Călan

Oraşul Călan se aflã în partea central-vesticã a României, în provincia istoricã Transilvania, în zona centralã a judeţului Hunedoara, în compartimentul de Est al depresiunii Hunedoara, la 231 m altitudine, pe râul Strei, la intersecţia paralelei de 45°44’10” latitudine nordică cu meridianul de 23°00’31” longitudine estică, la 23 km Sud Est de municipiul Deva şi la 13 km Est-Sud Est de municipiul Hunedoara; 13 028 loc. (1 ian. 2019), din care 6 387 loc. de sex masc. şi 6 641 fem. Supr.: 101,6 km2, din care 9,1 km2 în intravilan; densitatea: 1 432 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 11 279 loc., 9 635 de persoane erau români (85,4%), 526 maghiari (4,7%), 160 rromi (1,4%), 94 germani (0,8%) şi 864 loc. (7,7%) aparţineau altor etnii. Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 8 638 de ortodocşi (76,6%), 793 romano-catolici (7,0%), 557 penticostali (4,9%), 125 reformaţi (1,1%), 79 Martorii lui Iehova (0,7%) şi 1 087 loc. (9,7%) aparţineau altor confesiuni (baptişti, greco-catolici, adventişti de ziua a şpatea, evanghelişti, creştini după evanghelie ş.a.), erau atei, fără religie sau cu religie nedeclarată. Staţie de cale feratã şi nod rutier. Oraşul Cãlan este unul dintre vechile centre siderurgice ale ţãrii, cu primele furnale instalate în 1870 şi 1875, iar în deceniul 8 al sec. 20 avea trei furnale în funcţiune, modernizate (ultimul dat în folosinţã în 1980). Combinatul siderurgic “Victoria” şi uzina cocso-chimicã din Cãlan au fost închise în anul 2007 şi demolate treptat pânã la dispariţia lor în anul 2015. La Călan funcţioneazã o întreprindere de reparaţii a utilajului minier şi de producere a unor articole metalice diverse (sobe şi maşini de gãtit, cazane pentru baie, vase emailate, echipamente sanitare, tuburi de scurgere ş.a.). Producţie de prefabricate din beton, de confecţii metalice şi textile, de îmbrãcãminte, de lenjerie de corp şi de produse alimentare. Oraşul Cãlan are statut de staţiune balneoclimatericã în cadrul cãreia existã numeroase izvoare cu ape minerale, mezotermale (25°-29° Celsius), bicarbonatate, calcice, magneziene, sodice, cu conţinut ridicat de fier, care dau o culoare roşieticã a apelor, cunoscute şi folosite de pe timpul romanilor, eficace în tratarea reumatismului degenerativ (spondiloze, artroze, poliartroze), a reumatismului abarticular (tendinoze, periartirte scapulo-humerale), a bolilor reumatice inflamatorii, a afecţiunilor aparatului locomotor (devieri ale coloanei vertebrale şi ale membrelor inferioare), a bolilor de piele, a unor stãri prepuberale la copii, a obezitãţii ş.a. Casã de Culturã (din 1976); Bibliotecã publicã.

