Mănăstirea Rafaila

Acest locaş de rugãciune pentru cãlugãri se aflã în extremitatea de Est  a României, în arealul satului Rafaila din comuna cu acelaşi nume, judeţul Vaslui (comuna Rafaila a fost înfiinţatã la 4 martie 2004 prin desprinderea satului Rafaila din comuna Todireşti, judeţul Vaslui), la circa 36 km Nord-Vest de municipiul Vaslui, şi face parte din cadrul Episcopiei Huşilor, care la rândul ei aparţine Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Cuibãritã la poalele unor dealuri împãdurite ale Podişului Central Moldovenesc, mãnãstirea Rafaila a luat fiinţã ca schit în prima jumãtate a secolului 16, mai exact în anul 1531, când Radu Bãlteanu, fost oştean al lui Ştefan cel Mare (domn al Moldovei în perioada 1457-1504), numit şi Radu Arcaşu, cãlugãrit la mãnãstirea Neamţ cu numele Rafail, a construit pe terenul sãu de pe valea Stemnicului o bisericuţã din lemn şi câteva chilii. Schitul întemeiat de cãlugãrul Rafail apare consemnat documentar abia la 4 decmbrie 1599. În anul 1838, bisericuţa din lemn, construitã de Rafail, se afla într-o stare avansatã de ruinã fapt pentru care a fost mutatã de pe valea Stemnicului în vatra satului Rafaila şi refãcutã prin osârdia ieromonahului Iorest, sareţul de atunci al schitului. În prezent aceastã bisericuţã din lemn funcţioneazã ca bisericã parohialã a satului Rafaila. În anii 1833-1834, acelaşi ieromonah Iorest, cu ajutorul credincioşilor, s-a îngrijit de construirea unei biserici de cãrãmidã care poartã hramul “Naşterea Maicii Domnului”. Aceastã bisericã are faţadele tencuite şi zugrãvite în alb, iar pereţii interiori nu au picturi, ci sunt vãruiţi şi împodobiţi cu icoane. Biserica “Naşterea Maicii Domnului” are un pridvor închis cu geamuri aşezate pe un zid de 1,10 m înãlţime şi este susţinut de patru stâlpi cilindrici. În interiorul bisericii, deasupra pronaosului existã un cafas (balcon în care cântã corul). Biserica de zid a fost restauratã în anul 1916, iar în anii 1941-1943 a fost reparatã şi consolidatã dupã avarierea provocatã de cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940. În apropierea bisericii de zid se aflã o clãdire care adãposteşte chiliile, stãreţia, trapeza (sala de mese), bucãtãria şi arhondaricul pentru cazarea credincioşilor.  Viaţa monahalã la Rafaila a existat pânã în octombrie 1959 când schitul a fost desfiinţat de autoritãţile comuniste din acea vreme. Dupã desfiinţarea schitului, în perioada 1959-1990, chiliile şi casa stãreţiei au fost folosite ca sediu al Cooperativei Agricole de Producţie (C.A.P.). La câţiva  ani dupã prãbuşirea comunismului la sfârşitul lunii decemebrie 1989, mai precis la 1 decembrie 1993 schitul a fost reactivat ca mãnãstire de cãlugãri cu viãţã de obşte.