Date generale
Municipiul Iaşi se aflã în partea de Nord Est a României, în provincia istoricã Moldova, este reşedinţa judeţului Iaşi, situat în zona de contact a Podişului Central Moldovenesc cu Câmpia Jijiei Inferioare (parte componentã a Câmpiei Moldovei), în lunca şi pe terasele râului Bahlui, la 45-95 m altitudine, la intersecţia paralelei de 47°09’44” latitudine nordicã cu meridianul de 27°35’20” longitudine esticã; 378 954 loc. (1 ian. 2019, locul 2 pe ţarã, dupã Bucureşti, ca numãr de locuitori), din care 182 078 loc. de sex masc. şi 196 876 fem. Suprafaţa: 93,9 km2, din care 71,1 km2 în intravilan; densitatea: 5 330 loc./km2. La recensãmântul populaţiei din 20-31 oct. 2011, din totalul de 290 422 loc., 258 296 de persoane (88,9%) erau români, 1 376 rromi (0,5%) şi 30 750 loc. (10,6%) aparţineau altor etnii (evrei, ruşi-lipoveni, greci, maghiari, germani, turci, italieni, ucraineni, poloni, armeni ş.a.). Din punct de vedere confesional, la acelaşi recensãmânt s-au înregistrat 245 183 ortodocşi (84,4%), 8 661 romano-catolici (3,0%), 1 390 creştini dupã evanghelie (0,5%), 1 018 penticostali (0,4%), 605 musulmani (0,2%), 555 creştini de rit vechi (0,2%) şi 33 010 loc. (11,4%) aparţineau altor confesiuni (adventişti de ziua a şaptea, baptişti, martorii lui Iehova, mozaici, greco-catolici, evanghelişti ş.a), erau atei, fãrã religie sau cu religie nedeclaratã. Municipiul Iaşi este unul dintre cele mai importante noduri de comunicaţie ale ţãrii din care se desprind cinci linii de cale feratã (staţia de cale feratã din oraş a fost inauguratã la 1 iunie 1870) şi şapte şosele modernizate, cu importanţã mare în transportul intern şi în cel de tranzit internaţional. Un rol major în asigurarea transporturilor de marfuri şi cãlãtori îl are Aeroportul Internaţional Iaşi, ianugurat în anul 1926, situat la 6,6 km Nord Est de centrul municipiului Iaşi, extins şi modernizat în anii 1969, 2001 şi 2005, cu trei terminale noi, date în folosinţã în anii 2012/T2 (cu o suprafaţã de 1 210 m2), 25 octombrie 2015/T3 (3 600 m2) şi 2024/T4 inaugurat la 29 martie, cu 31 250 m2. Noul Terminat T4 este dotat cu echipamente moderne, are 20 de birouri check-in, 14 porţi de îmbarcare, şase filtre de securitate, 12 sisteme self check-in, un salon VIP şi unul pentru business, spaţii de realxare ş.a. Totodatã, a fost construit şi un parc fotovoltaic, cu o capacitate de 1,3 MWh, care asigurã 20% din necesarul de energie al aeroportului, acesta fiind primul aeroprot din România care are şi o sursã de “energie verde”. La Iaşi a avut loc inaugurarea primului tramvai electric în anul 1898. Totodatã, municipiul Iaşi este un principal centru industrial al ţãrii cu numeroase întreprinderi industriale în cadrul cãrora se produc: energie electricã şi termicã, laminate din oţel de diferite profile, felurite tipuri de ţevi sudate, utilaje grele, material rulant feroviar, maşini-unelte, utilaje şi unelte agricole, utilaje pentru industriile chimicã şi metalurgicã, pentru industria lemnului şi pentru construcţiile de drumuri, poduri şi locuinţe, aparate de radio, televizoare, radio-casetofoane, traductoare electronice, medicamente (antibiotice, biostimulatori, reactivi, extracte vegetale etc.), mase plastice, fibre sintetice, mobilã, articole din piele, produse alimentare şi multe altele. Iaşul este şi centrul unei importante zone pomi-viticole (podgoria Iaşilor). Fermã avicolã. Municipiul Iaşi este un puternic centru turistic, cultural-artistic, ştiinţific şi de învãţãmânt, cu vechi tradiţii. La Iaşi a luat naştere, în 1640, “Academia Vasilianã” – prima şcoalã superioarã cu predare în limbile greacã şi slavonã, întemeiatã de Vasile Lupu (domn al Moldovei în perioada 1634-1653) pe lângă mănăstirea Trei Ierarhi, iar în secolul 19 s-au înfiinţat numeroase instituţii culturale printre care Societatea de medici şi naturalişti (18/30 martie 1833), “Academia Mihăileană” (întemeiată de Gheorghe Asachi şi inauguratã la 16/28 iunie 1835), Conservatorul filarmonic-dramatic (înfiinţat de Gheorghe Asachi împreunã cu vornicul Ştefan Catargiu şi cu spătarul Vasile Alecsandri, tatăl poetului, şi inaugurat la 15/27 noiembrie 1836), prima universitate din România (inaugurată la 26 octombrie/7 noiembrie 1860 în prezenţa domnitorului Alexandru Ioan Cuza), numită în prezent Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”. În perioada 22 decembrie 1846-17 februarie 1888, activitatea teatralã s-a desfãşurat în clãdirea Teatrului cel Mare din Copou (distrusã de incendiul din noaptea de 17 spre 18 februarie 1888), iar prima reprezentaţie teatrală din România în limba română avusese loc la 27 decembrie 1816, din iniţiativa lui Gheorghe Asachi).
