TAZLĂU, Depresiunea ~, depresiune subcarpatică situată în Subcarpaţii Tazlăului, între Culmea Pietricica Bacăului (la Est) şi prelungirile M-ţilor Goşmanu şi Berzunţi (la Vest), comunicând, spre Nord, cu Depresiunea Cracău-Bistriţa prin şaua Nechitului (aflată la 450 m altitudine). Suprafaţa: circa 800 km2. Extinsă longitudinal, de o parte şi de alta a văii râului Tazlău, sub forma unui uluc de 70 km lungime şi 10–15 km lăţime, care coboară de la 400 m altitudine în Nord la 320 m în Sud, Depresiunea Tazlău este una dintre cele mai tipice depresiuni subcarpatice din România, prezentând o limită clară spre Vest, la contactul cu munţii, printr-o denivelare accentuată (200–300 m), care corespunde liniei de încălecare a pânzei marginale a flişului peste formaţiunile miocene ale depresiunii. Relieful depresiunii este format dintr-o câmpie aluvială etajată, cu lunci şi terase bine dezvoltate în lungul văilor Tazlău şi Trotuş. În Nord, depresiunea este mai îngustă, evidenţiindu-se cinci niveluri de terase precum şi culmi cu înălţimi de 600–650 m, iar în Sud se lărgeşte, fiind alcătuită din lunca extinsă a râului Tazlău (circa un km lăţime), din şapte niveluri de terase şi mai multe culmi de 450–550 m înălţime. Din cauza unor diferenţieri locale, Depresiunea Tazlău a fost împărţită de unii geografi în trei compartimente: unul în partea de Nord (Depresiunea Frumoasa), până în apropiere de satul Teţcani, comuna Gherăeşti, judeţul Neamţ, cu aspect de sinclinal disimetric, larg deschis, cu relief colinar şi de terase; altul mijlociu (Depresiunea Livezi-Helegiu), între culmile Berzunţi (în Vest) şi Pietricica Bacăului (în Est), cu relief complex (lunci, terase, culmi cu pante accentuate); altul sudic (Depresiunea Caşin sau Oituz-Caşin), în zona de confluenţă a râului Trotuş cu apele râurilor Tazlău, Oituz şi Caşin, prelungit la Sud de Trotuş, pe culoarele văilor Caşin şi Oituz, cu relief de luncă largă (peste un km lăţime), de terase marginale extinse pe circa 10 km şi dealuri de 300–400 m înălţime. În unele lucrări de specialitate, Depresiunea Oituz-Caşin este considerată o unitate aparte în cadrul ulucului subcarpatic al Subcarpaţilor Tazlăului. Clima Depresiunii Tazlău este moderată (temperatura medie anuală: 6–8°C), cu precipitaţii atmosferice care însumează 700–800 mm anual. Vegetaţie de păşuni şi fâneţe naturale în alternanţă cu pâlcuri de păduri de gorun şi fag. Este o zonă intens populată, cu bogate zăcăminte de subsol (petrol, gips, sare), cunoscută (în unele lucrări de specialitate) şi sub denumirea de Tazlău-Caşin.
TAZLĂU-CAŞIN, Depresiunea ~ → Tazlău, Depresiunea ~.
TÂRGU JIU-CÂMPU MARE, depresiune intracolinară, situată în partea de Vest a Subcarpaţilor Olteniei, extinsă pe circa 60 km lungime de la Vest la Est, respectiv între văile râurilor Tismana şi Gilort, şi pe circa 12 km lăţime maximă, la o altitudine de 200 m. La Nord, depresiunea este delimitată de o serie de dealuri subcarpatice, axate în principal pe anticlinale, cu înălţimi de 348–563 m (Săcelu 563 m, Mâţa 543 m, Mogoş 486 m, Copăcioasa 433 m, Bălan 348 m, Stroieşti 400 m, Câmpu Fomii 375 m, Sporeşti 402 m), iar spre Sud de dealurile Bran (425 m) şi Bujorescu (416 m). Această depresiune, cea mai mare din Subcarpaţii Meridionali, are aspectul unui vast câmp, cu o netezime remarcabilă, cu lunci şi terase marginale extinse, acoperite de depozite groase de pietrişuri, nisipuri şi luturi nisipoase, peste care s-au format soluri compacte cu fertilitate scăzută, pe alocuri înmlăştinite. Este formată din două compartimente (Târgu Jiu, la Vest, şi Câmpu Mare, la Est), separate prin şaua de la Copăcioasa. Mişcarea de subsidenţă locală a determinat atât formarea în mijlocul depresiunii a unei zone de mare confluenţă a râurilor, precum şi frecvente schimbări de direcţie ale cursurilor de ape dintre Tismana şi Gilort. În zona centrală a depresiunii, pe cursul văii râului Jiu, a fost creată incinta îndiguită a lacului de la Ceauru.
