Situată în arealul comunei Vânători-Neamţ, judeţul Neamţ, la poalele Munţilor Stânişoara, pe valea pârâului Secu, la 22 km Vest de oraşul Târgu-Neamţ, mănăstirea Secu adãposteşte o obşte de călugări. Pe la sfârşitul secolului 15 şi începutul secolului 16, pe valea pârâului Secu, pe domeniul cetăţii Neamţ s-a stabilit un grup de sihaştri care au întemeiat un schit, cu o biserică din lemn, sub stăreţia lui Zosim, venit de la mănăstirea Neamţ din apropiere. În anul 1530, la îndemnul şi pe cheltuiala domnului Moldovei, Petru Rareş, a fost construită o biserică de zid, iar în anul 1550 a fost construit zidul de incintă. Ulterior, domnii Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu, Petru Şchiopul, Aron Tiranul, precum şi mai multe persoane particulare au făcut danii acestui schit. Cu toate aceste danii, către sfârşitul secolului 16, biserica zidită la porunca lui Petru Rareş şi clădirile anexe se aflau în stare de ruină, fapt care l-a determinat pe marele vornic Nestor Ureche şi pe soţia lui, Mitrofana (părinţii cronicarului Grigore Ureche) să construiască, pe cheltuiala lor, o biserică nouă, cu hramul “Tãierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, a cãrui zidire a început la 7 iunie 1602 şi s-a terminat la 5 octombrie acelaşi an. Tot ei au înzestrat mănăstirea cu moşii, odoare, cărţi ş.a. În anul 1640, prin strădania ieromonahului Ghedeon a fost construit paraclisul cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” şi turnul de pază de pe latura de Sud Est a mănăstirii. În secolul 18 a fost construit pridvorul bisericii şi s-a mai adăugat o a doua turlă. În toamna anului 1821, mănăstirea a fost incendiată de cãtre turci cu scopul de a-i extermina pe grecii eterişti care se baricadaseră acolo. După distrugerile provocate de incendiul din 1821 au fost refăcute biserica, chiliile şi alte anexe şi s-a construit paraclisul cu hramul “Sfântul Nicolae” – toate acestea până în anul 1824, iar în 1832 a fost construită biserica din cimitir, cu hramul “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, pe locul bisericii din lemn construită de Zosim şi incendiată de turci în 1821. Biserica mare a mănăstirii, cu hramul “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezãtorul”, cu o lungime de 30 m şi 9,50 m înălţimea pereţilor este dominată de două turle diferite ca înfãţişare una faţă de cealaltă, are faţadele împãrţite în două registre de către un brâu median realizat din cărămizi dispuse sub formã de zimţi. Picturile murale interioare ale bisericii mari au fost executate în ulei, în anii 1849-1850, de către Costache Lifsicar, iar paraclisul “Adormirea Maicii Domnului” a fost pictat abia în 1958 de protosinghelul Ghervasie Hulubaru. Întreg ansamblu monahal a fost supus unor ample lucrări de restaurare în anii 1977-1984, iar după anul 1989 s-au construit două arhondarice destinate pentru cazarea pelerinilor, au fost restaurate picturile murale interioare ale bisericii mari şi s-a restaurat zidul de incintă cu laturile de 95 x 75 m, înalt de 9 m şi gros de 3 m. Zidul de incintã este străjuit de turnuri pătrate la colţuri şi de un turn-clopotniţă cu rol şi de poartă de intrare în mănăstire. La 14 octombrie 1775, la această mănăstire s-a stabilit călugărul rus Paisie (Petru Velicikovski) care a fost stareţ până în anul 1779. În biserica mare a mănăstirii sunt înmormântaţi mitropolitul Moldovei, Varlaam (mort în 1657), vornicul Nestor Ureche (mort în 1617) şi soţia acestuia, Mitrofana (decedată în 1633). Mănăstirea Secu are un muzeu de artă religioasă, restaurat în anii 1966-1976, în care sunt expuse vase liturgice, veşminte preoţeşti, broderii, covoare, manuscrise vechi, o evanghelie din 1664, o cruce din lemn provenitã de la o mănăstire de pe Muntele Athos ş.a.