La 20 februarie/4 martie 1838 a avut loc primul spectacol de operã în limba românã cu opera “Norma” de Vincezo Bellini, iar la 26 decembrie 1848, primul spectacol de operetã cu lucrarea “Feeria Baba Hârca” cu muzica semnatã de Alexandru Flechtenmacher pe un libret scris de actorul Matei Millo. La 1/13 ianuarie 1832 au fost înfiinţate Arhivele Statului din Moldova avându-l ca prim director pe Gheorghe Asachi, în septembrie 1852 a fost inaugurat primul hipodrom de pe teritoriul actual al României, cu o pistã de 1 400 m lungime, în anii 1833-1834 a fost amenajat Parcul Copou (azi cu o suprafaţã de 10 ha), deschis pentru public la 8 noiembrie 1834, iar în 1856 a fost inauguratã Grădina botanică, extinsă pe o suprafaţã de 2 ha, înfiinţatã de medicul Anastasie Fătu (a doua de pe teritoriul actual al României, după cea din Bucureşti, înfiinţată în anul 1855), în care iniţial s-au plantat 2 500 de specii de plante, iar în 1875 a fost înfiinţat primul Observator astronomic din România, de cãtre astronomul Constantin Cãpitãneanu.
Tot în secolul 19 au apãrut la Iaşi nenumărate reviste şi ziare de mare însemnãtate ca de pildã “Albina româneascã” (1829) – prima gazetã din Moldova, fundatã de Gheorghe Asachi, “Dacia literarã” (1840), “Propãşirea” (1844), “România literarã” (1855), “Convorbiri literare” (1867), “Contemporanul”(1881) ş.a. Şi în prezent municipiul Iaşi posedã importante instituţii de învãţãmânt superior şi aşezãminte culturale: Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnicã “Gheorgeh Asachi”, Universitatea Agronomicã “Ion Ionescu de la Brad”, Universitatea de Medicinã şi Farmacie “Gr. T. Popa”, Academia de Muzicã “George Enescu”, Institutul Teologic Ortodox, Institutul Teologic Romano-Catolic, Universitatea Informaticã. Învãţãmântul superior particular este reprezentat prin mai multe universitãţi înfiinţate dupã anul 1989: “Apolonia”, Universitatea Ecologicã “Dimitrie Cantemir”, Universitatea “Mihail Kogãlniceanu”, Universitatea “Ştefan cel Mare”, Universitatea Fundaţiei Academice “Petre Andrei” ş.a. Totodatã, la Iaşi mai funcţioneazã o filialã a Academiei Române, Teatrul Naţional, numit “Vasile Alecsandri” din anul 1956 (renovat în anul 2012), Teatrul de Operã şi Balet (inaugurat în 1956), Filarmonica “Moldova”, Teatrul pentru copii şi tineret “Luceafãrul”, numeroase biblioteci (între care Biblioteca judeţeanã “Gheorghe Asachi”, fundatã în 1920, în prezent cu un fond de carte de peste 500 000 de exemplare, Biblioteca Centralã Universitarã “Mihai Eminescu”, fundatã în 1640, în prezent cu peste 3 milioane de volume, Biblioteca Universitãţii de Medicinã şi Farmacie, fundatã în 1879, Biblioteca Universitãţii Politehnice “Gheorghe Asachi”, fundatã în 1937 ş.a.), un post de radio-emisie de stat (Radio Moldova, inaugurat la 2 noiembrie 1941) şi opt posturi particulare de radio-emisie, şase posturi locale de televiziune (înfiinţate dupã anul 1989), o Bursã de Mãrfuri şi Valori “Moldova” (deschisã la 19 ianuarie 1995) ş.a.
