Satele care intră în componenţa fiecărei comune sunt incluse, în ordine alfabetică, în tabelul “Localităţile componente” al fiecărui judeţ, în dreptul comunei de care aparţin.
ŞAG, com. în jud. Timiş, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Timişului, pe râul Timiş; 2 916 loc. (1 ian. 2011): 1 428 de sex masc. şi 1 488 fem. Staţie de cale ferată (în satul Şag), inaugurată în 1858. Exploatări de nisip cuarţos. Producţie de mobilă, de materiale de construcţie şi de încălţăminte. Creşterea bovinelor. În satul Şag, menţionat documentar, prima oară, în anul 1333, cu numele Sagad, se află o biserică romano-catolică (1884) şi mănăstirea Timişeni, de călugăriţe, întemeiată în anul 1944 de către mitropolitul Vasile Lăzărescu. La 10 mai 2003 a început construirea unei biserici mai mari şi a unui corp de chilii, finalizate în anul 2008 (→ mănăstirea Timişeni, Capitolul Mănăstiri, Litera T). Primărie construită în anul 1887. Până la 7 mai 2004, comuna Şag a avut în componenţă satual Parţa, care la acea dată s-a desprins din comuna Şag şi a fost trecut în categoria comunelor.
ŞAGU, com. în jud. Arad, alcătuită din 5 sate, situată în Câmpia Vingăi, pe cursurile superioare ale râurilor Slatina şi Apa Mare; 3 989 loc. (1 ian. 2011): 1 984 de sex masc. şi 2 005 fem. Staţie de cale ferată (în satul Şagu). Viticultură. În satul Şagu, menţionat documentar în 1333, se află biserica ortodoxă cu hramul „Intrarea Domnului în Ierusalim”, construită în 1977-1982 pe locul uneia din anul 1800.
ŞAMŞUD, com. în jud. Sălaj, alcătuită din 2 sate, situată la poalele Dealurilor Majei, pe cursul superior al râului Maja; 1 758 loc. (1 ian. 2011): 872 de sex masc. şi 886 fem. Izvoare cu ape minerale sulfuroase (în satul Valea Pomilor). Pomicultură (meri, peri, pruni). Centru viticol şi de vinificaţie. În stul Şamşud, menţionat documentar, prima oară, în 1349 se află biserica ortodoxă cu hramul „Înălţarea Domnului” (1850).
ŞANDRA, com. în jud. Timiş, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Timişului, la 35 km Nord Vest de municipiul Timişoara; 2 885 loc. (1 ian. 2011): 1 414 de sex masc. şi 1 471 fem. Exploatări de petrol (din 1968). Staţie de cale ferată (inaugurată în 1884). Agroturism. Biserică romano-catolică (1836), în satul Şandra. Satul Şandra a fost înfiinţat în 1833 cu numele Alexandria după numele episcopului Alexandru de Zagreb care era proprietarul terenurilor din acea zonă. La 1 ian. 1833, acesta a semnat un contract prin care permitea celor 140 de familii de colonişti germani proveniţi dn localităţile apropiate să se aşeze pe moşia lui şi să înfiinţeze satul Alexandria (în germană Schanderhaas sau Alexanderhausen). Com. Şandra a fost înfiinţată la 7 mai 2004 prin desprinderea satelor Şandra şi Uihei din com. Biled, jud. Timiş.
ŞANŢ, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, alcătuită din 2 sate, situată în depresiunea omonimă, la poalele de Nord ale M-ţilor Bârgău şi cele de Sud Est ale M-ţilor Rodnei, pe cursul superior al râului Someşu Mare; 3 493 loc. (1 ian. 2011): 1 729 de sex masc. şi 1 764 fem. Exploatări de minereuri complexe (în satul Şanţ) şi de minereuri cuprifere (în satul Valea Mare). Exploatarea şi prelucrarea lemnului. Muzeu etnografic. Centru de prelucr. artistică a lemnului, de cusături şi ţesături populare. Satul Şanţ apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1600. Turism ecvestru. Complexul „Poiana Zânelor”. Teleschi.
ŞARU DORNEI, com. în jud. Suceava, alcătuită din 7 sate, situată în partea de Sud a Depresiunii Dornelor, la 903–1 100 m altitudine, la poalele de Nord Est ale M-ţilor Căliman şi cele de Nord Vest ale M-ţilor Bistriţei, pe râul Neagra Şarului, la 130 km Sud Vest de municipiul Suceava; 4 244 loc. (1 ian. 2011): 2 131 de sex masc. şi 2 113 fem. Reşedinţa comunei este satul Neagra Şarului. Exploatări de minereu de mangan (în satul Şaru Dornei), de sulf (în satul Gura Haitii) şi de turbă (în satul Neagra Şarului). Producţie de mobilă, de brânzeturi şi caşcaval. Moară (1890), în satul Gura Haitii. Centrul unei interesante zone etnografice în care se confecţionează cojoace lungi şi bundiţe decorate cu motive vegetale, zoomorfe sau geometrice (în satul Şaru Dornei). Centru de dogărie. Staţie de îmbuteliere a apelor minerale (Şaru Dornei). Staţiune balneoclimaterică de interes general, recunoscută pentru apele sale minerale carbogazoase, bicarbonatate, sodice, calcice, magneziene, hipotone, analizate pentru prima oară în anul 1787 de geologul austriac Richard Hacquet. Rezultatele analizelor sale, publicate în lucrarea Neueste physicalischpolitische Reisen in der Jahren 1788– 1789 durch die dacischen und sarmatischen Karpathen, apărută la Nürnberg în 1790, reprezintă prima analiză chimică a unei ape minerale din România. În 1888, dr. A. Löbel a făcut un studiu balneoclimatic al apelor minerale de la Şaru Dornei, pe care l-a publicat în „Bade-Zeitung” din Viena. Calităţile gustative ale apelor minerale de la Şaru Dornei (foarte acidulate) fac ca ele să fie utilizate în mod special ca ape de masă. În satul Şaru Dornei, atestat documentar în 1630, se află o biserică din anul 1710, iar în satul Şaru Bucovinei exiastă biserica „Sfântul Dimitrie” (1854-1856). În arealul comunei Şaru Dornei se află rezervaţia naturală „Tinovul Şaru Dornei”, extinsă pe o suprafaţă de 35 ha (→ Capitolul Tinoave, litera Ş) şi peştera Luanei. Agroturism. Centru turistic şi punct de plecare spre vârful Pietrosu din M-ţii Căliman (2 100 m altitudine).
ŞĂRMĂŞAG, com. în jud. Sălaj, alcătuită din 6 sate, situată la poalele dealurilor omonime, pe râul Zalău, în zona de confl. cu Crasna; 6 483 loc. (1 ian. 2011): 3 204 de sex masc. şi 3 279 fem. Nod feroviar, cu staţie de cale ferată pe pe linia Carei – Tăşnad – Şărmăşag – Zalău – Jibou, inaugurată la 23 decembrie 1887. Exploatări de lignit. În arealul satului Şărmăşag, menţionat documentar, prima oară, în 1355, a fost descoperit (1941) un tezaur dacic de argint, datând din a doua jumătate a secolului 1 î.Hr., alcătuit din patru brăţări şi trei fibule. În satul Ilişua, atestat documentar în 1321, se află o biserică reformată de la începutul secolului 17, cu turn din 1896.
ŞĂULIA, com. în jud. Mureş, alcătuită din 4 sate, situată în zona Colinelor Comlodului (Câmpia Sărmaşului), pe râul Bologa; 2 167 loc. (1 ian. 2011): 1 079 de sex masc. şi 1 088 fem. Haltă de cale ferată (în satul Şăulia). Exploatări de gaze naturale. Produse textile; prelucrarea lemnului. Lacuri piscicole cu o suprafaţă totală de 90,6 ha. Creşterea bovinelor, porcinelor şi ovinelor. Culturi de cartofi şi de cereale. Satul Şăulia apare menţionat documentar, prima oară, în 1277. Motel.
ŞCHEIA, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 5 sate, situată în Podişul Central Moldovenesc, la poalele culmii Şcheia; 3 405 loc. (1 ian. 2011): 1 736 de sex masc. şi 1 669 fem. Exploatări de calcare oolitice. Viticultură. Satul Şcheia, cunoscut în trecut cu numele Şcheia Pojorăşti, apare menţionat documentar, prima oară, în 1443. În satul Şcheia există o biserică din lemn, cu hramul „Sfântul Gheorghe”, ctitorie de la mijlocul secolului 17 a domnului Vasile Lupu, conacul „Alexandrescu” (secolul 19) şi un bordei (secolul 19). Rezervaţia geologică de calcare oolitice Şcheia-Floreşti (1 ha). Până la 7 aprilie 2004, comuna Şcheia a avut în componenţă satele Drăguşeni şi Frenciugi, care la acea dată au format comuna Drăguşeni, judeţul Iaşi.
ŞCHEIA, com. în jud. Suceava, alcătuită din 5 sate, situată în partea centrală a Podişului Sucevei, pe dreapta râului Suceava, la 4 km Nord Vest de municipiul Suceava; 9 649 loc. (1 ian. 2011): 4 914 de sex masc. şi 3 458 fem. Nod rutier. Aici, oastea comandată de Ştefan cel Mare a înfrânt (la 6 martie 1486) oastea pretendentului la tron, Hruet (Hronoda), susţinut de trupele turceşti aflate sub comanda lui Bali-beg Malkoçoğlu. În satul Sfântu Ilie se află biserica „Sfântul Ilie”, ctitorie din 1488 a lui Ştefan cel Mare, restaurată şi repictată în anii 1632–1653, cu un valoros ansamblu de picturi murale interioare, între care se remarcă un tablou votiv care îl înfăţişează pe domnul Ştefan cel Mare; catapeteasmă datând din anul 1705; în satul Şcheia , atestat documentar la 1 septembrie 1590, există biserica „Sfântul Nicolae” (1841).
