Pâncota

Date generale

Oraşul Pâncota se află în extremitatea de Vest a României, în provincia istorică Crişana, în zona central-veticã a judeţului Arad, în partea de Sud Vest a Depr. Zarand, în zona de contact a Câmpiei Aradului cu Dealurile Cigherului, la 110-192 m altitudine, la intersecţia paralelei de 46º19’21’’ latitudine nordicã cu meridianul de 21°41’13’’ longitudine esticã, la 45 km Nord Est de municipiul Arad. Din punct de vedere demografic, Pâncota face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 8 166 loc. (1 ian. 2019), din care 4 064 loc. de sex masc. şi 4 102 fem. Supr.: 64,5 km², din care 7,7 km² în intravilan; densitatea: 1 061 loc./km². La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 6 946 loc., 5 154 persoane erau români (74,2%), 729 rromi (10,5%), 454 maghiari (6,5%), 144 germani (2,1%) şi 465 loc. (6,7%) aparţineau altor etnii (ucraineni, slovaci ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 4 098 ortodocşi (59,0%), 1 340 penticostali (19,3%), 545 romano-catolici (7,8%), 209 baptişti (3,0%), 134 adventişti de ziua a şaptea (1,9%), 108 reformaţi (1,6%) şi 512 loc. (7,4%) aparţineau altor confesiuni (creştini după evanghelie, Martorii lui Iehova, greco-catolici, evanghelişti, mozaici, luterani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de cale feratã pe linia Arad-Podgoria – Ghioroc – Şiria – Mâsca – Pâncota, construitã în perioada 11 dec. 1905-10 nov. 1906 şi inauguratã la 30 nov. 1906. În perioada 16 ian. 1911 – 4 apr. 1913, aceastã linie de cale feratã cu ecartament îngust a fost electrificatã, fiind prima, singura şi cea mai veche linie de cale feratã din România pe care au circulat trenurile cu locomotive electrice, pânã la 1 ian. 1983 când trenurile au fost înlocuite cu tramvaie urbane, iar din 1991 serviciile de transport cu tramvaie urbane au fost înlocuite cu autobuze. În arealul oraşului Pâncota existã un izvor cu apã mineralã termalã cu proprietãţi terapeutice. Diversele firme din oraşul Pâncota produc subansamble electrice pentru automobile, biciclete, mobilã, confecţii textile şi metalice, încãlţãminte, articole de cojocãrie şi de marochinãrie, cãrãmizi, produse alimentare ş.a. Exploatãri de ţiţei. Pâncota este un important centru viticol şi de vinificaţie. Cramã. Morãrit. Legumiculturã. Fermã de creştere a bovinelor. Biblitecã publicã (peste 15 000 de volume).

Istoric

În perimetrul oraşului au fost descoperite urme de locuire datând din Neolitic, din perioada civilizaţiilor dacicã şi daco-romanã (secolele 2-3) şi din secolele 9-11. Localitatea apare menţionatã documentar, pentru prima oarã, în 1177 în legãturã cu existenţa unei abaţii benedictine, cu hramul “Sfânta Fecioarã”, – menţiune confirmatã în anul 1216, când se aminteşte faptul ca stãpânul acestei abaţii era un oarecare Andreas. În documentele anilor 1202-1203, localitatea apare consemnatã cu numele Villa Pankotha. Dupã marea invazie mongolã din anul 1241, locuitorii acestei aşezãri au construit o cetate fortificatã, care a devenit proprietate regalã şi atestatã documentar abia la 14 iunie 1318. În anul 1375, regele Ungariei, Ludovic I de Anjou a cedat cetatea Pâncota familiei Lobonczy, pe care aceasta o va stãpâni pânã în anul 1545. În anul 1475 aşezarea apare  consemnatã în documente ca oppidum (târg) şi centru de gravitaţie al satelor din jur, iar în conscripţia din anul 1561 figura ca aşezare cu 76 de porţi şi 304 familii. În anul 1537, Pâncota a fost ocupatã de otomani şi stãpânitã pânã în 1687 când a intrat sub stãpânirea austriacã, iar din 1867 şi pânã la 1 decembrie 1918 a fost sub autoritatea Imperiului dualist Austro-Ungar. În prima jumãtate a secolului 18 au început sã aparã primele latifundii mari, între care şi cea din Pâncota, cu numele Vetus Pankotha, latifundie donatã la 27 nov. 1726 ducelui Rinaldo de Modenna, care a colonizat-o cu populaţie maghiarã. În 1756, la Pâncota a avut loc o puternicã revoltã antihabsburgicã, iar în 1760, marele domeniu latifundiar al Pâncotei a intrat în posesia Camerei regale pe care-l va pãstra pânã în anul 1821. În anul 1784, Pâncota a fost ocupatã de ţãranii rãsculaţi conduşi de Horea, Cloşca şi Crişan, care la 15 nov. 1784, aceştia au incendiat Casa notarialã, dar intervenţia armatei de la Şiria a pus capãt rãzvrãtirii ţãranilor. În anul 1822, baronul Joszef Dietrich a cumpãrat o mare parte a domeniului Pâncota, care cuprindea comunele Pâncota, Seleuş, Cigherel, Mãderat, Mâsca, Agriş şi Arãneag. Pe acest domeniu, baronul Dietrich a construit un castel în stil neobaroc, restaurat în anii 1967-1968. Dupã moartea baronulu Dietrich, în 1855, întreg domeniul Pâncota, inclusiv castelul, a fost lãsat moştenire contelui Schulkowski, nepotul din partea fiicei sale, Anna Elisabeta, cãsãtoritã cu contele Lajos Schulkowski. Acest domeniu a intrat în posesia Regatului României în anul 1919. La 17 februarie 1968, comuna Pâncota a fost trecutã în categoria oraşelor, având în prezent în subordine administrativã satul Mãderat, atestat documentar în 1214 cu numele Mager.