În municipiul Iaşi sunt peste 20 de muzee şi case memoriale printre care: Complexul Naţional Muzeal “Moldova”, adãpostit în Palatul Culturii, cu secţii de istorie a Moldovei, cu peste 50 000 de exponate, de artã, de etnografie, de ştiinţã şi tehnicã, Muzeul Unirii, inaugurat în 1959, cu prilejul sãrbãtoririi centenarului Unirii Moldovei cu Ţara Româneascã, este adãpostit în Palatul în care a locuit Alexandru Ioan Cuza (palat care a fost restaurat în anii 1997-2008) – muzeu reorganizat şi inaugurat la 24 ianuarie 2008, Muzeul etnografic al Moldovei (înfiinţat în anul 1943), adãpostit în Palatul Culturii din anul 1953, Muzeul de istorie a municipiului Iaşi, Muzeul literaturii române (inaugurat la 26 decembrie 1972), amenajat în casa “Pogor” care a aparţinut Societãţii literare “Junimea”, Muzeul tiparului, organizat în casa “Dosoftei” (declaratã monument istoric în anul 2004), Casa memorialã “Ion Creangã”, cunoscutã cu numele Bojdeuca din Ţicãu, casele memoriale “George Topârceanu” , “Otilia Cazimir”, “Vasile Pogor”, “Mihail Kogãlniceanu”, “Mihail Sadoveanu” etc. În cartierul Nicolina din Iaşi funcţioneazã un complex balneoclimateric de interes local, cu funcţionare permanentă, cu ape minerale (de sondã) sulfuroase, iodurate, clorurate, bromurate, sodice, bicarbonatate indicate pentru tratarea afecţiunilor reumatismale, a celor posttraumatice, ginecologice, dermatologice etc. Parcul Expoziţiei (5,4 ha), amenajat în anul 1923. În parcul Copou (10 ha), inaugurat la 8 noiembrie 1834 şi sistematizat în anul 1907, cu arbori de diferite specii (tei, arţari, frasini, chiparoşi californieni/Taxodium distichum, arborele vieţii/Thuja orientalis, tisã/Taxus baccata, molid ş.a.) şi mai multe specii de arbuşti (liliac, iasomie, forsiţia ş.a.) se află un tei argintiu (Tilia tomentosa) atribuit poetului Mihai Eminescu, copac a cărui vârstă a fost estimată la circa 458 de ani, declarat monument al naturii şi arbore protejat (din 1994). Ca urmare a furtunii din anul 1950, în urma căreia Teiul poetului Mihai Eminescu a fost puternic afectat, trunchiul său a fost legat cu centuri de metal, iar în anii 1990 şi 2014 i s-au aplicat tratamente speciale de întărire. În interiorul Parcului Copou, lângă Teiul lui Eminescu, se află monumentul “Obeliscul cu lei“, construit după proiectul lui Gheorghe Asachi, dezvelit în anul 1841 şi declarat monument istoric în anul 2004, precum şi bustul poetului, operă a sculptorului Ion Mateescu, dezvelit în 1943, azi declarat monument istoric. Obeliscul cu lei, înalt de 7 m, a fost reparat în anul 1904 – cei patru lei de la baza obeliscului simbolizând cele patru ţări europene care recunoscuseră Independenţa Ţărilor Române la vremea respectivă. În parcul Copou mai sunt expuse numeroase busturi ale diferitelor personalităţi, printre care bustul lui Costache Negruzzi, dezvelit în 1934, bustul lui Ion Creangã, operã a sculptorului Ion Dimitriu-Bârlad, dezvelit în 1932, bustul poetei Veronica Micle, realizat de sculptorul Ion Irimescu şi dezvelit în anul 1943 etc.
