Mănăstirea Secu

Situatã în arealul comunei Vânãtori-Neamţ, judeţul Neamţ, la poalele Munţilor Stânişoara, pe valea pârâului Secu, la 22 km Vest de oraşul Târgu-Neamţ, mănăstirea Secu adãposteşte 60 de cãlugãri care duc o viaţã de obşte pãstoriţi de arhimandritul Vichentie Amariei. Pe la sfârşitul secolului 15 şi începutul secolului 16, pe valea pârâului Secu, pe domeniul cetãţii Neamţ s-a stabilit un grup de sihaştri care au întemeiat un schit, cu o bisericã din lemn, sub stãreţia lui Zosim venit de la mănăstirea Neamţ din apropiere. În 1530, la îndemnul şi pe cheltuiala domnului Moldovei, Petru Rareş, a fost construitã o bisericã de zid , iar în 1550 s-a construit zidul de incintã. Ulterior, domnii Moldovei Alexandru Lãpuşneanu, Petru Şchiopul, Aron Tiranul, precum şi mai multe personae particulare au fãcut danii acestui schit. Cu toate aceste  danii, cãtre sfârşitul secolului 16, biserica ziditã la porunca lui Petru Rareş şi clãdirile anexe se aflau în stare de ruinã, fapt care l-a determinat pe marele vornic Nestor Ureche şi pe soţia lui, Mitrofana (pãrinţii cronicarului Grigore Ureche) sã construiascã, pe cheltuiala lor, o bisericã nouã, cu hramul “Tãierea Capului Sfântului Ioan Botezãtorul” a cãrui zidire a început la 7 iunie 1602  şi s-a terminat la 5 octombrie acelaşi an. Tot ei au înzestrat mănăstirea cu moşii, odoare, cãrţi ş.a. În 1640, prin strãdania ieromonahului Ghedeon a fost construit paraclisul cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” şi turnul de pazã de pe latura de Sud Est a mănăstirii. În secolul 18 a fost construit pridvorul bisericii şi s-a mai adãugat o a doua turlã. În toamna anului 1821, mănăstirea a fost incendiatã de cãtre turci cu scopul de a-i extermina pe grecii eterişti care se baricadaserã la aceastã mânãstire. Dupã distrugerile provocate de incendiul din 1821 au fost refãcute biserica, chiliile şi alte anexe şi s-a construit paraclisul cu hramul “Sfântul Nicolae” – toate acestea pânã în anul 1824, iar în 1832 s-a construit biserica din cimitir cu hramul “Naşterea Sfântului Ioan Botezãtorul” pe locul bisericii din lemn construitã de Zosim şi incendiatã de turci în 1821. Biserica mare a mãnãstirii, cu hramul “Tãierea Capului Sfântului Ioan Botezãtorul”, cu o lungime de 30 m şi dominatã de douã turle diferite ca înfãţişare una faţã de cealaltã, are faţadele împãrţite în douã registre de cãtre un brâu median realizat din cãrãmizi dispuse sub formã de zimţi. Picturile murale interioare ale bisericii mari au fost executate în ulei, în anii 1849-1850, de cãtre Costache Lifsicar, iar paraclisul “Adormirea Maicii Domnului” a fost pictat abia în 1958 de protosinghelul Ghervasie Hulubaru. Întreg ansamblu monahal a fost supus unor ample lucrãri de restaurare în anii 1977-1984, iar dupã anul 1989 s-au construit douã arhondarice destinate pentru cazarea pelerinilor, au fost restaurate picturile murale interioare ale bisericii mari şi s-a restaurat zidul de incintã cu laturile de 95 x 75 m, înalt de 9 m şi gros de 3 m. Zidul de incintã este strãjuit de turnuri pãtrate la colţuri şi de un turn-clopotniţã cu rol şi de poartã de intrare în mânãstire. La 14 octombrie 1775, la aceastã mânãstire s-a stabilit cãlugãrul rus Paisie (Petru Velicikovski) care a fost stareţ pânã în 1779. În biserica mare a mãnãstirii sunt înmormântaţi mitropolitul Moldovei, Varlaam (mort în 1657), vornicul Nestor Ureche (mort în 1617) şi soţia acestuia, Mitrofana (decedatã în 1633). Mănăstirea Secu are un muzeu de artã religioasã, restaurat în anii 1966-1976, în care sunt expuse vase liturgice, veşminte preoţeşti, broderii, covoare, manuscrise vechi, o evanghelie din 1664, o cruce din lemn provenitã de la o mănăstire de pe Muntele Athos ş.a.