ŞEICA MARE, com. în jud. Sibiu, alcătuită din 6 sate, situată în Podişul Hârtibaciului, pe râul Vişa, în zona de confluenţă cu râul Calva; 4 941 loc. (1 ian. 2011): 2 455 de sex masc. şi 2 486 fem. Staţie de cale ferată (în satul Şeica Mare). Nod rutier. Fabrică particulară de ţesături industriale (plase pentru cauciucuri, benzi rulante etc.), dată în folosinţă la 16 februarie 1996. Viticultură. În arealul satului Boarta, atestat documentar în 1349, au fost descoperite (1891, 1947–1949, 1965–1967) urmele unei aşezări neolitice, aparţinând culturii Petreşti (sfârşitul mileniului 3 î.Hr.), peste care s-a suprapus o aşezare din perioada de tranziţie de la Neolitic la Epoca bronzului, aparţinând culturii Coţofeni (2500–1800 î.Hr.). Tot aici a fost găsit un tezaur alcătuit din două brăţări din aur, terminate la capete sub formă de ancoră, datând de la începutul primei Epoci a fierului/Hallstatt (1200–450/300 î.Hr.), aflate azi (2025) expuse la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvanie din municipiul Cluj-Napoca. Satul Şeica Mare apare menţionat documentar, prima oară, în perioada 1308–1310, iar apoi în 1351 ca reşedinţă a unui scaun săsesc. În 1705, în timpul Răscoalei curuţilor, satul a fost distrus aproape în întregime, fiind refăcut ulterior. În 1780, la Şeica Mare a fost înfiinţată o şcoală românească. În satul Buia, atestat documentar în 1296, se află o biserică din secolul 15, cu turn din 1786, azi evanghelică, şi un castel construit în mai multe etape (secolele 14–17), care a fost pentru scurt timp în posesia lui Mihai Viteazul, după bătălia de la Şelimbăr din 1599. În satul Şeica Mare există o cetate ţărănească, cu biserică de incintă (1503, cu unele transformări din sec. 16 şi 19), iar în satul Boarta, castelul „Tobias” (1770).
ŞEICA MICĂ, com. în jud. Sibiu, alcătuită din 2 sate, situată în partea de Vest a Podişului Hârtibaciului, pe stânga râurilor Vişa şi Târnava Mare; 1 754 loc. (1 ian. 2011): 883 de sex masc. şi 866 fem. Viticultură. Creşterea bovinelor. Pe teritoriul satului Şeica Mică au fost descoperite urmele unei cetăţi de pământ, datând din Hallstatt (1200– 450/300 î.Hr.), un tezaur dacic de argint (secolul 2 î.Hr.), alcătuit din trei coliere, cinci brăţări, un lanţ, două fibule, 356 denari republicani romani, urmele unei aşezări rurale, cu necropolă, din secolele 2–3 şi ale alteia din secolele 5–6, precum şi un tezaur de monede bizantine, din aur, ascuns la începutul secolului 6. În satul Şeica Mică, menţionat documentar, prima oară, în perioada 1311–1348, se află o biserică din secolul 15, cu unele transformări din secolele 16 şi 19 (azi biserică evanghelică), fortificată în secolul 16, declarată monument istoric, o casă parohială a bisericii evanghelice (1754) şi casa „Geiger” (1771, cu transformări ulterioare). Vulcani noroioşi (în satul Şoroştin).
ŞEITIN, com. în jud. Arad, formată dintr-un sat, situată în Câmpia Aradului, pe dreapta râului Mureş; 3 104 loc. (1 ian. 2011): 1 557 de sex masc. şi 1 547 fem. Staţie de cale ferată. Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ, cartofi, legume etc. Prelucrarea lemnului. În arealul satului Şeitin, menţionat documentar în anul 1138 cu numele Villa Sahtu, a fost descoperită o necropolă din secolele 3–5.
ŞELARU, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe râurile Dâmbovnic şi Glavacioc; 3 365 loc. (1 ian. 2011): 1 670 de sex masc. şi 1 695 fem. Nod rutier. Exploatări de petrol. Mori de cereale. Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ, legume etc. Biserica având hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (1866), în satul Fierbinţi.
ŞELIMBĂR, com. în jud. Sibiu, alcătuită din 4 sate, situată în Depresiunea Sibiu, în zona de confluenţă a râului Sebeş cu Cibin, la 5 km Sud Est de municipiul Sibiu; 6 704 loc. (1 ian. 2011): 3 328 de sex masc. şi 3 376 fem. Staţie de cale ferată (în satul Şelimbăr) şi haltă de cale ferată (în satul Veştem) pe linia Sibiu – Şelimbăr – Veştem – Tălmaciu – Podu Oltului – Mârşa – Avrig, inaugurată la 13 septembrie 1892. Tot în satul Şelimbăr se află o staţie, iar în satul Mohu este o haltă de cale feratã pe linia ferată cu ecartament îngust dintre municipiile Sighişoara şi Sibiu (via Agnita), pe care circulă un trenuleţ numit “Mocăniţa Hârtibaciului”, declarată monument istoric în anul 2015 (→ Hârtibaci, Podişul Hârtibaciului, Capitolul Unităţi de relief/Podişuri, litera H). Pomicultură (meri, peri, pruni). Creşterea porcinelor (în satul Veştem). În arealul com. Şelimbăr au fost descoperite vestigii neolitice şi din perioada dacoromană (ceramică, cărămizi folosite pentru mozaicuri şi pavimente). La Şelimbăr, armata comandată de Mihai Viteazul a înfrânt (la 18/28 octombrie 1599) oastea transilvană a principelui Andrei Báthori. Domnul Ţării Româneşti a înaintat apoi către Alba Iulia, intrând triumfal în aceasta la 1 noiembrie 1599, instituindu-şi astfel stăpânirea asupra întregului teritoriu al Transilvaniei. În satul Şelimbăr, menţionat documentar, prima oară, în 1323, se află o biserică din secolul 13 (azi biserică evanghelică), cu unele transformări din 1423 şi 1804, ruinele unei cetăţi ţărăneşti din secolul 15 şi un monument comemorativ ridicat în 1932 în amintirea victoriei obţinute de Mihai Viteazul în lupta cu oastea lui Andrei Báthori. Bisericile ortodoxe cu hramurile „Sfântul Nicolae” (1782–1787, cu picturi murale interioare originare realizate de fraţii Nicolae şi Alexandru Grecu), „Adormirea Macii Domnului” (1937, pictată în 1938), „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (1842, cu picturi murale interioare originare) şi „Adormirea Maicii Domnlui” (construită în 1824 pe locul uneia ce data din 1690, pictată în 1927 de Petru Modran şi turn-clopotniţă din 1690), în satele Mohu, Şelimbăr, Veştem şi Bungard.
ŞENDRENI, com. în jud. Galaţi, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Siretului Inferior, pe stânga râului Siret, în zona de confluenţă cu râul Mălina, care înainte de vărsarea în Siret, formează lacul Mălina; 3 961 loc. (1 ian. 2011): 1 995 de sex masc. şi 1 966 fem. Staţie (în satul Şendreni) şi haltă de cale ferată (în satul Şerbeştii Vechi). Nod rutier. Abator şi antrepozite frigorifice. Prelucrarea lemnului (lăzi şi ambalaje). Piscicultură. Han. Pe teritoriul satului Şendreni, atestat documentar, prima oară, la 29 martie 1625, au fost descoperite (1961) urmele unei aşezări romane cu necropolă (secolele 2–3), în care s-au găsit o statuie de dimensiuni mari a lui Iupiter Dolihenus stând în picioare pe un taur şi un relief al Cavalerului trac. Pe malul lacului Mălina a fost identificată o aşezare autohtonă de bordeie (secolele 10–11). Rezervaţia paleontologică Barboşi (Tirighina), cu faună de moluşte fosile din Cuaternarul inferior. Satul Şerbeştii Vechi este atestat documentar la 20 iulie 1725.
ŞENDRICENI, com. în jud. Botoşani, alcătuită din 3 sate, situată în partea de Nord Vest a Câmpiei Jijiei Superioare, la contactul cu Dealul Bour (Podişul Sucevei), pe râul Buhai; 4 462 loc. (1 ian. 2011): 2 236 de sex masc. şi 2 226 fem. Prelucrarea laptelui; produse de panificaţie. Presă de ulei comestibil. Producţie de ferestre şi uşi termopan. Morărit. Ciupercărie. Culturi de cereale, floarea-soarelui, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Pomicultură (meri, peri, pruni, nuci). Creşterea bovinelor. În satul Horlăceni, menţionat documentar, prima oară, la 1 mai 1384, au fost descoperite vestigiile unei aşezări din Epoca fierului şi o necropolă feudală cu 30 de morminte. În satul Şendriceni se află bisericile cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (1822), „Adormirea Maicii Domnului” (zidită în 1862 pe locul uneia din lemn din 1756) şi „Adormirea Maicii Domnului” (1863), iar în satul Horlăceni, biserica din lemn cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1788). Rezervaţie forestieră (pădurea Horlăceni).
ŞEPREUŞ, com. în jud. Arad, formată dintr-un sat, situată în zona de contact a Câmpiei Crişurilor cu Câmpia Cermei, pe râul Sartiş; 2 661 loc. (1 ian. 2011): 1 323 de sex masc. şi 1 338 fem. Nod rutier. Abator. Producţie de încălţăminte şi de mase plastice. Creşterea ovinelor, porcinelor, bovinelor, păsărilor, cabalinelor. Apicultură; legumicultură. Fond cinegetic. Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ. Satul Şepreuş apare menţionat documentar, prima oară, în 1407. Castel (secolul 19).
ŞERBĂNEŞTI, com. în jud. Olt, alcătuită din 3 sate, situată în partea de Vest a Câmpiei Boian, pe dreapta văii râului Vedea; 3 089 loc. (1 ian. 2011): 1 554 de sex masc. şi 1 535 fem. Nod rutier. Morărit; produse de panificaţie. Confecţii textile. Culturi de cereale. În satul Şerbăneşti, atestat documentar, prima oară, la 23 iulie 1513 şi apoi la 21 octombrie 1539, se află biserica având dublu hram – „Sfântul Ioan Botezătorul” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, sfinţită în 1874, cu picturi murale interioare executate în frescă, declarată monument istoric, iar în satul Şerbăneştii de Sus există biserica „Adormirea Maicii Domnului” construită în anii 1853–1864.
ŞERBĂUŢI, com. în jud. Suceava, alcătuită din 2 sate, situată în partea de Nord a Podişului Suceava; 3 268 loc. (1 ian. 2011): 1 652 de sex masc. şi 1 616 fem. Fânaţe. Creşterea bovinelor. Două cămine culturale. Comuna Şerbăuţi a fost înfiinţată la 8 mai 2003 prin desprinderea satelor Călineşti (numit Călineşti-Cuparencu pânã la 1 ianuarie 1965, apoi numit Arinii între 1 ianuarie 1965 şi 17 februarie 1968, şi Cãlineşti dupã aceastã datã) şi Şerbăuţi din comuna Calafindeşti, judeţul Suceava.