Istoric
Săpăturile arheologice efectuate în vatra oraşului au scos la iveală o suprapunere de culturi materiale din Paleolitic, Neolitic (cultura Cucuteni, mileniul 4-3 î.Hr.), din perioada dacică (secolele 3-4) şi din cea a feudalismului, atestând o continuă locuire a acestor meleaguri. Aşezarea a fost jefuită şi distrusă în mare parte de invazia mongolilor din anul 1241. Prima menţiune documentară a localităţii datează din anii 1387-1392 în cronica rusă a lui N. M. Tihomirov, când aşezarea apare consemnată cu numele Jasskii Torg (Târgul Iaşului). Una dintre numeroasele ipoteze referitoare la originea numelui Iaşi este aceea legată de tribul iazigilor (iazygi), în vreme ce alţi cercetători consideră că numele provine de la apelativul “iesciori” sau “iaşi”, adică arcari sau arcaşi care, pânã în secolul 15, aveau o zonă bine delimitatã (cea a străzii Podu Vechi) numită “arcăria”. În 1408 localitatea apare menţionată în “Privilegiul comercial” al domnului Alexandru cel Bun ca punct de vamă pe drumul comercial ce lega Lvovul cu porturile de la Dunărea de Jos, iar în 1415 Iaşul figurează ca oraş. Începând cu anul 1434, domnii Moldovei şi-au stabilit pe rând reşedinţa (Curtea Domnească) la Iaşi, fapt ce a determinat dezvoltarea oraşului ca centru meşteşugăresc şi comercial. Datorită poziţiei sale centrale în cadrul Moldovei, oraşul Iaşi a deţinut timp de aproape 300 de ani (1564-1859) funcţia de capitală a statului feudal Moldova, după această dată fiind transferată la Suceava. De-a lungul secolelor, oraşul a fost de mai multe ori atacat, prădat şi incendiat de turci, tătari sau poloni (1538, 1577, 1616, 1650, 1686, 1821 etc.), iar de fiecare dată, după refacerea lui, domnii Moldovei l-au înzestrat, îndeosebi, cu lăcaşuri religioase. La 27 martie/8 aprilie 1848 a avut loc la Iaşi (la hotel Petersburg) o mare întrunire (circa 1 000 de persoane aparţinând tuturor păturilor sociale, printre care se număra şi Alexandru Ioan Cuza – viitorul domnitor), care a marcat începutul mişcării revoluţionare din Moldova. Puternic centru al mişcării unioniste, la Iaşi au avut loc nenumărate acţiuni pregătitoare care au culminat cu alegerea ca domnitor al Moldovei (la 5/17 ianuarie 1859) a lui Alexandru Ioan Cuza. Dupã unirea celor două ţări româneşti, la 24 ianuarie 1859, şi crearea statului naţional român, oraşul Iaşi şi-a pierdut importanţa pe care o avea în calitate de capitală a Moldovei. În a doua jumătate a secolului 19, oraşul Iaşi a fost sediul Societăţii literare “Junimea” (înfiinţatã în 1863), care a concentrat în jurul ei un mare număr de intelectuali printre care Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor, Theodor Rosetti – cel care a dat numele Societăţii –, A. D. Xenopol, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Vasile Conta, Iacob Negruzzi şi mulţi alţii. În timpul Primului Rãzboi Mondial, Guvernul României, condus de I. I. C. Brătianu, a părăsit oraşul Bucureşti (la 20 noiembrie/3 decembrie 1916) ca urmare a ocupării lui de cãtre trupele Puterilor centrale, instalându-se la Iaşi unde şi-a desfăşurat activitatea până în noiembrie 1918, devenind, în acest fel, capitala provizorie a României. Oraşul Iaşi a fost declarat municipiu la 17 februarie 1968 şi Capitala istorică a României în anul 2018.
Monumente
Biserica “Sfântul Nicolae”-Domnesc, ctitorie din 1491-1492 a lui Ştefan cel Mare (cu unele adăugiri din secolul 16), reconstruită în anii 1884-1904 după planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy, sfinţită la 2 octombrie 1904 şi supusă unor reparaţii în anii 1989-1993. La această biserică (singura, din cadrul complexului Curţii Domneşti – întemeiate în anul 1434 -, care mai există şi astăzi), au fost unşi Domnii Moldovei din secolul 16 şi până în anul 1859.
Biserica mănăstirii Galata, cu hramul “Înălţarea Domnului”, ctitorie din anii 1576-1578 a Domnului Moldovei, Petru Şchiopul (refăcută în anii 1582-1583, cu zid de incintă construit în anii 1726-1735 şi turn-clopotniţă datând din 1584 şi completat în 1847 de Domnul Mihail Sturdza), are o catapeteasmă pictată în 1838 (restaurată în 1961-1969). Mănăstirea Galata a fost reînfiinţată în 1991 prin grija Înalt Preasfinţitului Daniel, mitropolitul Moldovei, devenit Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în anul 2007.
