Harghita

Date generale

Judeţul Harghita se află în partea central-nordică a României, extins în zona central-vestică a Carpaţilor Orientali, în bazinele superioare ale râurilor Olt, Mureş, Târnava Mare şi Târnava Mică, între 46°13′ şi 47°11′ latitudine nordică şi între 24°52′ şi 26°15′ longitudine estică, limitat de judeţele Suceava (la Nord), Neamţ (Nord Est), Bacău (Est), Covasna (Sud şi Sud Est), Braşov (Sud şi Sud Vest) şi Mureş (Vest). Suprafaţa: 6 639 km2 (2,78% din supr. ţării). Populaţia (1 ian. 2019): 331 298 loc. (1,49% din populaţia ţării), din care 163 348 loc. de sex masc. (49,31%) şi 167 950 loc. de sex fem. (50,69%). Populaţia urbană: 145 550 loc. (43,93%); rurală: 185 748 loc. (56,07%). Densitatea: 49,9 loc./km2. Structura populaţiei pe naţionalităţi (la recensământul din 20-31 oct. 2011): 12,6% români, 82,9% maghiari şi secui, 1,7% rromi, apoi germani, ceangai ş.a. Reşedinţa: municipiul Miercurea-Ciuc. Oraşe: Băile Tuşnad, Bălan, Borsec, Cristuru Secuiesc, Gheorgheni (municipiu), Odorheiu Secuiesc (municipiu), Topliţa (municipiu), Vlăhiţa. Comune: 58. Sate: 234. Localităţile componente ale oraşelor şi municipiilor: 20.

Relieful

Relieful este reprezentat, în proporţie de 81%, de unităţi montane şi depresiuni intramontane, aparţinând Carpaţilor Orientali, iar restul de 19% cuprinde o asociere de dealuri şi depresiuni cu caractere subcarpatice, extinse în partea de Sud Vest a judeţului, care fac parte din Podişul Transilvaniei. Unităţile montane sunt dispuse în două şiruri paralele, cu orientare Nord-Nord Vest – Sud-Sud Est: unul în partea de Est a judeţului, incluzând grupa munţilor situaţi în zona cristalino-mezozoică şi a flişului cretacic (respectiv, sectoare ale M-ţilor Bistriţei,  Giurgeu,  Hăşmaş  –  cu  vârful Hăşmaşu Mare de 1 792 m –, Ciuc şi Nemira, între care se află depresiunile Bilbor, Borsec, Uz, Plăieşi sau Caşin ş.a.) şi altul la Vest, formând grupa munţilor vulcanici, respectiv M-ţii Căliman, cu vârful Iezerul Călimanului (2 031 m – cea mai mare înălţime de pe teritoriul judeţului Harghita),  M-ţii Gurghiu, M-ţii Harghita,  cu vârful Harghita, de 1 800 m altitudine şi M-ţii Bodoc. Între cele două şiruri paralele de munţi există două dintre cele mai mari depresiuni intramontane din ţară, respectiv, Giurgeu (→ Capitolul Unităţi de relief/Depresiuni, litera G) şi Ciuc (→ Capitolul Unităţi de relief/Depresiuni, litera C). Una dintre caracteristicile zonei montane aflate în perimetrul judeţului Harghita o constituie existenţa unui număr mare de pasuri (trecători), multe dintre ele străbătute de şosele şi căi ferate, care înlesnesc legăturile între provinciile istorice Transilvania şi Moldova sau între diferitele zone ale judeţului Harghita. Printre acestea se numără pasurile Bistricioara (1 105 m altitudine), Ditrău (1 036 m), Bicaz (1 257 m), Ghimeş (1 170 m), Uz (1 085 m), Vlăhiţa (985 m), Sicaş (1 000 m), Bucin (1287 m), Tuşnad (650 m) ş.a. În partea de Sud Vest a judeţului se individualizează un relief de depresiuni şi dealuri subcarpatice, cu  înălţimi de 600–1 000 m, grupate în câteva subunităţi distincte, aparţinând Subcarpaţilor Transilvaniei: Subcarpaţii Homoroadelor, ai Odorheiului, ai Târnavei Mari şi ai Târnavei Mici.

