Situată pe un vârf de deal împădurit cu stejari (numit din vechime “bascov”), în perimetrul satului Urosaia din comuna Cotmeana, judeţul Argeș, la circa 25 km Nord Vest de municipiul Pitești (reședinţa judeţului Argeș), mănăstirea Bascovele a fost întemeiată la sfârşitul secolului 17 de către comisul Șerban Cantacuzino, cu o biserică având hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, zidită în perioada iunie-august 1695, destinată unei obști de călugăriţe. Cutremurul din 26 noiembrie 1829, care a avut o magnitudine de 7,3 grade pe scara Richter, și cel din 11 ianuarie 1838 (7,5 grade pe scara Richter) a zdruncinat din temelii biserica, provocându-i avarii grave, aceasta fiind demolată și reconstruită în perioada iunie-august 1843 prin grija și pe cheltuiala lui Ștefan Nicolau și a soţiei sale, Parascheva, sprijinit de ispravnicul “Partenie ot Cotmeana”, și pictată în anul 1869. O dată cu sfinţirea bisericii, acesteia i s-au mai atribuit încă două hramuri, respectiv “Nașterea Maicii Domnului” și “Adormirea Maicii Domnului”. În urma aplicării Legii secularizării averilor mănăstirești din 17/29 decembrie 1863, mănăstirea Bascovele a pierdut 17 pogoane (8,5 ha) de pământ arabil, 27 de pogoane (13,5 ha) de grădini ș.a. În anul 1869, din cauza unui trăznet, acoperișul bisericii și mai multe chilii au fost afectate de un incendiu, fiind refăcute ulterior. În anul 1883, mănăstirea Bascovele se afla într-o stare avansată de ruină, în cadrul căreia vieţuiau doar câteva măicuţe. În anii 1948-1950, biserica și clădirile anexe au fost restaurate și reabilitate, biserica fiind repictată de Theodor Petrescu din satul Tutana, comuna Băiculești, judeţul Argeș. La 28 octombrie 1959 a fost emis Decretul Consiliului de Stat nr. 410 care prevedea desfiinţarea mai mltor mănăstiri și schituri din România, printre care și mănăstirea Bascovele, chiliile acesteia fiind transformate în cămin pentru îngrijirea și asistenţa medicală a persoanelor în vârstă și bolnave, care a funcţionat până în anul 2005. Mănăstirea Bascovele a fost reînfiinţată în anul 1991 (la puţin timp după căderea comunismului în România la 22 decembrie 1989), prin grija Preafericitului Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În anul 2006 a fost construită sala de mese (trapeza), iar în anul 2007 acoperișul bisericii a fost smuls de o puternică furtună, fiind refăcut ulterior. Biserica are un frumos pridvor deschis, sprijinit pe patru stâlpi cilindrici la faţadă, terminaţi la partea superioară cu arcade în formă de acolade, iar lateral de câte un perete masiv de zid, luminaţi de ferestre. Biserica mănăstirii a fost supusă unor lucrări de restaurare și reabilitare în anii 2005 și 2007.