Depresiuni (T)

TAZLĂU, Depresiunea ~, depresiune subcarpatică situată în Subcarpaţii Tazlăului, între Culmea Pietricica Bacăului (la E) şi prelungirile M-ţilor Goşmanu şi Berzunţi (la V), comunicând, spre N, cu Depr. Cracău-Bistriţa prin şaua Nechitului (aflată la 450 m alt.). Supr.: c. 800 km2. Extinsă longitudinal, de o parte şi de alta a Văii Tazlăului, sub forma unui uluc de 70 km lungime şi 10–15 km lăţime, care coboară de la 400 m alt. în N la 320 m în S, Depr. T. este una dintre cele mai tipice depresiuni subcarpatice din România, prezentând o limită clară spre V, la contactul cu munţii, printr-o denivelare accentuată (200–300 m), care corespunde liniei de încălecare a pânzei marginale a flişului peste formaţiunile miocene ale depresiunii. Relieful depresiunii este format dintr-o câmpie aluvială etajată, cu lunci şi terase bine dezvoltate în lungul văilor Tazlău şi Trotuş. În N, depresiunea este mai îngustă, evidenţiindu-se cinci niveluri de terase precum şi culmi cu înălţimi de 600–650 m, iar în S se lărgeşte, fiind alcătuită din lunca extinsă a Tazlăului (c. 1 km lăţime), din şapte niveluri de terase şi mai multe culmi de 450–550 m înălţime. Din cauza unor diferenţieri locale, Depr. T. a fost împărţită de unii geografi în trei compartimente: unul în partea de N (Depr. Frumoasa), până în apropiere de Teţcani, cu aspect de sinclinal disimetric, larg deschis, cu relief colinar şi de terase; altul mijlociu (Depr. Livezi-Helegiu), între culmile Berzunţi (în V) şi Pietricica Bacăului (în E), cu relief complex (lunci, terase, culmi cu pante accentuate); altul sudic (Depr. Caşin sau Oituz-Caşin), în zona de confl. a Trotuşului cu apele râurilor Tazlău, Oituz şi Caşin, prelungit la S de Trotuş, pe culoarele văilor Caşin şi Oituz, cu relief de luncă largă (peste 1 km lăţime), de terase marginale extinse pe c. 10 km şi dealuri de 300–400 m înălţime. În unele lucrări, Depr. Oituz-Caşin este considerată o unitate aparte în cadrul ulucului subcarpatic al Subcarpaţilor Tazlăului. Clima Depr. T. este moderată (temp. medie anuală: 6–8°C), cu precipitaţii atmosferice care însumează 700–800 mm anual. Vegetaţie de păşuni şi fâneţe naturale în alternanţă cu pâlcuri de păduri de gorun şi fag. Este o zonă intens populată, cu bogate zăcăminte de subsol (petrol, gips, sare), cunoscută (în unele lucrări de specialitate) şi sub denumirea de Tazlău-Caşin.

TÂRGU JIU-CÂMPU MARE, depresiune intracolinară, situată în partea de V a Subcarpaţilor Olteniei, extinsă pe c. 60 km lungime de la V la E, respectiv între văile râurilor Tismana şi Gilort, şi pe c. 12 km lăţime max., la o alt. de 200 m. La N, depresiunea este delimitată de o serie de dealuri subcarpatice, axate în pr. pe anticlinale, cu înălţimi de 348–563 m (Săcelu 563 m, Mâţa 543 m, Mogoş 486 m, Copăcioasa 433 m, Bălan 348 m, Stroieşti 400 m, Câmpu Fomii 375 m, Sporeşti 402 m), iar spre S de dealurile Bran (425 m) şi Bujorescu (416 m). Această depresiune, cea mai mare din Subcarpaţii Meridionali, are aspectul unui vast câmp, cu o netezime remarcabilă, cu lunci şi terase marginale extinse, acoperite de depozite groase de pietrişuri, nisipuri şi luturi nisipoase, peste care s-au format soluri compacte cu fertilitate scăzută, pe alocuri înmlăştinite. Este formată din două compartimente (Târgu Jiu, la V, şi Câmpu Mare, la E), separate prin şaua de la Copăcioasa. Mişcarea de subsidenţă locală a determinat atât formarea în mijlocul depresiunii a unei zone de mare confluenţă a râurilor, precum şi frecvente schimbări de direcţie ale cursurilor de ape dintre Tismana şi Gilort. În zona centrală a depresiunii, pe cursul văii Jiului, a fost creată incinta îndiguită de la Ceauru.

