Săcueni

Date generale

Oraşul Săcueni se află în extremitatea de Nord Vest a României, în provincia istorică Crişana, în zona de Nord Vest a judeţului Bihor, în Câmpia Sălacea-Roşiori, la 130 m altitudine, pe stânga văii râului Ier, la intersecţia paralelei de 47°21’19” latitudine nordică cu meridianul de 22°05’00” longitudine estică, la 43 km Nord-Nord Est de municipiul Oradea, la graniţa cu Ungaria. Din punct de vedere demografic, Săcueni face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 12 641 loc. (1 ian. 2019), din care 6 280 loc. de sex masc. şi 6 361 fem.  Supr.: 151,4 km², din care 4,9 km² în intravilan; densitatea: 2 580 loc./km². La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 11 526 loc., 8 592 de persoane erau maghiari (74,5%), 1 752 rromi (15,2%), 734 romani (6,5%) şi 448 loc. (3,8%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 6 603 reformaţi (57,3%), 2 493 romano-catolici (21,6%), 762 ortodocsi (6,6%), 433 baptisti (3,8%), 246 penticostali (2,1%), 210 greco-catolici (1,8%) şi 779 loc. (6,8%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, Martorii lui Iehova, musulmani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Nod rutier şi feroviar, cu staţie de cale feratã în oraşul Săcueni şi haltă de cale feratã în satul Cadea, pe linia feratã Oradea – Săcueni – Carei – Satu Mare – Halmeu, construită în perioada 1855-1877. Punct de trecerea frontierei spre Ungaria şi punct de vamă. Exploatări de petrol (Săcueni). Zăcăminte de ape geotermale. Producţie de mobilă, de confecţii şi de încălţăminte. Prelucrarea metalelor. Morărit şi panificaţie. Centru viticol şi de vinificaţie. Centru pomicol şi de creştere a bovinelor. Muzeu cu colecţii de arheologie (ceramică pictată, datând din Neolitic, vase şi unelte hallstattiene, obiecte din fier, celtice, şi vase ceramice din sec. 4). Staţiune balneoclimaterică în satul Ciocaia (→). Rezervaţie naturală (lacul Cicoş), extinsă pe 10 ha. Ştrand cu apă termală. Bibliotecă publică, înfiinţată în anul 1952, cu 4 653 de volume, azi cu peste 33 000 de volume, găzduită în clădirea Caminului Cultural.

Istoric

În arealul oraşului Săcueni au fost descoperite (în 1927) fragmente de vase ceramice din Neolitic, un tezaur de falere (elemente de podoabă discoidale) din aur, cu decor ciocănit, datând din Epoca bronzului, precum şi unele vestigii din prima (Hallstatt) şi din cea de-a doua Epocă a fierului/La Tène (unelte, obiecte din fier, fragmente de vase ceramice ş.a.). Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1214, iar apoi este amintită în anul 1278, cu numele Terra Zakuhid sau Zekelhyd, într-un document al regelui Ungariei, Ladislau IV Cumanul. Până în anul 1241, când a fost prădată de marea invazie mongolă, aşezarea s-a aflat în stăpânirea fiilor lui Dorog din neamul lui Gutkeled, după care a intrat în posesia comitelui Paul Geregye şi a fiilor săi urmaşi, iar în perioada 1291-1294, aşezarea a fost în stăpânirea lui Roland Borsa. În anul 1305, documentele amintesc de dreptul fiilor lui Dorog ca stăpâni ai pământului Zekelhyd, în anul 1325, regele Ungariei, Carol I Robert de Anjou, a acordat dreptul asupra vămii Săcueni familiei Gutkeled. În perioada 1333-1335, Săcueni apare consemnat în registrele dijmelor papale. În anul 1402, regele Ungariei, Sigismund I de Luxemburg a donat localitatea Săcueni lui David, fiul lui Martin de Albis – conte de Zvolen (Zólyom) şi de Bihor. În 1417, Săcueni a dobândit dreptul de a ţine târguri anuale, în 1460 a construit o cetate pe o insulă a râului Ier, care a fost reconstruită în 1595, apoi extinsă şi întărită în anii 1630-1639. La 7 aug. 1761, cetatea a fost cucerită de truci şi distrusă parţial, iar în 1665 a fost aruncată în aer. În a doua jumătate a secolului 18, aşezarea Săcueni apare înscrisă pe o hartă austriacă, realizată în anii 1782-1785. În 1830, familia Stubenberg a cumpărat domeniul Săcueni şi palatul acestuia, care aprţinea Casei Imperiale de Habsburg, şi a extins palatul, construind o nouă aripă în partea de Nord Vest, după planurile arhitectului vienez Victor Siedec. Parcul dendrologic în care se află palatul s-a deteriorat de-a lungul anilor, azi fiind pe cale de dispariţie. În 1840, groful Gusztav Stubenberg a construit un grânar în stil clasic. Palatul a fost naţionalizat în data de 11 iunie 1948, instalându-se aici un gimnaziu (1948-1951) şi apoi o filială a unei universităţi (1962-1989), iar în perioada 1989-2008 a funcţionat liceul Petőfi Sándor. În anul 2010, Palatul a fost concesionat pe 49 de ani Fundaţiei “Sfântul Francisc”. Comuna Săcueni a fost trecută în categoria oraşelor la 3 mart. 2004, având în subordine ad-tivă satele Cadea (atestat documentar in 1270), Ciocaia (1338), Cubulcut (1291), Olosig (1291) şi Sânnicolau de Munte (1291).

Monumente

Palatul „Stubenberg” a fost construit în perioada 1750–1760 de către Casa Imperială de Habsburg şi vândut în 1830 familiei Stubenberg, azi declarat monument istoric (→ capitolul istoric de mai sus); Biserica romanică zidită în anul 1460, devenită biserică reformată la mijlocul secolului 16, cu unele refaceri din sec. 16 şi 18. Biserica prezintă o navă dreptunghiulară de dimensiuni mari (21 m lungime şi 9 m lăţime la interior), un cor cu lăţimea de 6,90 m şi lungimea de 11,30 m, şi este dominată la faţada de Vest de un Turn în stil baroc, construit în anii 1792-1796. Biserica este prevazută cu un portic zidit în anul 1808 în faţa portalului sudic. Biserica a fost restaurată în anul 1995; în oraşul Săcueni mai există biserica romano-catolică “Sfânta Maria Imaculata” (1764-1768) şi biserica ortodoxă cu hramul “Sfântul Arhanghel Mihail” (1935-1945).