Mănăstirea Rafaila (de călugări) se află în extremitatea de Est a României, în arealul satului Rafaila din comuna cu acelaşi nume, judeţul Vaslui (comuna Rafaila a fost înfiinţată la 4 martie 2004 prin desprinderea satului Rafaila din comuna Todireşti, judeţul Vaslui), la circa 36 km Nord-Vest de municipiul Vaslui, şi face parte din cadrul Episcopiei Huşilor, care la rândul ei aparţine Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Cuibărită la poalele unor dealuri împãdurite ale Podişului Central Moldovenesc, mănăstirea Rafaila a luat fiinţă ca schit în prima jumãtate a secolului 16, mai exact în anul 1531, când Radu Bălteanu, fost oştean al lui Ştefan cel Mare (domn al Moldovei în perioada 1457-1504), numit şi Radu Arcaşu, călugărit la mănăstirea Neamţ cu numele Rafail, a construit pe terenul său de pe valea Stemnicului o bisericuţã din lemn şi câteva chilii. Schitul întemeiat de călugărul Rafail apare consemnat documentar abia la 4 decembrie 1599. În anul 1838, bisericuţa din lemn, construită de Rafail, se afla într-o stare avansată de ruină, fapt pentru care a fost mutată de pe valea Stemnicului în vatra satului Rafaila şi refăcută prin osârdia ieromonahului Iorest, stareţul de atunci al schitului. În prezent, această bisericuţă din lemn funcţionează ca biserică parohială a satului Rafaila. În anii 1833-1834, acelaşi ieromonah Iorest, cu ajutorul credincioşilor, s-a îngrijit de construirea unei biserici de cărămidă care poartã hramul “Naşterea Maicii Domnului”. Această biserică are faţadele tencuite şi zugrãvite în alb, iar pereţii interiori nu au picturi, ci sunt vãruiţi şi împodobiţi cu icoane. Biserica “Naşterea Maicii Domnului” are un pridvor închis cu geamuri aşezate pe un zid de 1,10 m înălţime şi este susţinut de patru stâlpi cilindrici. În interiorul bisericii, deasupra pronaosului existã un cafas (balcon în care cântã corul). Biserica de zid a fost restauratã în anul 1916, iar în anii 1941-1943 a fost reparatã şi consolidatã dupã avarierea gravã provocatã de cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter. În apropierea bisericii de zid se aflã o clãdire care adãposteşte chiliile, stãreţia, trapeza (sala de mese), bucãtãria şi arhondaricul (spaţiu destinat pentru cazarea pelerinilor). Viaţa monahală la Rafaila s-a desfăşurat până la 28 octombrie 1959 când schitul a fost desfiinţat de autorităţile comuniste prin aplicarea Decretului nr. 410 emis de Consiliul de Stat. După desfiinţarea schitului, în perioada 1959-1990, chiliile şi casa stăreţiei au fost folosite ca sediu al Cooperativei Agricole de Producţie (C.A.P.). La câţiva ani după prăbuşirea comunismului la 22 decembrie 1989, mai precis la 1 decembrie 1993, schitul a fost reactivat ca mănăstire de călugări cu viaţă de obşte.