Biserica “Sfântul Sava” a fost construită în perioada 1583-1625 de către “protomaistorul” Gheorghe din Istanbul (cu unele transformări din 1820 şi 1844); bisericile cu hramurile “Adormirea Maicii Domnului”-Barnovschi (1626-1628, reparată în 1786, cu picturi murale interioare din 1880) şi “Sfântul Ioan cel Nou”-Nicoriţă (1626-1629, cu unele transformări şi adăugiri din 1814); biserica având hramul “Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” (1626-1635, cu unele transformări din 1854); biserica mănăstirii “Sfinţii Trei Ierarhi”, ctitorie din anii 1635-1639 a Domnului Moldovei, Vasile Lupu (sfinţită la 6 mai 1639, reparată în 1742), atribuită meşterului armean Ianache Etisi, reprezintă o sinteză a arhitecturii moldoveneşti şi munteneşti, fiind un monument istoric, unic prin bogăţia şi frumuseţea decoraţiei sculptate care îmbracã în întregime faţadele (adevărate broderii în piatrã). Înfăţişarea iniţială a bisericii “Trei Ierarhi” a fost parţial alterată de restaurarea efectuată în anii 1882-1890 după planurile arhitectului francez André Lecomte du Noüy, când au fost distruse picturile murale interioare şi s-au demantelat anexele bisericii (Turnul-clopotniţă, casa egumenică ş.a.). Unele lucrări de consolidare şi renovare au fost executate în anii 1991-1993. Mănăstirea “Trei Ierarhi” a fost reînfiinţată în 1991 prin grija Înalt Preasfinţitului Daniel, mitropolitul de atunci al Moldovei (în 2007 a devenit Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române). În biserica “Trei Ierarhi” se află mormintele lui Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza.
În apropiere de biserica “Sfinţii Trei Ierarhi” se află Catedrala romano-catolică, având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, cunoscută şi sub numele de Biserica franciscanilor, zidită în anii 1782-1789 pe locul unei biserici din lemn construită în 1753, în timpul domniei lui Matei Ghica, şi distrusă de incendiul din 1766. Biserica actuală, construită în stil baroc, păstrează picturi murale interioare executate în 1869 de călugărul franciscan Giuseppe Carta di Palermo, un altar din marmură, realizat în 1870 şi o orgă cu 21 de registre. Biserica a fost reparată atât în anii 1803-1804 (dupã gravele stricăciuni provocate de cutremurul din 14 octombrie 1802, care a avut magnitudinea de 7,9-8,2 grade pe scara Richter şi replicile au durat 2 minute şi 30 de secunde, fiind cel mai puternic cutremur din toate timpurile), cât şi după cutremurul din 26 noiembrie 1829, care a avut magnitudinea de 7,3 grade pe scara Richter. Biserica a mai fost supusă unor reparaţii şi restaurări în anii 2004-2005. În prezent aici se află sediul Episcopiei catolice Iaşi; Mănăstirea Golia (reînfiinţată în 1991 prin grija Înalt Preasfinţitului Mitropolit Daniel, devenit Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române în anul 2007), cu biserica având hramul “Înălţarea Domnului” (39 m lungime, 13 m lăţime, 30 m înălţime) este o ctitorie de la începutul secolului 16 a marelui logofăt Ioan Golia şi menţionată documentar, prima oară, în anul 1564 pe o inscripţie de pe o cruce din aur. Biserica, supusă unor reparaţii capitale la începutul secolului 17, efectuate din iniţiativa şi pe cheltuiala Domnului Moldovei, Ieremia Movilă, a fost rezidită în anii 1650-1653 prin grija Domnului Moldovei, Vasile Lupu şi terminată definitiv la 24 mai 1660 în timpul domniei lui Ştefăniţă Lupu, fiul lui Vasile Lupu. În vremea celei de-a doua domnii a lui Gheorghe Duca (1668-1672) au fost construite zidurile de incintă şi cele patru trunuri circulare de la colţuri. Afectată de un violent incendiu în anul 1735 şi apoi de cutremurul din 11 iunie 1738, care a avut magnitudinea de 7,7 grade pe scara Richter, biserica a fost reparată ulterior, lucrările fiind terminate în 1754. Picturile murale interioare au fost refăcute în 1838. Dupã secularizarea averilor mănăstireşti (în 17/29 decembrie 1863), mănăstirea Golia a început să decadă părăginindu-se treptat. Închisă în perioada 1900-1943, mănăstirea a fost supusã unor ample lucrări de restaurare în anii 1943-1947. Biserica mănăstirii Golia este un important monument de arhitectură în care se îmbină tradiţia moldovenească cu unele elemente renascentiste (la construcţia ei a participat şi o echipă de meşteri italieni).
Biserica mănăstirii Cetăţuia, cu hramul “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, declarată monument istoric în anul 2015, este ctitoria din anii 1668-1672 a Domnului Gheorghe Duca, fiind înconjurată de un puternic zid de incintă, înalt de 7 m şi gros de 1,4 m, străjuit de Turnul porţii, datând din anul 1670. Mănăstirea Cetăţuia se află pe înălţimea Cetăţuia din Sud Estul oraşului.
