Date generale
Oraşul Sinaia se află în partea central-sudică a României, în provincia istorică Muntenia, în extremitatea de Nord Vest a judeţului Prahova, pe cursul superior al râului Prahova, pe pantele şi la poalele de Sud Est ale M-ţilor Bucegi şi pe cele de Sud Vest ale M-ţilor Baiu, la 767-971 m altitudine, la intersecţia paralelei de 45º21’00” latitudine nordică cu meridianul de 25º32’33” longitudine estică, la 65 km Nord Vest de municipiul Ploieşti, 45 km Sud de municipiul Braşov şi 122 km Nord Vest de capitala ţării – municipiul Bucureşti. Din punct de vedere demografic, Sinaia face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 11 112 loc. (1 ianuarie 2019), din care 5 154 loc. de sex masc. şi 5 958 fem. Suprafaţa: 89,3 km2, din care 7,0 km2 în intravilan; densitatea: 1 587 loc./km2. Evoluţia numerică a oraşului Sinaia în ultima sută de ani evidenţiază o creştere continuă a numărului de locuitori până în 1992, după care se constată o scădere a numărului acestora. Astfel, la recensământul populaţiei din 1899 s-au înregistrat 2 210 loc., apoi 3 919 loc. (în 1912), 4 072 (1930), 6 537 (1948), 9 006 (1956), 11 976 (1966), 13 822 (1977), 15 465 (1992), 12 512 (2002) şi 10 410 locuitori (2011). La recensământul populaţiei din perioada 20-31 octombrie 2011, din totalul de 10 410 loc., 9 684 de persoane erau români (93,0%), 129 rromi (1,2%), 57 maghiari (0,5%) şi 540 locuitori (5,3%) aparţineau altor etnii (germani, sârbi, turci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 9 544 de ortodocşi (91,7%), 154 romano-catolici (1,5%), 26 greco-catolici (0,2%) şi 686 loc. (6,6%) aparţineau altor confesiuni (baptişti, evanghelişti, adventişti de ziua a şaptea, creştini după evanghelie, penticostali, unitarieni, reformaţi, luterani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. În Sinaia funcţionează un muzeu orăşenesc, inaugurat la 18 decembrie 2015, adăpostit în castelul prinţesei Alina Ştirbey, construit în stil romantic german, în anii 1874-1875, după planurile arhitectului olandez Josef Jacob Schieffeleers, azi declarat monument istoric, Muzeul Peleş, amenajat în castelul cu acelaşi nume, declarat monument istoric, Muzeul Rezervaţiei Bucegi, inaugurat în anul 1976, cu specii din flora şi fauna M-ţilor Bucegi, Muzeul trenuleţelor, cu colecţii de minitrenuleţe, locomotive vechi, ceasuri de pe peroanele gărilor feroviare, telefoane, o limuzină Mercedes care merge pe o şină ş.a., Centrul Cultural “Carmen Sylva”, inaugurat la 3 august 2007, adăpostit într-o clădire construită la sfârşitul secolului 20, a devenită sediul Scolii primare “Carmen Sylva”, în anul 1899, iar la 3 august 2007, a fost inaugurat sediul Centrului Cultural, care astăzi posedă o bibliotecă publică în care sunt peste 50 000 de volume din toate domeniile. La Sinaia există o staţie de cale ferată pe linia Bucureşti – Ploieşti – Câmpina – Sinaia – Predeal – Braşov, cu o gară regală, inaugurată la 10 iunie 1879, declarată monument istoric, şi o gară pentru public, construită în anul 1911.