Clima

Climă temperat-continentală, cu anumite particularităţi locale determinate de alternanţa masivelor muntoase cu şirul depresiunilor intramontane şi de orientarea aproximativ perpendiculară a unităţilor de relief faţă de circulaţia atmosferică a maselor de aer dinspre Vest. Regimul climatic este diferenţiat în cadrul celor două unităţi distincte de relief: în ţinutul cu climă de dealuri, verile sunt ceva mai calde, cu precipitaţii relativ bogate, iar iernile sunt reci, marcate arareori de viscole, dar cu frecvente intervale de încălzire, care întrerup continuitatea stratului de zăpadă; în zonele cu climă de munte, verile sunt răcoroase (12–18°C), cu precipitaţii abundente, iar iernile foarte friguroase (medii lunare cuprinse între –4 şi –8°C), cu strat stabil de zăpadă, care durează o îndelungată perioadă de timp, şi cu frecvente inversii de temperatură. Acest fenomen al inversiilor termice, caracteristic zonelor depresionare de la poalele munţilor, bine evidenţiat în arealul judeţului Harghita, care se manifestă prin coborârea aerului foarte rece (mai greu), de pe crestele montane înconjurătoare, în vatra depresiunilor, înlocuind aerul ceva mai cald şi stagnând mai mult timp aici, determină înregistrarea unor valori termice foarte scăzute, uneori sub –30°C. Aşa se explică faptul că în depresiunile Giurgeu şi Ciuc, în localităţile Gheorgheni, Joseni, Topliţa, Miercurea-Ciuc ş.a. se înregistrează frecvent cele mai scăzute temperaturi pe timpul iernii, ceea ce i-a îndreptăţit pe meteorologi să numească această zonă „Polul frigului” din România. Temperatura medie anuală variază între 1 şi 4°C în zonele montane înalte, între 5,4 şi 5,9°C în depresiunile intramontane şi între 6 şi 7,9°C în Subcarpaţii Transilvaniei. Temperatura maximă absolută (36,5°C) s-a înregistrat la Odorheiu Secuiesc (17 august 1952), iar minima absolută (-38°C) la Gheorgheni (11 ianuarie 1963). Cantităţile medii anuale de precipitaţii însumează circa 550 de mm în zonele depresionare, 600–700 mm în Subcarpaţi şi peste 1 200 mm pe crestele montane înalte. Vânturile predominante bat cu o frecvenţă mai mare dinspre Nord Est (15,3%) în regiunea subcarpatică, dinspre Nord Vest (18,6%) în Depresiunea Ciuc şi dinspre Vest (28%) în zonele montane înalte. Vitezele medii anuale variază între 1,4 şi 3,7 m/s în ariile depresionare, între 2,4 şi 4,2 m/s la Odorheiu Secuiesc şi între 5 şi 10 m/s pe culmile înalte ale munţilor.

Reţeaua hidrografică

Reţeaua hidrografică are o densitate care variază între 0,5 şi 1,1 km/km2. Aici îşi au izvoarele două dintre cele mai mari râuri ale ţării – Olt şi Mureş – care străbat median judeţul Harghita, primul curgând către Sud, pe o distanţă de 80 km, iar celălalt către Nord-Nord Vest, pe o lungime de 72 km. Râul Olt colectează o sumedenie de afluenţi mai mici din partea centrală şi de Sud Est a judeţului Harghita (Şipot, Lunca Mare, Lunca, Groapa Apei, Mădăraşu Mare, Var, Segheş, Beta, Pârâu Mare ş.a., pe dreapta, şi Sedloco, Şoarecu, Cad, Racu, Frumoasa, Delniţa, Rusnic, Fitod, Fişag, Cozmeni, Tuşnad ş.a., pe stânga), iar râul Mureş adună afluenţii din jumătatea de Nord a judeţului Harghita (Strâmba, Belchin, Lăzarea, Ditrău, Faier, Jolotca, Topliţa, Călimănel ş.a., pe dreapta, şi Şumuleu Mare, Borzont, Pietrosu, Eseniu, Mortonca, Gălăuţaş, Măgheruş ş.a., pe stânga). Alte câteva râuri mai mari îşi au originea şi bazinele superioare de pe teritoriul judeţului Harghita, printre acestea numărându-se Târnava Mare (cu afluenţii Tartod, Vărşag, Şicasău, Brădeşti, Cireşeni, Hodoş, Geoagiu ş.a.), Târnava Mică (cu afluenţii Creanga Mare, Corund ş.a.), Trotuş (cu afluenţii Comiat, Ugra, Boroş, Valea Rece ş.a.), Caşin, Uz, Vârghiş, Homorodu Mare, Homorodu Mic, Bistricioara (cu afluenţii Borcut, Seaca, Valea Vinului, Corbu, Barasău, Putna ş.a.), Bicaz, Neagra ş.a. Prin pitorescul lor, se evidenţiază defileele râului Olt de la Tuşnad şi ale râului Mureş de la Topliţa–Deda, precum şi Cheile Bicazului, pe care judeţul Harghita le împarte cu judeţul Neamţ. Lacurile naturale existente pe teritoriul judeţului Harghita sunt unice în felul lor, deoarece lacul Sfânta Ana (→ Capitolul Hidrografie/Lacuri, litera S) este de origine vulcanică, iar Lacu Roşu (→ Capitolul Hidrografie/Lacuri, litera L) este de baraj natural. O categorie aparte, cu importanţă economică deosebită, o reprezintă pânzele de ape subterane, extinse pe mari suprafeţe în depresiunile Ciuc, Giurgeu, Bilbor, Borsec, Caşin, Praid, Corund ş.a., din care îşi trag „seva vieţii” numeroase izvoare cu ape minerale, cu concentraţii diferite şi cu un procent ridicat de dioxid de carbon, renumite pentru gustul lor plăcut şi pentru efectele curative în tratarea unor afecţiuni hepato-biliare, gastro-duodenale etc. Astfel de izvoare minerale apar la zi în localităţile Borsec, Bilbor, Băile Tuşnad, Miercurea-Ciuc, Sâncrăieni, Mădăraş, Topliţa, Corund ş.a.