Monumente

Ruinele unei cetãţi, cunoscutã local sub numele de Cetatea turceascã, în prezent declarate monument istoric, construitã la începutul secolului 14, atestatã documentar la 14 iunie 1318 şi distrusã în 1636 în urma unui asediu. În perioada 2000-2006 în zona cetãţii au fost efectuate sãpãturi arheologice care au scos la ivealã vestigiile unei biserici benedictine, datând din secolul 11, precum şi peste 60 de morminte, descoperite în cimitirul din apropierea bisericii, din care s-au recuperat fragmente de vase ceramice din secolele 12-16, podoabe, fragmente de teracotã din secolul 15 ş.a.; Hanul Vechi de Poştã, azi declarat monument istoric, este o clãdire care a fost construitã în 1780, din ordinul Împãrãtesei Maria Tereza , destinatã a fi folositã ca penitenciar şi cunoscutã mult timp cu numele “Închisoarea Zarandului”. În secolul 19 a fucţionat ca statie de poştalion şi han (pânã în anul 1890), apoi ca sediul Poştei (pânã în 1943), cu numele Hanul Vechi de Poştã, în perioada 1970-1980 a fost sediul Oficiului Judeţean de Turism, iar dupã consolidarea şi restaurarea din anul 2013 a devenit sediul Primãriei şi al Consiliului local; castelul “Dietrich-Schulkowski“, azi declarat monument istoric, a fost construit în anii 1825-1840, în stil neobaroc, pe proprietatea şi în folosul baronului Jozsef Dietrich (care a cumpãrat domeniul Pâncota cu satele din jur, în 1822, cu suma de 720 000 de florini). Dupã moartea baronului Jozsef Dietrich, în 1855, întreg domeniul Pâncota, inclusiv castelul, a fost lãsat moştenire contelui Schulkowski, nepotul din partea fiicei sale, Anna Elisabeta, cãsãtoritã cu contele Lajos Schulkowski. Castelul a fost naţionalizat în 1948, consolidat şi restaurat în anii 1967-1968; biserica ortodoxã cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construitã în stilul barocului vienez la începutul secolului 19 şi finalizatã în 1812, pe locul unei biserici din lemn care data din 1728. Biserica are 30 m lungime, 12 m lãţime şi este dominatã de un turn de 29 m înãlţime. Picturile murale interioare, originare, au fost executate de Carol Wolf, repictatã, în stil neobizantin, în 1951 de fraţii Petre şi Gheorghe Liştereanu din Craiova şi restaurate în 1986 de Teodora Cican. Biserica a fost reparatã în 1925 şi resfinţitã la 13 sept. 1925; biserica romano-catolicã (30 m lungime, 11 m lãţime şi 10 m înãlţime), dominatã de un turn de 31 m înãlţime, a fost construitã în etape, în perioada 1806-1907 (sfinţitã la 29 oct. 1907) şi pictatã în 1930. Turnul a fost afectat de un incendiu în 1822 şi reconstruit în 1906. Biserica a fost restauratã în anii 1996-1999; biserica evanghelicã; biserica reformatã; Turnul de apã sau Turnul Pompierilor (38 m înãlţime; capacitate rezervor: 400 tone). În satul Mãderat existã biserica “Adormirea Maicii Domnului” construitã în stil baroc şi sfinţitã în 1884, pe locul unei biserici din lemn sfinţitã în 1739. Biserica a fost pictatã iniţial de Ion Goron şi Dumitru Alexics din Arad şi repictatã în tempera, în 1993, de Horia Hosu şi Silviu Dãrstaru.