Sinaia

Date generale

Oraşul Sinaia se află în sudul României, în partea de Nord Vest a judeţului Prahova, pe cursul superior al râului Prahova, la poalele de Sud Est ale Munţilor Bucegi şi cele de Sud Vest ale Munţilor Baiu, la 798-971 m altitudine, la intersecţia paralelei de 45º21’00” latitudine nordică cu meridianul de 25º32’ 33” longitudine estică, la 62 km Nord Vest de municipiul Ploieşti şi 122 km Nord Vest de capitala ţării – municipiul Bucureşti. Din punct de vedere demografic, Sinaia face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 11 264 locuitori (la 1 ianuarie 2011), din care 5 241 locuitori de sex masculin şi 6 023 feminin. Evoluţia numerică a oraşului Sinaia în ultima sută de ani evidenţiază o creştere continuă a numărului de locuitori până în 1992, după care se constată o scădere a numărului acestora. Astfel, la recensământul populaţiei din 1899 s-au înregistrat 2 210 locuitori, apoi 3 919 locuitori (în 1912), 4 072 (1930), 6 537 (1948), 9 006 (1956), 11 976 (1966), 13 822 (1977), 15 465 (1992), 12 512 (2002) şi 10 410 locuitori (2011). La recensământul populaţiei din perioada 20-31 octombrie 2011, din totalul de 10 410 locuitori, 9 684 persoane erau români (93,03%), urmaţi de 129 rromi (1,24%), 57 maghiari (0,55%) şi 540 locuitori (5,18%) aparţineau altor etnii (germani, sârbi ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ, din totalul de 10 410 locuitori, 9 544 de persoane aparţineau cultului creştin ortodox, urmaţi de 154 romano-catolici (1,48%), 26 greco-catolici (0,25%), 24 evanghelişti (0,23%), 19 adventişti de ziua a şaptea (0,18%) şi 643 locuitori (6,18%) aparţineau altor confesiuni (creştini după evanghelie, penticostali, unitarieni, reformaţi, luterani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. În Sinaia funcţionează un Muzeu, adăpostit în castelul “Ştirbey”, construit în stil romantic german, în anii 1874-1875, după planurile arhitectului olandez Josef Jacob Schieffeleers. La Sinaia exista o staţie de cale ferată pe linia BucureştiPloieştiCâmpina – Sinaia – PredealBraşov, inaugurată la 10 iunie 1879. Producţie de pompe de injectţie pentru echiparea motoarelor Diesel, de pompe de ulei, de distribuitoare hidraulice, de cherestea, de preparate din carne ş.a. Sinaia este una dintre cele mai importante staţiuni balneoclimaterice din România, care întruneşte condiţii optime pentru odihnă, tratament, petrecerea vacanţelor şi pentru turism în orice anotimp şi pentru toate vârstele. Sinaia are un climat montan, cu veri răcoroase (temperatura medie a lunii iulie este în jur de 14-16 grade Celsius) şi ierni puţin friguroase (în ianuarie, temperatura medie este de circa -3,5 grade Celsius) datorită versanţilor muntoşi care adăpostesc staţiunea. Temperatura medie anuală este de circa 6 grade Celsius, iar precipitaţiile însumează, în medie, circa 800-1 000 mm pe an. Iarna se caracterizează prin căderi abundente de zăpadă. Dispunând de excelenţi factori naturali de cură (climat tonic-stimulant, caracterizat prin presiune atmosferică joasă şi ionozare accentuată a atmosferei, cu aer curat, lipsit de praf şi alergeni, izvoare cu ape minerale sulfuroase, bicarbonatate, calcice, magneziene, oligominerale), staţiunea Sinaia, supranumită “Perla Carpaţilor”, oferă toate condiţiile pentru tratarea nevrozelor, a afecţiunilor tubului digestiv (gastrite cronice, hipoacide), a celor hepato-biliare (dischinezie biliară, colecistite cronice, sechele după operaţii pe ficat), endocrine (hipertiroidie benignă şi boala Basedow, după tratament endocrinologic), respiratorii etc., precum şi pentru refacerea potenţialului de muncă. La Sinaia are loc, anual, Festivalul internaţional de chitară clasică (în luna iunie, din 1996).

