sale împotriva lui Radu Şerban) provocând mari stricãciuni zidurilor încojurãtoare, chiliilor  şi anexelor gospodãreşti, acestea fiind refãcute de Matei Basarab în anii 1646-1651. Tot atunci, Matei Basarab a construit bolniţa şi clopotniţa. În 1716, mănăstirea Tismana a fost jefuitã de turci, între 1718 şi 1739 s-a aflat sub ocupaţie habsburgicã (împreunã cu teritoriul Olteniei), iar în timpul izbucnirii conflictului turco-austriac la 13/24 august 1787 mânãstirea a fost ocupatã de austrieci, iar cãlugãrii risipiţi prin munţi. Abia în anii 1790-1798, egumenul Ştefan Mânãstireanu a fãcut unele reparaţii ale zidurilor înconjurãtoare şi ale clãdirilor anexe şi a reorganizat viaţa monahalã. Înfãţişarea actualã a bisericii “Adormirea Maicii Domnului” a mănăstirii Tismana dateazã din anii 1844-1855, când domnul Ţarii Româneşti, Gheorghe Bibescu, a restaurant biserica în stil neogotic, dupã planul arhitectului Schalter, eliminând (demolând) pridvorul deschis şi a construit alãturi de bisericã un conac pentru a-i servi ca reşedinţã de varã. Incendiul din 1861 a distrus conacul şi a afectat parţial biserica. Reparatã dupã incendiul din 1861, biserica a fost supusã ulterior unor ample lucrãri de restaurare în anii 1888-1891, 1934, 1955-1956 şi 1980-1989. În timpul lucrãrilor de restaurare din 1955-1956, coordonate de G. Russu, au fost extrase frescele de pe pereţii din pronaos (caz unic) realizate în 1766 şi încorporate în pereţii coridoarelor chiliilor, iar o parte din acestea sunt pãstrate în muzeul mănăstirii. Pridvorul bisericii, care fusese demolat în 1855, a fost reconstruit în 1983 şi pictat în 1994 de Grigore Popescu din Câmpulung. Biserica “Adormirea Maicii Domnului”, declaratã monument istoric şi de artã, cu ziduri foarte groase susţinute de contraforturi, dominatã de trei turle (plasate pe naos, pe pronaos şi pe pridvor), adãposteşte o catapeteasmã din lemn de stejar construitã în stil postbrâncovenesc în 1742 de meşterul Ghenadie, cu ornamente florale poleite cu aur, precum şi strane sculptate de cãlugãri în 1731-1735, un policandru din alamã, o toacã metalicã de forma vulturului bicefal ş.a. Corpul de chilii a fost restaurat în 1976-1979. La mănăstirea Tismana, Tudor Vladimirescu a organizat (în 1821) baza de pregãtire a mişcãrii revoluţionare condusã de el. La mănăstirea Tismana funcţioneazã un muzeu religios care posedã o bogatã colecţie de picturi murale realizate în 1766, provenite prin extragerea lor de pe pereţii pronaosului (cu ocazia restaurãrii bisericii în 1955), icoane vechi pe lemn, obiecte de cult, cãrţi vechi, veşminte preoţeşti, vechile uşi ale bisericii construite în 1782 ş.a. În bisericã se pãstreazã pãrticele din moaştele Sfinţilor Nicodim, Ignatie Teoforul şi Ioan Gurã de Aur adãpostite într-o raclã din argint executatã în 1980 de artistul plastic Gheorghe Stoica din Bucureşti. Sfântul Nicodim de la Tismana (c. 1320-1406), prãznuit la 26 decembrie, a fost sfetnicul apropiat al domnului Mircea cel Bãtrân şi, totodatã, o figurã marcantã a creştinãtãţii ortodoxe şi întemeietorul vieţii monahale în Oltenia. În cimitirul bisericii, dincolo de zidul de incintã, se aflã o bisericuţã cu vitralii donate de poetul George Coşbuc în amintirea fiului sãu, mort de tânãr.