Versiunea în limba engleză (English version)
DĂNEȘTI, staţiune balneoclimatericã sezonierã, de interes local, situatã în raza comunei Șişeşti, judeţul Maramureş, în zona de Nord Est a Depresiunii Baia Mare, la 350 m altitudine, la poalele M-ţilor Gutâi, într-o regiune de dealuri şi coline, la 20 km Est de municipiul Baia Mare, reşedinţa judeţului Maramureş. Factorii naturali de curã constau în climatul de adãpost, sedativ-indiferent (temperatura medie anualã este de circa 8°C; în iulie medii termice de 19°C, iar în ianuarie –3°C) şi izvoare cu ape minerale sulfuroase, bicarbonatate, clorurate, sulfatate, sodice indicate în tratarea afecţiunilor tubului digestiv (gastrite cronice hipoacide), a celor ginecologice (insuficienţã ovarianã, cervicite cronice), endocrine (stãri prepuberale la copiii hiperreactivi) şi reumatismale. Buvete pentru curã internã cu ape minerale.
DEJ, staţiune balneoclimaterică sezonieră, de interes local, situatã în cartierul Ocna Dejului → staţiunea balneoclimaterică Ocna Dejului.
DURĂU, staţiune climaterică şi de odihnă, de interes general, cu funcţionare permanentă, situată în partea de Nord-Nord Est a României, în arealul comunei Ceahlău (judeţul Neamţ), într-o poiană însorită, la poalele M-ţilor Ceahlău (Carpaţii Orientali), la 780–800 m altitudine, la 60 km Nord Vest de municipiul Piatra-Neamţ, reşedinţa judeţului Neamţ. Climatul tonic-stimulant, aerul curat, lipsit de praf şi alergeni, şi atmosfera bogată în ozon sunt principalii factori naturali de cură. Staţiunea este indicată atât pentru odihnă, cât şi pentru tratarea nevrozelor astenice, a stărilor de debilitate, de surmenaj fizic şi intelectual, de anemii secundare etc. Numeroase posibilităţi de drumeţii montane (vârfurile Ocolaşu Mare şi Toaca din masivul Ceahlău de 1 907 m şi respectiv 1 904 m altitudine, cascada Duruitoarea, rezervaţia complexă, faunistică şi floristică, Ceahlău etc.) şi de practicare a sporturilor de iarnă.
DURĂU, climatic and leisure resort, of general interest, with permanent operation, located in the North-North East of Romania, in the area of Ceahlău commune (Neamţ county), in a sunny meadow, at the foot of the Ceahlău Mountains (Eastern Carpathians), at 780–800 m altitude, 60 km North West of Piatra-Neamţ municipality. The tonic-stimulating climate, clean air, free of dust and allergens, and the ozone-rich atmosphere are the main natural healing factors. The resort is recommended both for rest and for the treatment of asthenic neuroses, fatigue, physical and intellectual overwork, secondary anemia, etc. Hiking: Ocolaşu Mare Peak (1,907 m altitude) and Toaca Peak (1,904 m altitude) (in the Ceahlău massif), Duruitoarea waterfall, Ceahlău complex reservation (fauna and flora), etc. Winter sports.
Back to Romanian version