ŞERCAIA, com. în jud. Braşov, alcătuită din 3 sate, situată în partea de Est a Depresiunii Făgăraş, pe râul Olt, la confluenţa cu râul Şercaia; 3 149 loc. (1 ian. 2011): 1 600 de sex masc. şi 1 549 fem. Staţie de cale ferată (în satul Şercaia). Nod rutier. Exploatări de turbă şi de tufuri vulcanice. Fabrici de cherestea, de prefabricate din beton, de nutreţuri concentrate şi de produse alim. Abator. Fermă de creştere a porcinelor. Creşterea bovinelor şi bubalinelor (bivoli). Festivalul anual al narciselor. Satul Şercaia apare menţionat documentar, prima oară, într-un registru papal, în 1235, cu numele Sarcam, în 1372 este consemnat ca târg (Oppidum Scherkkegen), iar în 1429 figura cu denumirea Sorkingen. Pe teritoriul satului Hălmeag au fost descoperite urmele unei aşezări romane din secolul 2, în care s-a găsit un umbo (garnitura metalică centrală a unui scut) din bronz argintat, decorat cu motive geometrice, vegetale şi zoomorfe, realizate prin niellare (tehnică decorativă care constă în încrustarea de metal în metal), cu o inscripţie indescifrabilă. În satul Hălmeag, menţionat documentar în 1211 cu numele Castrum Almage, se află o biserică construită în anii 1160–1190 (azi biserică evanghelică), monument reprezentativ al arhitecturii transilvănene din perioada de tranziţie de la romanic la gotic. În satul Şercaia există biserica „Sfânta Ecaterina” construită în anii 1868–1875, în stil gotic, după planul arhitectului Jozsef Sampek din Braşov, pe locul unei biserici din secolul 14 şi menţionată documentar în 1429. Lângă biserică se află o clădire cu două niveluri construită în 1776–1777, declarată monument de arhitectură. În satul Vad se află o biserică ortodoxă din 1870. În arealul satului Vad se află o poiană cu narcise (Dumbrava Vadului, 391,9 ha), declarată monument al naturii, în care specia dominantă este narcisa (Narcissus stellaris), care, împreună cu ţăpoşica (Nardus stricta) şi iarba vânătă (Molinia caerulea) formează o asociaţie vegetală caracteristică.
ŞIBOT, com. în jud. Alba, alcătuită din 4 sate, situată în culoarul Orăştiei, pe râul Mureş, la confluenţa cu râul Cugir, la poalele de Sud Vest ale M-ţilor Trascău; 2 497 loc. (1 ian. 2011): 1 247 de sex masc. şi 1 232 fem. Staţie (în satul Şibot) şi haltă de cale ferată (în satul Balomiru de Câmp). Balastieră. Centru de prelucrare artistică a lemnului (în satul Băcăinţi). Pe teritoriul satului Sărăcsău a fost descoperit (1950) un tezaur dacic de argint (secolul 1 d.Hr.), alcătuit din opt fibule, un ac de fibulă, două coliere din bandă de argint, o brăţară, două inele ş.a. În satul Băcăinţi se află ruinele turnului bisericii din piatră (secolul 13), iar în satul Şibot, atestat documentar în 1281, biserica având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (secolul 18) şi monumentul închinat lui Pavel Chinezul – erou al luptei de la Câmpul Pâinii (13 octombrie 1479).
ŞICULA, com. în jud. Arad, alcătuită din 3 sate, situată în partea de Sud a Câmpiei Cermei, pe râul Crişu Alb; 4 431 loc. (1 ian. 2011): 2 164 de sex masc. şi 2 267 fem. Nod rutier. Exploatări forestiere; confecţii textile. Satele Şicula şi Chereluş apar menţionate documentar, prima oară, în 1334, iar satul Gurba în 1213.
ŞIEU, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, alcătuită din 4 sate, situată în Depr.esiunea Budacu, pe cursul superior al râului Şieu, la poalele de Nord Est ale Culmii Şieu; 3 107 loc. (1 ian. 2011): 1 601 de sex masc. şi 1 506 fem. Staţie de cale ferată (în satul Şieu). Nod rutier. Centru pomicol (meri, pruni, peri) şi viticol. În satul Şieu, menţionat documentar, prima oară, în 1319, se află o biserică din secolul 16 (azi biserică reformată) şi castelul „Rákóczi” (secolul 18), în stil baroc, iar în satul Posmuş, atestat documentar în 1319, există o biserică evanghelică (secolul 16, cu transformări radicale din 1850 şi clopotniţă din 1923) şi castelul „Teleki” (secolul 17). În arealul satului Posmuş se află o pădure de larice (Larix decidua), declarată rezervaţie forestieră.
ŞIEU, com. în jud. Maramureş, formată dintr-un sat, situată în Depresiunea Maramureş, pe râul Iza, la 40 km Sud Est de municipiul Sighetu Marmaţiei; 2 581 loc. (1 ian. 2011): 1 314 de sex masc. şi 1 267 fem. Prelucrarea lemnului. Vâltori. Agroturism. În satul Şieu, atestat documentar, în 1373, se află bisericile din lemn cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (secolul 17) şi „Adormirea Maicii Domnului” (1760), aceasta din urmă declarată monument istoric. Comuna Şieu a fost înfiinţată la 4 decembrie 2006 prin desprinderea satului Şieu din fosta comuna Rozavlea (în prezent oraş), judeţul Maramureş.
ŞIEU-MĂGHERUŞ, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, alcătuită din 7 sate, situată în zona de contact a Dealurilor Bistriţei cu Dealurile Lechinţei, la poalele de Nord ale Culmii Şieu, pe cursul mijlociu al râului Şieu, la confluenţa cu râul Dipşa; 4 335 loc. (1 ian. 2011): 2 145 de sex masc. şi 2 190 fem. Nod de cale ferată (staţii de cale ferată în satele Sărăţel şi Şieu-Măgheruş şi haltă de cale ferată în satul Arcalia). Exploatări de balast (în satul Sărăţel). Prelucrarea lemnului. Producţie de palincă. Culturi de cereale. Pomicultură (meri, pruni, peri). Creşterea porcinelor. Staţiune de cercetări complexe a Universităţii din Cluj-Napoca, având sediul în castelul „Bethlen” (în satul Arcalia). Pe teritoriul satului Arcalia a fost descoperit (ante 1876 şi 1888) un mormânt de înhumaţie, datând din Hallstatt (1200–450/300 î.Hr.), în care s-au găsit roţile (cu patru spiţe, butuc şi obezi din bronz cu lemn) unui car de luptă, iar în arealul satului Sărăţel, pe Dealul Cetate, au fost scoase la iveală (1959, 1962) urmele unei cetăţi dacice cu fortificaţie de pământ (circumvalaţie cu şanţ) datând din secolele 1 î.Hr.-1 d.Hr. După cucerirea Daciei, romanii au construit aici două turnuri de pază (din care se mai păstrează doar fundaţiile). Satul Şieu-Măgheruş apare menţionat documentar, prima oară, în 1292. În satul Arcalia se află un parc dendrologic (16 ha), iar în satul Sărăţel un masiv de sare (20 ha), ambele ocrotite de lege, declarate rezervaţie forestieră şi, respectiv, rezervaţie geologică. Biserici, în satele Şieu-Măgheruş (secolele 13–14), Crainimăt (secolele 15–16) şi Arcalia (începutul secolului 16); castelele „Bethlen” (secolul 18), cu parc dendrologic (16,5 ha), şi „Rákóczi” (secolul 18), în satele Arcalia şi Şieu-Măgheruş. Turism.
ŞIEU-ODORHEI, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, alcătuită din 7 sate, situată la poalele de Nord Vest ale Dealurilor Lechinţei, pe cursul inferior al râului Şieu; 2 553 loc. (1 ian. 2011): 1 234 de sex masc. şi 1 319 fem. Lacuri piscicole. Muzeu de arheologie şi etnografie. Pârtie de schi. Camping. În satul Şieu-Odorhei, menţionat documentar, prima oară, în 1329, se află o biserică din sec. 13 (azi biserică reformată), iar în satul Şirioara, atestat documentar în 1250, ruinele unei biserici din secolul 13. Castel (secolul 17), în satul Cristur-Şieu.
ŞIEUŢ, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, alcătuită din 4 sate, situată în depresiunea omonimă, cuibărită între Dealurile Bistriţei (la Nord), prelungirile M-ţilor Căliman (la Nord Est), respectiv vârful Poiana Tomii (1 470 m altitudine), Dealul Făget (684 m altitudine) la Sud şi Culmea Şieului (la Vest-Nord Vest), pe cursul superior al râului Şieu; 2 692 loc. (1 ian. 2011): 1 342 de sex masc. şi 1 350 fem. Haltă de cale ferată (în satul Şieuţ). Prelucrarea lemnului şi a laptelui; produse de panificaţie. Morărit. Valorificarea fructelor de pădure. Culturi de cereale, cartofi ş.a. Creşterea ovinelor, bovinelor, porcinelor, cabalinelor. Centru de ţesături şi cusături populare. Satele Şieuţ, Lunca şi Sebiş apar menţionate documentar, prima oară, în 1319, iar satul Ruştior în 1228. Agroturism.
ŞILINDIA, com. în jud. Arad, alcătuită din 5 sate, situată la poalele de Nord ale Dealurilor Cigherului, pe râul Cigher; 868 loc. (1 ian. 2011): 403 de sex masc. şi 465 fem. Exploatarea şi prelucrarea lemnului. Pomicultură. În satul Şilindia, menţionat documentar, prima oară, în 1334, a fost descoperit un tezaur datând din secolul 3 î.Hr.
ŞIMAND, com. în jud. Arad, formată dintr-un sat, situată în zona de contact a Câmpiei Aradului cu Câmpia Crişurilor, pe canalul Morilor; 4 376 loc. (1 ian. 2011): 1 205 de sex masc. şi 2 171 fem. Staţie de cale ferată. Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ, cartofi, legume etc. Pe teritoriul satului Şimand a fost identificată (1961) o necropolă sarmatică, de înhumaţie (secolele 1 î.Hr.-1 d.Hr.), în care s-au găsit mărgele din chihlimbar, oglinzi din plumb, precum şi un vas ceramic dacic (un căţui). În satul Şimand, menţionat documentar, prima oară, în 1290 se află o biserică ortodoxă construită în secolul 19, pe locul uneia care data de la mijlocul secolul 18, şi castelul „Cernovici”, situat în mijlocul unui parc, construit în stil neoclasic, în prima jumătate a secolului 19.
ŞIMIAN, com. în jud. Bihor, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Carei, pe râul Salcia, la graniţa cu Ungaria; 3 804 loc. (1 ian. 2011): 1 870 de sex masc. şi 1 934 fem. Haltă de cale ferată (în satele Şimian şi Şilindru). Culturi de cereale. Satul Şimian apare menţionat documentar, prima oară, în 1332.