Vegetaţia

Vegetaţia naturală, bogată şi variată în specii, prezintă o evidentă zonalitate pe verticală, determinată de configuraţia reliefului şi de zonalitatea climei şi a solurilor. Pădurile de fag (Fagus silvatica), în amestec cu gorun (Quercus petraea), carpen (Carpinus betulus), paltin (Acer platanoides) ş.a. sunt răspândite în zona dealurilor subcarpatice şi la poalele versanţilor vestici ai M-ţilor Harghita şi Gurghiu. Pădurile de fag, în amestec cu molid (Picea abies), extinse între 800 şi 1 200 m altitudine, ocupă mari suprafeţe din M-ţii Giurgeu, precum şi pantele vestice ale M-ţilor Harghita, Gurghiu, Puciosu ş.a. Etajul pădurilor de molid formează areale compacte pe întinse suprafeţe din M-ţii Harghita, Căliman, Hăşmaş, Ciuc ş.a. la înălţimi cuprinse între 1 200 şi 1 500 m. În M-ţii Ciuc şi M-ţii Căliman apar frecvent exemplare solitare de zadă (Larix decidua) – arbore ocrotit de lege. Vegetaţia subalpină, care se dezvoltă în M-ţii Căliman, cuprinde numeroase specii ierboase, în cadrul cărora domină păruşca (Festuca supina), firuţa (Poa media), ţăpoşica (Nardus stricta) ş.a., care alternează cu tufişuri formate din ienupăr pitic (Juniperus sibirica), jneapăn (Pinus montana), afin (Vaccinum myrtillus), smirdar sau bujor de munte (Rhododendron kotschyi) ş.a. Vegetaţia azonală este reprezentată prin mai multe mlaştini eutrofe, răspândite în depresiunile Borsec, Bilbor, Ciuc, Giurgeu, în cadrul cărora se dezvoltă numeroase specii de muşchi, între care se remarcă un important relict glaciar (Mesaea hexasticha). Alte relicte glaciare, cu o importanţă fitogeografică deosebită sunt: Saxifraga hirculus, Carex dioica, Ligularia sibirica, Lysimachia thyrsiflora; unele dintre acestea se află la limita de S a arealului lor mondial de răspândire (Betula humilis, Salix starkeana, Achillea impatiens).

Fauna

Fauna este bogată şi variată în specii, fiind adaptată la condiţiile de relief şi climă. Pădurile, care ocupă 35% din supr. jud. Harghita, constituie domeniul vast şi propice pentru existenţa a numeroase vieţuitoare, multe dintre ele de interes cinegetic. Cele mai frecvente sunt din domeniul forestier, şi anume: ursul, cerbul carpatin, râsul, jderul de scorbură (Martes martes), jderul de piatră (Martes foina), cocoşul de munte (Tetrao urogallus), ierunca (Tetrastes bonasia), acvila de munte, huhurezul, piţigoiul de brădet (Parus ater), vipera comună, tritonul de munte etc. Făgetele şi gorunetele adăpostesc căprioare, mistreţi, lupi, vulpi, veveriţe, pârşi etc.

Resursele naturale

zăcăminte de minereuri de fier (Lueta, Vlăhiţa, Mădăraş), de pirite cuprifere (Bălan, Jolotca), de minereuri de cinabru (Mădăraş, Sântimbru), de gaze naturale (Şimoneşti, Săcel, Secuieni), lignit (Borsec), sare gemă (Praid). Exploatări de marmură (Voşlăbeni, Lăzarea), de andezit (Sâncrăieni, Ciceu, Corund, Praid, Deluţ, Jigodin), sienit (Ditrău), calcar (Bicăjel, Delniţa), gresii (Caşinu Nou), marne (Lunca de Jos), argile caolinoase (Harghita-Băi, Sândominic), balast (Racu, Sânsimion, Sântimbru, Dăneşti), travertin (Borsec) ş.a. O categorie aparte a bogăţiilor judeţului Harghita o reprezintă numeroasele izvoare cu ape minerale carbogazoase, cu o compoziţie chimică variată (Jigodin-Băi, Băile Tuşnad, Miercurea-Ciuc, Harghita-Băi, Borsec, Bilbor, Sântimbru-Băi, Topliţa ş.a., precum şi pădurile de răşinoase şi fag (236 911 ha, în anul 2007), din care, în acelaşi an, s-au exploatat 1 172,1 mii m3 de masă lemnoasă (locul 2 pe ţară, după judeţul Suceava).

