Situatã în partea de Sud-Est a României, în cadrul Episcopiei Dunãrii de Jos din Mitropolia Munteniei, mănăstirea Mãxineni se aflã în arealul comunei Mãxineni, judeţul Brãila, la 9 km Nord-Nord-Est de satul Măxineni şi 35 km Nord-Vest de municipiul Brãila, în apropierea zonei de confluenţã a râului Buzãu cu râul Siret. În prezent, mãnãstirea Mãxineni adãposteşte o obşte de cãlugãri. Mănăstirea Mãxineni este una dintre principalele ctitorii ale domnului Ţării Româneşti, Matei Basarab, şi ale soţiei sale, Elina, întemeiatã în anii 1637-1638, cu biserica având hramul “Naşterea Sfântului Ioan Botezãtorul”, chilii şi alte anexe care au durat pânã la 25 iunie 1651 când a avut loc sfinţirea sfântului lãcaş. Primul egumen al ctitoriei domneşti a fost ieromonahul Chiril, amintit în documentul de înfiinţare a mãnãstirii din anul 1638. Mănăstirea Mãxineni a mai fost consemnatã ulterior într-un hrisov solemn semnat de Matei Basarab la 27 noiembrie 1640 în care se menţioneazã cã mãnãstirea Mãxineni este una dintre marile sale ctitorii. Mănăstirea urma sã ocupe un loc însemnat în sistemul de apãrare a Ţãrii Româneşti deoarece ea se afla în imediata apropiere a raialei turceşti de la Brãila. Acest rol de apãrare şi de avanpost al mãnãstirii Mãxineni este explicat şi de grosimea zidurilor bisericii care ating un metru şi jumãtate, iar fundaţia se afla la 2,50 metri sub pãmânt. Mănăstirea Mãxineni a jucat, de la început, atât un rol spiritual şi duhovnicesc, cât şi unul militar şi politic, fapt ce a atras asupra sa numeroase atacuri şi prãdãciuni din partea unor oşti strãine. Din aceastã cauzã domnii Ţãrii Româneşti au întãrit în secolele urmãtoare starea materialã a mãnãstirii Mãxineni prin sprijinul lor neprecupeţit. Printre domnii Ţãrii Româneşti care au susţinut material şi au ocrotit sfântul lãcaş se remarcã Mihnea III (Mihail Radu), Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Ştefan Cantacuzino ş.a. Cu toate acestea, din cauza vremurilor vitrege şi ale frecventelor inundaţii de la mijlocul secolului 18, provocate de revãrsãrile râului Siret, mănăstirea Mãxineni a fost pãrãsitã, rãmânând pustie, fãrã egumen şi cãlugãri. Pentru a fi salvatã, domnul Ţãrii Româneşti, Grigore II Ghica a transformat, în anul 1750, aceastã mănăstire într-un metoc administrat de egumenul mãnãstirii “Sfântul Ioan” din Focşani. Cu toate acestea, în perioada care a urmat, mănăstirea Mãxineni a cunoscut o decãdere accentuatã din cauzã cã nu a existat, totuşi, o grijã realã pentru îngrijirea şi întãrirea acestui metoc. Ca urmare a nãpraznicului cutremur din 14 octombrie 1802 (care a avut magnitudinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter, cel mai puternic din toate timpurile) şi a celor din 26 noiembrie 1829 (7,3 grade pe scara Richter) şi 11 ianuarie 1838 (7,5 grade pe scara Richter), aşezãmântul monahal a decãzut permanent. În 1858, guvernul a aprobat finanţarea pentru reclãdirea bisericii sub coordonarea arhitectului Schatter şi prin osârdia caimacamului Alexandru Ghica şi a egumenului Ciprian. Dupã aplicarea Legii secularizãrii averilor mãnãstireşti din 17/29 decembrie 1863, biserica mănăstirii Mãxineni a devenit bisericã de mir, funcţionând ca atare pânã la 17 feruarie 1917 când în timpul luptelor din Primul Rãzboi Mondial biserica a fost complet distrusã de obuzele tancurilor germane, rãmânând în ruinã peste 70 de ani. La 24 iunie 1990, protosinghelul Simion Victor Ovezea a oficiat prima slujbã a sfintei Liturghii punând bazele unei noi comunitãţi monahale în apropierea zidurilor ruinate ale vechiului lãcaş de cult de la Mãxineni. În prezent acest complex monahal se aflã în plin proces de extindere atât în ceea ce priveşte construcţiile, cât şi a creşterii numãrului de cãlugãri. Dupã moartea lui Simion Victor Ovezea, efortul de dezvoltare a mãnãstirii Mãxineni a fost continuat de obştea de monahi în frunte cu stareţul Paisie Agache, sprijiniţi şi de Primãria municipiului Brãila şi de numeroşi credincioşi. La 24 iunie 2004, Înalt Preasfinţitul Episcop Casian al Dunãrii de Jos a oficiat slujba de sfinţire a noii biserici de la mănăstirea Măxineni al cãrui hram este “Naşterea Sfântului Ioan Botezãtorul”.