Istoric

Prima formă de aşezare omenească din această zonă a fost schitul “Sfântul Nicolae”, întemeiat în secolul 16, zona Molomoţ (la Nord de actualul cartier Furnica) şi atestat documentar, prima oară, în 1581. În secolul 17, această regiune era foarte împădurită şi nelocuită. În perioada 1690-1695, aici a fost înfiinţată o mănăstire de călugări, cu biserica “Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de marele spătar Mihai Cantacuzino, în jurul căreia au fost construite primele locuinţe ale unor scutelnici care se ocupau cu paza mănăstirii şi cu exploatarea moşiilor mănăstireşti. Numele mănăstirii Sinaia a fost atribuit de către Mihai Cantacuzino în urma călătoriei pe care o efectuase anterior la mănăstirea “Sfânta Ecaterina” de pe muntele Sinai. Ulterior, în această zonă s-a înfiripat o aşezare cu numele Izvorul, atestată documentar în 1783, iar la începutul secolului 19 i s-a atribuit denumirea Podu Neagului. În 1852, zona cuprinsă între Posada şi Predeal era organizată ca o singură comună rurală cu numele Podu Neagului, formată din cătunele Posada, Izvor, Buşteni, Între Prahove (azi Azuga) şi Predeal. Comuna rurală Podu Neagului era administrată de un pârcălab şi 3 deputaţi, care adunau birurile, cu sediul la Buşteni. În 1864, cătunele Posada şi Podu Neagului au fost alipite comunei Comarnic, iar la 1 decembrie 1874, Podu Neagului a redevenit comună, cu denumirea de Sinaia (nume preluat de la mănăstirea Sinaia), care avea în componenţă cătunul Posada. La 9 mai 1880, comuna rurală Sinaia a fost trecută în categoria comunelor urbane (oraş), care avea în componenţă cătunele Izvorul, Furnica şi Poiana Ţapului. În 1884, cătunul Poiana Ţapului s-a separat de Sinaia, intrând în componenţa comunei Predeal, care mai cuprindea şi cătunele Azuga şi Buşteni, Sinaia rămânând doar cu cătunele Izvoru şi Furnica. În 1899, oraşul Sinaia avea 2 210 locuitori, o şcoală mixtă cu 103 elevi, o gară feroviară, o clinică medicălă, câteva hoteluri şi vile, o fabrică de cherestea, una de var hidraulic, una de cuie ş.a., iar în 1925, Sinaia avea un sistem de canalizare şi apă curentă, o uzină hidroelectrică necesară iluminatului public ş.a. În 1875, în timpul lucrărilor de construire a castelului Peleş, au fost descoperite 514 tăbliţe din aur, cu o vechime de peste 2 000 de ani, pe care exista o scriere străveche, în limba geto-dacilor, cu litere în relif, asemănătoare celor greceşti şi chirilice, dar şi cu alte litere adiţionale. Uneori, textele erau însoţite de imagini cu caracter religios, altele cu figuri de animale fantastice, iar altele cu capul regelui Burebista. Acele texte, descifrate de specialişti, descriau istoria geto-dacilor, cu menţiuni referitoare la regi şi toponime dacice. Pe una dintre tăbliţe era amintit faptul că Deceneu, marele preot al geto-dacilor şi vicerege, l-a trădat pe regale Burebista. O mare parte a tăbliţelor au fost valorificate de regale Carol I, o altă parte a dispărut, iar în prezent se mai păstrează doar 34 de tăbliţe originale din aur şi 134 de tăbliţe copiate în plumb după originalele din aur. O dată cu inaugurarea castelului Peleş, Sinaia a devenit reşedinţa de vară a regelui Carol I, având această destinaţie până la abolirea monarhiei în România la 30 decembrie 1947. În prezent, oraşul Sinaia este unul dintre cele mai importante centre turistice din ţară şi principalul loc de desfăşurare a unor conferinţe naţionale şi internaţionale, în cadrul căruia, alături de numeroase hoteluri moderne (Alpin, Palas, Internaţional, Montana, Cota 1400 ş.a.), vile cu arhitectură specifică aşezărilor de munte, hanuri, popasuri turistice, case particulare, cabane ş.a, există şi amenajări speciale destinate practicării sporturilor de iarnă, printre care se remarcă o pistă de bob, cu o lungime de 1 500 m, cu 13 viraje şi 132 m diferenţă de nivel, precum şi pârtiile de schi Valea Dorului, de 900 m lungime şi o diferenţa de nivel de 180 m, cu grad mediu de dificultate, Carp, 2 500 m lungime şi 600 ma diferenţă de nivel, cu grad dificil, Papagal, 2 140 m lungime (dificil), Turistică, 2 800 m lungime (dificultate medie) ş.a. La Sinaia există o linie de telegondolă, de 1 946 m lungime, cu o diferenţă de nivel de 606 m, dată în folosinţă în 1971, care leagă centrul oraşului cu hotelul “Cota 1 400”. Între Cota 1400 şi cabana Vârful cu Dor, situată la 2 000 m altitudine, există o linie cu telescaun, de la care turiştii pot să străbată, pe jos, Platoul Munţilor Bucegi, către alte cabane.