ŞIMIAN, com. în jud. Mehedinţi, alcătuită din 8 sate, situată pe stânga văii fluviului Dunărea, în zona de contact a Piemontului Coşuştei cu terasele fluviului Dunărea, la graniţa cu Serbia, la 5 km Nord Est de municipiul Drobeta-Turnu Severin; 10 152 loc. (1 ian. 2011): 5 153 de sex masc. şi 4 999 fem. Staţie de cale ferată (inaugurată la 5 ianuarie 1875), în satul Ergheviţa. Prefabricate din beton. Complex avicol. Centru pomicol şi viticol. Pescuit. Muzeu etnografic organizat în cula (casă fortificată) Nistor. Satul Cerneţi, menţionat documentar, prima oară, la 27 august 1571, a fost în secolele 17–19 un important centru administrativ al Ţării Severinului, reşedinţa bănişorilor de Mehedinţi (secolul 17), a căpitanilor de margine/graniţă (secolul 18) şi a căpitanilor de târg (secolul 19). În 1802, localitatea Cerneţi a fost prădată şi incendiată de cetele înarmate ale lui Pazvan-Oğlu, iar în 1815 de turcii din insula Ada-Kaleh. În satul Cerneţi există mănăstirea cu acelaşi nume (de maici), reactivată în anul 2005, cu biserica având dublu hram – „Sfânta Treime” şi „Sfânta Cuvioasă Muceniţă Anastasia română” – Domnească, declarată monument istoric (→ Mănăstirea Cerneţi, Capitolul Lăcaşuri spirituale/Mănăstiri, litera C). Tot în satul Cerneţi există bisericile „Sfântul Nicolae” (1784–1794, cu picturi murale interioare originare), „Sfântul Ioan Botezătorul” (ctitorie din 1820 a clucerului Ştefan Miculescu şi a polcovnicului I. Grecescu) şi „Adormirea Maicii Domnului” (1814, pictată în 1866), precum şi cula boierului Ion Gărdăreanu (c. 1840) şi cea a căpitanului de panduri Nistor (1810-1812, incendiată de turci în 1815 şi reconstruită în 1821). În satul Şimian se află o biserică din secolul 13 (azi biserică reformată). Bisericile cu acelaşi hram – „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, în satele Dedoviţa Veche (1815) şi Poroina (1815–1841).
ŞIMIŞNA, com. în jud. Sălaj, alcătuită din 2 sate, situată la poalele Dealurilor Gârboului, pe stânga văii râului Someş, la 85 km Nord Est de municipiul Zalău; 1 199 loc. (1 ian. 2011): 578 de sex masc. şi 621 fem. Exploatarea şi prelucrarea lemnului (mobilier). Colectarea fructelor de pădure. Fond cinegetic. Satul Şimişna apare menţionat documentar, prima oară, în 1314. Comuna Şimişna a fost înfiinţată la 3 octombrie 2002 prin desprinderea satelor Hăşmaş şi Şimişna din comuna Rus, judeţul Sălaj.
ŞIMNICU DE SUS, com. în jud. Dolj, alcătuită din 12 sate, situată în partea de Sud a Dealurilor Almăjului, pe stânga râului Amaradia; 4 486 (1 ian. 2011): 2 117 de sex masc. şi 1 269 fem. Exploatări de petrol şi gaze. Complex avicol. Bisericile cu hramurile „Naşterea Maicii Domnului” (1800, reparată în 1856), „Sfântul Dumitru” (1820), „Sfinţii Voievozi” (1822, reparată în 1856 şi 1934), „Adormirea Maicii Domnului” (1830) şi „Sfântul Gheorghe” (1850, reparată în 1908), în satele Româneşti, Cornetu, Albeşti, Şimnicu de Sus şi Mileşti. Satele Mileşti şi Duţuleşti apar menţionate documentar la 19 ianuarie 1546, satul Albeşti la 28 septembrie 1597, Cornetu în anul 1603, iar satul Deleni în 1644 cu numele Cioroi. În satul Jieni există conacul boierului Stan Jianu (secolul 19) şi biserica având dublu hram – “Sfântul Ştefan” şi “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” (secolul 18).
ŞIMONEŞTI, com. în jud. Harghita, alcătuită din 14 sate, situată în Podişul Târnavelor, la poalele de Nord Vest ale Dealului Aramei, pe râul Feernic; 3 862 loc. (1 ian. 2011): 1 951 de sex masc. şi 1 911 fem. Exploatări de gaze naturale. Culturi de cereale şi cartofi. Obiecte împletite din nuiele. Heleştee cu peşte, în satele Rugăneşti şi Turdeni. Han turistic (în satul Mihăileni). Agroturism. Satul Şimoneşti apare menţionat documentar, prima oară, în 1333. Biserici unitariene în satele Medişoru Mare (secolul 15, cu tavan casetat, pictat în 1810), Şimoneşti (1801–1811, cu turn din 1818) şi Turdeni (1819–1823); biserică din secolul 13 (azi biserică reformată), cu tavan casetat (1783), în satul Rugăneşti; biserică reformată (1792), în satul Şimoneşti; biserică romanocatolică, în stil gotic, cu picturi murale gotice din secolul 15 şi turn-clopotniţă fortificat, în satul Mihăileşti.
ŞINCA, com. în jud. Braşov, alcătuită din 6 sate, situată în partea de Est a Depresiunii Făgăraş, la poalele M-ţilor Perşani, pe râul Şercaia; 3 709 loc. (1 ian. 2011): 1 842 de sex masc. şi 1 867 fem. Reşedinţa comunei este satul Şinca Veche. Staţie de cale ferată (în satul Perşani). Nod rutier. Exploatări de tufuri vulcanice (în satul Perşani). Staţiune balenoclimaterică (Perşani →). Fabrică de preparate din lapte (din august 1995) şi carne. Exploatarea şi prelucrarea lemnului. Producţie de tablă ondulată pentru acoperişurile caselor. Două mori pentru măcinat cereale. Moară de apă (în satul Ohaba). Fermă de creştere a bovinelor. Bibliotecă publică; cinci cămine culturale. Colecţia de artă populară „Radocea” (în satul Bucium). În satul Şinca Veche, menţionat documentar, prima oară, în 1476, se află ruinele unei mănăstiri rupestre din secolul 18; bisericile ortodoxe cu hramurile „Cuvioasa Parascheva” (1700– 1720), „Adormirea Maicii Domnului” (secolul 18) şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (1793), în satele Şercăiţa, Ohaba şi Perşani. În satul Bucium, atestat documentar în 1556, se află mănăstirea „Pacea Lumii” (de călugări), înfiinţată în anul 1990, cu biserica „Schimbarea la Faţă” construită la începutul anilor ’90 ai secolului 20 pe locul unei vechi biserici atestată documentar în 1737 şi incendiată la 13 iunie 1761 din ordinul generalului austriac Adolph von Buccow.
ŞINCAI, com. în jud. Mureş alcătuită din 4 sate, situată în Câmpia Sărmaşului, pe râul Lechinţa; 1 556 loc. (1 ian. 2011): 817 de sex masc. şi 739 fem. Haltă de cale ferată (în satul Şincai). Exploatări de gaze naturale. Prelucrarea laptelui. Creşterea bovinelor, ovinelor şi porcinelor. Culturi de cereale, cartofi, legume, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr ş.a. Pomicultură. Pe terit. satului Şincai, menţionat documentar, prima oară, în 1332, a fost descoperită o lamă de spadă din bronz atribuită culturii Wietenberg (secolele 16–13 î.Hr.). În satul Şincai-Fânaţe se află biserica „Sfânta Treime” construită în 1935 şi reparată în 1998.
ŞINCA NOUĂ, com. în jud. Braşov, alcătuită din 2 sate, situată la poalele de Est ale M-ţilor Ţagla şi cele de Sud Vest ale Măgurii Codlea, pe valea râului Şinca (afluent al râului Şercaia), la 50 km Vest de municipiul Braşov; 1 680 loc. (1 ian. 2011): 876 de sex masc. şi 804 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, cartofi ş.a. Fond cinegetic (mistreţi, căpriori, iepuri, lupi ş.a.). În satul Şinca Nouă, atestat documentar în anul 1291, se află o biserică ortodoxă, din lemn, construită în anul 1600 şi restaurată în anii 1927 şi 1997, declarată monument istoric. Comuna Şinca Nouă a fost înfiinţată la 10 mai 2002 prin desprinderea satelor Paltin şi Şinca Nouă din comuna Poiana Mărului, judeţul Braşov.
ŞINTEREAG, com. în jud. Bistriţa-Năsăud, alcătuită din 7 sate, situată în partea de Nord Vest a Dealurilor Bistriţei, pe dreapta râului Şieu, în zona de confluenţă cu râul Rosua; 3 765 loc. (1 ian. 2011): 1 840 de sex masc. şi 1 925 fem. Staţie (în satul Şintereag) şi haltă de c.f. (în satele Şieu-Sfântu şi Caila). Nod rutier. Creşterea bovinelor. Pomicultură (meri, pruni, peri). Patru cămine culturale. În satul Şintereag, menţionat documentar, prima oară, în 1325 se află o biserică din secolul 15 (azi biserică reformată), în stil gotic, iar în satul Şieu-Sfântu, consemnat documentar cu numele Villa Igalia (în perioada 1172– 1173), o biserică ortodoxă, din lemn, cu hramul „Sfântul Dumitru”, datând din 1735 (pictată în 1764), adusă aici în anul 1800 din satul Rusu Bârgăului. Posedă o colecţie de icoane din secolul 18; biserică ortodoxă (secolul 18), în satul Blăjenii de Jos.
ŞINTEU, com. în jud. Bihor, alcătuită din 4 sate, situată la poalele de Nord ale M-ţilor Plopiş, pe cursul superior al râului Bistra; 1 166 loc. (1 ian. 2011): 600 de sex. masc. şi 566 fem. Culturi de cartofi. Cămin cultural. Bibliotecă publică (11 640 volume) în satul Şinteu. Satul Şinteu apare menţionat documentar, prima oară, în 1535.
ŞIPOTE, com. în jud. Iaşi, alcătuită din 6 sate, situată în partea de Est a Câmpiei Jijiei Inferioare, în zona Colinelor Miletinului, pe râul Miletin; 5 348 loc. (1 ian. 2011): 2 732 de sex masc. şi 2 616 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, floareasoarelui, plante tehnice ş.a. Legumicultură. Apicultură. Creşterea bovinelor şi porcinelor. Pe teritoriul comunei au fost descoperite fragmente ceramice din Neolitic, precum şi urme materiale de la sf. Epocii bronzului şi din perioada feudalismului târziu. În satul Şipote, menţionat documentar, prima oară, în 1445, se află bisericile „Sfântul Ioan cel Nou” (1504) şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, aceasta din urmă fiind o ctitorie din 1507 a pârcălabului Luca Arbore. Incendiată de turci în 1700, biserica a fost refăcută în 1780 de călugării greci care stăpâneau aici o moşie ce aparţinea Sfântului Mormânt. În satul Şipote a existat una dintre curţile lui Luca Arbore (secolul 15). În satul Hălceni, atestat documentar în 1614, există biserica având hramul „Sfântul Gheorghe” (1856). Rezervaţie botanică în care vegetează stânjeneii galbeni.
