Limane (T)

TAŞAUL, liman fluvio-maritim, salmastru, situat pe ţărmul Mării Negre, la Nord de oraşul Năvodari. Suprafaţa: 23,35 km2; adâncimea maximă: 3,5 m; volumul: 57 milioane m3. Lungimea: 10 km; lăţimea maximă: 4 km. În el se varsă râul Casimcea, care contribuie la îndulcirea apelor lacului, care devin, astfel, favorabile pentru piscicultură şi irigaţii. În apele lacului există insula Ostrov, cu o suprafaţă de 3 ha şi o altitudine maximă de 4,6 m.

TATLAGEAC, liman fluvio-maritim, situat pe ţărmul Mării Negre, în arealul comunei 23 August, judeţul Constanţa. Suprafaţa: 1,78 km2; volumul: 14 milioane m3; adâncimea maximă: 2,5 m; lungimea: 4,4 km; lăţimea medie: 200 m. Lacul Tatlageac este separat de Marea Neagră printr-un perisip (lat de circa 80 m şi înalt de circa 2 m) pe care se află calea ferată Constanţa–Mangalia. Până în 1965, apele lacului Tatlageac comunicau cu cele ale Mării Neagre printr-un emisar care a fost ulterior astupat pentru a împiedica scurgerea apei lacului în mare (nivelul apei lacului este cu 95 cm mai ridicat faţă de nivelul Mării Negre).

TECHIRGHIOL, liman fluvio-maritim cu apă sărată, situat în partea de Sud Est a României, pe ţărmul Mării Negre, la 16 km Sud de municipiul Constanţa. Este separat de Marea Neagră printr-un cordon litoral pe care se află staţiunile balneoclimaterice Eforie Nord şi Eforie Sud (fost Carmen Sylva). Suprafaţa: 11,61 km2; lungimea: 7,8 km; lăţimea maximă: 4,4 km; adâncimea maximă: 9,70 m; volumul: 41,8 milioane m3. În anul 1909, nivelul apei lacului Techirghiol era cu 1,50 m sub cel al Mării Negre, iar în 1969 ajunsese la acelaşi nivel cu aceasta. În ultimii ani ai secolului 20, din cauza unor izvoare proprii, cu debite abundente, lacul Techirghiol a depăşit cota tradiţională cu circa 1,80 m (în 2008), iar salinitatea a scăzut de la 75–80 g/l în 1975, la 55 g/l în 2008. Primele analize chimice ale apei lacului au fost făcute în septembrie 1893 de doctorul M. Georgescu. Cu toate că apa lacului s-a mai îndulcit în ultimii ani, tipul hidrochimic evident clorosodic şi magnezian al acesteia determină un mediu puţin favorabil dezvoltării vieţii acvatice, singurele vieţuitoare fiind bacteriile (predominant), crustaceul Artemia salina, algele verzi (Cladophora fracta şi Cladophora cristalina), care se dezvoltă în colonii plutitoare, câteva larve de insecte (Ephydra californica, Haliella taurica ş.a.), precum şi c. 250 de specii de infuzori (protozoare având corpul acoperit cu cili), din care 37 sunt specii noi, descoperite de pictorul şi biologul Ion Ţuculescu. În extremitatea de Vest a lacului Techirghiol, mai bogată în izvoare cu apă dulce, trăiesc câteva relicte (printre care amfipodul Rivuloga muruspulex, gasteropodul Pseudamnicola codreani ş.a.), o formă endemică a ghidrinului (Gasterosteus aculeatus crenobiontus), o specie rară de batracian (Pelobates syriacus balcanicus) şi numeroase specii de păsări de apă, printre care şi Oxyura leucocephala (raritate). Nămolul sapropelic de pe fundul lacului Techirghiol (de origine animală şi vegetală), estimat la un volum de circa 2,5 milioane m3, este bogat în substanţe minerale şi hormonale, având calităţi terapeutice remarcabile, cu eficacitate ridicată în tratarea afecţiunilor reumatismale, a sechelelor poliomielitice, a cervicitelor cronice etc. Totuşi, ca urmare a scăderii salinităţii, echilibrul biologic al sistemului lacustru a fost perturbat, ceea ce poate duce la reducerea eficacităţii tratamentelor cu nămol. În timpul vânturilor mai puternice, apa lacului Techirghiol se vălureşte în fâşii ce capătă nuanţe diferite, motiv pentru care el a fost denumit de localnici (în majoritate de origine turcă) Techirghiol (în traducere: „Lacul vărgat”; tekir = vărgat; göl = lac). Începând cu sfârşitul secolului 19, pe ţărmul lacului Techirghiol s-au dezvoltat staţiunile balneoclimaterice Eforie Nord, Carmen Sylva (Eforie Sud) şi Techirghiol. Lacul Techirghiol a fost declarat monument al naturii în anul 1972.