TÂRGU SECUIESC, Depresiunea ~, compartiment depresionar intramontan, de formă aproximativ romboidală, aparţinând Depresiunii Braşov, situat în partea de Est-Nord Est a acesteia, la 530–630 m altitudine. Delimitată de rama M-ţilor Bodoc (la Nord Vest), Nemira (Nord), Vrancea (Est) şi Clăbucetele Întorsurii (la Sud), Depresiunea Târgu Secuiesc ocupă o suprafaţă de circa 600 km2, fiind extinsă pe circa 35 km lungime şi 15–20 km lăţime şi drenată central, pe direcţie Nord Est-Sud Vest, de Râu Negru. În Sud Vest comunică cu Depresiunea Sfântu Gheorghe prin culoarul Reci, care are o lăţimea maximă de 8 km (între Măgheruş şi Angheluş). Relieful este reprezentat prin piemonturi, câmpii joase (acoperite pe alocuri cu lacuri şi bălţi), terase şi lunci. Prezenţa nisipurilor a generat o formă specifică de relief pentru această zonă – dunele – cantonate în arealul comunei Reci, pe o suprafaţă de circa 17 km2. Dunele de nisip de la Reci, cu înălţimi cuprinse între 3 şi 12 m, au crestele orientate pe direcţie Nord Est-Sud Vest, fapt ce dovedeşte că la formarea lor participă vântul Nemira, care bate dominant şi cu intensitate în această zonă. Depresiunea Târgu Secuiesc este cunoscută în literatura de specialitate şi sub numele de Depresiunea Breţcu.
TISMANA, Depresiunea Tismana-Celei, depresiune submontană în partea de Nord a Olteniei, parte componentă a Depresiunii Subcarpatice Oltene, situată în lungul văii superioare a râului Tismana, la poalele de Sud Vest ale M-ţilor Vâlcan şi cele de Nord ale Dealului Sporeşti. Subsolul acestui compartiment depresionar este format din depozite sedimentare de pietrişuri şi nisipuri, precum şi din argile, iar relieful major este reprezentat prin terase şi lunci. Partea centrală a Depresiunii Tismana-Celei are un caracter subsident, în cuprinsul ei remarcându-se o mică piaţă de adunare a apelor. Clima blândă, de adăpost, justifică prezenţa aici a castanului comestibil şi mojdreanului.
TRANSILVANIA, Depresiunea Transilvaniei (sau Depresiunea colinară a Transilvaniei), vastă unitate fizico-geografică în partea central-nordică a României, situată în interiorul arcului carpatic, între M-ţii Făgăraş, Cindrel şi Şureanu (la Sud), masivele Trascău şi Muntele Mare (la Vest), M-ţii Gilău, Vlădeasa şi Meseş (la Nord Vest), M-ţii Gutâi, Ţibleş şi Rodna (la Nord) şi M-ţii Bârgău, Căliman, Gurghiu, Harghita şi Perşani (la Est). În partea de Nord Vest, aliniamentul munţilor scunzi („jugul intracarpatic”) separă Depresiunea Transilvaniei de Dealurile Silvano-Someşene. Depresiunea Transilvaniei este de origine tectonică şi s-a format la sfârşitul Erei mezozoice prin scufundarea unei părţi din masa cristalinului. Depresiunea Transilvaniei este o regiune fizico-geografică complexă, predominant deluroasă, cu aspect de podiş nu prea înalt, cu o structură aproximativ orizontală a straturilor care, pe alocuri, sunt deranjate de unele mişcări de boltire care au generat domuri gazeifere sau salifere. Depresiunea Transilvaniei include în perimetrul său o mare unitate centrală, cunoscută sub numele de Podişul Transilvaniei (care cuprinde Câmpia colinară a Transilvaniei, Podişul Târnavelor şi Podişul Someşan), precum şi mai multe unităţi marginale, cum sunt depresiunile de contact din Sud şi Vest (Depresiunea Făgăraş, Depresiunea Sibiu, Depresiunea Sălişte, Depresiunea Alba Iulia, Depresiunea Turda) şi depresiunile şi dealurile subcarpatice de la contactul cu munţii vulcanici neogeni din Est. Podişul Transilvaniei prezintă limite evidente, clare, pe cea mai mare parte a contactului său cu regiunile muntoase care îl înconjură. Astfel, la