ŞIRIA, com. în jud. Arad, alcătuită din 3 sate, situată în zona de contact a Câmpiei Aradului cu Dealurile Cigherului, pe canalul Matca; 8 603 loc. (1 ian. 2011): 4 284 de sex masc. şi 4 319 fem. Staţie (în satul Şiria) şi haltă de cale ferată (în satul Mâsca). Nod rutier. Exploatări de calcar şi granit (în satul Galşa). Creşterea porcinelor. Centru viticol. Legumicultură. Satul Şiria, veche reşedinţă de cnezat, apare menţionat documentar, prima oară, în 1169, apoi în 1190 ca centrul unei abaţii, în 1331, 1390 ca aşezare rurală şi în 1439 ca târg cu drept de vamă. Aici se află ruinele unei cetăţi din piatră (secolele 13–15). Cetatea a fost ocupată de răsculaţii lui Gheorghe Doja în 1514, a funcţionat apoi ca garnizoană a lui Mihai Viteazul, după care s-a menţinut intactă până în 1785, când a fost distrusă de trupele habsburgice, căzând în ruină. În satul Şiria există biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, reconstruită în 1769 pe locul uneia din 1328, declarată monument de arhitectură, şi castelul „Bohuş” zidit în 1838, în stil neoclasic, care adăposteşte azi Muzeul memorial „Ioan Slavici” şi o expoziţie consacrată compozitorului Emil Monţia. În satul Galşa, menţionat documentar în 1202, se află un castel baroc din secolul 17, cu adăugiri neoclasice ulterioare, şi biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1746–1749, cu adăugiri din 1894), declarate monumente de arhitectură, iar în satul Mâsca există biserica „Adormirea Maicii Domnului”, zidită în 1703 pe locul uneia din secolul 15, cu modificări din 1879, 1906 şi 1932. În arealul com. Şiria se află mănăstirea Feredeu cu biserica „Sfântul Gheorghe” zidită între 11 aprile şi 9 septembrie 1931 şi pictată în 1990, pe locul unui vechi schit din 1715. Iniţial a fost schit, iar din 23 februarie 2000 este mănăstire. Tot în comuna Şiria au fost descoperite urmele unei aşezări fortificate dacice şi vestigii din perioada romană (urmele unui turn descoperite în apropierea cetăţii medievale, monede şi ceramică romane ş.a.). Ultimele cercetări au scos în evidenţă faptul că la Şiria ar fi existat antica aşezare Ziridava, unul dintre argumentele acestei ipoteze referindu-se la coincidenţa dintre coordonatele cetăţii Ziridava furnizate de Ptolemeu şi cele ale actualului sat Şiria, menţionate recent de cercetătorul Teodor Vostinaru.
ŞIRINEASA, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 5 sate, situată în partea de Est a Piemontului Olteţului, pe cursul inferior al râului Luncavăţ; 2 537 loc. (1 ian. 2011): 1 249 de sex masc. şi 1 288 fem. Haltă de cale ferată (în satul Slăviteşti), inaugurată la 20 iunie 1887. Exploatări de petrol. În satul Şirineasa se află o biserică ctitorită în 1695 de Constantin Brâncoveanu, iar în satul Slăviteşti, biserica având hramul „Sfinţii Voievozi”, construită în anii 1740–1750 şi sfinţită la 20 septembrie 1752, inclusă pe lista monumentelor UNESCO, în prezent închisă pentru conservare. Clădirea primei şcoli din satul Şirineasa, construită în anul 1890, se află în prezent în cadrul Muzeului satului (în aer liber) din comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea.
ŞIRNA, com. în jud. Prahova, alcătuită din 6 sate, situată în Câmpia Gherghiţei, pe râul Cricovu Dulce; 5 057 loc. (1 ian. 2011): 2 440 de sex masc. şi 2 617 fem. Nod rutier. Biserică (1874), în satul Varniţa şi biserică având dublu hram – „Sfântul Gheorghe” şi „Adormirea Maicii Domnului” (cu pisanie din 1739), în satul Tăriceni.
ŞIŞEŞTI, com. în jud. Maramureş, alcătuită din 7 sate, situată în partea de Nord Est a Depresiunii Baia Mare, la poalele de Sud Vest ale M-ţilor Gutâi, pe cursul superior al râului Chechiş; 5 438 loc. (1 ian. 2011): 2 724 de sex masc. şi 2 714 fem. Pomicultură (meri, pruni, peri). Staţiune balneoclimaterică (în satul Dăneşti →). În satul Şişeşti, menţionat documentar, prima oară, în 1566, se află complexul muzeal „Vasile Lucaciu”, organizat în casa în care a trăit şi activat marele fruntaş al luptei pentru formarea statului naţional unitar român. Tot aici se află un bust al lui Vasile Lucaciu, realizat de sculptorul G. Abrihan. În satul Şurdeşti, atestat documentar în anul 1411, există o biserică ortodoxă, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, construită din bârne de gorun pe un soclu de piatră, în anii 1721–1724, de către o echipă de meşteri condusă de Toma Macarie, cu un pridvor pe arcade crestate (lung de 16 m) şi o turlă înaltă de 54 m (cu rol de turn-clopotniţă), flancată de patru turnuleţe aflate la baza coifului care se ridică deasupra turlei. Turla acestei biserici este a doua ca înălţime din România, după Turnul-clopotniţă, din lemn, înalt de 57 m, plasat pe pronaosul bisericii din lemn cu hramul “Soborul Sfinţilor celor 12 Apostoli” a mănăstirii Bârsana, construită în anii 1992-1995. Biserica din Şurdeşti a fost declarată monument istoric şi de arhitectură populară şi inclusă (în decembrie 1999) pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Biserica are o bogată decoraţie cioplită în lemn (realizată în 1795 de Ştefan Tămăran Ciocotişan), precum şi picturi interioare executate în tempera, pe pânză (în anii 1781–1783, de Ştefan Zugravul) şi apoi lipită pe pereţii din lemn.
În satul Plopiş, atestat documentar în 1583, există o biserică ortodoxă din lemn, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (17 m lungime, 7 m lăţime), construită din bârne de stejar, în anii 1796-1798 (alte surse indică anul 1776), dominată de un turn înalt, de formă pătrată, prelungit cu un coif foarte înalt, de 47 m, flancat la bază de patru turnuleţe. Biserica, prevăzută cu un frumos pridvor deschis, a fost pictată în anul 1811 de către zugravul Ştefan din Şişeşti, reparată în anul 1901, reparată şi restaurată în anul 1961 şi în anii 2018-2021 şi sfinţită la 29 mai 2021. Biserica a fost inclusă, de asemenea, în decembrie 1999, pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Bisericile cu hramurile „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (1794), „Adormirea Maicii Domnului” (1820) şi „Adormirea Maicii Domnului” (sfinţită la 15 august 1890), aceasta din urmă aparţinând (din 9 august 2012) cultului greco-catolic, în satele Cetăţele, Dăneşti şi Şişeşti.
ŞIŞEŞTI, com. în jud. Mehedinţi, alcătuită din 6 sate, situată în zona de contact a Podişului Mehedinţi cu Piemontul Coşuştei, pe râul Coşuştea; 2 911 loc. (1 ian. 2011): 1 443 de sex masc. şi 1 468 fem. Nod rutier. Centru pomicol (meri, pruni, peri ş.a.). Creşterea bovinelor, ovinelor şi bubalinelor. Centru de ceramică populară nesmălţuită, ornamentată cu humă roşie. În satul Şişeşti se află o biserică ce poartă hramul „Sfântul Grigorie Decapolitul” (1835) şi casa memorială „Gheorghe Ionescu-Şişeşti”, cu exponate (obiecte, cărţi, documente, fotografii etc.) care au aparţinut agronomului şi profesorului Gheorghe Ionescu-Şişeşti. În satul Şişeşti s-a născut şi neurologul Nicolae Ionescu-Şişeşti, fratele lui Gheorghe Ionescu-Şişeşti. În satul Ciovârnăşani există o biserică având dublu hram – „Înălţarea Domnului” şi „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, construită în 1837 pe locul uneia din 1650, precum şi casa din lemn a Mariei Tiu, cu două niveluri, construită în 1840, declarată monument de arhitectură populară. În februarie 2009, în arealul comunei Şişeşti au avut loc puternice alunecări de teren, cauzate de precipitaţiile abundente şi de defrişările masive de păduri, care au afectat şi valea râului Bahna, schimbându-i parţial cursul.
ŞIŞTAROVĂŢ, com. în jud. Arad, alcătuită din 4 sate, situată în partea de Nord a Podişului Lipovei; 366 loc. (1 ian. 2011): 188 de sex masc. şi 178 fem. Nod rutier. Centru pomicol (meri, pruni, peri) şi viticol. În satul Şiştarovăţ, menţionat documentar, prima oară, în 1440, se află un castel în stil neoclasic (secolul 19).
ŞOARŞ, com. în jud. Braşov, alcătuită din 5 sate, situată în Podişul Hârtibaciului, la poalele dealului omonim; 1 908 loc. (1 ian. 2011): 979 de sex masc. şi 929 fem. Nod rutier. Punct muzeal (în satul Rodbav) cu piese de arheologie locală (vase neolitice aparţinând Culturii materiale Criş, unelte din epocile Hallstatt şi La Tène ş.a.). Staţiune balneoclimaterică (în satul Rodbav →), unde se află ruinele unei cetăţi ţărăneşti din secolul 14 şi o biserică din lemn (secolul 18). În satul Şoarş, menţionat documentar în 1206 cu numele Sars Villa, se află o biserică fortificată din secolul 15, cu unele refaceri din secolul 19, azi biserică evanghelică, iar în satele Bărcut şi Seliştat, atestate documentar în 1206, câte o cetate ţărănească cu biserică de incintă, în stil gotic (secolele 13–15) azi biserici evanghelice; în satul Felmer, atestat documentar în 1206, există o cetate ţărănească cu o biserică de incintă din secolul 14, cu modificări din secolul 19 (azi biserică evanghelică).
ŞOFRONEA, com. în jud. Arad, alcătuită din 2 sate, situată în Câmpia Aradului, pe dreapta râului Mureşu Mort; 2 784 loc. (1 ian. 2011): 1 392 de sex masc. şi 1 392 fem. Staţie de cale ferată (în satul Şofronea). Culturi de cereale, cartofi, sfeclă de zahăr, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ, legume etc. Producţie de parchet şi de feţe de tălpi pentru încălţăminte; produse de panificaţie. Două cămine culturale; două biblioteci publice. În arealul comunei Şofronea au fost descoperite o necropolă din Epoca bronzului şi vestigiile unei aşezări dacice. În satul Şofronea, menţionat documentar, prima oară, în 1437, se află o biserică ortodoxă construită în anii 1939–1942 şi castelul baronului János Purgly, în stil neoclasic, construit în 1880–1889, restaurat în 1968–1969, cu un parc de 3,4 ha.
