Pâncota

Date generale

Oraşul Pâncota se afl ă în extremitatea de Vest a României, în zona centralã a judeţului Arad, în Câmpia Aradului, în zona de contact cu Dealurile Cigherului, la 110 m altitudine, la intersecţia paralelei de 46º17’ latitudine nordicã cu meridianul de 21°41’ longitudine esticã, la 38 km Nord Est de municipiul Arad. Din punct de vedere demografic, Pâncota face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 6 651 locuitori (la recensãmântul populaţiei din 20-31 octombrie 2011), din care 5 889 sunt români (88,54%), 485 maghiari (7,29%), 137 germani (2,06%), 56 ucraineni (0,84%), 33 rromi (0,50%) şi 51 de persoane aparţinând altor etnii (0,77%). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 4 169 ortodocşi (62,69%), 1 301 penticostali (19,56%), 477 romano-catolici (7,17%), 218 baptişti (3,28%), 151 adventişti de ziua a şaptea (2,27%), 120 reformaţi (1,80%), 24 romano-catolici (0,36%) şi 191 de persoane aparţinând altor religii sau sunt atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã (2,87%). Dacã raportãm numãrul total al populaţiei (6 651 locuitori) la suprafaţa oraşului în intravilan (6,3 kmp) rezultã o densitate de 1 056 locuitori pe kmp. Pâncota este un important nod feroviar şi rutier al judeţului Arad. În arealul oraşului existã un izvor cu apã mineralã termalã cu proprietãţi terapeutice. Diversele firme din oraşul Pâncota produc subansamble electrice pentru automobile, mobilã, confecţii textile şi metalice, încãlţãminte, articole de cojocãrie şi de marochinãrie, cãrãmizi, produse alimentare ş.a. Exploatãri de ţiţei. Pâncota este un important centru viticol şi de vinificaţie. Cramã. Biblitecã publicã (peste 15 000 de volume).

Istoric

În perimetrul oraşului au fost descoperite urme de locuire datând din Neolitic, din perioada  civilizaţiilor dacicã şi daco-romanã (secolele 2-3) şi din secolele 9-11. Localitatea apare menţionatã documentar, pentru prima oarã, în 1177 în legãturã cu existenţa unei abaţii benedictine – menţiune reamintitã în anul 1216, iar apoi consemnatã în documentele anilor 1202-1203 cu numele Villa Pankotha. În 1475 aşezarea apare  consemnatã în documente ca oppidum (târg). Localitatea a fost jefuitã şi distrusã de invazia mongolilor din anul 1241 şi de cea a tãtarilor din secolul 13. În 1537, Pâncota a fost ocupatã de otomani şi stãpânitã pânã în 1687 când a intrat sub stãpânirea austriacã, iar din 1867 şi pânã la 1 decembrie 1918 a fost sub autoritatea Imperiului dualist Austro-Ungar. În 1756, la Pâncota a avut loc o puternicã revoltã antihabsburgicã.. La 17 februarie 1968, comuna Pâncota a fost trecutã în categoria oraşelor, având în prezent în subordine administrativã satul Mãderat, atestat documentar în 1214 cu numele Mager.

Monumente

Ruinele unei cetãţi, în prezent declarate monument istoric, construitã la începutul secolului 14, atestatã documentar la 14 iunie 1318 şI distrusã în 1636 în urma unui asediu. În perioada 2000-2006 în zona cetãţii au fost efectuate sãpãturi arheologice care au scos la ivealã vestigiile unei biserici şi peste 60 de morminte  descoperite în cimitirul din apropierea bisericii; Hanul de poştã (secolul 18); castelul « Dietrich-Schulkovski », azi declarat monument istoric, a cãrui construcţie s-a finalizat în 1840, zidit în stilul barocului, pe proprietatea şi în folosul baronului Jozsef Dietrich (care a cumpãrat domeniul Pâncota cu satele din jur, în 1822, cu suma de 720 000 de florini). Castelul a fost lãsat moştenire, în 1855 (la moartea baronului Jozsef Dietrich), nepotului dinspre fiicã, contelui Jozsef Schulkovski. Castelul a fost naţionalizat în 1948, reparat recent şi în care se aflã sediul Primãriei Pâncota; biserica ortodoxã cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construitã în stilul barocului vienez (finalizatã în 1812) pe locul unei biserici din lemn ce data din 1728. Biserica are 30 m lungime, 12 m lãţime şi este dominatã de un turn de 29 m înãlţime. Picturile murale interioare, originare, au fost executate de Carol Wolf şi restaurate în 1986. Biserica a fost reparatã în 1925. În satul Mãderat existã biserica “Adormirea Maicii Domnului” construitã în stil baroc şi sfinţitã în 1884, pe locul unei biserici din lemn sfinţitã în 1739. Biserica a fost pictatã iniţial de Ion Goron şi Dumitru Alexics din Arad şi repictatã în tempera, în 1993, de Horia Hosu şi Silviu Dãrstaru.