Date generale
Oraşul Nehoiu se află în partea central-sud-esticã a României, în provincia istoricã Muntenia, în zona de Nord Vest a judeţului Buzău, în depresiunea cu acelaşi nume, la poalele Munţilor Siriu, Podu Calului şi Ivăneţu, la 450-500 m altitudine, pe valea fermecãtoare a cursului superior al râului Buzău, în zona de confluenţã cu râurile Bâsca şi Nehoiu, la intersecţia paralelei de 45º25’11’’ latitudine nordicã cu meridianul de 26º17’51’’ longitudine esticã, la 70 km Nord Vest de municipiul Buzău. Din punct de vedere demografic, Nehoiu face parte din categoria oraşelor mici, cu o populaţie de 10 768 loc. (1 ian. 2019), din care 5 286 loc. de sex masc. si 5 482 fem. Supr.: 112,8 km2, din care 4,3 km2 în intravilan; densitatea: 2 504 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul celor 10 211 loc., 9 835 de persoane erau români (96,3%) şi 376 loc. (3,7%) aparţineau altor etnii (maghiari, rromi ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 9 635 de ortodocşi (94,4%), 141 creştini dupã evanghelie (1,4%) şi 435 loc. (4,2%) aparţineau altor confesiuni (romano-catolici, baptişti, evanghelişti, penticostali, adeventişti de ziua a şaptea ş.a.), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Oraşul Nehoiu dispune de o haltã de cale feratã pe linia Buzãu – Verneşti – Berca – Pârscov – Cislãu – Pãtârlagele – Nehoiu – Nehoiaşu (staţie finalã), în lungime totalã de 73,3 km , construitã în anii 1907-1909, pe cheltuiala Bãncii Marmorosch Blank şi inauguratã la 9 august 1909. În localitatea componentã Nehoiaşu existã o hidrocentralã cu o putere instalatã de 110 MW care a fost datã în folosinţã în anul 1994 (→ comuna Siriu, jud. Buzãu). Oraşul Nehoiu este un important centru de exploatare şi prelucrare a lemnului (cherestea, mobilã). La Nehoiu se mai produc confecţii textile, tricotaje din bumbac, produse de marochinãrie, încãlţãminte, obiecte de îmbrãcãminte, produse din cauciuc şi mase plastice, brânzeturi, bãuturi rãcoritoare ş.a. Ferme zootehnice. Casã de Culturã; Bibliotecã publicã (din anul 1903), în prezent cu peste 20 000 de volume. Oraşul Nehoiu are statut de staţiune climactericã, beneficiind de un climat sedativ, cu aer curat, ozonat, lipsit de praf şi alergeni, şi, totodatã, de un potenţial turistic natural asemãnãtor staţiunilor de pe Valea Prahovei, dar insuficient valorificat. În arealul oraşului Nehoiu existã o importantã zonã cinegeticã, de mare interes, cu 5 Fonduri de vânãtoare, 20 de observatoare şi circa 80 km de poteci de vânãtoare. Fondul cinegetic din aceastã arie este foarte bogat şi variat în specii (cerbi, cãprioare, urşi bruni, mistreţi, lupi, vulpi, râşi, cocoşi de munie ş.a.). La Nehoiu a copilãrit actorul Dan Puric (nãscut la Buzãu la 12 februarie 1959).
Istoric
Cele mai vechi urme de locuire, identificate în perimetrul actualului oraş, dateazã din Paleolitic (fragmente de vase ceramice), apoi din perioada de trecere de la Neolitic la Epoca bronzului (fragmente de vase ceramice, seceri, ciocane, podoabe, o necropolã cu un sicriu din piatrã, aparţinând unei cãpetenii ş.a.). Prima menţiune documentarã a localitãţii apare la 5 febr. 1523, într-un hrisov al domnului Ţãrii Româneşti, Radu de la Afumaţi, apoi în hrisoavele anului 1549, când este amintit ca aşezare ruralã pe un vechi drum comercial ce trecea prin pasul Buzău şi care lega oraşul Braşov cu portul dunărean Brăila. În anul 1700, localitatea Nehoiu apare consemnatã pe o hartã întocmitã de stolnicul Constantin Cantacuzino, iar în 1790 figura ca aşezare ruralã pe o hartã austriacã. Până în anul 1931, localitatea Nehoiu a fãcut parte din comuna Păltineni, dată la care a devenit comunã ruralã de sine stãtãtoare, formatã din satele Nehoiu (reşedinţa comunei), Albinari, Bâdârlegiu Mic, Botele, Colonia Fabricii Goetz de peste Pod, Fundu Nehoiului, Muşcani şi Pâslari, iar la 17 febr. 1968, satele Mlãjet, Nehoiaşu şi Pãltineni, care formau comuna Pãltineni, au fost desfiinţate şi înglobate în comuna Nehoiu. La 18 aprilie 1989, comuna Nehoiu a fost trecutã în categoria oraşelor, având în subordine administrativã 2 localitãţi componente (Lunca Priporului şi Nehoiaşu) şi 7 sate (Bâsca Rozilei, Chirileşti, Curmătura, Mlăjet, Păltineni, Stănila şi Vineţişu).
Monumente
În oraşul Nehoiu existã Catedrala ortodoxã cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, construitã în perioada 1991-2008, dupã planurile arhitectei Carmen Magazin, pictatã în anii 2008-2013 de arhidiaconul Gabriel Sibicescu şi sfinţitã la 10 decembrie 2013, precum şi biserica romano-catolicã “Adormirea Maicii Domnului”, ziditã în anii 1912-1913 (sfinţitã la 23 mai 1913) şi consolidatã în anul 1998. În fostul sat Jeţu, desfiinţat la 17 febr. 1968 şi unificat cu localitatea componentã Lunca Priporului, se aflã biserica din lemn cu hramul “Sfinţii Împãraţi Constantin şi Elena”, construitã din bârne de stejar, în anii 1837-1855, pe locul uneia care data din anul 1743, consolidatã în anul 1970, azi declaratã monument istoric. Biserica a fost pictatã în tempera, direct pe lemn, în 1835 de cãtre Popa (Preotul) Ştefan, altarul şi iconostasul pictat de acelaşi autor în 1855, iar pronaosul pictat în 1880 de cãtre Nae Constantinescu. În localitatea componentã Nehoiaşu este o bisericã din lemn, datând din anul 1710, în satul Stãnila existã biserica din lemn cu hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului”, construitã în anii 1852-1854, pe locul uneia din 1828, reparatã în anul 1925, iar în satul Mlãjet se aflã un stejar secular, plantat în anul 1918. În masivul Penteleu din apropiere se aflã rezervaţia naturalã, forestierã şi peisagisticã, Milea-Viforâta, inauguratã în 1975, situatã la 1 200 m altitudine, extinsã pe 193 ha, cu arbori multiseculari de fag în amestec cu brad şi molid, unele exemplare de arbori depãşind vârsta de 500 de ani.