Producţie de pompe de injecţie pentru echiparea motoarelor Diesel, de pompe de ulei, de distribuitoare hidraulice, de cherestea, de preparate din carne (salamuri) ş.a. Sinaia este una dintre cele mai importante staţiuni balneoclimaterice din România, care întruneşte condiţii optime pentru odihnă, tratament, petrecerea vacanţelor şi pentru turism în orice anotimp şi pentru toate vârstele. Sinaia are un climat montan, cu veri răcoroase (temperatura medie a lunii iulie este în jur de 14-16º C) şi ierni puţin friguroase (în ianuarie, temperatura medie este de circa -3,5º C) datorită versanţilor muntoşi care adăpostesc staţiunea. Temperatura medie anuală este de circa 6º C, iar precipitaţiile însumează, în medie, circa 800-1 000 mm pe an. Iarna se caracterizează prin căderi abundente de zăpadă. Dispunând de excelenţi factori naturali de cură (climat tonic-stimulant, caracterizat prin presiune atmosferică joasă şi ionozare accentuată a atmosferei, cu aer curat, lipsit de praf şi alergeni, izvoare cu ape minerale sulfuroase, bicarbonatate, calcice, magneziene, oligominerale), staţiunea Sinaia, supranumită “Perla Carpaţilor”, oferă toate condiţiile pentru tratarea nevrozelor, a afecţiunilor tubului digestiv (gastrite cronice, hipoacide), a celor hepato-biliare (dischinezie biliară, colecistite cronice, sechele după operaţii pe ficat), endocrine (hipertiroidie benignă şi boala Basedow, după tratament endocrinologic), respiratorii etc., precum şi pentru refacerea potenţialului de muncă. La Sinaia are loc, anual, Festivalul internaţional de chitară clasică (în luna iunie, din 1996). La Sinaia există un superb parc public, numit “Dimitrie Ghica”, amenajat în perioada 1881-1905, pe domeniul lui Dimitrie Ghica, pe un teren liber pe care se ţineau târguri de vite şi bâlciuri. Lucrările de amenajare ale parcului au fost executate sub îndrumarea arhitectului peisagist elveţian Eder, beneficiind de alei largi, de numeroase busturi ale unor personalităţi, ca de pildă Mihai Eminescu, Ion Creangă, Nicolae Bălcescu, Dimitrie Ghica, actorul Iancu Brezeanu ş.a, precum şi de o frumoasă fântână arteziană, instalată în anul 1911. Parcul a fost supus unor reamenăjări şi reabilitări în anul 2005 şi declarat monument istoric. În acest parc a fost instalată o mini-tirolină. La Sinaia s-au născut regele Carol al II-lea al României (n. 3 octombrie 1893, Sinaia – m. 4 aprilie 1953, Lisabona), regele Mihai I de România (n. 25 octombrie 1921, Sinaia – m. 5 decembrie 2017, Aubonne, Elveţia), principele Nicolae (n. 5 august 1903, Sinaia – m. 9 iulie 1978, Madrid), pictorul Brăduţ Covaliu (n. 1 aprilie 1924, Sinaia – m. 29 mai 1991, Bucureşti). La baza versantului de Vest al Culmii Tufa din masivul Cumpătul există o rezervaţie complexă, cunoscută sub numele de Aninişul de la Sinaia, cu o suprafaţă de 1,4 ha, în care este ocrotit pâlcul de pădure de foioase în cadrul căruia aninul (Alnus incana) are o frecvenţă mare. În afară de anin se mai întâlnesc paltinul şi carpenul, arbuşti ca păducelul, socul şi măceşul şi numeroase plante ierboase (sânzienele, vioreaua, floarea-paştelui, piciorul-cocoşului, crinul de pădure ş.a.).
Istoric
Prima formă de aşezare omenească din această zonă a fost schitul “Sfântul Nicolae”, întemeiat în secolul 16, în zona Molomoţ (la Nord de actualul cartier Furnica) şi atestat documentar, prima oară, în 1581, într-un hrisov al lui Mihnea Turcitul, domn al Ţării Româneşti în perioadele 1577-1583 şi 1585-1591, prin care acesta menţiona că a făcut unele danii “Sfântului schit unde locul se numeşte Molomoţ”. În secolul 17, această regiune era foarte împădurită şi nelocuită. În perioada 1690-1695, aici a fost înfiinţată o mănăstire de călugări, cu biserica “Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de marele spătar Mihai Cantacuzino, în jurul căreia au fost construite primele locuinţe ale unor scutelnici care se ocupau cu paza mănăstirii şi cu exploatarea moşiilor mănăstireşti. Numele mănăstirii Sinaia a fost atribuit de către Mihai Cantacuzino în urma călătoriei pe care o efectuase anterior la mănăstirea “Sfânta Ecaterina” de pe muntele Sinai (→ mănăstirea Sinaia). Ulterior, în această zonă s-a înfiripat o aşezare cu numele Izvorul, atestată documentar în 1783, într-un hrisov al domnului Mihai Suţu, prin care acesta “înzestra mănăstirea Sinaia cu 42 de scutelnici”, iar la începutul secolului 19 i s-a atribuit denumirea Podu Neagului. În 1852, zona cuprinsă între Posada şi Predeal era organizată ca o singură comună rurală cu numele Podu Neagului, formată din cătunele Posada, Izvor, Buşteni, Între Prahove (azi Azuga) şi Predeal. Comuna rurală Podu Neagului era administrată de un pârcălab şi 3 deputaţi, care adunau birurile, cu sediul la