Delta Dunării

Întinsă unitate joasă de relief (alt. medie: 31 cm), în mare parte aflată sub ape, situată în zona de vărsare a fl. Dunărea în Marea Neagră. Supr.: 5 050 km2 (din care 4 340 km2 pe terit. României şi 710 km2 pe terit. Ucrainei), împreună cu zonele inundabile, grindurile, ostroavele, japşele şi cu complexul lagunar Razim-Sinoie. Din punct de vedere geologic, spaţiul deltaic este cea mai nouă formă de relief din România care a luat naştere în perioada Cuaternară, în strânsă legătură cu variaţiile de nivel ale Mării Negre şi cu aportul bogat în aluviuni al Dunării. Delta Dunării are aspectul unui uriaş triunghi echilateral, cu laturile de c. 80 km fiecare. La ceatalul Ismail, Dunărea se desparte în braţele Chilia şi Tulcea, iar după c. 17 km spre aval, braţul Tulcea se ramifică (la ceatalul Sfântu Gheorghe) în braţele Sulina şi Sfântu Gheorghe. Între aceste trei braţe mari ale Dunării se desfăşoară, în cea mai mare parte, terit. mirific al Deltei Dunării care este format din numeroase grinduri (grindurile fluviale Chilia, Caraorman, Pardina, Stipoc, grindurile fluvio-maritime Letea, Sărăturile, Crasnicol ş.a.), canale (Dunavăţ, Litcov, Dranov, Caraorman, Crasnicol ş.a.), gârle (Şontea, Păpădia, Litcov, Lopatna ş.a.), lacuri (Merhei, Matiţa, Furtuna, Gorgova, Trei Izere, Roşu, Roşuleţ, Puiu ş.a.), mlaştini, ghioluri etc. Delta Dunării a înregistrat de-a lungul timpului o uşoară înaintare în largul Mării Negre, în zona gurilor de vărsare ale Dunării, fenomen evidenţiat şi de faptul că farul vechi din com. Sfântu Gheorghe se află, în prezent, la peste 2 km de ţărmul actual al Mării Negre, iar cel de la Sulina este astăzi în centrul oraşului. În evoluţia Deltei Dunării se remarcă, de curând, şi unele fenomene de retragere a ţărmului pe unele porţiuni, fapt ce a impus mutarea stâlpilor de telegraf din calea apelor mării care au inundat ţărmul. Clima Deltei Dunării este continentală şi secetoasă (precipitaţiile medii multianuale însumează, la Sulina, c. 360 mm), în această zonă înregistrându-se cea mai scăzută nebulozitate din ţară. Vegetaţia este abundentă, formată din stufărişuri şi rogozuri, din plante acvatice (în special nuferi). Pe grinduri se dezvoltă zăvoaie de păduri de esenţă moale (salcie şi plop). Pe grindurile mai mari (fluvio-maritime) se dezvoltă o vegetaţie de nisipuri şi sărături, precum şi păduri de stejar, în amestec cu frasin pufos, ulm, plop ş.a. Aici sunt abundente plantele agăţătoare, între care se remarcă Periploca graeca şi viţa sălbatică (Vitis silvestris), care atinge dimensiuni foarte mari. Delta Dunării reprezintă un obiectiv de mare atracţie prin prezenţa în cadrul ei a unei variate faune piscicole şi ornitologice (autohtonă şi de pasaj). Aici se întâlnesc peste 300 de specii de păsări (berze, raţe şi gâşte sălbatice, sitari, cormorani, egrete, lişiţe, stârci, călifari albi şi roşii, flamingo, lebede, pelicanul alb şi pelicanul creţ, acvile, vulturi albi etc.), unele dintre ele declarate monumente ale naturii şi ocrotite de lege (pelicanul, gâsca cu gâtul roşu/Branta ruficollis, care iernează în Delta Dunării, lopătarul, egreta, piciorongul, călifarul ş.a.). În arealul Deltei Dunării se intersectează şase lungi drumuri ale păsărilor migratoare. Dintre mamifere se remarcă herminele, nurcile, pisicile sălbatice, vulpile, mistreţii. Câinele enot şi bizamul sunt specii pătrunse de curând aici prin migraţie. Ihtiofauna