Castelul Peleş

Monumente

Mănăstirea Sinaia, cu biserica veche având hramul “Adormirea Maicii Domnului” (15 m lungime şi 6 m lăţime), construită în anii 1690-1695 din iniţiativa şi pe cheltuiala marelui spătar Mihai Cantacuzino (fiul postelnicului Constantin Cantacuzino şi fratele domnului Şerban Cantacuzino), după modelul mănăstirii “Sfânta Ecaterina” de pe muntele Sinai, pe care o vizitase anterior. Biserica “Adormirea Maicii Domnului’ a fost pictată iniţial de renumitul zugrav Pârvu Mutu dar, după devastarea mănăstiri în 1784 şi părăsirea ei timp de câţiva ani, a fost reparată şi repictată în anii 1792-1795 sub domnia lui Alexandru Moruzi. Biserica “Adormirea Maicii Domnului” a fost supusă unor lucrări de consolidare şi spălare a picturilor în anii 1993-1996. Alături de chiliile construite la adăpostul unor ziduri încojurătoare înalte, se află biserica-paraclis, datând din aceeaşi perioadă (1690-1695) şi refăcută în 1792, sub stăreţia monahului Damaschin; Biserica nouă a mănăstirii Sinaia, cu hramul “Sfânta Treime”, este o construcţie elegantă, începută în 1842 de stareţul Ioasaf şi terminată, împreună cu chiliile, în 1846 de stareţul Paisie. Între 1893 şi 1903, biserica “Sfânta Treime” şi chiliile adiacente au fost restaurate sub coordonarea arhitectului francez Emilé André Lecomte du Noüy, pe cheltuiala Eforiei Spitalelor din Bucureşti, realizându-se o sinteză de elemente stilistice moldoveneşti şi munteneşti. Atunci s-a efectuat şi ornamentaţia exterioară cu ceramică policromă, smălţuită, şi s-au executat picturile murale interioare, în stil neobizantin, de către danezul Aage Exner. În pronaos, alături de portretele unor sfinţi, se află portretul regelui Carol I si cel al reginei Elisabeta împreună cu unica lor fiică, Maria, care a murit copil mic. Clopotniţa mănăstirii a fost construită în 1892. Mănăstirea Sinaia posedă un muzeu de artă religioasă, înfiinţat în 1895, fiind primul de acest fel din România, care funcţionează şi în prezent. La mănăstirea Sinaia se află cavoul omului politic Dumitru (Take) Ionescu; Biserica “Sfântul Ilie” a fost zidită din cărămidă între 26 septembrie 1933 şi 1939, prin osârdia preotului Vasile Hăisan, după planurile arhitectului Paul Smărăndescu şi pictată în frescă, tempera şi ulei în anii 1938-1939 de Nina Arbore. Picturile murale au fost restaurate în 1983 de Cristian Samoilă şi în anii 2002-2003 de pictorul bisericesc Tănase Mocănescu. Catapeteasma este construită din zid şi pictată în frescă. Biserica are două turle, din care una este clopotniţă. În cimitirul oraşului Sinaia îşi doarme somnul de veci ţăranul Gheorghe Cârţan (1849-1911), cunoscut sub numele de Badea Cârţan, care în 1899 a călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian, pe care erau imortalizate figurile unor geto-daci, care luptaseră împotriva legiunilor