TÂRGU SECUIESC, Depresiunea ~, compartiment depresionar intramontan, de formă aproximativ romboidală, aparţinând Depr. Braşov, situat în partea de E-NE a acesteia, la 530–630 m alt. Delimitată de rama M-ţilor Bodoc (la NV), Nemira (N), Vrancea (E) şi Clăbucetele Întorsurii (la S), Depr. T.S. ocupă o supr. de c. 600 km2, fiind extinsă pe c. 35 km lungime şi 15–20 km lăţime şi drenată central, pe direcţie NE-SV, de Râu Negru. În SV comunică cu Depr. Sfântu Gheorghe prin culoarul Reci, care are o lăţime max. de 8 km (între Măgheruş şi Angheluş). Relieful este reprezentat prin piemonturi, câmpii joase (acoperite pe alocuri cu lacuri şi bălţi), terase şi lunci. Prezenţa nisipurilor a generat o formă specifică de relief pentru această zonă – dunele – cantonate în arealul com. Reci, pe o supr. de c. 17 km2. Dunele de nisip de la Reci, cu înălţimi cuprinse între 3 şi 12 m, au crestele orientate pe direcţie NE-SV, fapt ce dovedeşte că la formarea lor participă vântul Nemira, care bate dominant şi cu intensitate în această zonă. Depr. T.S. este cunoscută în literatura de specialitate şi sub numele de Depr. Breţcu.

TISMANA, Depresiunea Tismana-Celei, depresiune submontană în partea de N a Olteniei, parte componentă a Depresiunii Subcarpatice Oltene, situată în lungul văii superioare a râului Tismana, la poalele de SV ale M-ţilor Vâlcan şi cele de N ale Dealului Sporeşti. Subsolul acestui compartiment depresionar este format din depozite sedimentare de pietrişuri şi nisipuri, precum şi din argile, iar relieful major este reprezentat prin terase şi lunci. Partea centrală a Depr. T.-C. are un caracter subsident, în cuprinsul ei remarcându-se o mică piaţă de adunare a apelor. Clima blândă, de adăpost, justifică prezenţa aici a castanului comestibil şi mojdreanului.