cuprinde peste 100 de specii  de peşti (scrumbie, biban, ştiucă, şalău, crap, caracudă, somn, caras etc.), multe dintre ele cu o valoare economică remarcabilă (morunul, nisetrul, păstruga, cega purtători ai icrelor negre). Din cauza specificului morfohidrografic al Deltei Dunării, populaţia este destul de rară, existând câteva localit. cu număr redus de locuitori (Sulina, Sfântu Gheorghe, Crişan, Maliuc, Pardina, Chilia Veche ş.a.). Funcţiile specifice Deltei Dunării sunt cele piscicole, stuficole (aici aflându-se mari supr. stuficole, extinse pe c. 240 000 ha), cinegetice şi mai ales turistice şi de navigaţie. Turismul deltaic este favorizat de faptul că fiecare anotimp prezintă atracţii originale, dar se pare că cel mai frumos sezon este toamna – anotimpul preferat al vânătorilor şi pescarilor şi deopotrivă al iubitorilor de culori pastelate. Pentru caracteristicile sale morfohidrografice specifice, cât şi pentru varietatea şi originalitatea florei şi faunei, în arealul Deltei Dunării au fost delimitate (începând din anul 1938) mai multe rezervaţii naturale (pădurile Letea şi Caraorman, zona Roşca–Buhaiova– Merhei, perimetrele Sfântu Gheorghe– Perişor–Zătoane şi Periteasca–Leahova– Gura Portiţei ş.a.) cu scopul declarat de a fi conservat procesul natural de evoluţie şi de ocrotire a florei şi faunei. Din cauza extinderii (în perioada 1960– 1989) unor activităţi economice în cadrul Deltei Dunării (exploatări stuficole, forestiere şi piscicole, intensificarea unor lucrări cu caracter agricol etc.) s-au produs anumite dezechilibre pe unele porţiuni ale acesteia, fapt ce a determinat ca, în aug. 1990, UNESCO să includă Delta Dunării în cadrul rezervaţiilor biosferei. La 2 febr. 1999, Rezervaţia biosferei Delta Dunării din România, împreună cu Rezervaţia biosferei Dunărea din Ucraina au fost incluse de  către UNESCO în reţeaua internaţională a rezervaţiilor biosferei ca Rezervaţie transfrontalieră România-Ucraina. Declararea Deltei Dunării ca rezervaţie a biosferei s-a datorat şi importanţei sale ştiinţifice şi peisagistice, fapt ce a permis, printre altele, crearea unui corp de pază, înfiinţarea unui Institut de cercetări şi a unei instituţii de supraveghere a calităţii mediului, precum şi stabilirea unui regulament de desfăşurare a activităţilor economice şi de turism în cadrul Deltei Dunării şi delimitarea unor perimetre strict protejate. După ce oceanologul francez Jacques Yves Cousteau a întreprins cercetări ştiinţifice complexe în Delta Dunării, în anul 1991 s-a stabilit înfiinţarea, la Uzlina, a unui Centru internaţional de educaţie, instruire şi dezbateri ştiinţifice pe probleme de protecţie a mediului şi de ecologie a deltelor. Delta Dunării, ca unitate aparte de relief, se remarcă prin câteva caracteristici proprii arealului său:

  • cea mai tânără unitate de relief din România;
  • cea mai compactă supr. stuficolă (c. 240 000 ha);
  • cele mai întinse suprafeţe cu dune de nisip de pe terit. României (c. 20 000 ha);
  • cea mai întinsă plajă de pe litoralul românesc al Mării Negre (c. 30 km lungime; 1–2 km lăţime);
  • cel mai mare lac din ţară (Razim – 415 km2);
  • cel mai mare grind fluvio-maritim (Letea – 17 000 ha);
  • cea mai joasă altitudine din România (Sulina – 3,5 m);
  • cel mai estic oraş al României (Sulina – 29°41’24” longitudine E);
  • cea mai bogată şi mai variată faună ornitologică din Europa (peste 300 de specii).