Oraşul Năsăud se află în partea de Nord a României, în provincia istorică Transilvania, în zona central-nordică a judeţului Bistriţa-Năsăud, în Țara Năsăudului, la poalele de Sud ale Dealurilor Năsăudului, la 330 m altitudine, pe dreapta râului Someşu Mare, la intersecţia paralelei de 47o17’06” latitudine nordicã cu meridianul de 24o24’36” longitudine esticã, la 23 km Nord Vest de municipiul Bistriţa. Din punct de vedere demografic, Năsăud face parte din categoria oraşelor mici cu o populaţie de 11 581 loc. (1 ian. 2019), din care 5 574 loc. de sex masc. şi 6 007 fem. Suprafaţa: 43,2 km2, din care 5,7 km2 în intravilan; densitatea: 2 032 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 9 587 loc., 8 405 persoane erau români (87,7%), 464 rromi (4,8%) şi 718 loc. (7,5%) aparţineau altor etnii (maghiari, ruşi-lipoveni, germani ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 7 695 ortodocşi (80,3%), 517 penticostali (5,4%), 258 baptişti (2,7%), 193 greco-catolici (2,0%), 85 romano-catolici (0,9%) şi 839 loc. (8,7%) aparţineau altor confesiuni (reformati, Martorii lui Iehova, creştini după evanghelie, creştini de rit vechi, adventişti de ziua a şaptea, evanghelişti, luterani ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Oraşul Năsăud este un important nod rutier şi dispune de o staţie de cale feratã pe linia Cluj-Napoca – Suceava, inaugurată în anul 1890. Unitãţile economice ale oraşului Năsăud produc maşini şi utilaje agricole, maşini-unelte portabile, acţionate electric, mobilã, cherestea, ţesãturi extralate, tricotaje, ambalaje din material plastic, bãuturi alcoolice şi rãcoritoare ş.a. Important centru pomicol (în special meri). Renumit centru etnografic şi de artã popularã (broderii fine, cusute pe bluzele femeilor şi pe pieptarele bãrbaţilor, chimire etc.). Muzeu grãniceresc (inaugurat în anul 1872) cu secţii de istorie, etnografie, artã, ştiinţele naturii, adãpostit (din 1946) în clãdirea fostei cazãrmi “Svarda” a Regimentului II de grãniceri, datând din secolul 18 şi declarantã monument istoric. Biblioteca orãşeneascã “Veronica Micle”, inauguratã în 1931, în prezent cu peste 58 000 de volume. Casã de Culturã (din 1950). În localitatea componentã Liviu Rebreanu (numitã Prislop pânã la 30 aug. 1957) se aflã muzeul memorial “Liviu Rebreanu”, amenajat într-o casã reconstruitã dupã originalul casei pãrinteşti din Prislop, care a aprţinut familiei Rebreanu, deschis pentru public la 2 iunie 1957. La Năsăud se desfaşoarã, anual, Festivalul internaţional de folclor “Nunta Zamfirei” (din 1991). La Năsăud s-a născut istoricul Constantin Moisil (n. 1876 – m. 1958), tatãl matematicianului Grigore Moisil (n. 1906 – m. 1973).
