Histria este un oraş antic (colonie) întemeiat în jurul anilor 657/656 î.Hr. de grecii din Milet, suprapusã peste o aşezare indigenã mai veche, pe ţãrmul de Vest al Mãrii Negre (Pontus Euxinus), pe o peninsulã dintre lacurile Sinoie, Istria şi Nuntaşi. Oraşul a continuat sã existe pânã la începutul secolului 7 d.Hr., când a fost distrus de marile invazii avaro-slave. Ruinele acestui oraş au fost identificate, în 1868, de arheologul francez Ernest Desjardins şi cercetate de Vasile Pârvan, în urma sãpãturilor efectuate în anii 1914–1927, continuate apoi în 1927–1945 de Scarlat Lambrino şi dupã aceea (1949–1970) de un colectiv condus de Emil Condurachi şi apoi de Dionisie Pippidi (1971–1981). Au fost identificate fragmentele unui zid de incintã, care închidea o suprafaţã de circa 60 ha, fundaţiile unui templu atribuit lui Zeus Polieus, mai mulţi tumuli funerari, ruinele a douã temple şi resturi ale unui templu din marmurã (elemente de fronton, coloane, antablament) de ordin doric, mai multe altare, urme de locuinţe, pavaje de strãzi şi numeroase obiecte de inventar (ceramicã pictatã de stil ionic sau corintic, vase greceşti, statuetele Cibelei şi Demetrei, bijuterii elenistice etc. Histria a cunoscut o epocã de înflorire în secolele 6–5 î.Hr., când se pare cã a fãcut parte din Liga maritimã de la Delos. Cuceritã şi anexatã de romani în 72–71 î.Hr., cu ocazia campaniei lui Terentius Varro Lucullus, aşezarea s-a romanizat ulterior, atât lingvistic cât şi cultural, fiind integratã definitiv în sistemul administrativ al Imperiului Roman în anii 29–28 î.Hr., dupã campania lui Licinius Crassus. Începând de la sfârşitul secolului 2 d.Hr., autoritãţile militare romane au depus eforturi susţinute pentru apãrarea cetãţii, dar atacurile puternice ale goţilor, la mijlocul secolului 3, au distrus strãlucita cetate. Refãcutã în secolul 4, pe o arie mult mai micã (7 ha), cetatea Histria a dãinuit pânã în secolul 7, când a fost abandonatã definitiv dupã marea invazie avaro-slavã. În apropierea oraşului antic Histria a existat aşezarea geto-dacicã Arcidava, menţionatã cu acest nume într-o inscripţie ridicatã de vicus (satul) Arcidava în anul 166 d.Hr. în onoarea împãratului roman Marcus Aurelius. Iniţial, aceastã aşezare a fost reşed. unei cãpetenii locale, dupã care a devenit un simplu sat (vicus), înglobat apoi de unitatea teritorialã numitã regio Histriae.