Istoric

În arealul oraşului Călan au fost descoperite vestigii din Neolitic (fragmente de vase ceramice, de chirpici, oase de animale ş.a.), din perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului (fragmente de vase ceramice din lut ars, ornamente), din Epoca bronzului mijlociu (topoare, securi, o brăţară ş.a.), din perioada ocupaţiei romane – 106-271/275 (urmele unei aşezări romane/vicus, terme romane, ţigle, cărămizi cu ştampila Legiunii a XIII-a Gemina, un sarcofag, urmele unui stabiliment termal roman şi ale unei aşezări civile romane, datând din secolele 2-3, aşezare cunoscutã sub numele de Ad Aquas, amintită de Ptolemeu în una dintre scrierile sale, precum şi o inscripţie pe piatrã – Genio pagi  aquensis). Aşezarea Călan apare menţionatã documentar, prima oarã, ca sat (moşie) cnezial(ã), în 1387, iar apoi în anul 1482, cu numele Kalan; în anul 1387 mai apare consemnat satul Crişeni, care în anii 1760-1762 este menţionat cu toponimul Kis Kalan (Călanu Mic) – sat care din 17 febr. 1968 poartã numele Cãlanu Mic. La 25 mai 1869 a început construcţia primului furnal, care a intrat în funcţiune în 1870, în jurul cãruia a luat naştere o colonie muncitoreascã în care se construiserã 10 case – colonie care s-a dezvoltat lent, ajungând la 18 case în anul 1918. În anul 1874 a început construcţia furnalului nr. 2 (intrat în funcţiune în 1875), iar în 1876 a fost inauguratã o turnãtorie, în cadrul cãreia, în perioada 1881-1884, se transforma fonta în oţel. În anii 1949-1952 au fost construite mai multe blocuri de locuit pentru muncitorii siderurgişti, iar în 1959 a început construirea oraşului nou. În 1957 a fost construitã prima instalaţie pentru producerea cocsului metalurgic şi a semicocsului prin fluidizare, iar în 1961 a brichetelor de cocs pentru industrializare. În 1980 au fost date în folosinţã un al treilea furnal, o fabricã de aglomerate şi o cocserie, iar în 1989 a intrat în funcţiune o fabricã pentru construirea de utilaje de turnare pentru oţelãrii, direct din fonta de primã fuziune – toate acestea închise dupã Revoluţia din decembrie 1989, desfiinţate în anul 2007, şi demolate treptat pânã în 2015. Comuna Călan a fost declarată oraş în 1961, în prezent avand în subordine administrativã localitatea componentã Streisângeorgiu şi 11 sate: Batiz, Cãlanu Mic, Nãdãştia de Jos, Nãdãştia de Sus, Ohaba Streiului, Sâncrai, Sântãmãria de Piatrã, Strei, Strei-Sãcel şi Valea Sângeorgiului.

Monumente

Bazinul roman, cioplit în stâncã, de dimensiuni mari (7,50 x 14,20 m) şi adânc de 4 m, de formã ovalã, alimentat de trei izvoare, aflate pe fundul bazinului – bazin prevãzut cu un canal de scurgere a apei reziduale, sãpat în piatrã, lat de un metru, rãmas mãrturie peste timp a vechilor terme romane. În localitatea componentã Streisângeorgiu, atestatã documentar în 1377, se aflã biserica ortodoxã cu hramul “Sfântul Gheorghe”, declaratã monument istoric, ctitorie din a doua jumãtate a secolului 12, în stil romanic simplificat, a boierului Ambrozie, construitã pe locul uneia din lemn, care data din anul 1130. Biserica “Sfântul Gheorghe”, menţionatã documentar, prima oarã, în 1392, pãstreazã fragmente de picturi murale interioare datând din anii 1313-1314, executate de zugravul Teofil din iniţiativa şi pe cheltuiala cneazului Bãlea. Biserica a fost reparatã şi repictatã în 1408-1409, din care se mai pãstreazã doar tabloul votiv ce-l înfãţişeazã pe cneazul Laţcu Cândrea şi pe soţia sa Nistora. Interiorul bisericii a fost repictat apoi în 1743-1745 de zugravul Gheorghe Şandor din Fãgãraş. Biserica “Sfântul Gheorghe” a fost restauratã în anii 1975-1977. În satul Strei, care aparţine administrativ de oraşul Cãlan, se aflã biserica ortodoxã cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”, declaratã monument istoric, a fost construitã din piatrã brutã, în stil gotic târziu, în anii 1280-1300, pe locul unei vechi aşezãri romane (vila rustica), cu picturi murale interioare executate în a doua jumãtate a secolului 14 de un colectiv condus de cãtre zugravul Grozie (fiul meşterului Ioanis), în care a îmbinat influenţa bizantinã cu cea nord-italianã (în altar: “Iisus în Glorie”; în navã: “Buna-Vestire”). În aceastã bisericã, meşterul-zugrav Grozie şi-a pictat propriul sãu portret. Biserica din Strei, care are un impozant turn-clopotniţã, este unul dintre cele mai vechi şi mai valoroase monumente româneşti din Transilvania.