Istoric

Cercetările arheologice întreprinse în diferite zone au dovedit că teritoriul actual al judeţului Harghita era locuit, încă din Neoliticul timpuriu (5500–5300 î.Hr.), de triburi purtătoare ale culturii materiale Ariuşd. Mărturii de la începutul Epocii bronzului, aparţinând complexului Glina III-Schneckenberg (secolele 18–16 î.Hr.) şi din perioada sa mijlocie, caracteristică Culturii materiale Wietenberg (secolele 16–13 î.Hr.), au fost scoase la iveală în arealele localităţilor Suseni, Jigodin ş.a. (topoare, obiecte de podoabă, ceramică bogat ornamentată etc.). Prima Epocă a fierului/Hallstatt (1200– 450/300 î.Hr.) este bine reprezentată, prin descoperirea aşezărilor dacice de la Mugeni şi Sâncrăieni, iar cea de-a doua epocă/La Tène (secolele 5 î.Hr.-1 d.Hr.) cuprinde un număr mare de aşezări, cu urme vizibile ale sistemului de cetăţi şi fortificaţii, aşa cum se păstrează şi astăzi în localit. Zetea, Jigodin, Racu, Tuşnad, Odorheiu Secuiesc, Porumbenii Mari. Semnificativ pentru epoca La Tène este tezaurul dacic de argint, datând din secolul 1 î.Hr., compus din două vase semisferice, 12 cupe de diferite forme, două brăţări masive, o fibulă ş.a., descoperit la Sâncrăieni. În perioada stăpânirii romane a Daciei (106–271/275), cultura geto-dacică a cunoscut o treaptă superioară de dezvoltare prin puternica influenţă a coloniştilor Imperiului Roman, care au întemeiat noi aşezări, dotate cu băi publice, au construit drumuri, castre şi linii de fortificaţii (limes-uri), au exploatat bogăţiile subsolului (salina de la Sânpaul) etc. Limes-ul din partea de Nord Est, care trecea prin mijlocul actualului judeţ, este atestat de prezenţa vestigiilor unor castre romane (la Inlăceni, Odorheiu Secuiesc, Sânpaul) şi a unor turnuri de veghe (la Ocland, Odorheiu Secuiesc, Băile Homorod ş.a.). După retragerea armatelor şi a administraţiei romane din Dacia (în perioada 271–275), populaţia autohtonă, daco-romană, a continuat să locuiască neîntrerupt pe aceste locuri şi în secolele următoare, cu toate vicisitudinile provocate de migraţiile popoarelor barbare, organizându-se în obşti săteşti. Vestigiile descoperite la Sâncrăieni, Miercurea-Ciuc, Mugeni, Cristuru Secuiesc, datând din secolele 3–4, atestă că aceste meleaguri erau intens locuite. Aşezările identificate în arealele localităţilor Şimoneşti, Filiaşi, Cristuru Secuiesc ş.a. demonstrează că în secolele 7–8 populaţia daco-romană autohtonă a fost nevoită să convieţuiască cu unele triburi slave care au pătruns pe aceste meleaguri prin trecătorile carpatice. Elementele specifice culturii materiale a slavilor au fost descoperite într-o necropolă, probabil slavo-avară, de la Târgu Secuiesc. În perioada de cristalizare a relaţiilor feudale, documentele vremii consemnează existenţa, în secolul 10, pe aceste meleaguri a unor voievodate. Din a doua jumătate a secolului 11, pe teritoriul Transilvaniei s-a extins treptat dominaţia statului feudal ungar, însoţită şi de colonizarea, în aceste zone, a secuilor. La sfârşitul secolului 12 şi începutul secolului 13, secuii s-au stabilit în Depresiunea Ciuc alături de populaţia românească, începând să convieţuiască ulterior cu aceasta şi să se organizeze în obşti săteşti, menţionate în 1270 (obştea secuilor din Telegd/Odorhei), 1324 (obştea secuilor din Ciuc) ş.a. Dar documentele scrise amintesc şi de existenţa unor localităţi româneşti (Villa nostra «regis» Olachalis, azi Vlăhiţa; Villa Olachalis, azi Odorheiu Secuiesc) în 1301, sau de faptul că românii au apărat trecătorile carpatice în 1241, împreună cu secuii (siculi), împotriva invaziei mongole. În secolul 15, ca urmare a diferenţierilor sociale care au apărut şi care s-au accentuat ulterior (dezvoltarea clasei feudale, acaparatoare de pământuri, în contrast cu pătura de şerbi exploataţi, în continuă creştere), iobagii români, maghiari şi secui au desfăşurat, uniţi, veacuri de-a rândul, lupte aprige împotriva nobilimii feudale. Această stare de lucruri a determinat pe ţăranii iobagi ca între 1432 şi 1764 să se răscoale de 59 de ori. Astfel, românii şi secuii au luptat în armata lui Iancu de Hunedoara, au participat la Răscoala ţărănească din 1514, condusă de Gheorghe Doja, la luptele comandate de Mihai Viteazul, la Răscoala curuţilor (1703–1711) etc. Dintre evenimentele de tristă amintire de pe teritoriul harghitean se pot aminti: introducerea iobăgiei la secui în 1562, năvălirea tătarilor în 1661 şi 1694, ciuma din 1717–1719, când aproape jumătate din locuitori şi-au pierdut viaţa, măcelul de la Siculeni, din 7 ianuarie 1764, cunoscut în istorie sub numele de Siculicidium când, din cauza refuzului secuilor de a se înrola în regimentele de graniţă ale Imperiului Austriac, au căzut pradă gloanţelor peste 500 de victime. Din punct de vedere administrativ, cea mai veche formă de organizare este menţionată în documentele secolului 15, care amintesc de existenţa unor „Scaune” create, probabil, ţinându-se seama de organizarea vechilor scaune de judecată (Sedes judiciaria) ale populaţiei autohtone. După înfăptuirea statului naţional unitar român, în 1918, în baza legilor de organizare politico-administrativă din 1921 şi 1 ianuarie 1926, când teritoriul ţării a fost împărţit în judeţe şi plase, în perimetrul actualului judeţ existau judeţele Odorhei (cu 6 plăşi şi 140 de comune) şi Ciuc (cu 4 plăşi şi 54 de comune). Această formă de organizare s-a menţinut până în 1950, când teritoriul României a fost împărţit în regiuni şi raioane, atunci, actualul judeţ fiind cuprins în cadrul regiunea Mureş şi apoi a regiunea Mureş Autonomă Maghiară. O dată cu adoptarea Legii nr. 2, din 17 februarie 1968, referitoare la organizarea ad-tivă a teritorială a României, a fost înfiinţat judeţul Harghita, cu reşedinţa la Miercurea-Ciuc, care are în cuprinsul său 9 oraşe (din care patru sunt municipii), 58 de comune, 234 de sate şi 20 de localităţi componente ale oraşelor şi municipiilor.

Economia

Economia judeţului  Harghita, cu o dezvoltare dinamică,  bazată  pe  valorificarea resurselor locale şi a materiilor prime din celelalte judeţe, a căpătat noi dimensiuni după evenimentele din decembrie 1989, trecând treptat de la sistemul comunist al economiei planificate la economia de piaţă, bazată pe concurenţă.