ŞOIMARI, com. în jud. Prahova, alcătuită din 3 sate, situată în Subcarpaţii Buzăului, în depresiunea omonimă, pe cursul superior al râului Lopatna; 3 235 loc. (1 ian. 2011): 1 654 de sex masc. şi 1 581 fem. Centru pomicol (meri, pruni, peri). În arealul com. Şoimari se află mănăstirea Ianculeşti înfiinţată în anul 2004 ca schit de călugări, cu biserica „Înălţarea Sfintei Cruci”, sfinţită la 17 aprilie 2005, trecut în categoria mănăstirilor la 14 iulie 2005. Mănăstirea a fost construită pe un teren de 32 ha donat în anul 2001 de surorile Eleonora şi Ecaterina Ianculescu.
ŞOIMI, com. în jud. Bihor, alcătuită din 8 sate, situată la poalele Dealurilor Codru-Moma, pe râurile Crişu Negru şi Şoimu; 2 696 loc. (1 ian. 2011): 1 322 de sex masc. şi 1 374 fem. Staţie (în satul Şoimi) şi halte de cale ferată (în satele Borz şi Urviş de Beiuş) pe linia Oradea – Băile Felix – Tăşad – Drăgeşti – Topeşti – Ceica – Rogoz – Holod – Borz – Beiuş – Ștei – Vaşcău (116,70 km), construită în etape, în perioada 1884-1887 şi inaugurată integral la 14 noiembrie 1877, în prezent (2025) scoasă total din funcţiune. Exploatări de cuarţit şi de balast (în satul Şoimi), de gresii (în satul Urviş de Beiuş) şi de calcar (în satul Borz). În satul Sânnicolau de Beiuş au fost descoperite fundaţiile unei biserici din secolele 11–12 şi se păstrează un turnclopotniţă al unei biserici romanice din secolul 13. Staţie meteorologică (în satul Dumbrăviţa de Codru). În satul Şoimi, menţionat documentar, prima oară, în 1487, se află o biserică din lemn cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” (secolul 18). Rezervaţie naturală (Dealul Păcău).
ŞOIMUŞ, com. în jud. Hunedoara, alcătuită din 10 sate, situată pe dreapta Văii Mureşului, la poalele de Sud ale M-ţilor Metaliferi; 3 484 loc. (1 ian. 2011): 1 687 de sex masc. şi 1 797 fem. Haltă de cale ferată (în satul Şoimuş). Nod rutier. Fabrică de ciment şi var (în satul Chişcădaga). Abator de păsări (în satul Bălata). Prelucrarea cărnii de pasăre. Producţie de ţuică. Creşterea păsărilor, porcinelor şi bovinelor. Culturi de cereale, cartofi, legume, plante tehnice şi de nutreţ ş.a. Pomicultură (pruni, meri, peri). În arealul satului Boholt, atestat documentar în 1458, au fost descoperite vestigii din Epoca bronzului (fragmente ceramice) şi un tezaur monetar alcătuit din 22 de piese datând din secolul 17. În satul Boholt există izvoare cu ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, calcice, magneziene, sulfatate, clorurate, hipotone, cunoscute şi folosite din 1883, atât ca ape de masă, cât şi pentru tratarea afecţiunilor tubului digestiv (dispepsie gastrointestinală, gastrite cu aciditate scăzută), ale celor hepatobiliare (dischinezie biliară, colecistită cronică, litiază biliară), ale rinichilor şi căilor urinare (cură pentru diureză după infecţii urinare, tratate şi vindecate, fără sechele). Staţie de îmbuteliere a apelor minerale. În satul Şoimuş, menţionat documentar, prima oară, în 1278 se află un castel a cărui construcţie a fost începută în 1450 de Iancu de Hunedoara şi terminată în jurul anului 1458 de Matia I Corvin, fiul lui Iancu de Hunedoara. Bisericile ortodoxe, din lemn, cu acelaşi hram – „Sfântul Nicolae”, în satele Şoimuş (secolul 18), Sulighete (secolul 18) şi Bejan (secolul 19). Comuna Şoimuş a fost puternic afectată de inundaţiile provocate de revărsarea Mureşului în perioada 17–20 iunie 1998.
ŞOLDANU, com. în jud. Călăraşi, alcătuită din 2 sate, situată în partea de Sud Vest a Câmpiei Bărăganului (în Câmpia Nana), pe stânga văii râului Argeş; 3 311 loc. (1 ian. 2011): 1 586 de sex masc. şi 1 725 fem. Haltă de cale ferată (în satul Negoeşti). Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, legume ş.a. Între 17 februarie 1968 şi 23 ianuarie 1981, comuna Şoldanu a făcut parte din judeţul Ilfov. În satul Negoeşti, atestat documentar în 1526, se află biserica având hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, ctitorie din anii 1648–1649 a domnului Matei Basarab şi a soţiei sale Elina, refăcută în 1777 şi 1850, declarată monument istoric.
ŞONA, com. în jud. Alba, alcătuită din 7 sate, situată în partea de Vest a Podişului Târnavelor, pe râul Târnava Mică; 4 429 loc. (1 ian. 2011): 2 254 de sex masc. şi 2 175 fem. Haltă de cale ferată (în satul Şona). Centru viticol. Moară. Ferme pomicolă şi viticolă. Cămin cultural. Bibliotecă publică. Pe teritoriul satului Biia, menţionat documentar prima oară în perioada 1202–1203, a fost descoperit (1845) un tezaur de aur (alcătuit din şapte inele, o brăţară cu decor geometric gravat şi ciocănit, un vas cu două toarte /cantaros/ decorat în relief ciocănit), datând de la sfârşitul Epocii bronzului. Satul Şona apare menţionat documentar, prima oară, în 1313, cu numele Terra Scepmezeu. În satul Sânmiclăuş, menţionat documentar, prima oară, în 1309, iar în 1477 amintit ca reşedinţă a cneazului român Iuga, se află castelul „Bethlen”, construit în două etape (1668–1673 şi 1682–1683, în stilul Renaşterii târzii transilvănene, cu modificări şi restaurări executate în 1856, cu o dublă loggie etajată pe faţada sudică. Tot în satul Sânmiclăuş există o biserică din secolul 13, cu refaceri din secolele 17–18, aparţinând cultului unitarian, şi o biserică reformată (1685). Biserică având hramul „Adormirea Maicii Domnului” (1790), în satul Valea Sasului.
ŞOPÂRLIŢA, com. în jud. Olt, formată dintr-un sat, situată în partea de Nord a Câmpiei Romanaţi, la contactul cu Piemontul Getic, în zona de confluenţă a râului Olteţ cu râul Olt, la 25 km Sud de municipiul Slatina; 1 592 loc. (1 ian. 2011): 793 de sex masc. şi 799 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, legume ş.a. În satul Şopârliţa se află biserica „Sfânta Treime” (1849) şi ruinele unei biserici din 1650. Comuna Şopârliţa a fost înfiinţată la 2 decembrie 2004 prin desprinderea satului Şopârliţa din comuna Pârşcoveni, judeţul Olt.
ŞOPOTU NOU, com. în jud. Caraş-Severin, alcătuită din 10 sate, situată în zona de Sud Vest a Depresiunii Almăj, pe râul Nera (la intrarea în Cheile Nerei), la confl. cu Răchita; 1 308 loc. (1 ian. 2011): 640 de sex masc. şi 668 fem. Exploatări de calcar. Centru pomicol (meri, pruni, peri). Satul Şopotu Nou a fost întemeiat în anul 1828. Cămin cultural.
ŞOTÂNGA, com. în jud. Dâmboviţa, alcătuită din 2 sate, situată în Subcarpaţii Ialomiţei, pe cursul superior al râului Ialomiţa; 7 147 loc. (1 ian. 2011): 3 493 de sex masc. şi 3 654 fem. Haltă de cale ferată (în satul Teiş). În perioada 1740-1790, la Şotânga a funcţionat o manufactură de sticlărie (pahare, borcane, damigene ş.a.). În anul 1837 au fost descoperite izvoare minerale cu apă sulfuroasă, iar în anul 1878 au fost efectuate primele exploatări de lignit (în satul Şotânga) şi ulterior de petrol (în satul Teiş). Pomicultură (meri, nuci, pruni, peri, caişi). Viticultură. Cămin Cultural, înfiinţat la 15 mai 1952, şi bibliotecă publică (din anul 1927), în satul Şotânga. Prima şcoală primară din satul Şotânga a fost înfiinţată în anul 1843. Satul Şotânga apare menţionat documentar, prima oară, în anul 1421, iar apoi în anii 1427, 1628, 1690, 1796, 1810 etc. La sfârşitul secolului 19, Şotânga era o comună rurală în judeţul Dâmboviţa, alcătuită din satele Şotânga, Goleasca şi Teiuşul (sic!), avea 2 200 de locuitori şi două mine de exploatare a lignitului. În satul Şotânga se află o biserică având patru hramuri – „Sfântul Nicolae”, „Sfântul Ioan”, „Sfinţii Voievozi” şi „Sfântul Ştefan”, zidită în anii 1836–1838, în prezent (2024) declarată monument istoric, iar în satul Teiş există biserica „Sfântul Nicolae” (1806).
ŞOTRILE, com. în jud. Prahova, alcătuită din 6 sate, situată în zona de contact a Subcarpaţilor Prahovei cu prelungirile de Sud ale M-ţilor Baiu, pe dreapta râului Doftana, în apropiere de lacul de acumulare Paltinu; 3 381 loc. (1 ian. 2011): 1 704 de sex masc. şi 1 677 fem. Biserică (1845), în satul Lunca Mare. Satul Şotrile a fost înfiinţat în jurul anului 1800.
ŞOVARNA, com. în jud. Mehedinţi, alcătuită din 3 sate, situată în zona de contact a Podişului Mehedinţi cu Piemontul Coşuştei; 1 280 loc. (1 ian. 2011): 647 de sex masc. şi 633 fem. Exploatări forestiere. Centru pomicol (meri, pruni, peri). Biserica având hramul „Sfântul Nicolae” (1891) şi biserica din lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (1831), în satul Şovarna.