Ansamblul monahal, care în secolele trecute a fost un puternic focar de cultură, a fost supus unor ample lucrări de renovare în anii 1827-1837 (în această perioadă biserica a fost repictată) în 1844, 1896, 1910-1912 şi 1964-1971. În această biserică se află mormântul domnului Moldovei, Gheorghe Duca şi al fiicei sale, Maria.
Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” a fost începutã în 1633 de domnul Miron Barnovschi şi terminatã în 1635 de domnul Vasile Lupu; biserica mănăstirii Frumoasa, cu dublu hram – “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi “Adormirea Maicii Domnului” (37 m lungime şi 15 m lãţime) a fost construită în perioada 1583-1586 prin grija hatmanului Meletie Balica şi refăcută în anii 1726-1733 (în timpul domniei lui Grigore II Ghica) când i s-a adăugat tinda, s-au executat picturile murale interioare, s-au construit casele egumeneşti, zidul de incintă (înalt de 4 m), Turnul-clopotniţă ş.a. (de atunci biserica poartă numele “Frumoasa”). Biserica păstrează picturi murale interioare originare, executate în tempera, şi o catapeteasmã montatã în 1833. Biserica a fost restaurată în anii 1836-1839 prin strădania egumenului Ioasaf Voinescu, în perioada 1951-1955 când a fost declarată monument istoric şi în anii 2017-2021. În pridvorul bisericii Frumoasa se află mormântul domniţei Ruxandra (decedată în 1782), fiica Domnului Grigore II Ghica. În incinta mănăstirii Frumoasa există palatul Domnului Sturdza, construit după planul arhitectului Martin Kubelka, ruinele palatului domniţelor datând din anul 1740 (ambele declarate monumente istorice în anul 2004) şi Turnul-clopotniţă (1819-1833, restaurat în anii 1966-1970); Catedrala mitropolitanã cu hramul “Întâmpinarea Domnului”, a fost construită în anii 1833-1839 după planul arhitectului român de origine austriacă, Gustaw Freiwald, prin grija mitropolitului Veniamin Costache. După ce a fost montat acoperişul (în 1839), bolţile bisericii s-au prăbuşit din cauza unor deficienţe de proiectare, rămânând aşa pânã în 1881, când regele României, Carol I, şi mitropolittul Iosif Naniescu i-au pus, pentru a doua oară, piatra de temelie, lucrările de construcţie executându-se de data aceasta după planul arhitectului român Alexandru Orăscu. Terminată în 1886, biserica a fost pictată în interior, în 1887, de către pictorul Gheorghe Tattarescu. În această catedrală se află racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, adusă de domnul Vasile Lupu de la biserica “Sfântul Gheorghe” din cartierul Fanar din Istanbul şi depusă iniţial (13 iunie 1641) la biserica “Trei Ierarhi” şi transferată la această catedrală în anul 1889.
Biserica având hramul “Naşterea Maicii Domnului”-Tarpalari (1640-1650, cu unele refaceri din 1827 şi unele transformãri din anii 1881-1890); biserica având hramul “Intrarea în Bisericã a Maicii Domnului” (sau “Vovidenia”) datând dinainte de anul 1645; biserica “Schimbarea la Faţã”-Albã (fostã “Naşterea Maicii Domnului” construitã în 1679 pe locul uneia care data din 1606 şi restauratã în 1885; biserica “Sfântul Ioan Gurã de Aur”-Zlatavst construitã în 1683 de domnul Gheorghe Duca şi pictatã în 1855 de cãtre Nelu Zugravu. În aceastã bisericã se aflã mormântul lui Barbu Lãutarul; bisericile cu hramurile “Schimbarea la Faţã” a mãnãstirii Socola, ctitorie din anii 1551-1562 a domnului Alexandru Lãpuşneanu şi a soţiei sale Ruxandra, restauratã în anii 1995-2004, “Sfântul Haralambie” (1799-1804, cu picturi murale interioare executate în 1897 de preotul Vasile Damian, “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”- Bãrboi, ziditã în anii 1841-1844 din iniţiativa logofãtului Dimitrie Sturdza dupã planul arhitectului Andrei Caridi, pe fundaţiile unei vechi biserici ridicatã de vornicul Ioan Ursu Bãrboi în 1615. La aceastã bisericã, consolidatã şi restauratã în anii 1980-1988, se aflã mormintele lui Ioan Sandu Sturdza (primul domn pãmântean în Moldova) şi al poetului