ŢAGA, Munţii ~, masiv muntos în extremitatea de Est a Carpaţilor Meridionali (fiind o continuare către Est, la o altitudine mai coborâtă, a culmii M-ţilor Făgăraş, o treaptă de tranziţie spre M-ţii Perşanii de Sud), situat între cursul superior al văilor Bârsa şi Sebeş la Vest (care îl despart de M-ţii Făgăraş propriu-zişi), Depresiunea Făgăraş (la Nord), aliniamentul văilor Şercaia şi Holbav (la Nord Est şi Est) şi valea râului Bârsa (la Sud). Alcătuit din şisturi cristaline cu intruziuni granitice. Caracteristica acestor munţi este dată de etajarea culmilor sub forma unor suprafeţe de eroziune, situate la 1 000–1 400 m altitudine, din care se desprind martori de eroziune care se apropie sau depăşesc cu puţin 1 600 m altitudine. Astfel, la Vest, se extinde culmea mai înaltă a M-ţilor Ţaga, cu orientare Nord Vest-Sud Est, care poate fi asimilată cu suprafaţa de denudare (eroziune) Râu Şes (în jur de 1 400 m altitudine), dominată de mai mulţi martori de eroziune cu altitudini în jur de 1 600 m (aici se înregistrează şi altitudinea maximă a M-ţilor Ţaga, 1 641 m, în vârful Ţaga). Cunoscuţi şi sub denumirea de Ţagla.
ŢAGLA → Ţaga, Munţii ~.
ŢARCU, Munţii ~, masiv muntos în extremitatea de Vest a Carpaţilor Meridionali, situat în zona de contact cu partea de Sud a Carpaţilor Occidentali, extins sub forma unui triunghi (cu latura mare spre M-ţii Godeanu şi cu vârful îndreptat către Nord Vest), între culoarul văii râului Bistra (la Nord), aliniamentul văilor Râu Mare–Râu Şes–Râu Rece (la Nord Est, Est şi Sud) şi culoarul Timiş–Cerna (la Vest). Sunt alcătuiţi din şisturi cristaline cu intruziuni de granite şi granitoide gnaisice. Altitudinea maximă: 2 192 m (Vârfu Pietrii). Din vârful Ţarcu (2 190 m) se desprinde către Nord Vest culmea Jigoriei (1 200 – 1 400 m altitudine) care face legătura cu Muntele Mic (1 802 m altitudine), de importanţă turistică, şi care reprezintă o prelungire a M-ţilor Ţarcu. Acţiunea de eroziune, exercitată de agenţii modelatori externi, a creat în M-ţii Ţarcu două suprafeţe (niveluri) de denudare (eroziune): una mai veche şi mai înaltă (la peste 2 000 m altitudine), numită suprafaţa Borăscu, cu înclinare spre Vest şi Nord Vest, şi alta mai recentă şi mai joasă (1 300–1 700 m altitudine), numită Râu Şes. În partea mai înaltă a masivului sunt prezente circurile şi căldările glaciare (Căldarea Şuculeţului, Căldarea Izvorului, Groapa Căleanului ş.a.). Pe valea superioară a râului Bistra Mărului se află depresiunea intramontană Poiana Mărului, străjuită de vârful Muntele Mic (la Vest), Vârful Pietrii (la Est) şi vârful Sturu (1 823 m altitudine) la Nord Est, unde se află staţiunea climaterică Poiana Mărului. Masivul Ţarcu este bine împădurit cu fag şi molid. Obiectiv turistic. Sporturi de iarnă (Muntele Mic).
ŢIBLEŞ, Munţii ~, masiv muntos în partea de Nord Vest a Carpaţilor Orientali, aparţinând lanţului muntos vulcanic, situat între valea superioară a râului Suciu (la Vest) şi cea a râului Sălăuţa (la Est). Din punct de vedere structural corespunde unor cute ale flişului paleogen (marne şi gresii cretacice), străpunse şi acoperite parţial de roci vulcanice neogene (andezite, piroclastite, dacite). Altitudinea maximă: 1 839 m (vârful Ţibleş). Relieful primar, modificat de eroziunea exercitată de agenţii modelatori externi, prezintă un aspect larg vălurit, digitat, cu mai multe culmi secundare teşite, care pornesc din zona vârful Ţibleş spre Nord şi spre Sud, cu forme structurale monoclinale şi martori vulcanici (neck-uri despărţite de văi largi) care apar sub forma unor măguri conice. Important nod hidrografic. Acoperiţi cu păduri de fag şi de conifere. Zăcăminte de sulfuri complexe. Prin pasul Botiza (1 050 m altitudine), aflat între M-ţii Ţibleş şi M-ţii Lăpuş, trece o şosea nemodernizată, care asigură legătura între Depresiunea Maramureş şi Ţara Lăpuşului.