Industria

Industria reprezintă una dintre principalele ramuri ale economiei jud. Harghita, în cadrul căreia se realizează o gamă variată de produse: oţeluri speciale şi fontă de înaltă puritate (Vlăhiţa), piese de schimb pentru maşini agricole, pentru utilaj greu, utilaje şi piese de schimb pentru ind. forestieră şi pentru ind. materialelor de constr. (Miercurea-Ciuc, Gheorgheni), instalaţii frigorifice, matriţe şi piese din fontă pentru ind. chimică (Odorheiu Secuiesc), utilaje şi aparate pentru diferite ramuri ale economiei naţionale (Vlăhiţa), mase plastice (Miercurea-Ciuc), mat. de constr. (Miercurea-Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Corund, Sândominic, Cristuru Secuiesc, Suseni), mobilă, cherestea şi alte produse din lemn (Miercurea-Ciuc, Gălăuţaş, Gheorgheni, Odorheiu Secuiesc, Topliţa, Ditrău, Lunca de Jos, Tulgheş, Cristuru Secuiesc, Zetea, Sândominic ş.a.), confecţii (Miercurea-Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Cristuru Secuiesc), tricotaje (Miercurea-Ciuc, Topliţa, Bălan), fire din bumbac, in şi cânepă, stofă de mobilă, ţesături tehnice, aţă etc. (Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Miercurea-Ciuc, Cristuru Secuiesc, Joseni), încălţăminte (Topliţa), lapte praf, preparate din lapte şi carne, bere, spirt, amidon, produse de panificaţie etc. (Miercurea-Ciuc, Remetea, Odorheiu Secuiesc, Sânsimion, Bălan, Borsec, Lunca de Jos, Topliţa ş.a.). Staţii de îmbuteliere a apelor minerale (Borsec, Sâncrăieni, Tuşnad). Dintre produsele meşteşugăreşti populare, cu o frumoasă şi îndelungată tradiţie, se remarcă ceramica de Corund.

Agricultura

Agricultura este influenţată de natura reliefului (predominant muntos), de temperaturile scăzute, de precipitaţiile abundente şi de solurile brune, podzolice. La sf. anului 2007, supr. agricolă a jud. Harghita era de 396 418 ha, din care 91 720 ha aparţineau terenurilor arabile, 146 817 ha păşunilor, 157 084 ha fâneţelor naturale, 762 ha livezilor şi pepinierelor pomicole şi 35 ha viilor şi pepinierelor viticole. În anul 2007, terenurile arabile erau cultivate cu cartofi (19 678 ha, locul 3 pe ţară după jud. Suceava şi Covasna), plante de nutreţ (16 127 ha), grâu şi secară (9 326 ha), orz şi orzoaică (5 915 ha), porumb, ovăz, legume ş.a. Pomicultura, în cadrul căreia predomină merii şi perii, are condiţii optime de dezvoltare în bazinul Târnavei Mari, unde se întâlnesc supr. compacte de livezi, în arealele localit. Şimoneşti, Lupeni, Atid, Feliceni, Mărtiniş, Mugeni, Odorheiu Secuiesc ş.a. O categorie aparte o reprezintă fructele de pădure (zmeură, frăguţe, afine ş.a.) şi ciupercile comestibile, care au o pondere însemnată în economia jud. Harghita. Sectorul zootehnic, dispunând de o bază furajeră importantă, cuprinde un efectiv însemnat de animale şi păsări, centrul de greutate al creşterii acestora mutânduse din sectorul de stat în cel privat, cel din urmă deţinând peste 99% (iar la caprine, păsări şi albinărit 100%) din numărul animalelor crescute. La începutul anului 2008, în jud. Harghita se înregistrau 75 231 capete bovine (predominant din rasa Bălţata românească), 64 100 capete porcine (în special din rasa Marele alb), 157 043 capete ovine (mai ales din rasele Ţigaie şi Ţurcană), 13 681 capete caprine, 20 704  capete  cabaline. Avicultură (403 043 capete păsări). Apicultură (16 702 familii de albine). Jud Harghita, al cărui teritoriu este format în mare parte din munţi şi cuprinde însemnate supr. cu păduri, dispune de un important fond cinegetic (urşi, cerbi, mistreţi, căprioare, cocoşi de munte etc.), precum şi de valoroase păstrăvării amenajate la Topliţa, Lacu Roşu şi Mădăraş.