Alecu Russo; bisericile cu hramurile “Sfântul Dumitru”-Balş (1691, cu catapeteasmã din 1761, amvon şi picturi murale interioare din 1868, restauratã în anii 1897-1900 de arhitectul Iancu Catargiu), “Duminica Tuturor Sfinţilor”-Banu (1705-1706, distrusã de un incendiu în 1747 şi refãcutã în anul 1800), “Sfinţii Patruzeci de Mucenici” (1760) la care a fost diacon Ion Creangã între anii 1859 şi 1863, “Sfântul Gheorghe” – Mitropolia Veche (1758-1766, cu unele transformãri din 1791 şi restauratã în 1986 de cãtre arhitectul Ştefan Balş, pictatã în frescã în 1997-1999 şi resfinţitã la 22 mai 2000), “Sfânta Cuvioasã Parascheva”(Veche) sau Metocul Maicilor (1819, reparatã în 1850), “Sfântul Nicolae”-Copou construitã în anii 1937-1943, având printre ctitori şi pe Nicolae Iorga, cu picturi murale interioare executate în 1962-1965 de Vasile Pascu şi icoanele de pe iconostas pictate de Corneliu Baba. În anii 1993-1995 au fost pictate firidele exterioare ale bisericii. Pe lângã multe alte biserici ortodoxe, în municipiul Iaşi existã o bisericã romano-catolicã, datând din anul 1789 şi o alta cu hramul “Sfântul Anton de Padova” ziditã în anii 1991-1995, o bisericã armeano-gregorianã cu hramul “Sfânta Nãscãtoare” (ziditã în anul 1395 prin osteneala şi pe cheltuiala hagiului Macarie, reconstruitã în 1803 de cãtre enoriaşi şi restauratã în 2006), Sinagoga Mare, construitã în anii 1657-1671 pe locul alteia care data din anul 1580, consideratã cel mai vechi şi cel mai mare edificiu de cult mozaic din România, restauratã în anii 2008-2010 şi declaratã monument istoric în anul 2015. În faţa sinagogii existã un obelisc, inaugurat în anul 1976, ridicat în memoria victimelor Pogromului din 28-29 iunie 1941 de la Iaşi şi declarat monument istoric. Arhitectura civilã din municipiul Iaşi este reprezentatã prin mai multe construcţii importante printre care: casa “Dosoftei” (1677) în care a funcţionat o tiparniţã şi în care astãzi este amenajat Muzeul tiparului; palatul lui Alexandru Ioan Cuza (1806), în prezent Muzeul Unirii; palatul “Cantacuzino-Paşcanu” (sfârşitul secolului 17, cu modificãri din secolul 19); palatul lui Mihail Sturdza construit în anii 1834-1848 dupã planul arhitectului Nicolae Singurov (în prezent sediul Academiei de Muzicã); casa “Beldiman” (1819); palatul “Roset-Roznovanu” construit în anii 1832-1834 dupã planul lui Gustaw Freiwald (azi sediul Primãriei municipale); casa “Alecsandri” (ante 1810); casele “Balş” (1835-1850), “Ghica” (1820), “Gane” (1845), “Pogor” (1850, reparatã în 1901 şi renovatã în 1995-1996); clãdirea Universitãţii “Alexandru Ioan Cuza” construitã în anii 1893-1896 dupã planul arhitectului elveţian Louis Pierre Blanc, stabilit în România.
Clãdirea Teatrului Naţional (numit din 1956 Teatrul “Vasile Alecsandri”) a fost construitã în anii 1894-1896 dupã planurile arhitectului austriac Ferdinand Fellner în colaborare cu arhitectul german Hermann Helmer. Plafonul Sãlii Mari a Teatrului Naţional a fost pictat de Al. Goltz (îngeri, nimfe, alegorii paradisiace) şi are un candelabru cu 109 becuri, iar sala are o capacitate de 740 de locuri. În prezent, în clãdirea Teatrului Naţional (supusã unor lucrãri de restaurare în anul 2012), declaratã monument istoric, îşi defãşoarã activitatea şi Opera Românã din Iaşi; Palatul Culturii este un edificiu monumental, construit pe locul vechilor Curţi Domneşti în anii 1907-1926, în stil neogotic, dupã planul arhitectului I. D. Berindei (în prezent adãposteşte un complex muzeal). Intrarea în palat se face printr-un Turn-donjon central, cu ceas, alcãtuit dintr-un ansamblu de clopote care reproduc la fiecare orã Hora Unirii. Palatul are 298 de camere cu o suprafaţã totalã de 6 000 m2. Sala Voievozilor din interiorul palatului a fost pictatã de Ştefan Dimitrescu şi elevii sãi. Pânã în 1955 în acest palat a funcţionat Tribunalul regional Iaşi. În aripa de Nord Est a acestui palat se aflã Biblioteca municipalã “Gheorghe Asachi”.
