Chitila

Date generale

Oraşul Chitila se afla în partea de Sud-Sud Est a Romanieie, in provincia istorica Muntenia, in zona de Vest a jud. Ilfov, în Câmpia Bucureştiului (parte componenta a Câmpiei Române), pe malul lacului omonim,  la intersecţia paralelei de 44°31’02” latitudine nordicã cu meridianul de 25°58’31” longitudine esticã, la 13 km Nord Vest de municipiul Bucureşti, capiatala României; 15 631 loc. (1 ian. 2019), din care 7 661 loc. de sex masc. şi 7 970 fem. Supr.: 12,5 km2, din care 4,8 km2 în intravilan; densitatea: 3 256 loc/km2. La recensământul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 14 184 loc., 12 595 de persoane erau români (88,8%), 547 rromi (3,9%) şi 1 042 loc. (7,3%) aparţineau altor etnii (maghiari, germani ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensământ s-au înregistrat 12 574 de ortodocşi (88,6%), 196 penticostali (1,4%), 121 romano-catolici (0,9%) şi 1 293 loc. (9,1%) aprţineau altor confesiuni (evanghelişti, creştini dupã evanghelie, adventişti de ziua a şaptea, baptişti, musulmani, greco-catolici ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclarată.  Staţie de c.f. (inauguratã la 13 sept. 1872). Expl. de argilã. Confecţii metalice şi de fibre din sticlă. Producţie de mobilă, de instrumente şi dispozitive medicale, de echipamente, utilaje tehnologice şi piese de schimb, de cizme din cauciuc, de cãrãmidã, plãci şi dale din ceramicã, prefabricate din beton, de malţ (din 1992), bere, bãuturi rãcoritoare; îmbuteliere a apelor gazoase şi de capsule pentru sifon (din 1991); preparate din carne; panificaţie. Pomiculturã (piersici, meri).

Istoric

În arealul oraşului Chitila au fost descoperite mai multe oseminte omeneşti, un cuptor pentru topit bronzul şi o brãţarã de aramã cu capete în formã de şarpe, aparţinând culturii materiale Gumelniţa (mileniile 4-3 î.Hr.). Prima atestare documentarã a localitãţii Chitila dateazã din anul 1660, urmatã de alta din 1681, când se aminteşte cã aşezarea fãcea parte din moşia familiei Brâncoveanu. În anul 1892, Chitila era un sat în componenţa comunei Bucoveni (azi cartier al oraşului Buftea), în care existau 73 de case, cu 437 de locuitori, şi o fabricã de zahãr. În anul 1931, satul Chitila a fost declarat comunã ruralã, cu satele Chitila şi Traian (azi cartier al oraşului Chitila), iar în anul 1950, comuna Chitila, împreunã cu satul Rudeni, care-i aparţinea a fost inclusã în raionul Griviţa Roşie al oraşului Bucureşti. Între 23 ian. 1981 şi 10 apr. 1997 comuna Chitila a fãcut parte din Sectorul Agricol Ilfov, iar din 1997 se aflã în judeţul Ilfov. Comuna Chitila a fost declaratã oraş la 5 iul. 2005, având în subordine ad-tivă localitatea componentã Rudeni. Unii cercetãtori considerã cã numele oraşului Chitila derivã de la cuvantul chitealã, care la rândul lui provine de la verbul a piti (a se piti/a se ascunde), pronunţat de unii oameni din popor a se chiti/chitealã, cuvânt care cu timpul s-a transformat în Chitila. Aceastã explicaţie pare plauzibilã deoarece, cu secole în urmã, oamenii se ascundeau (se chiteau) în Codrii Vlãsiei în timpul nãvãlirilor barbare sau al altor primejdii.

Monumente

Biserica “Sfântul Ioan Botezãtorul” a fost construitã în anii 1912-1913 (sfinţitã la 27 oct. 1913), cu pridvor închis şi pictatã în ulei de Constantin Gheorghe. Biserica a fost restauratã în anul 2008 şi declaratã monument istoric; biserica “Sfântul Gheorghe” (1950) ; biserica “Naşterea Maicii Domnului”, construitã în perioada 26 iul. 2007-18 sept. 2018; biserica romano-catolicã având hramul “Fericitul Ieremia Valahul”, ziditã în perioada 30 iul. 1992-26 oct. 1993 dupã planurile arhitectului Theodor Wojnarowski. În localitatea componentã Rudeni, menţionatã documentar în anul 1821, se aflã biserica “Sfinţii 40 de Mucenici”, ziditã în anii 1850-1872 şi restauratã în 1991-1993, iar paraclisul cu hramul “Naşterea Maicii Domnului ” a fost construit în anul 2006.