ŞPRING, com. în jud. Alba, alcătuită din 6 sate, situată în Podişul Secaşelor, pe râul Şpring; 2 426 loc. (1 ian. 2011): 1 209 de sex masc. şi 1 201 fem. Nod rutier. Creşterea ovinelor. În satul Vingard, atestat documentar în 1309, se află o biserică din sec. 15, azi biserică evanghelică, şi o biserică din lemn cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” (secolul 18, refăcută în 1828), iar în satul Şpring, menţionat documentar în perioada 1290– 1301, un obelisc ridicat în memoria eroilor căzuţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
ŞTEFAN CEL MARE, com. în jud. Argeş, alcătuită din 2 sate, situată în partea de Vest a Câmpiei Găvanu-Burdea, pe cursul superior al râului Glavacioc; 2 457 loc. (1 ian. 2011): 1 192 de sex masc. şi 1 265 fem. Exploatări de petrol. Morărit; produse de panificaţie. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floareasoarelui, sfeclă de zahăr, leguminoase pentru boabe, legume ş.a. Creşterea porcinelor. În satul Glavacioc se află mănăstirea cu acelaşi nume (de călugări), datând din secolul 14 şi menţionată documentar, prima oară, la 14 mai 1441. Biserica mănăstirii, cu hramul „Buna Vestire”, şi clădirile anexe au fost refăcute în anii 1482–1485 prin grija domnului Vlad Călugărul, care şi-a stabilit pentru o vreme reşedinţa domnească la mănăstire. Ulterior, domnul Radu cel Mare a făcut unele danii mănăstirii, domnii Neagoe Basarab şi Petru Cercel au zugrăvit-o, iar Mihnea Turcitul a reparat-o. În anii 1841–1844, biserica a fost reclădită pe cheltuiala paharnicului Constantin Foca. În 1861 mănăstirea a încetat să mai funcţioneze, rămânând doar biserica de mir. Mănăstirea a fost reînfiinţată în 1990 şi restaurată în anii 1991–1993. Clopotniţă (din 1829).
ŞTEFAN CEL MARE, com. în jud. Bacău, alcătuită din 6 sate, situată în partea de Sud Est a Depresiunii Tazlău-Caşin, la poalele de Nord ale Dealului Ouşoru, pe stânga râurilor Trotuş şi Bogdana, la 8 km Sud Est de municipiul Oneşti; 4 993 loc. (1 ian. 2011): 2 503 de sex masc. şi 2 490 fem. Până la 21 iunie 1958, satul şi comuna Ştefan cel Mare s-au numit Valea Seacă. Bisericile cu hramurile „Sfântul Mihail”, ctitorie din 1628 a logofătului Ştefan Dumitraşcu şi a soţiei sale Zenica, cu faţadele bogat decorate cu firide şi steluţe din ceramică smălţuită şi picturi murale interioare realizate în 1652 de zugravul Silvan, şi „Sfinţii Voievozi” a fostului schit Buciumi (1817–1818), în satele Rădeana şi Negoieşti. Biserica din lemn cu hramul „Sfântul Dumitru” (1806), în satul Negoieşti. În satul Bogdana există mănăstirea cu acelaşi nume (→ Mănăstirea Bogdana), iar în satul Negoieşti se află un pod din piatră datând din secolul 15, reparat în anii 1840 şi 1903. Până la 3 martie 2005, comuna Ştefan cel Mare a avut în componenţă satele Buciumi şi Răcăuţi, care la acea dată au format comuna Buciumi, judeţul Bacău.
ŞTEFAN CEL MARE, com. în jud. Călăraşi, formată dintr-un sat, situată în parte de Sud Est a Câmpiei Bărăganului; 3 304 loc. (1 ian. 2011): 1 700 de sex masc. şi 1 604 fem. Haltă de cale ferată. Culturi irigate de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, legume ş.a. Cămin cultural construit în anii 1959–1960 şi renovat în 1995–1996. Biserica „Sfântul Dumitru” (1935–1938). În perioada 1921–decembrie 1941 satul Ştefan cel Mare s-a numit Cocargeaua Nouă. Între 17 februarie 1968 şi 23 ianuarie 1981, comuna Ştefan cel Mare a făcut parte din judeţul Ialomiţa.
ŞTEFAN CEL MARE, com. în jud. Neamţ, alcătuită din 7 sate, situată în Subcarpaţii Neamţului, la poalele Dealului Corni, pe râul Bahna; 3 332 loc. (1 ian. 2011): 1 649 de sex masc. şi 1 683 fem. Până la 17 februarie 1968, satul şi comuna Ştefan cel Mare s-au numit Şerbeşti. Prelucrarea lemnului. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, cartofi ş.a. Pomicultură. În satul Ştefan cel Mare se află un han de piatră/rateş (secolul 18), conacul lui Iordache Cantacuzino (1636, supraetajat în secolul 19) şi biserica având hramul „Sfântul Gheorghe”, ctitorie din anii 1636–1637 a domnului Vasile Lupu, cu faţadele decorate cu firide şi ocniţe. Biserica a fost supusă unor reparaţii şi modificări în anii 1920–1922 şi restaurată în perioada 1965–1966. În satul Bordea există o biserică din lemn pe temelie din piatră, cu hramul „Sfântul Nicolae” (1767–1769, reparată în 1891), iar în satul Cârligi se află biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, ctitorie din anii 1659–1660 a marelui vistier Iordache Cantacuzino, cu clopotniţă din 1796, conacul „Dimitrie Sturdza” (secolele 17–18), conacul „Caragea” (secolul 19) şi un han din secolul 19. Rezervaţie geologică (Stânca Şerbeşti), constituită din bancuri de gresii dure, redresate până aproape de verticală, de vârstă sarmaţiană, la contactul dintre Podişul Moldovei şi zona cutată subcarpatică.
ŞTEFAN CEL MARE, com. în jud. Olt, alcătuită din 2 sate, situată în partea de Sud a Câmpiei Romanaţi; 1 843 loc. (1 ian. 2011): 900 de sex masc. şi 943 fem. Culturi irigate de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, leguminoase pentru boabe ş.a. Bisericile cu hramurile „Sfântul Mihail” (1900) şi „Sfântul Ioan Botezătorul” (1890).
ŞTEFAN CEL MARE, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 7 sate, situată în Podişul Central Moldovenesc, pe cursul superior al râului Bârlad; 3 476 loc. (1 ian. 2011): 1 777 de sex masc. şi 1 699 fem. Halte de cale ferată (în satele Bârzeşti şi Brăhăşoaia), inaugurate la 1 mai 1892. Bibliotecă (1951). Clădirea Primăriei (1942). În satul Cănţălăreşti se află un pod din piatră cu trei arcade, construit peste râul Bârlad în anul 1450 şi refăcut în anii 1635–1636 pe cheltuiala hatmanului Gavriil, fratele Domnului Moldovei,Vasile Lupu. În satul Bârzeşti se află bisericile cu hramurile „Sfântul Dumitru” (ctitorie de dinainte de anul 1753 a vornicului de poartă Nicolae Tiron) şi „Naşterea Maicii Domnului” (construită în anii 1845–1847 prin strădania spătarului Constantin Vârnav şi reparată în 1924); în satul Mărăşeni există o biserică din 1832 (reclădită în 1918), în satul Brăhăşoaia, biserica ce poartă hramul „Sfântul Nicolae” (1865–1868), iar în satul Ştefan cel Mare, biserica „Înălţarea Domnului”, sfinţită la 8 noiembrie 1939. Bisericile din lemn cu hramurile „Sfinţii Voievozi” (ctitorie din 1788 a ieromonahilor Ghenadie şi Dorotei, cu pridvor adăugat în 1916) şi „Sfântul Nicolae” (1807), în satele Munteneşti şi Cănţălăreşti. Satul Ştefan cel Mare a fost înfiinţat în anul 1878 prin împroprietărirea însurăţeilor şi atestat documnentar la 22 octombrie 1880. În arealul satului Brăhăşoaia se află cea mai mare parte din Pădurea Hârboanca (43,10 ha), din totalul de 69,50 ha, restul de 26,40 ha fiind extinsă pe teritoriul satului Răduieşti din comuna Deleşti, judeţul Vaslui. Pădurea Hârboanca a fost declarată rezervaţie forestieră în anul 1973 şi arie protejată de interes naţional la 6 martie 2000, în cadrul căreia vegetează spontan şapte specii ale genului Quercus din totalul celor nouă cunoscute în România, printre care stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), stejarul pufos (Quercus pubescens), gârniţa (Quercus frainetto), cerul (Quercus cerris) şi mai multe specii de gorun (Quercus polycarpa, Quercus petraea, Quercus dalechampii ş.a.) în amestec carpen (Carpinus betulus) ş.a. Stratul de arbuşti este reprezentat prin salba moale (Evonymus europaea) şi salba râioasă (Evonymus verrucosa), cornul (Cornus mas), paţachina (Rhamnus tinctoria), scoruşul (Sorbus domestica), migdalul pitic (Prunus tenella) ş.a., iar stratul ierbaceu al pădurii este format din brânduşe (Crocus lenticulatus), lăcrimoiare/ghiocei (Convallaria majalis), stânjenei (Iris graminaea), toporaşi (Viola jardanii), sânziene de pădure (Galium schultesii), pecetea lui Solomon (Polygonatum latifolium), viorele albe (Viola alba) ş.a.
ŞTEFAN VODĂ, com. în jud. Călăraşi, formată dintr-un sat, situată în partea de Sud a Câmpiei Bărăganului; 2 482 loc. (1 ian. 2011): 1 248 de sex masc. şi 1 234 fem. Staţie de cale ferată. Confecţii textile. Culturi irigate de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ, floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, legume etc. Între 17 februarie 1968 şi 23 ianuarie 1981, comuna a făcut parte din judeţul Ialomiţa.
ŞTEFĂNEŞTI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 4 sate, situată în partea de Sud Est a Piemontului Olteţului; 3 466 loc. (1 ian. 2011): 1 689 de sex masc. şi 1 777 fem. Viticultură. În satul Dobruşa se află schitul Dobruşa (de călugări), cu biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, atestată documentar în perioada 1500–1520, fără să se cunoască ctitorul. Biserica a fost reparată în anii 1610 de boierul Radu Buzescu, în 1675 şi 1701–1702 şi pictată în interior (1771–1774) de ieromonahul Daniil şi fraţii săi. În secolul 19 a căzut, parţial, în ruină, dar a fost restaurată de mai multe ori. În perioada 1907–1926 s-a aflat din nou în stare de ruină, după care, în anii 1926–1937 au fost executate lucrări de reparaţii generale, an în care biserica a fost redeschisă şi redată cultului religios. Înfăţişarea actuală o are după restaurările din anii 1962 şi 1997-1998, biserica fiind declarată monument istoric in anul 2015 (→ şi schitul Dobruşa, Capitolul Schituri, Litera D). În satul Şerbăneşti se află biserica fostului schit Şerbăneşti, ctitorie din 1740–1746 a lui Matei Morunglavu, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, cu turlă pe naos şi picturi murale interioare executate în 1753. Schitul a căzut în ruină la sfârşitul secolului 19. În satul Ştefăneşti există biserica ce poartă hramul „Sfinţii Voievozi” (1818), iar în satul Dobruşa, o rezervaţie de cerbi-lopătari.