TRANSILVANIA, Depresiunea Transilvaniei ( sau Depresiunea colinară a Transilvaniei), vastă unitate fizico-geografică în partea central-nordică a României, situată în interiorul arcului carpatic, între M-ţii Făgăraş, Cindrel şi Şureanu (la S), masivele Trascău şi Muntele Mare (la V), M-ţii Gilău, Vlădeasa şi Meseş (la NV), M-ţii Gutâi, Ţibleş şi Rodna (la N) şi M-ţii Bârgău, Căliman, Gurghiu, Harghita şi Perşani (la E). În partea de NV, aliniamentul munţilor scunzi („jugul intracarpatic”) separă Depr. Transilvaniei de Dealurile Silvano-Someşene. Depr. Transilvaniei este de origine tectonică şi s-a format la sf. Erei mezozoice prin scufundarea unei părţi din masa cristalinului. Depr. Transilvaniei este o regiune fizico-geografică complexă, predominant deluroasă, cu  aspect de podiş nu prea înalt, cu o structură aproximativ orizontală a straturilor care, pe alocuri, sunt deranjate de unele mişcări de boltire ce au generat domuri gazeifere sau salifere. Depr. Transilvaniei include în perimetrul său o mare unitate centrală, cunoscută sub numele de Pod. Transilvaniei (care cuprinde Câmpia colinară a Transilvaniei, Pod. Târnavelor şi Pod. Someşan), precum şi mai multe unităţi marginale, cum sunt depresiunile de contact din S şi V (Depr. Făgăraş, Depr. Sibiu, Depr. Sălişte, Depr. Alba Iulia, Depr. Turda) şi depresiunile şi dealurile subcarpatice de la contactul cu munţii vulcanici neogeni din E. Pod. Transilvaniei prezintă limite evidente, clare, pe cea mai mare parte a contactului său cu reg. muntoase care îl înconjură. Astfel, la contactul cu zonele montane înconjurătoare se detaşează unităţi subcarpatice, depresiuni, piemonturi (în E, S şi SE) şi glacisuri (în V şi SV), iar în peisajul morfologic din interiorul Pod. Transilvaniei se remarcă preponderenţa dealurilor şi a colinelor, cu flancuri slab înclinate (5–10°), cu aspect domol, ce dau o linie ondulată interfluviilor, precum şi o mare varietate de pornituri de teren (îndeosebi alunecări pe supr. mari) şi aliniamente de cueste. Alt. Pod. T. variază de la 200 m (în SV) până la 850 m (în E), însă cea mai mare parte se menţine la 450–600 m alt. Încadrarea Pod. T. în interiorul arcului carpatic, creşterea sa altimetrică spre E, desfăşurarea pr. culoare largi de vale pe direcţie E-V impun uşoare variaţii ale elementelor climatice şi de vegetaţie. Astfel, temp. medie multianuală oscilează între 6°C în E şi 8,9°C în SV (unde se produc şi frecvente manifestări föhnale), iar precipitaţiile medii variază între 550 mm (în SV) şi 700–800 mm (în E). Vegetaţia este reprezentată prin păduri de fag şi păduri de gorun în amestec cu fag (în E şi NE) şi prin păduri de gorun şi de stejar (în S). Partea centrală a Pod. T. (Câmpia colinară a Transilvaniei) este în prezent complet despădurită, de aceea a fost considerată de unii autori ca făcând parte din zona de silvostepă. Al. Borza a demonstrat apartenenţa sa la zona pădurilor de cvercinee, aspectul actual datorându-se îndelungatei utilizări antropice. Extrazonal, pe versanţii însoriţi, se întâlneşte şi vegetaţie xerofilă (colilie, bărboasă), iar pe alocuri şi vegetaţie higrofilă şi de sărătură. Reţeaua hidrografică majoră este formată din râurile Mureş, Târnava Mare şi Târnava Mică (cu afl. lor) care traversează partea centrală a Pod. T., formând adevărate culoare de vale, precum şi de arterele limitrofe (Olt, Someşu Mare, Someşu Mic) care colectează numeroşii afl. ce drenează Pod. T. Caracteristice, în special la N de râul Mureş, sunt cuvetele lacustre (Ţaga, Cătina, Geaca, Zau de Câmpie, Bujor, Tăureni, Lacul Ştiucii etc.) formate în lungul văilor prin bararea naturală (alunecări de teren) sau artificială (iazuri) a acestora, iar alte lacuri s-au format în fostele saline (Ocna Mureşului, Ocna Sibiului). Pod. T. conţine bogate şi variate resurse de subsol: gaze naturale (peste 50 de câmpuri gazeifere) cu un procent ridicat (peste 90%) de metan, zăcăminte de sare gemă, numeroase izv. cu ape clorosodice şi iodurate, mat. de constr. (gips, tufuri, argile, marne, nisipuri etc.). Totodată, este o importantă zonă cerealieră, pomi-viticolă şi de creştere a animalelor. În cadrul acestei mari unităţi fizico-geografice a Pod. T., unii geografi (printre care şi Victor Tufescu) includ şi Pod. Someşan, unitate relativ similară ca structură şi morfologie, extinsă dincolo de văile Someşului Mic şi Someşului Mare până la „jugul intracarpatic” Meseş–Ţicău–Preluca. Din punct de vedere fizico-geografic, mai mulţi geografi, începând cu L. Sawicki (1912) şi continuând cu Vintilă Mihăilescu (1966), Victor Tufescu ş.a., consideră valea Mureşului, între Reghin şi Alba Iulia, ca având caracter de limită geografică ce desparte Pod. T. în două mari subdiviziuni, ca nişte „discontinuităţi geografice” cu caracteristici diferenţiate: Câmpia colinară a Transilvaniei (la N de valea Mureşului) şi Pod. Târnavelor (la S de aceasta).