Căile de comunicaţie

Căile de comunicaţie feroviare şi rutiere sunt singurele mijloace ale jud. Harghita care asigură întregul trafic de mărfuri şi călători, cu toate că densitatea acestora este mult mai mică decât a altor judeţe, din cauza predominării reliefului muntos. La începutul anului 2008, lungimea reţelei feroviare de pe terit. jud. Harghita însuma 209 km (din care 174 km electrificate), cu o densitate de 31,5 km/1 000 km2 de teritoriu, cea mai importantă fiind linia ferată din lungul Oltului şi Mureşului, care face parte integrantă din magistrala feroviară Bucureşti–Ploieşti–Braşov–Miercurea-Ciuc–Ciceu (de aici se ramifică o derivaţie către Oneşti–Adjud–Bacău)–Gheorgheni–Topliţa–Dej–Baia Mare–Satu Mare. În acelaşi an, reţeaua drumurilor publice, mai uniform repartizate în comparaţie cu căile ferate, care înlesnesc legăturile între diferitele localit. ale jud. Harghita, sau între acestea şi judeţele limitrofe, însuma 1 828 km (din care 510 km modernizate), cu o densitate de 27,5 km/100 km2 de teritoriu. În cadrul transporturilor rutiere, o importanţă deosebită o are tronsonul drumului european E 572, care străbate terit. jud. Harghita între Topliţa şi Băile Tuşnad, urmărind, aproximativ paralel, calea ferată. Pe acest principal tronson al drumului european există patru noduri rutiere, din care se ramifică alte drumuri spre  Moldova  sau  spre  centrul  Transilvaniei. Astfel, din Topliţa porneşte o ramificaţie către Borsec– Tulgheş (prin pasul Bistricioara) şi de aici spre Ceahlău–Bicaz–Piatra-Neamţ; din Gheorgheni, o şosea porneşte către Moldova, prin pasul Bicaz, iar alta către centrul Transilvaniei, prin pasul Bucin, spre Praid–Sovata–Târgu Mureş; din Miercurea-Ciuc se desprinde o ramificaţie spre Moldova, prin pasul Ghimeş, iar alta spre Odorheiu Secuiesc, prin pasul Vlăhiţa; din Tuşnad, o derivaţie a şoselei trece prin Plăieşii de Jos–Sânzieni (jud. Covasna)–Breţcu–pasul Oituz–către Oneşti, în Moldova. Cu toate că densitatea drumurilor publice este mică, sub media pe ţară, cele câteva şosele modernizate şi noduri rutiere contribuie la buna ancorare a jud. Harghita în reţeaua naţională a transporturilor rutiere.

Învăţământ, cultură şi artă.

În anul şcolar 2007–2008, reţeaua unităţilor şcolare de pe terit. jud. Harghita cuprindea 40 de grădiniţe de copii, cu 13 254 copii înscrişi şi 886 cadre didactice, 84 de şcoli generale, cu 28 168 elevi şi 2 167 cadre didactice, 37 de licee, cu 13 649 elevi şi 1 105 profesori, o şcoală profesională, cu 3 424 elevi şi 21 profesori, Universitatea „Sapientia” (inaugurată în anul 2001), un seminar romano-catolic şi câteva secţii ale universităţii „George Bariţiu” din Braşov. Educaţia copiilor şi elevilor se realizează atât în limba română, cât şi în limba maghiară (pentru copiii care aparţin acestei minorităţi naţionale). În aceeaşi perioadă, activităţile cultural-artistice se desfăşurau în cadrul celor şapte case de cultură, 48 de cămine culturale, un teatru studio, şase unităţi muzeale, 270 de biblioteci, cu 2 946 000 vol., două ansambluri folclorice profesioniste (unul românesc la Topliţa şi altul secuiesc la Miercurea-Ciuc), un centru pentru conservarea şi valorificarea creaţiei şi tradiţiei populare ş.a. Activitatea sportivă se desfăşoară în 102 secţii sportive, cu 2 350 sportivi legitimaţi, 100 antrenori şi 163 arbitri.

Ocrotirea sănătăţii

În anul 2007, aceasta se realiza prin intermediul celor cinci spitale, cu 2 201 paturi (un pat de spital la 147 locuitori), cinci dispensare medicale, 109 farmacii şi puncte farmaceutice, un sanatoriu (Tulgheş), un preventoriu pentru copii (Gheorgheni) ş.a. La începutul anului 2008, asistenţa medicală era asigurată de 384 medici (un medic la 847 locuitori), 111 medici stomatologi (un medic stomatolog la 2 933 locuitori) şi 1 842 cadre sanitare cu pregătire medie.

Turismul

în perimetrul jud. Harghita, se practică tot timpul anului, atât sub formă de sejur, cât şi de tranzit, datorită, în primul rând, existenţei renumitelor staţiuni climaterice şi balneoclimaterice Borsec, Lacu Roşu, Băile Tuşnad, Izvoru Mureşului, Jigodin-Băi, Topliţa, Praid, Corund, Bilbor ş.a., precum şi prezenţei unor zone pitoreşti (lacul vulcanic Sfânta Ana, defileele Oltului şi Mureşului, Cheile Bicazului, abrupturile şi stâncăriile calcaroase din M-ţii Hăşmaş (complexul Piatra Singuratică – Hăşmaşu Mare – Piatra Ascuţită etc.), a unor rezervaţii naturale (muntele de sare de la Praid; vulcanii noroioişi din Filiaş; tinovul Luci, cel mai mare tinov împădurit din Transilvania, adăpostind un relict glaciar foarte rar – mesteacănul pitic/Betula nana; tinovul Mohoş, situat în apropiere de lacul Sfânta Ana, în cadrul căruia vegetează roua-cerului /Drosera rotundifolia, Drosera abovate, Sparganium minimum, Calamagrostis neglecta, Carex elongata ş.a.; mlaştinile eutrofe de la Sâncrăieni şi Valea Mijlocie, cu specii relicte de muşchi; mlaştina Dumbrava Harghitei, cu foarte multe exemplare de Saxifraga hirculus; masivul calcaros „Pietrele Roşii” de la Tulgheş, cu plante endemice, ca de exemplu Astragalus Roemeri, Hieracium pojoritense; Cheile Bicazului – Lacu Roşu; peştera Şugaş ş.a.) şi a unor obiective istorice, de cultură şi artă cu importanţă arhitecturală (fortificaţiile dacice de la Siculeni, Jigodin-Băi, cetatea Mikó, mănăstirea franciscană şi alte monumente din Miercurea-Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, bisericile fortificate de la Dârjiu, Armăşeni, Delniţa, Sânmartin, bisericile din lemn din Tulgheş, Bilbor, Secu ş.a.). Un interes turistic deosebit îl prezintă elementele etnografice şi folclorice, printre care se remarcă vasele de ceramică populară de la Corund, ţesăturile şi broderiile din satele Sărmaş, Sub Cetate ş.a., Festivalul fanfarelor de la Topliţa, Festivalul folcloric „Primăvara harghiteană” (luna mai) etc. În anul 2007, baza turistică a jud. Harghita cuprindea 27 de hoteluri şi moteluri, cinci campinguri, 17 vile, opt cabane, 53 pensiuni turistice urbane, 281 pensiuni turistice rurale ş.a., cu o capacitatea totală de 7 063 locuri. Indicativ auto: HR.