ŞTEFĂNEŞTII DE JOS, com. în jud. Ilfov, alcătuită din 3 sate, situată în Câmpia Vlăsiei, pe râul Pasărea; 4 837 loc. (1 ian. 2011): 2 366 de sex masc. şi 2 471 fem. Culturi de cereale, plante tehnice şi de nutreţ, floarea-soarelui, leguminoase pentru boabe, legume ş.a. Creşterea bovinelor. Balta Pasărea. Între 23 ianuarie 1981 şi 10 aprilie 1997 comuna Ştefăneştii de Jos a făcut parte din Sectorul Agricol Ilfov. Bisericile cu acelaşi hram – „Sfântul Nicolae”, în satele Creţuleasca (1669, ctitor Alexandru Creţulescu, renovată în 1818 şi 1895) şi Ştefăneştii de Sus (1812–1815), cu picturi murale interioare originare, restaurată în 1880), declarată monument istoric, ctitorie a lui Radu Creţulescu. În satul Ştefăneştii de Jos există bierica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” construită în 1844 de boierul Alexandru Filipescu pe locul uneia din 1825, renovată în 1855.
ŞTEFEŞTI, com. în jud. Prahova, alcătuită din 3 sate, situată în zona de contact a Subcarpaţilor Prahovei cu prelungirile de Sud ale M-ţilor Grohotiş, pe cursul superior al râului Vărbilău; 2 429 loc. (1 ian. 2011): 1 222 de sex masc. şi 1 307 fem. Exploatarea şi prelucrarea lemnului. Pomicultură. Biserica din lemn cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” (1780), în satul Scurteşti. Han turistic. Satul Ştefeşti a fost înfiinţat în perioada 1513–1520 şi atestat documentar în 1680 şi apoi la 5 mai 1734.
ŞTIUCA, com. în jud. Timiş, alcătuită din 4 sate, situată în zona de contact a Dealurilor Pogănişului cu Câmpia Lugojului; 1 857 loc. (1 ian. 2011): 954 de sex masc. şi 903 fem. Prelucrarea lemnului şi a laptelui. Morărit; produse de panificaţie. Creşterea bovinelor. Pomicultură (meri, pruni, piersici). Satul Ştiuca apare menţionat documentar, prima oară, în 1585, cu numele Terra Stukatth. În 1786, satul Ştiuca a fost colonizat cu familii de germani care i-au atribuit numele Ebendorf, denumire păstrată până în 1901. Până la începutul anilor ’70 ai secolului 20, majoritatea locuitorilor erau de origine germană, care după anul 1990 au emigrat în Germania. În 1969 în satul Ştiuca s-au stabilit numeroşi locuitori de etnie ucraineană veniţi din judeţul Maramureş. În satul Dragomireşti, atestat documentar în anul 1439, se află biserica din lemn cu dublu hram – „Naşterea Maicii Domnului” şi “Sfântul Ilie”, construită în anul 1754, pictată în 1754 şi strămutată aici în anul 1777 din satul Zorlenţu Mare, judeţul Caraş-Severin; în satul Oloşag, menţionat documentar în anul 1437, există o biserică din zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, datând din secolul 18, iar în satul Ştiuca este o biserică ortodoxă de rit vechi, construită după anul 1989.
ŞTOROBĂNEASA, com. în jud. Teleorman, alcătuită din 2 sate, situată în partea de Vest a Câmpiei Burnas, pe râul Teleorman, în apropiere de confluenţa cu râul Vedea; 3 174 loc. (1 ian. 2011): 1 553 de sex masc. şi 1 621 fem. Mori de cereale. Prese de ulei comestibil. Culturi de cereale, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, plante uleioase şi de nutreţ, leguminoase pentru boabe, pepeni, legume etc. Viticultură. În satul Ştorobăneasa se află biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1889), cu picturi murale interioare finalizate în 1904, şi conacele boiereşti „Radu Noica” (sfârşitul secolului 19) şi „Vasile Racota” (1900).
ŞUGAG, com. în jud. Alba, alcătuită din 7 sate, situată la poalele de Nord Est ale M-ţilor Şureanu, pe cursul superior al râului Sebeş, pe şoseaua transalpină Novaci – Oaşa – Sebeş; 2 882 loc. (1 ian. 2011): 1 484 de sex masc. şi 1 398 fem. Pe teritoriul comunei Şugag se află hidrocentralele Gâlceag (150 MW), intrată în funcţiune în 1983, Şugag (150 MW), dată în folosinţă în 1984 şi Săsciori (42 MW), dată în exploatare în 1987. Centru de prelucrare artistică a lemnului. Produse de panificaţie. La Şugag are loc anual (în luna mai) manifestarea folclorică „Zi-i bade cu fluiera”. În satul Şugag, menţionat documentar, prima oară, în 1750, se află mănăstirea Oaşa (iniţial de maici, iar de la 1 iunie 2000 de călugări), cu biserica din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie din 1943 a scriitorului Ioan Pop şi a romancierului Mihail Sadoveanu, restaurată în 1982–1983, cu picturi executate în anii 1987–1988 de Liviu Dumbravă din Gura Humorului (→ şi mănăstirea Oaşa, Capitolul Lăcaşuri spirituale/Mănăstiri, litera O). Tot în satul Şugag se află casa memorială a meşterului popular de sculptură în lemn, Nicolae Cernat (1892–1962), cu exponate diferite (unelte de sculptură în lemn, icoane pe sticlă, blidare, blide etc.), precum şi un monument ridicat în 1935 în memoria eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial. În arealul comunei Şugag se află cheile Şugagului, săpate de râul Şugag (afluent drept al râului Sebeş), rezervaţia naturală botanică „Tinoavele din luncile Prigoanei” (30 ha) şi rezervaţiile geomorfologice „Pintenii din Coasta Jinei” (1 ha), „Masa Jidovului” (0,5 ha) şi „Stânca Grunzii” (0,5 ha), declarate monumente ale naturii (în 1969).
ŞUICI, com. în jud. Argeş, alcătuită din 6 sate, situată în zona Muscelelor Argeşului, la poalele de Sud Vest ale masivului Tămaşu (1 104 m altitudine), pe cursul superior al râului Topolog; 2 553 loc. (1 ian. 2011): 1 317 de sex masc. şi 1 236 fem. Prelucrarea lemnului. Morărit; produse de panificaţie. Centru pomicol (pruni, meri, peri). În satul Şuici se află cula „Brătianu” (sec. 18), cu două niveluri şi foişor cu metereze, o biserică având hramul „Sfântul Nicolae” (secolul 18), construită ca paraclis al curţii boiereşti şi case vechi ţărăneşti; biserica având hramul „Sfântul Gheorghe” (1869–1872), în satul Rudeni.
ŞULETEA, com. în jud. Vaslui, alcătuită din 4 sate, situată în partea de Est a Colinelor Fălciului, pe cursul superior al râului Epureni; 2 459 loc. (1 ian. 2011): 1 241 de sex masc. şi 1 218 fem. Haltă de cale ferată (în satul Şuletea). Morărit; produse de panificaţie. Apicultură. Centru viticol şi de vinificaţie. În satul Şuletea, menţionat documentar, prima oară, în 1452, se află biserica „Sfântul Nicolae” (ante 1812, reclădită în 1899), iar în satul Fedeşti există biserica din lemn cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” (1804).
ŞUNCUIUŞ, com. în jud. Bihor, alcătuită din 4 sate, situată la poalele de Nord Est ale M-ţilor Pădurea Craiului, pe râul Crişu Repede; 3 254 loc. (1 ian. 2011): 1 605 de sex masc. şi 1 649 fem. Staţie (în satul Şuncuiuş) şi haltă de cale ferată (în satul Bălnaca) pe linia Cluj-Napoca – Mera – Gârbãu – Huedin – Ciucea – Negreni – Bratca (tunel 300 m) – Şuncuiuş (tunel (300 m) – Peştera (tunel 200 m) – Vadu Crişului – Ţeţchea – Oradea (152,1 km), inauguratã la 7 septembrie 1870. Exploatări de bauxită (în satul Zece Hotare) şi de argile caolinoase şi refractare (în satul Şuncuiuş). Satul Şuncuiuş apare menţionat documentar, prima oară, în 1256. În arealul comunei Şuncuiuş se află Peştera Vântului, ale cărei galerii subterane însumează 34 km – cea mai lungă peşteră din ţară ( → Peştera Vântului).
ŞURA MARE, com. în jud. Sibiu, alcătuită din 2 sate, situată în Podişulu Hârtibaciului; 4 123 loc. (1 ian. 2011): 2 040 de sex masc. şi 2 083 fem. Pomicultură (meri, pruni, peri). Creşterea bovinelor. În satul Şura Mare, menţionat documentar, prima oară, în perioada 1332–1335, cu numele Magnum Horreum, se află o biserică din sec. 13 (azi biserică evanghelică), fortificată, cu unele modificări din perioada 1493–1523, şi o biserică ortodoxă din lemn (1722, transferată aici din satul Sibiel, comuna Sălişte), iar în satul Hamba, o biserică din secolele 13–14 (azi biserică evanghelică), fortificată în anul 1500 şi reconstruită în 1829.
ŞURA MICĂ, com. în jud. Sibiu, alcătuită din 2 sate, situată în partea de Sud Vest a Podişului Hârtibaciului; 2 646 loc. (1 ian. 2011): 1 329 de sex masc. şi 1 317 fem. Culturi de cereale şi cartofi. Creşterea bovinelor. În satul Şura Mică, menţionat documentar, prima oară, în 1323, se află o biserică din secolul 13 (azi biserică evanghelică), refăcută şi fortificată în 1506, iar în satul Rusciori, atestat documentar în 1380, există o biserică din secolul 13 (azi biserică evanghelică), cu unele refaceri din secolele 15 şi 18.
ŞUŞANI, com. în jud. Vâlcea, alcătuită din 5 sate, situată în partea de Sud a Piemontului Olteţului, pe cursul superior al râului Băişoara; 3 493 loc. (1 ian. 2011): 1 762 de sex masc. şi 1 731 fem. Prelucrarea lemnului. Pomicultură. Viticultură. Bisericile din lemn cu hramurile „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (1779) şi „Sfântul Dumitru” (1802, refăcută în 1895), în satul Şuşani.
ŞUŢEŞTI, com. în jud. Brăila, alcătuită din 2 sate, situată în partea de Nord Vest a Câmpiei Brăilei, pe dreapta râului Buzău; 4 491 loc. (1 ian. 2011): 2 250 de sex masc. şi 2 241 fem. Nod rutier. Culturi de cereale, plante tehnice, uleioase şi de nutreţ, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, legume etc. Creşterea bovinelor. În satul Şuţeşti, înfiinţat în 1830, cu numele Curtea Veche, se află biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, construită în anul 1842 prin strădania logofătului Constantin Grigore Suţu şi a Doamnei Ruxandra, în prezent declarată monument istoric.