contactul cu zonele montane înconjurătoare se detaşează unităţi subcarpatice, depresiuni, piemonturi (în Est, Sud şi Sud Est) şi glacisuri (în Vest şi Sud Vest), iar în peisajul morfologic din interiorul Podişului Transilvaniei se remarcă preponderenţa dealurilor şi a colinelor, cu flancuri slab înclinate (5–10°), cu aspect domol, care dau o linie ondulată interfluviilor, precum şi o mare varietate de pornituri de teren (îndeosebi alunecări pe suprafeţe mari) şi aliniamente de cueste. Altitudinea Podişul Transilvaniei variază de la 200 m (în Sud Vest) până la 850 m (în Est), însă cea mai mare parte se menţine la 450–600 m altitudine. Încadrarea Podişului Transilvaniei în interiorul arcului carpatic, creşterea sa altimetrică spre Est, desfăşurarea principală a culoarelor largi de vale pe direcţie Est-Vest impun uşoare variaţii ale elementelor climatice şi de vegetaţie. Astfel, temperatura medie multianuală oscilează între 6°C în Est şi 8,9°C în Sud Vest (unde se produc şi frecvente manifestări föhnale), iar precipitaţiile medii variază între 550 mm (în Sud Vest) şi 700–800 mm (în Est). Vegetaţia este reprezentată prin păduri de fag şi păduri de gorun în amestec cu fag (în Est şi Nord Est) şi prin păduri de gorun şi de stejar (în Sud). Partea centrală a Podişului Transilvaniei (Câmpia colinară a Transilvaniei) este în prezent complet despădurită, de aceea a fost considerată de unii autori ca făcând parte din zona de silvostepă. Alexandru Borza a demonstrat apartenenţa sa la zona pădurilor de cvercinee, aspectul actual datorându-se îndelungatei utilizări antropice. Extrazonal, pe versantele însorite, se întâlneşte şi vegetaţie xerofilă (colilie, bărboasă), iar pe alocuri şi vegetaţie higrofilă şi de sărătură. Reţeaua hidrografică majoră este formată din râurile Mureş, Târnava Mare şi Târnava Mică (cu afluenţii lor) care traversează partea centrală a Podişului Transilvaniei, formând adevărate culoare de vale, precum şi de arterele limitrofe (Olt, Someşu Mare, Someşu Mic) care colectează numeroşii afluenţi care drenează Podişul Transilvaniei. Caracteristice, în special la Nord de râul Mureş, sunt cuvetele lacustre (Ţaga, Cătina, Geaca, Zau de Câmpie, Bujor, Tăureni, Lacul Ştiucii etc.) formate în lungul văilor prin bararea naturală (alunecări de teren) sau artificială (iazuri) a acestora, iar alte lacuri s-au format în fostele saline (Ocna Mureşului, Ocna Sibiului). Podişul Transilvaniei conţine bogate şi variate resurse de subsol: gaze naturale (peste 50 de câmpuri gazeifere) cu un procent ridicat (peste 90%) de metan, zăcăminte de sare gemă, numeroase izvoare cu ape clorosodice şi iodurate, materiale de construcţie (gips, tufuri, argile, marne, nisipuri etc.). Totodată, este o importantă zonă cerealieră, pomi-viticolă şi de creştere a animalelor. În cadrul acestei mari unităţi fizico-geografice a Podişului Transilvaniei, unii geografi (printre care şi Victor Tufescu) includ şi Podişul Someşan, unitate relativ similară ca structură şi morfologie, extinsă dincolo de văile râurilor SomeşuMic şi Someşu Mare până la „jugul intracarpatic” Meseş–Ţicău–Preluca. Din punct de vedere fizico-geografic, mai mulţi geografi, începând cu L. Sawicki (1912) şi continuând cu Vintilă Mihăilescu (1966), Victor Tufescu ş.a., consideră valea râuluiMureş, între municipiile Reghin şi Alba Iulia, ca având caracter de limită geografică ce desparte Podişului Transilvaniei în două mari subdiviziuni, ca nişte „discontinuităţi geografice” cu caracteristici diferenţiate: Câmpia colinară a Transilvaniei (la Nord de valea Mureşului) şi Podişul Târnavelor (la Sud de aceasta).