Localităţile judeţului Harghita

(între paranteze sunt înscrişi anii primei menţiuni documentare)

I. MunicipiiLocalit. componente ale municipiilor
1. GHEORGHENI  (1232)1. Covacipeter
2. Lacu Roşu (1913)
3. Vargatac
4. Visafolio (1956)
2. MIERCUREA-CIUC (1427)  1. Ciba (1519)
2. Harghita-Băi (1913)
3. Jigodin-Băi (1913)
3. ODORHEIU SECUIESC (1224) 
4. TOPLIŢA  (1382)1. Călimănel (1913)
2. Luncani (1956)
3. Măgheruş (1913)
4. Moglăneşti (1956)
5. Secu (1956)
6. Vale (1913)
7. Vâgani (1956)
8. Zencani
II. OraşeLocalit. componente ale oraşelor
1. BĂILE TUŞNAD (sec. 17)1. Carpitus (1956)
2. BĂLAN (1850) 
3. BORSEC (1594) 
4. CRISTURU SECUIESC
(1332)		1. Beteşti (1566)
2. Filiaş (1460)
5. VLĂHIŢA (1301)1. Băile Homorod (1913)
2. Minele Lueta (1956)
III. ComuneSatele componente
(primul sat este reşed. com.)
1. ATID1. Atid (1566)
2. Crişeni (1382)
3. Cuşmed (1333)
4. Inlăceni (1333)
5. Şiclod (1566)
2. AVRĂMEŞTI1. Avrămeşti (1334)
2. Andreeni (1409)
3. Cecheşti (1567)
4. Firtănuş (1473)
5. Goagiu (1566)
6. Laz-Firtănuş (1956)
7. Laz-Şoimuş (1956)
8. Medişoru Mic (1913)
3. BILBOR1. Bilbor (1751)
2. Răchitiş (1919)
4. BRĂDEŞTI1. Brădeşti (1532)
2. Târnoviţa (c. 1566)
5. CĂPÂLNIŢA1. Căpâlniţa (1567)
6. CÂRŢA1. Cârţa (1566)
2. Ineu (1334)  
 7. CICEU1. Ciceu (1566)
2. Ciaracio (1956)
8. CIUCSÂNGEORGIU1. Ciucsângeorgiu (1567)
2. Armăşeni (1567)
3. Armăşenii Noi (1839)
4. Bancu (1567)
5. Ciobăniş (1913)
6. Cotormani (1567)
7. Eghersec (1956)
8. Ghiurche (1956)
9. Potiond (1850)
9. CIUMANI1. Ciumani (c. 1567)
10. CORBU1. Corbu (1770)
2. Capu Corbului (1956)
11. CORUND1. Corund (1333)
2. Atia (1567)
3. Calonda (1956)
4. Fântâna Brazilor (1913)
5. Valea lui Pavel (1913)
12. COZMENI1. Cozmeni (1333)
2. Lăzăreşti (1365)
13. DĂNEŞTI1. Dăneşti (1567)
14. DÂRJIU1. Dârjiu (1334)
2. Mujna (1520)
15. DEALU1. Dealu (1334)
2. Fâncel (1505)
3. Sâncrai (1450 şi 1566)
4. Tămaşu (1333)
5. Tibod (ante 1566)
6. Ulcani (1550)
7. Valea Rotundă (1956)
16. DITRĂU1. Ditrău (1567)
2. Jolotca (1854)
3. Ţengheler (1956, depopulat
după anul 1996)
17. FELICENI1. Feliceni (1333)
2. Alexandriţa (1567)
3. Arvăţeni (1566)
4. Cireşeni (1526)
5. Forţeni (1333)
6. Hoghia (1566)
7. Oţeni (1566)
8. Poloniţa (1505)
9. Tăureni (1334)
10. Teleac (c. 1566)
11. Văleni (1333)  
 18. FRUMOASA  1. Frumoasa  (1324)
3. Bârzava (1496)
4. Făgeţel (1913)
5. Nicoleşti (1333)
19. GĂLĂUŢAŞ1. Gălăuţaş (1816)
2. Dealu Armanului (1956)
3. Gălăuţaş-Pârău (1956)
4. Nuţeni (1956)
5. Plopiş (1913)
6. Preluca (1954)
7. Toleşeni (1956)
8. Zăpodea (1956)
20. JOSENI1. Joseni (1567)
2. Borzont (1956)
3. Bucin (1954)
21. LĂZAREA1. Lăzarea (1566)
2. Ghiduţ (1956)
22. LELICENI1. Leliceni (1251)
2. Fitod (1913)
3. Hosasău (1913)
4. Misentea (1333)
23. LUETA1. Lueta (1332)
2. Băile Chirui (1913)
24. LUNCA DE JOS1. Lunca de Jos (1850)
2. Baraţcoş (1913)
3. Poiana Fagului (1956)
4. Puntea Lupului (1956)
5. Valea Boroş (1913)
6. Valea Capelei (1913)
7. Valea Întunecoasă (1913)
8. Valea lui Antaloc (1913)
9. Valea Rece (1913)
25. LUNCA DE SUS1. Lunca de Sus (1850)
2. Comiat (1913)