Clãdirea Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” construitã în anii 1932-1934 dupã planul arhitectului Constantin Iotzu; clãdirea Observatorului astronomic (1913) ş.a. În cartierul Țicãu al municipiului Iaşi se aflã celebra casã ţãrãneascã, numitã “Bojdeuca din Țicãu”, construitã în anul 1842 şi renovatã în anii 1942 şi 1985, în care a locuit scriitorul Ion Creangã în perioada 1872-1889, devenitã prima casã memorialã din România, inauguratã la 15 aprilie 1918, declaratã monument istoric. Aceastã cãsuţã, compusã din douã camere, aflate de o parte şi de alta a unui antreu, este mãrginitã la faţadã de un cerdac (prispã ţãrãneascã), limitat de un parmalâc (gãrduleţ) din lemn, din care se înalţã şase stâlpi din lemn, de formã pãtratã, care susţin, la partea superioarã, streaşina casei. În curte se aflã un bust al scriitorului, realizat în granit de cãtre sculptorul Iftimie Bârleanu, dezvelit în anul 1968, precum şi o statuie a lui Ion Creangã, operã a unui grup de studenţi de la Academia de Arte Plastice din Bucureşti, dezvelitã în anul 1990. În cursul anului 2023, bojdeuca a fost supusã unor lucrãri de modernizare, în cadrul cãrora s-au instalat prize electrice, reţele de încãlzire a pereţilor, podelele originare au fost înlocuite cu parchet laminat, curtea a fost betonatã etc., fapt care a ştirbit foarte mult din înfãţişarea originarã a acestui monument istoric. Numeroase monumente şi statui împânzesc municipiul Iaşi, printre acestea cele mai importante sunt: Monumentul Unirii, format dintr-o piesã centralã, reprezentând Patria-mamã şi patru piese mai mici care întruchipeazã provinciile istorice (Moldova, Transilvania, Basarabia şi Bucovina), a fost realizat în marmurã albã, prin efortul prinţesei Olga Sturdza, inaugurat la 29 mai 1927, demontat de regimul comunist în 1947 şi reconstruit în anii 1995-1999 de sculptorul Constantin Crengãniş şi dezvelit la 1 decembrie 1999; Grupul statuar “Alexandru Ioan Cuza” din Piaţa Unirii este prima statuie din bronz realizatã prin subscripţie publicã şi are 3,5 m înãlţime, aşezatã pe un soclu de 3 m înãlţime. Piesa centralã îl înfãţişeazã pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza înconjurat de cei patru sfetnici ai sãi – Mihail Kogãlniceanu, generalul Ioan Em. Florescu, Costache Negri şi Nicolae Kretzulescu; monumentele scriitorilor Vasile Alecsandri din faţa Teatrului Naţional, realizat în bronz de sculptorul polon de origine germanã Włodzimierz C. Hegel, develit la 15 octombrie 1906, Mihail Kogãlniceanu, autor fiind sculptorul italian Raffaello Romanelli, dezvelit în 1905, Mihai Eminescu, operã din anul 1925 a sculptorului Ion Faur Schmidt, Costache Negri (sculptor Richard Hette, 1935), Gheorghe Asachi (sculptor Ion Georgescu, 1888), Miron Costin (sculptor Włodzimierz C. Hegel, 1888), Dimitrie Cantemir (sculptor Ion Dimitriu-Bârlad, 1934), statuia ecvestrã a Domnului Moldovei, Ştefan cel Mare, din faţa Palatului Culturii, este opera realizatã din bronz de către sculptorul francez Emmanuel Frémiet după schiţele lui Gheorghe Asachi, plasată pe un piedestal din marmură roz de Carrara şi dezvelitã la 5 iunie 1883 (statuia cu o înălţime de 4,50 m, este declarată monument istoric); în anul 1995 a fost dezvelitã statuia lui Ştefan cel Mare, operă a sculptorului Dan Covătaru, în anul 2002 a fost dezvelită statuia lui Mihai Viteazul, operă a sculptorului Ioan Busdugan, iar în anul 1976 a fost dezvelit un obelisc ridicat în memoria victimelor pogromului din 28-30 ianuarie 1941, plasat în faţa Sinagogii Mari.