romane în anii 101-102 şi 105-106, precum şi pentru a se interesa despre alte mărturii referitoare la originea latină a poporului român. După ce Badea Cârţan dormise o noapte la baza Columnei, a doua zi de dimineaţă, ziariştii publicau în cotidianele lor faptul că “a coborât un dac de pe Columnă”. La întoarcerea în ţară, Badea Cârţan a declarat: “am plecat la Roma ca roman şi m-am întors dac”; Castelul Peleş a fost construit în mai multe etape, respectiv între 1873 şi 1883 şi între 1896 şi 1914, în stilul Renaşterii germane, după planurile arhitectului vienez Wilhelm von Doderer şi ale celui german Johannes Schultz din Lemberg (azi Lvov), cu transformări şi adăugiri gotice efectuate de arhitectul ceh Karel Zdenek Liman în anii 1896-1914.Castelul este compus din 160 de camera şi este dominat de un turn central, înalt de 66 m. De la inaugurare şi până la 30 decembrie 1947 (când a fost abolită monarhia în România), castelul a fost reşedinţa regală de vară, iar după aceea a fost destinat unui muzeu cu colecţii de picturi, sculpturi, armuri, covoare, mobilă, tapiserii, porţelanuri etc. Colecţia de arme cuprinde peste 4 000 de piese datând din secolele 15-19. În imediata apropiere a castelului Peleş se află Castelul Pelişor, destinat iniţial prinţului Ferdinand I (moştenitorul la tron al regelui Carol I) şi soţiei acestuia, prinţesa Maria. Castelul Pelişor a fost construit în perioada 1899-1903, în stil vienez, după planurile arhitectului ceh Karel Zdenek Liman pe cheltuiala regelui Carol I. Castelul Pelişor are 99 de camere ce poartă amprenta reginei Maria în ceea ce priveşte decorările interioare. În prezent, castelul Pelişor este amenajat ca muzeu. Castelele Peleş si Pelişor au fost retrocedate fostului rege al României, Mihai I, la 20 martie 2007, iar ulterior, acesta a făcut o ofertă statului român, de răscumpărare a acestor castele, suma plătită de statul român (circa 30 de milioane de euro) fiind stabilită în urma unei evaluări făcute de o comisie de audit, prin negociere; Clădirea Cazinoului a fost construită în anii 1912-1913 după planurile arhitectului Petre Antonescu; Clădirea Gării regale a fost construită în 1870, iar cea pentru călători în 1911; Clădirea Hotelului “Palace” a fost construită în anii 1911-1912. La baza versantului de Vest al Culmii Tufa din masivul Cumpătul există o rezervaţie complexă, cunoscută sub numele de Aninişul de la Sinaia, cu o suprafaţă de 1,4 ha, în care este ocrotit pâlcul de pădure de foioase în cadrul căruia aninul (Alnus incana) are o frecvenţă mare. În afară de anin se mai întâlnesc paltinul şi carpenul, arbuşti ca păducelul, socul şi măceşul şi numeroase plante ierboase (sânzienele, vioreaua, floarea-paştelui, piciorul-cocoşului, crinul de pădure ş.a.). În zona centrală a oraşului Sinaia există un frumos parc natural, amenajat în anul 1881.