3. Izvorul Trotuşului (1956)
4. Păltiniş-Ciuc (1956)
5. Valea Gârbea (1913)
6. Valea Ugra (1913)
26. LUPENI1. Lupeni (1566)
2. Bisericani (1333)
3. Bulgăreni (c. 1566)
4. Firtuşu (1459)
5. Morăreni (1505)
6. Păltiniş (1460)
7. Păuleni (1455)
8. Satu Mic (1567)
9. Sâncel
27. MĂDĂRAŞ1. Mădăraş (1567)
28. MĂRTINIŞ1. Mărtiniş (1333)
2. Aldea (1566)
3. Bădeni (1554)
4. Călugăreni (1601)
5. Chinuşu (1567)
6. Comăneşti (1566)
7. Ghipeş (1566)
8. Locodeni (1505)
9. Orăşeni (1566)
10. Petreni (1567)
11. Rareş (1487)
12. Sânpaul (1334)
29. MEREŞTI1. Mereşti (1333)
30. MIHĂILENI1. Mihăileni (1333)
2. Livezi (1835)
3. Nădejdea (1850)
4. Văcăreşti (1566)
31. MUGENI1. Mugeni (1333)
2. Aluniş (1566)
3. Beta (1566)
4. Dejuţiu (1566)
5. Dobeni (1333)
6. Lutiţa (1506)
7. Mătişeni (1567)
8. Tăietura (1334)
32. OCLAND1. Ocland (1546)
2. Crăciunel (1333)
3. Satu Nou (1481)
33. PĂULENI-CIUC1. Păuleni-Ciuc (1567)
2. Delniţa (1333)
3. Şoimeni (1506)
34. PLĂIEŞII DE JOS1. Plăieşii de Jos (1744)
2. Casinu Nou (1750)
3. Iacobeni (1567)
4. Imper (1333)
5. Plăieşii de Sus (1567)
35. PORUMBENI1. Porumbenii Mari (1333)
2. Porumbenii Mici (1506)
36. PRAID1. Praid (1567)
2. Becaş (1913)
3. Bucin (1956)
4. Ocna de Jos (1493)
5. Ocna de Sus (1760)
6. Şaşvereş (1956, depopulat
după anul 1996)
37. RACU1. Racu (1333)
2. Satu Nou (1954)
38. REMETEA1. Remetea (1567)
2. Făgeţel (1956)
3. Martonca (1956, depopulat
după anul 1996)
4. Sineu (1956)
39. SATU MARE1. Satu Mare (1566)
40. SĂCEL1. Săcel (1453)
2. Şoimuşu Mare (1333)
3. Şoimuşu Mic (ante 1566)
4. Uilac (1301)
5. Vidacut (1432)
41. SĂRMAŞ1. Sărmaş (1850)
2. Fundoaia (1956)
3. Hodoşa (1956)
4. Platoneşti (1956)
5. Runc (1956)
42. SÂNCRĂIENI1. Sâncrăieni (1566)
43. SÂNDOMINIC1. Sândominic (c. 1567)
44. SÂNMARTIN1. Sânmartin (1333)
2. Ciucani (1566)
3. Valea Uzului (1909)
45. SÂNSIMION1. Sânsimion (1333)
2. Cetăţuia (1567)
46. SÂNTIMBRU1. Sântimbru (1567)
2. Sântimbru-Băi (1956)
47. SECUIENI1. Secuieni (1448)
2. Bodogaia (1333)
3. Eliseni (1333)
48. SICULENI1. Siculeni (1567)
49. SUBCETATE1. Subcetate (1750)
2. Călnaci (1956)
3. Duda (1956)
4. Filpea (1956)
50. SUSENI1. Suseni (1567)
2. Chileni (1576)
3. Liban (1913)
4. Senetea (1956)
5. Valea Strâmbă (1567)
51. ŞIMONEŞTI1. Şimoneşti (1333)
2. Benţid (1567)
3. Cădaciu Mare (1567)  
4. Cădaciu Mic (1760)
5. Ceheţel (1566)
6. Chedia Mare (1505)
7. Chedia Mică (1567)
8. Cobăteşti (1462)
9. Medişoru Mare (1566)
10. Mihăileni (1334)
11. Nicoleni (1333)
12. Rugăneşti (1518)
13. Tărceşti (1333)
14. Turdeni (ante 1566)
52. TOMEŞTI1. Tomeşti (1333)
53. TULGHEŞ1. Tulgheş (1850)
2. Hagota (1956)
3. Pintic (1956)
4. Recea (1956)
54. TUŞNAD1. Tuşnad (1421)
2. Tuşnadu Nou (1854)
3. Vrabia (1576)
55. ULIEŞ1. Ulieş (1333)
2. Daia (1333)
3. Iaşu (1566)
4. Ighiu (1567)
5. Nicoleşti (1334)
6. Obrăneşti (1496)
7. Petecu (1478)
8. Vasileni (1566)
56. VĂRŞAG1. Vărşag (1913)
57. VOŞLĂBENI1. Voşlăbeni  (1750)
2. Izvoru Mureşului (1956)  
58. ZETEA1. Zetea (1333)
2. Desag (1956)
3. Izvoare (1956)
4. Poiana Târnavei (1954)
5. Sub Cetate (1956)
6. Şicasău (1913)