Teiuş

Date generale

Oraşul Teiuş se află în partea central-vestică a României, în provincia istorică Transilvania, în zona central-nord-estică a judeţului Alba, în arealul de Sud al Dealurilor Aiudului, la poalele de Est ale M-ţilor Trascău, la 208-250 m altitudine, pe râul Stremţ, la circa 5 km Nord Vest de confluenţa acestuia cu râul Mureş, la intersecţia paralelei de 46°12’00′′ latitudine nordică cu meridianul de 23°40’48′′ longitudine estică, la 20 km Nord-Nord Est de municipiul Alba Iulia. Din punct de vedere demografic, Teiuş face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 7 323 loc. (1 ian. 2019), din care 3 599 loc. de sex masc. şi 3 724 fem. Supr.: 44,6 km², din care 5,4 km² în intravilan; densitatea: 3 208 loc./km². La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 6 695 loc., 5 595 de persoane erau români (83,6%), 511 rromi (7,6%), 259 maghiari (3,9%) şi 330 loc. (4,9%) aparţineau altor etnii (germani ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 5 114 ortodocşi (76,4%), 786 greco-catolici (11,7%), 212 reformaţi (3,2%), 70 romano-catolici (1,0%) şi 513 loc. (7,7%) aparţineau altor confesiuni (Martorii lui Iehova, baptişti, adventişti de ziua a şaptea, penticostali, creştini după evanghelie, evanghelişti ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Important nod feroviar şi rutier al ţării, cu o gară feroviară inaugurată la 20 nov. 1871. Exploatări de balast. Fabrici de prelucrare a lemnului, de încălţăminte, de zahăr, de făină proteică, de materiale de construcţie şi de produse alimentare. Centru pomicol (meri, peri, pruni, nuci). Ferme de creştere a animalelor. Bibliotecă publică, înfiinţată în anul 1952, azi cu peste 15 000 de volume. Centru Cultural Educaţional Multifuncţional.

Istoric

În arealul satului Căpud, pe Dealul Măgura, au fost descoperite vestigii din Epoca neolitică (unelte din piatră, fragmente de vase ceramice cu ornamente incizate ş.a.), aparţinând Culturii materiale Vinča-Turdaş (mileniul 4 î.Hr.), precum şi urmele unei aşezări fortificate de la sfârşitul Epocii bronzului, aparţinând Culturii materiale Noua (secolele 14-12 î.Hr.), din care s-au recuperat fragmente de vase ceramice, iar în perimetrul oraşului Teiuş, la un km Nord Vest de fabrica de zahăr, pe platoul Cetăţuia, au fost identificate (1938, 1949, 1969 şi 1972) patru necropole, datând din epoci diferite, în care s-au găsit schelete umane în poziţia înghemuit, orientate cu capul spre Răsărit, respectiv de la sfârşitul Epocii bronzului (sec. 14–12 î.Hr., cultura Noua, de la care s-au recuperat vase bitronconice, cercei, vârfuri de lance din fier ş.a), din prima Epocă a fierului (Hallstatt, 1200–450/300 î.Hr.), de la sfârşitul primei Epoci a fierului/Hallstatt (în mormintele de înhumaţie datând din această perioadă s-au găsit oglinzi din bronz, o aplică din bronz de tip scitic, fragmente de vase ceramice proto-dacice ş.a.) şi din perioada migraţiilor, secolele 6–8 (scăriţe, zăbale, pandantive din argint, cercei ş.a.). În anul 1900 a fost descoperit un tezaur monetar cu piese de tipul Filip al II-lea, iar din perioada romană s-a recuperat un tezaur monetar cu 27 de piese de denari romani republicani, azi aflat în Muzeul de la Budapesta. Localitatea apare menţionată, prima oară, în anul 1269, cu numele Ratka, apoi într-un registru al dijmelor papale din anul 1290, cu numele Villa Spinarum, iar în 1293 cu denumirea Thyues, 1332 Sacerdos de Spinis, 1346 Tyuis, 1603 Oppidum Teowys, 1820 Tius ş.a. Într-un act emis de regele Ungariei, Matia Corvin, în 1464, localitatea Thywys din ţinutul Alba a fost declarată oraş regesc. Ulterior localitatea a decăzut, devenind aşezare rurală, iar la 22 iul. 1994 comuna Teiuş a fost trecută în categoria oraşelor, având în subordine ad-tivă satele Beldiu (atestat documentar în anul 1219), Căpud (1264), Coşlariu Nou (1733) şi Peţelca (1264).

Monumente

Biserică din secolul 13 (azi biserică reformată), iniţial în stil romanic, cu unele transformări de factură gotică din 1379, cu decoraţiuni din secolul 18, azi declarată monument istoric; bisericile romano-catolice, în stil gotic (una construită în 1442–1446 prin grija voievodului Iancu de Hunedoara şi finalizată de fiul acestuia, Matia Corvin, declarată monument istoric, şi alta zidită în prima jumătate a secolului 16, terminată în 1560); biserica ortodoxă cu hramul „Sfântul Nicolae” a fost construită în anii 1926-1930 după planurile arhitectului Richard Vagnere din Hunedoara, cu catapeteasma lucrată în lemn de stejar masiv, sculptată de Anghel Dima din Bucureşti şi instalată în anul 1938. Picturile murale interioare au fost executate în tempera, în anii 1953-1956, de Cornel Cenan din Cluj. Biserica “Sfantul Nicolae” a fost supusă unor reparaţii capitale în anii 2001-2006. Biserica este străjuită la faţadă de două turle gemene, octogonale, plasate pe pronaos şi pe pridvorul închis, luminate de opt ferestre, terminate cu arcade, iar pe naos se află o cupolă de mari dimensiuni, de formă octogonală, luminată de opt ferestre înalte, terminate cu arcade; biserica greco-catolică „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, ctitorie din anii 1585-1599 a nobililor români Petru Rácz I, cu soţia lui, Zamfira, şi Mihail Rácz (curtean al lui Mihai Viteazul), cu picturi murale interioare realizate în 1790–1791 de zugravii Gheorghe şi Simion şi transformări din anul 1810, când a fost extinsă la o lungime de 29,30 m şi s-a adăugat un altar nou, iar naosul a fost prelungit către Est cu 6,30 m. În 1985 a fost instalat un iconostas nou, sculptat, în anul 2001 a fost pictat naosul şi altarul, iar în anul 2002 s-au efectuat reparaţii interioare şi exterioare şi a fost declarată monument istoric. În perioada 1948-1990 biserica a aparţinut Bisericii Ortodoxe Române.