Mănăstirea Peştera Ialomiţei (Ialomicioarei)

La începutul secolului 16, la gura de intrare în peştera Ialomţei (sau Ialomicioarei), la 1 530 m altitudine, la 10 km aval de izvorul râului Ialomiţa, domnul Ţãrii Româneşti, Mihnea cel Rãu, a întemeiat un schit de cãlugãri, cu o bisericã din lemn care a fost distrusã total de un incendiu în anul 1818, dar reconstruitã în 1819 prin strãdania preotului Ghorghe Ion Baltag şi a ieromonahului Gherontie din Pietroşiţa. În anul 1901, la circa 300 m de gura de inrare în Peştera Ialomiţei a fost construitã o bisericã nouã, din lemn, cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, prin grija ieromonahului Ieronim II cu ajutorul ciobanilor din împrejurimi. Biserica a fost sfinţitã în anul 1911 de stareţul Dionisie de la mânãstirea Sinaia. Biserica schitului a mai fost cuprinsã de flãcãrile unui alt incendiu în anul 1940 şi refãcutã ulterior, pânã în anul 1942. La 20 aprilie 1961, un al treilea incendiu a afectat grav schitul, dar a fost renovat în întregime prin grija Patriarhului Iustinian Marina. În 1986 au fost executate picturile interioare pe pânzã şi lipite pe pereţii bisericii din lemn. La exterior, biserica are pereţii cãptuşiţi cu şindrilã. În perioada 1994-1996, la gura de intrare în peştera Ialomiţei a fost construitã o bisericã de zid, cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” (sfinţitã la 29 iunie 1996), cu sprijinul material al Fabricii de ciment din Fieni, judeţul Dâmboviţa, iar clãdirile anexe (corpul de chilii, stãreţia ş.a.) au fost refãcute integral, iar schitul trecut în categoria mănăstirilor – mănăstire în care se ostenesc câţiva cãlugãri care duc mai departe tradiţia monahismului în România.