Situatã în partea de Nord-Vest a satului Viforâta (sat atestat documentar la 12 septembrie 1479) din comuna Aninoasa, judeţul Dâmboviţa, într-o zonă de dealuri subcarpatice, la 7 km Nord de municipiul Târgovişte, mănăstirea Viforâta adăposteşte o obşte de călugăriţe. Biserica mănăstirii Viforâta, cu hramul “Sfântul Gheorghe”, a fost ctitoritã în anul 1530 de domnul Ţãrii Româneşti, Vlad Înecatul, pe locul unei bisericuţe mai vechi, ridicatã în a doua jumãtate a secolului 14 de domnul Vladislav I (Vlaicu), fiul domnului Nicolae Alexandru şi nepotul domnului Basarab I. În anii 1635-1636, domnul Ţãrii Româneşti, Matei Basarab, împreunã cu soţia sa Elina, au reconstruit biserica din temelie, iar în 1640 a transformat acest lãcaş de rugãciune în mãnãstire de cãlugãriţe. În perioada 1712-1713, domnul Ţãrii Româneşti, Constantin Brâncoveanu şi soţia sa Maria au iniţiat ample lucrãri de renovare şi de repictare a bisericii, de construire a mai multor chilii şi de ridicare a zidului de incintã, care înconjurã ansamblul monahal. În aceeaşi perioadã, domnul Constantin Brâncoveanu a înfiinţat la aceastã mãnãstire o şcoalã în care învãţau copiii localnicilor. Violentul cutremur din 14 octombrie 1802, care a avut magnitudinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter şi a durat 2 minute şi 30 de secunde (cel mai puternic cutremur din toate timpurile) a provocat mari stricãciuni bisericii şi anexelor gospodãreşti, fapt ce l-a determinat pe banul Grigore Brâncoveanu sã efectueze, pe cheltuiala lui, reparaţii capitale ale bisericii şi ale anexelor gospodãreşti. În 1830 au fost restaurate picturile murale interioare ale bisericii şi au fost construite biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din cimitir, şi un arhondaric (clãdire destinatã gãzduirii pelerinilor). Biserica “Sfântul Gheorghe” este dominatã de douã turle gemene, una plasatã pe naos şi alta pe pronaos, de formã cilindricã, luminate de câte patru ferestre fiecare, înalte şi înguste, terminate cu câte o cupolã sub formã de clopot. Biserica prezintã un pridvor deschis, sprijinit pe patru coloane cilindrice la faţadã şi de douã coloane de aceeaşi formã pe pãrţile laterale, terminate cu arcaturi. Biserica a fost repictatã în anul 1913 de V. Georgescu, dar pe alocuri au fost pãstrate fragmente de picturi murale din perioada brâncoveneascã. Catapeteasma, din lemn de tei aurit, a fost sculptatã în stil baroc, în anul 1869, de Karl Storck. În partea stângã a catapetesmei existã icoana Sfântului Gheorghe (protectorul bisericii), fãcãtoare de minuni, pictatã de zugravul grec Mavros, cu o ramã din argint aurit, dãruitã în 1631 de domnul Leon Tomşa. Intrarea în complexul monahal se face prin intermediul unei porţi largi, cu arcadã, deasupra cãreia se aflã turnul-clopotniţã, de formã pãtratã, luminat de patru ferestre. Ansamblul monastic a fost restaurat de mai multe ori (1913-1914; 1960-1962) şi mai ales dupã cutremurul din noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940, care a avut magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter (s-a reparat biserica, s-au reconstruit clopotniţa şi o parte din chiliile avariate), şi dupã cutremurul din seara zilei de vineri, 4 martie 1977, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a durat 90 de secunde (s-a consolidat şi reparat biserica, s-au reconstruit chiliile avariate ş.a., în anii 1978-1990). În 1994 a fost terminatã construirea paraclisului cu hramul “Sfântul Ilie”. Mănăstirea posedã un muzeu (inaugurat în anul 1971) în care sunt expuse cãrţi vechi bisericeşti, un epitaf cu broderie de mãtase şi fir din aur, veşminte preoţeşti, candele, cruci din anii 1704 şi 1717, un potir din 1775 ş.a.