Istoric
Sãpãturile arheologice efectuate în perimetrul oraşului Năsăud au scos la ivealã urme materiale (în special fragmente de vase ceramice) datând din Epocile bronzului şi fierului, din perioada geto-dacicã, precum şi din secolele 11-12. Localitatea apare menţionatã documentar, pentru prima oarã, în 1264, într-un act prin care Ştefan, ducele Transilvaniei, dãruia “Ţara Năsăudului” (Terra Nazowu) comitelui Maros. În anul 1440, aşezarea era consemnatã documentar cu numele Naszod, într-un act prin care Elisabeta de Luxembrug, regentã a Ungariei, dãruia satul Naszod lui Mihail, fiul unui fost comite sas. În anul 1475, aşezarea a intrat sub jurisdicţia oraşului Bistriţa, iar în 1529 a fost luatã, pentru o perioadã de timp, în stãpânire de domnul Moldovei, Petru Rareş. La 10 august 1762, Năsăudul, situat atunci pe ambele maluri ale râului Valea Caselor, a fost distrus în mare parte de inundaţiile catastrofale provocate de acesta, fiind dezafectat şi reconstruit pe amplasamentul actual. În a doua jumãtate a secolului 18, Imperiul Austro-Ungar a organizat în aceastã zonã un sistem de graniţã militarizatã pentru a stãvili invaziile turcilor şi tãtarilor. În anii 1762, 1763, 1764 şi 1783, românii, cu vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, din 44 de sate de pe vãile râurilor Someş, Şieu, Bârgãu, Mureş ş.a., apţi pentru serviciul militar, au fost încorporaţi în Regimentului II de graniţã austriac “Virtus Romana Rediviva”, înfiinţat de împãrãteasa Austriei, Maria Tereza, cu sediul la Năsăud, ai cãror soldaţi fãceau permanent patrularea pe fâşia de graniţã. Tot atunci, Năsăudul era şi centrul administrativ al unui ţinut grãniceresc, care cuprindea 44 de sate româneşti. În 1765, Năsăudul a fost ridicat la rang de târg. Soldaţii Regimentului II Valah de infanterie de la Năsăud, numiţi “cãtanele negre”, au participat, alãturi de armatele imperiale austriece, la luptele din 15-17 noiembrie 1796 de la Arcole (Italia) împotriva armatelor lui Napoleon I Bonaparte, unde s-au remarcat prin vitejia lor, iar în timpul Revoluţiei de la 1848-1849 au luptat împotriva oştilor maghiare. Ca repercusiune, revoluţionarii rebeli unguri au incendiat de douã ori localitatea Năsăud. Regimental II de grãniceri a fost desfiinţat în 1851, iar în 1861 a fost înfiinţat Districtul Năsăudului, cu sediul la Năsăud. Faima Năsăudului o constituie, însã, crearea în 1766 a primei şcoli primare cu limba de predare românã, în 1770 a luat fiinţã Şcoala Normalã, cu trei clase, în 1784 a fost inaugurat Institutul Militar (cu limbile de predare românã, germanã şi latinã) pentru pregãtirea ofiţerilor şi subofiţerilor, între 1826 şi 1830 au fost înfiinţate şcoli primare în toate cele 44 de comune grãnicereşti, în 1858 s-a fundat Preparandia (vechi tip de şcoalã pentru pregãtirea învãţãtorilor), iar la 4 octombrie 1863 a fost înfiinţat Gimnaziul, cu limba de predare românã. Toate acestea au constituit adevãrate focare de culturã care au promovat o serie de intelectuali români (Andrei Mureşanu, George Coşbuc, Liviu Rebreanu, Veronica Micle şi multi alţii) şi, totodatã, momente de referinţã în istoria învãţãmântului românesc. În prezent, oraşul Năsăud are în subordine administrativã localitãţile componente Liviu Rebreanu (atestatã documentar în 1392; numele actual dateazã din 30 aug. 1957) şi Luşca (atestatã documentar în 1392).