Buşteni. În 1864, cătunele Posada şi Podu Neagului au fost alipite comunei Comarnic, iar la 1 decembrie 1874, Podu Neagului a redevenit comună rurală, cu denumirea de Sinaia (nume preluat de la mănăstirea Sinaia), care avea în componenţă cătunul Posada. La 9 mai 1880, comuna rurală Sinaia a fost trecută în categoria comunelor urbane (oraş), care avea în componenţă cătunele Izvorul, Furnica şi Poiana Ţapului. În 1884, cătunul Poiana Ţapului s-a separat de Sinaia, intrând în componenţa comunei Predeal, care mai cuprindea şi cătunele Azuga şi Buşteni, Sinaia rămânând doar cu cătunele Izvorul şi Furnica. În 1899, oraşul Sinaia avea 2 210 locuitori, o şcoală mixtă cu 103 elevi, o gară feroviară, o clinică medicală, câteva hoteluri şi vile, spital, o fabrică de cherestea, una de var hidraulic, una de cuie ş.a., iar în 1925, Sinaia avea un sistem de canalizare şi apă curentă, o uzină hidroelectrică necesară iluminatului public, care din 21 iulie 1890 furniza energie electrică pentru consumul public. În 1875, în timpul lucrărilor de construire a castelului Peleş, au fost descoperite 514 tăbliţe din aur, cu o vechime de peste 2 000 de ani, pe care exista o scriere străveche, în limba geto-dacilor, cu litere în relif, asemănătoare celor greceşti şi chirilice, dar şi cu alte litere adiţionale. Uneori, textele erau însoţite de imagini cu caracter religios, altele cu figuri de animale fantastice, iar altele cu capul regelui Burebista. Acele texte, descifrate de specialişti, descriau istoria geto-dacilor, cu menţiuni referitoare la regi şi toponime dacice. Pe una dintre tăbliţe era amintit faptul că Deceneu, marele preot al geto-dacilor şi vicerege, l-a trădat pe regale Burebista. O mare parte a tăbliţelor au fost valorificate de regele Carol I, o altă parte a dispărut, iar în prezent se mai păstrează doar 34 de tăbliţe originale din aur şi 134 de tăbliţe copiate în plumb după originalele din aur. O dată cu inaugurarea şoselei Sinaia – Braşov (în 1847), a liniei de cale ferată Bucureşti – Ploieşti – Sinaia – Braşov (în 1879) şi a castelului Peleş (în 1883), Sinaia a devenit un centru turistic important, reşedinţa de vară a regelui Carol I şi a urmaşilor săi până la abolirea monarhiei în România (la 30 decembrie 1947) şi zonă rezidenţială privilegiată pentru personalităţile politice, culturale şi ştiinţifice. În prezent, oraşul Sinaia este unul dintre cele mai importante centre turistice din ţară şi principalul loc de desfăşurare a unor conferinţe naţionale şi internaţionale, în cadrul căruia, alături de numeroase hoteluri moderne (Alpin, Palas, Internaţional, Montana, Cota 1400 ş.a.), vile cu arhitectură specifică aşezărilor de munte, hanuri, popasuri turistice, case particulare, cabane ş.a, există şi amenajări speciale destinate practicării sporturilor de iarnă, printre care se remarcă o pistă de bob, cu o lungime de 1 500 m, cu 13 viraje şi 132 m diferenţă de nivel, precum şi pârtiile de schi Valea Dorului, de 900 m lungime şi o diferenţa de nivel de 180 m, cu grad mediu de dificultate, Carp, 2 500 m lungime şi 600 m diferenţă de nivel, cu grad dificil, Papagal, 2 140 m lungime (dificil), Turistică, 2 800 m lungime (dificultate medie) ş.a. La Sinaia există o linie de telegondolă, de 1 946 m lungime, cu o diferenţă de nivel de 606 m, dată în folosinţă în 1971, care leagă centrul oraşului cu hotelul “Cota 1 400”. Între Cota 1400 şi cabana Vârful cu Dor, situată la 2 000 m altitudine, există o linie cu telescaun, de la care turiştii pot să străbată, pe jos, Platoul Munţilor Bucegi, către alte cabane.
Monumente
Mănăstirea Sinaia (→ mănăstirea Sinaia, Capitolul Mănăstiri, Litera S); Biserica “Sfântul Ilie” a fost zidită din cărămidă între 26 septembrie 1933 şi 1939, prin osârdia preotului Vasile Hăisan, după planurile arhitectului Paul Smărăndescu şi pictată în frescă, tempera şi ulei în anii 1938-1939 de Nina Arbore. Picturile murale au fost restaurate în 1983 de Cristian Samoilă şi în anii 2002-2003 de pictorul bisericesc Tănase Mocănescu. Catapeteasma este construită din zid şi pictată în frescă. Biserica are două turle, din care una este clopotniţă. În cimitirul oraşului Sinaia îşi doarme somnul de veci ţăranul Gheorghe Cârţan (1849-1911), cunoscut sub numele de Badea Cârţan, care în 1899 a călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian, pe care erau imortalizate figurile unor geto-daci, care luptaseră împotriva legiunilor romane în anii 101-102 şi 105-106, precum şi pentru a se interesa despre alte mărturii referitoare la originea latină a poporului român. După ce Badea Cârţan dormise o noapte la baza Columnei, a doua zi de dimineaţă, ziariştii italieni publicau în cotidianele lor faptul că
”a coborât un dac de pe Columnă”.