Monumente
Catedrala ortodoxã cu hramul “Sfântul Nicolae” , de mari dimensiuni (38,30 m lungime, 14,70 m lãţime, 12 m înãlţime, la interior, şi 37 m înãlţime la exterior), azi declaratã monument istoric, a fost construitã în perioada 1 mai 1880-1884 (sfinţitã la 19 oct. 1884) de comunitatea greco-catolicã, prin osârdia vicarului Grigore Moisil, pe locul unei vechi biserici din piatrã care data din anul 1640, distrusã de invazia tãtarã din anul 1717. Biserica este dominatã, la faţadã, de douã turnuri pãtrate, gemene, luminate de 4 ferestre fiecare, înguste şi înalte, terminate cu arcadã, şi fiecare turn având un ceas în partea superioarã. Iconostasul, originar, a fost confecţionat în atelierele lui Friedrich Pichler. La 27 aug. 1948, catedrala greco-catolicã a fost preluatã de Biserica Ortodoxã Românã, restauratã la sfârşitul secolului 20 şi resfinţitã la 23 mai 1993; biserica ortodoxã cu hramul “Sfinţii Impãraţi Constantin şi Elena” a fost ziditã în anii 1930-1939 (sfinţitã la 19 nov. 1939) şi restauratã în 1964-1965 (resfinţitã la 21 februarie 1965) şi în anii 2007-2010 (resfinţitã la 19 septembrie 2010). Biserica are un pridvor deschis, sprijinit pe 6 coloane cilindrice, terminate cu arcade, şi este dominatã de o turlã mare, centralã, octogonalã, plasatã pe naos, şi douã turle gemene, octogonale, mai micii, pe pronaos; biserica ortodoxã cu hramul “Sfântul Ioan Botezãtorul” a fost construitã între 1 septembrie 2003 şi 21 septembrie 2006 dupã planurile arhitectei Marcela Tãmaş din Bistriţa şi pictatã în frescã în anii 2006-2008 de Victor Tistu din Buhuşi. Iconostasul a fost sculptat în lemn de stejar de cãtre Arsenie Constantin din comuna Grumãzeşti, judeţul Neamţ; biserica ortodoxã cu hramul “Sfântul Ilie”, construitã în perioada 5 octombrie 2012-15 noiembrie 2020, pictatã în frescã între ianuarie 2019 şi noiembrie 2020; biserica ortodoxã cu hramul “Sfinţii Doctori fãrã de Arginţi, Chir şi Ioan”, situatã în curtea spitalului orãşenesc, construitã în anii 1997-1998 dupã planul arhitecţilor Marcela şi Ştefan Tãmaş din Bistriţa; biserica romano-catolicã (1771-1773), azi declaratã monument istoric; biserica reformatã (1897-1899), supusã unor reparaţii capitale în perioada 1988-2001 (sfinţitã la 30 septembrie 2001); biserica greco-catolicã (2000); Casina românã (1814) – azi sediul Jandarmeriei; clãdirea fostei cazarme militare “Svarda” (secolul 18), azi declaratã monument istoric; clãdirea fostului Gimnaziu superior greco-catolic, construitã în anii 1863-1888 dupã planurile arhitectului Friedrich Maetz din Cluj, azi Colegiul Naţional “George Coşbuc”, declaratã monument istoric; Hotel “Rahova” (1814); clãdirea Primãriei, în stil eclectic (1906-1907); clãdirea Bibliotecii Academiei (1914); clãdirea Poştei (1920); clãdirea fostului internat al Şcolii Normale (1929-1933), azi Şcoala generalã “Mihai Eminescu”; bustul poetului George Coşbuc, dezvelit în 1956, operã a sculptorului Corneliu Medrea; bustul romancierului Liviu Rebreanu, operã a sculptorului Ioan Nichifor Someşan, dezvelit la 2 iunie 1957, situat în faţa Muzeului memorial “Liviu Rebreanu”; statuia Regelui Ferdinand I, operã a sculptorului Vlad Prunã, dezvelit la 9 iunie 2005. În oraşul Nãsãud a existat un pod cu acoperiş, construit în anul 1767, din lemn de stejar, peste râul Someşu Mare, distrus în timpul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial. În localitatea componentã Liviu Rebreanu se aflã biserica ortodoxã “Sfântul Dumitru” (1909-1912), iar în localitatea componentã Luşca, menţionatã documentar în anul 1392, existã biserica ortodoxã “Sfântul Nicolae“, construitã în anul 1938 prin osârdia preotului Ioan Ciurdãrean, pe locul uneia din lemn care data din anul 1680.