La întoarcerea în ţară, Badea Cârţan a declarat:
”am plecat la Roma ca roman şi m-am întors dac”
Castelul Peleş a fost construit în mai multe etape, respectiv între 1873 şi 1883 şi între 1896 şi 1914, în stilul Renaşterii germane, după planurile arhitectului vienez Wilhelm von Doderer şi ale celui german Johannes Schultz din Lemberg (azi Lvov), cu transformări şi adăugiri gotice efectuate de arhitectul ceh Karel Zdeněk Liman în anii 1896-1914. Castelul este compus din 160 de camere şi este dominat de un turn central, înalt de 66 m. De la inaugurare şi până la 30 decembrie 1947 (când a fost abolită monarhia în România, iar castelul naţionalizat la 11 iunie 1948), castelul a fost reşedinţa regală de vară, iar după aceea a fost destinat unui muzeu (în 1953) cu colecţii de picturi, sculpturi, armuri, covoare, mobilă, tapiserii, porţelanuri etc. Colecţia de arme cuprinde peste 4 000 de piese datând din secolele 15-19. În imediata apropiere a castelului Peleş se află Castelul Pelişor, destinat iniţial prinţului Ferdinand I (moştenitorul la tron al regelui Carol I) şi soţiei acestuia, prinţesa Maria. Castelul Pelişor a fost construit în perioada 1899-1903, în stil vienez, după planurile arhitectului ceh Karel Zdeněk Liman pe cheltuiala regelui Carol I. Castelul Pelişor are 99 de camere şi poartă amprenta reginei Maria în ceea ce priveşte decorările interioare. În prezent, castelul Pelişor este amenajat ca muzeu. Castelele Peleş si Pelişor au fost retrocedate fostului rege al României, Mihai I de România, la 20 martie 2007, iar ulterior, acesta a făcut o ofertă statului român, de răscumpărare a acestor castele, suma plătită de statul român (circa 30 de milioane de euro) fiind stabilită în urma unei evaluări făcute de o comisie de audit, prin negociere; Clădirea Cazinoului a fost construită în anii 1912-1913 după planurile arhitectului Petre Antonescu, după modelul Cazinoului din Monte Carlo, azi declarat monument istoric; Clădirea Gării regale a fost inaugurată la 10 iunie 1879, azi declarată monument istoric, iar cea pentru călători în 1911. În septembrie 1939, pe peronul gării din Sinaia a fost asasinat, de către legionari, Armand Călinescu, prim-Ministru al Guvernului Regatului României în perioada martie-septembrie 1939; Clădirea Hotelului “Palace” a fost construită în anii 1911-1912, azi declarată monument istoric; Clădirea Hotelului “Caraiman”, inaugurată în anul 1911, azi declarată monument istoric; Casa memorială “George Enescu”, situată în cartierul Cumpătu, pe dreapta râului Prahova, a fost construită în anii 1923-1926 după planurile arhitectului Radu Dudescu şi numită Vila “Luminiş”. George Enescu a donat vila statului român în anul 1947 şi destinată ca loc de odihnă şi creaţie pentru artişti. În perioada 1991-1995, casa a fost supusă unor renovari şi reabilitări şi transformată în Casă memorială, iar din 2007 face parte ca secţie a Muzeului Naţional “George Enescu” şi declarată monument istoric; Vila “Nicolae Iorga” , construită în anul 1918, în stil românesc după planurile arhitectului Bortonovski. Vila “Take Ionescu” a fost construită la sfârşitul secolului 19, după planurile arhitectului elveţian (stabilit în România) Louis Blanc şi cumpărată în anul 1897 de Dumitru (Take) Ionescu (prim-Ministru al Guvernului Regatului României în anii 1921-1922), naţionalizată la 20 aprilie 1950; Vila “Constantin Argetoianu” (sfârşitul secolului 19), a aparţinut omului politic Constantin Argetoianu, prim-Ministru al Guvernului Reagtului României în perioada septembrie-noiembrie 1939, naţionalizată la 20 aprilie 1950, azi în stare avansată de degradare.
